Bună seara, dragilor!
Nu, nu este nici o farsă chiar aveți un nou capitol nou nouț la MFR plin de suspans. XoXo A.G. P.S. Aștept să văd reacțiile la întorsătura de situație.
Atmosfera începe să se încălzească, cât de cât, dar trupul ei devine tot mai rece. Respirația ei se revarsă lent, din cauza aerului greu ce are aceeași temperatură ca în miezul unui ger crunt. Corpul i se zguduie instinctiv într-o încercare disperată spre supraviețuire. Gândurile sale sunt blocate în neamul ce ia devenit realitate.
Trupul mi-l simt greu ca o piatră de căpătâi. În jurul meu este doar întuneric. Nu știu ce fac sau să fac... Îmi doresc să urlu, dar nu pot. Îmi doresc să dau drumul la toate lacrimile cărora nu le-am putut da drum. Îmi doresc să dispară toată durerea din mine. Îmi doresc, atât de multe lucruri simple... . Parcă aș vrea să aleg, dar nu știu unde sau de unde... . Mă opresc o clipă și privesc în spate unde văd aleea aia nenorocita. Pleoapele îmi sunt pline de lacrimi grele. Pâlpâitul felinarelor stradale se reflectă în ceața densă până la capul scărilor, unde silueta lui pare mai cruntă ca niciodată. Privirea lui goală, aproape deformată de furie, mă privește ca pe un nimic. De pe mâini mi se prelinge ceva. Îmi cobor privirea spre ele și văd sânge. Instinctul de prădător se activează cu putere în mine, încât abia pot să ți-l în frâu. Fug cât mă țin picioarele ,de tare, departe de el, și de blestematul lui conac. Picioarele mi se împleticesc atât de tare. Suspinele îmi taie respirația, în timp ce plânsul îmi încețoșează vederea.
Am rămas pentru prima dată a nimănui!
Oftatul ei se transformă într-un suspin mut se se agață de cămașa lui, forțându-l să diminueze distanța decenței. Mâinile ei se încleștează cu furie pe materialul fin. Lacrimile ei pătrund prin cămașă, făcându-l să realizeze durerea prin care trece aceasta. Neștiind ce facă mai mult, o strânge mai aproape și-i mângâie părul încet.
Picioarele mi se împleticesc în materialul abundent al rochiei, făcându-mă să cad în noroi. Genunchi mă ustură din cauza juliturilor proaspete. Sunt înconjurată de umbre. Privirea cuiva mă urmărește. Cineva îmi atinge pielea sensibilă a gâtului. Tresas și mă întorc să văd atacatorul, dar sunt întâmpinată doar de ceață. Un fulger străbate cerul alungându-i protecția din umbre. Lumina sa se oglindește în masca lui grotească, ceea ce-i accentuează rânjetul bolnav de pe botul acestuia. Teamă mă acaparează. Privesc cu neputință cum se apropie lent de mine. Mă târăsc în spate, dar spatele mi se lovește de un zid. Se oprește în fața mea brusc. Îi văd limba cum se revarsă din spatele dinților, care sunt la fel de ascuțiți ca și ai unui câine, pentru a-și linge buzele satisfăcut.
Un frig mă îmbrățișează, amintindu-mi cine sunt! Ochii lui își mută privirea de la mine preț de o secundă în care caută ceva în buzunare sale. Mă ridic repede și fug cât pot de repede până în strada principală. Îi aud pașii cum mă urmează în spate, cu satisfacție. Nu știam unde anume mă aflu, dar un lucru este sigur, aveam nevoie de ajutor. Potopul se revarsă peste noi. Pavajul de piatră devine din ce în ce mai alunecos.
Îl împinge cu atâta brutalitate încât acesta pică din pat. Îi privește lacrimile cum se usucă de pe obraji apoi observă expresia de furie ce-i acaparează chipul. O mai observase o singură dată, dar știa că aceasta însemna un singur lucru. Moartea cuiva! Cei doi se întoarseră rapid cu cele cerute și urmați de o servitoare. Privirea servitoarei este suspicioasă asupra lui, dar o dată ce aceasta cadă pe stăpâna ei, se conformează cu o viteză uimitoare. Pentru prima dată după mult timp se simte din nou incapabil să face ceva pentru ea.
Mă uit cu disperare în căutarea unei salvări. Prin ceața deasă mă aflu doar el și el. Mă enervez din cauza propriei mele slăbiciune. Simt ceva se aprinde în sângele meu, dar nu-mi pot da seama ce anume. Instinctul de predător mă acaparează. În subconștientul meu se deschide o poartă, iar ceva iese la suprafață. Un urlet îmi părăsește plămâni cu o asemenea putere, încât pare că nu aparține mie. Mâinile îmi sunt cuprinse de un frig atât de profund încât mă furnică într-un mod bizar. Simțurile îmi devin mai sensibile. Undeva în depărtare aud un rând de roții ce se apropie de locația mea. Se apropie de mine atât de mult încât îi pot simți respirația atingându-mi voit buzele. Vreau să distrug orice urmă de umbră. Mai trebuie să rezist puțin... . Din căușul palmei se ridică o flacără puternică ce îndepărtează umbrele din perimetrul meu. Pielea mă doare din cauza frigului, dar instinctul de supraviețuire e mai puternic. Cu coada ochiului zăresc un chiob ascuțit de sticlă. Mă aplec rapid și-l culeg de pe jos ascunzându-l în palma dreaptă.
Un nou urlet de teamă îmi părăsește gâtlejul. Lucru ce-l face să se apropie de mine suficient de mult încât să arunc ciobul în apropierea ochiului stâng suficient de profund. Îl privesc cu satisfacție cum înfricoșat pășește din nou în întuneric. Nu știu cât mai pot rezista, dar un lucru de care sunt sigură este că trebuie să aștept accea caleașcă cu prețul vieții. O aud cum se oprește brusc lângă mine, iar din ea coboară cineva. Disting foșnetul unei rochii. Mă simt tot mai sleită de puteri. Un glas delicat îmi răsună în urechi blând.
— Salvează-mă! se aud șoptind de pe buzele lui Kate.
Șoapta sa este auzită de Sofia, dar aceasta alege să o ignore pentru a se concentra pe sănătatea ei. Trupul îi arde ca o torță. Schimba-se compresa de numărate ori până acum și nu se arăta nici o îmbunătățire. Ceilalți o priveau cu neputință. Nervozitatea oamenilor mari, o fac pe Amalia să împletească din cauza senzației de deja vu. Mâinile se încleștează pe materialul subțire al cămăși de noapte. Devine din ce în ce mai greu pentru ea să-și țină în frâu lacrimile ce-i joacă în privire.
— Thomas, nu o să pățească ce a pățit maman, așa-i? O să se facă bine, nu? spune slab cu glasul tremurând.
Fratele ei se întoarce spre ea, stăpânindu-și cu greu sentimentele ce i se oglindesc perfect pe chip. Nu-și închipuise că sora sa rămăsese marcată de acea amintire fatidică. Deschide gura pentru a spune ceva, dar se oprește pentru a înghenunchia lângă copilă și o îmbrățișează, neștiind ce anume ar putea răspunde. Glasul trist al fetei atrase din nou fantoma în încăpere.
— Nu știu ce se va întâmpla cu ea, dar un lucru este sigur... Kate nu poartă în vene boala pe care o avea maman, iar Sofia lucrează din greu pentru ai scădea febra. Trebuie să ne încredem că va fi în stare să se întoarcă la noi.
Din colțul său singuratic, Sebastian, privește către sora sa cu sufletul greu. O forță îi ține trupul țintuit fără să-i lase posibilitatea să se apropie de ea. Lacrimi transparente îi cutreieră chipul disperat. Pumni săi se lovesc de rezistența voalului. Țipătul lui răsună mut până și-n propria minte.
— Mă doare inima privind-o în asemenea situație! E doar vina mea... . Dacă nu mi-aș fi dorit să schimb profeția, nu aș fi pus-o să treacă prin toate aceste dureri macabre. Aproape totul se derulează în același tipar, care mi-a creat coșmaruri zile întregi..., atunci când puteam să dorm, rostește slab, oftând adânc.
Kate zace de nenumărate zile în pat fără să de-a semne că ar putea contracara otrava care Cercul ia injectat-o în vene. Este în lumea ei, iar eu sunt incapabil să ajung la ea. În clipele următoare sunt transpus într-un loc ce pare a fi un loc ceremonial, unde trupul ei este aflat pe un piedestal de marmură. Cu o privire mai atentă observ semnele de alchimie ce sunt sculptate în pardoseala de piatră. Vopseaua cu care sunt pictate le face să pară vii în văpăile slabe ale lumânarilor, care sunt împrăștiate în camere pentru a creea un cerc. Se aude cu ecou un picurat constant. Culoarea obrajilor săi se pierde. Dau să mă apropii de ea, dar sunt încătușat în lanțuri. Zdrăngănitul zalelor pare să-i producă o reacție slabă. Tălpile mă ustură din cauza degerăturilor. O strig cu disperare, până când nu mai am aer. În final, greoi se întoarce către mine. Încremenesc când îi zăresc chipul ei gol, care pare a fi o cochilie fără suflu. Cu un efort ce pare supraomenesc se ridică în șezut pe piedestal. Întinde mâinile spre mine și mișcă buzele lent. „Salvează-mă!" Împietresc când văd cum sângele îi curge ca un râu de pe încheieturi. O tuse involuntară îi împodobește chipul de sânge. Trupul îi cade secerat lângă piedestal. Sângele ei se scurge încet prin rețeaua de șanțuri ce unesc simbolurile de alchimie. O dată ce sistemul este plin, se aprinde într-o flacăre rece. Un râs se aude din profunzimea umbrelor, repetându-se la nesfârșit.
A rămas blocat în propria memorie, incapabil să înțeleagă privirea pe care Amalia i-o adresează. Crezuse întotdeauna că premoniție îl avuse întotdeauna ca personaj principal pe el. Amalia privește cu atenție firul auriu ce le unește rupturile din inimile celor doi frați. Ulterior vede celelalte frânturi de frângi ce se agață de fiecare persoană din încăpere. Se gândește să spună ceva, dar se oprește brusc dându-și seama că întrebările sale mai pot aștepta. Ceva îi sâcâie privirea și-i stârnește curiozitatea, așa că încet se rupe din îmbrățișarea lui Thomas.
Bărbații nu-i acordă atenție fiind prea concentrați pe duelul lor de dominare. Pașii ei mici, abia sunt perceptipil. Se oprește lângă doamna pe care o întâlnise anterior și o trage încet de mânecă. Sofia scoate un oftat adânc și-și îndreaptă atenția spre copilă amintindu-și mustrarea pe care o primise.
— Dorești ceva? o întreabă cât de amabil poate.
— Stimată doamnă, puteți să-i verificați rana de pe braț. Aura din jurul ei pulsează într-o culoare bolnăvicioasă, rostește politicos arătând cu degetul zona la care face referire.
O privește sceptică, răspunzând cu un „Hm" sec, apoi îndepărtează așternuturile de pe mână dreaptă. Ridică încet materialul de la cămașa de noapte pentru a inspecta zona indicată, din care începe să curgă din nou sânge și se resimte un miros subtil bolnăvicios. Atinge încet zona proximală a răni și simte cum Kate se mișcă involuntar din cauza disconfortului. Ia sfeșnicul de pe noptieră și-l apropie ca să poată inspecta mai bine rana. Aceasta este redeschisă, ușor inflamată și are o culoare rozalie. Apasă ușor peste ea și se vede cum un lichid albicios iese la suprafață care se amestecă cu sângele proaspăt. Sofia se ridică rapid și iese din încăpere pentru a aduce o trusă medicală.
Cei doi bărbați ieșiră din lupta de putere când auziră cum ușa de la camere se închide cu putere.
— Unde a plecat sluga?
— Să știți că doamna are un nume. Se numește Sofia, și cred că a plecat după medicamente, rostește mustrător.
— Nu o să fiu mustrat de o mucoasă, se roțăiește spre copilă dacă să-i aplice o corecție.
Dar acesta este trântit cu brutaliate de perete.
— Nu cât timp ești în casa mea, rostește Kate greu în timp ce se sprijină greoi în mâna stângă pentru a sta în șezut. Chipul îi este palid de efort.
— Doamnă, vă rog să stați jos. Am mai luat bătaie, nu trebuie să vă deranjați pentru atât, îi zâmbește Amalia în timp ce o ajută să se întindă la loc în pat.
— Nu cât ești sub acoperișul meu. Fiecare persoană are un nume pentru a fi folosit, spune în timp ce-și îndepărtează cuiele telekinetice.
Alexander își aranjează hainele și rămâne pe loc. Nu-i venea să creadă cât de repede au reacționat puterile sale. Rămase fără cuvinte, nu se aștepta ca să aibă atâta... noblețe, față de o fată orfană pe care nu o cunoaște nici de o săptămână.
— Ești jalnic, să vrei să rănești un copil doar pentru că are dreptate, spune fără ca măcar să se chinuie să se uite înspre el. Thomas dă-mi un pumnal.
Se conformează imediat și-i întinde unul dintre ele după ce le analizeze ca să nu aibă vreo urmă de otravă. Se ridică și se trage lângă tăblia patului. Aprinde cu lejeritate una din flăcările sale ce roșesc metalul pumnalului. Înmânează mânerul pumnalului către fetiță, cât timp ea scoate tot puroiul și orice bucățică rămasă de material din ea. Dirijează mânuța fetei astfel încât lama să sigileze corespunzător rana de data aceasta. Cu coada ochiului îl analizează pe străin ca să vadă vreo reacție, dar acesta nu exprimă absolut nimic.
Incapabil să se trezească la realitate rămâne pasiv.
— Ți-a mușcat pisca limba, Hunt?
Tonalitatea cu care-i rostește numele se resimte ca un pumn în coaste, în timp ce acesta răsună cu ecou în mintea sa goală. Gura se deschise instinctiv ca să răspundă, dar nu știa cu ce anume să înceapă. În ochii lui scânteia dorința pură de a o face a lui, pentru a-i răspunde la orice întrebare. Sebastian la rândul său este incapabil să înțeleagă cumunde și-a dat seama sora lui, de intatea lui Xer.
Îndepărtează cuțitul și se apleacă către Amalia și-i face cu ochiul în timp ce o dă cu atenție la o parte pentru a nu o lovii. Îl trage atât de repede aproape de ea încât nici nu poate procesa i se întâmplă. Gura ei se apropie de urechea lui, și-i șoptește „Fratele meu, nu fost capabil să-mi relateze frumusețea cu care te-a înzestrat mama natură."
— Kate, nu îl mai speria pe bietul domn!oftează din pragul ușii întredeschise, Sofia.
Alexander se îndepărtează împleticindu-se de ea, aterizând pe podea din cauza emoțiilor. Menajera își continua drumu încercând să nu pară amuzată de reacția tânărului domn.
— De ce nu? Bărbați cum au voie să fie nerușinați, spune în timp ce ia rola de bandaje din mâinile acesteia.
Își dă ochii peste cap și începe să bandajeze rana suficient de strâns încât să se vindece mai repede. Recuperează pumnalul din mâinile fetei și taie bandajul pentru a putea să-l lege. Instinctul de prădător este încă suficient de treaz în ea încât să dorească să o domnie. În încercarea de a se controla începe să se joace cu lama cuțitului. Acesta se rotea în palma sa cu priceperea unui asasin antrenat pentru a ucide în orice clipă. Lucrul ce o călca cel mai mult pe bătături este liniștea străinului.
— Vorbește, îi ordonă în timp ce aruncă cuțitul pe lângă capul acestuia. Pufăie când vede că e la fel de mut ca un mort. Halal zeu, păcat de trup! Thomas, raportează pe scurt ce și cum, s-a petrecut în inconștiența mea, rostește un pic mai domolită.
Alexander simte cum ajunge la limită. Își mușcă adânc buza de jos. Controlul îi dispare în momentul cât o cum zâmbește către flăcău îi mângâie încet pielea de pe palmă. Dintr-un salt se află lângă ea.
— Dacă, vrei să vorbesc ar trebui să te mint!spune în timp ce-i strânge bărbia între degete. Lucru ce nu-mi face plăcere, milady!
Glasul îi răsună dur, dar privirea îl dă de gol. Cu un gest subtil din mâna stângă îi face pe restul să dispară din cameră. Deci, nu ești doar un chip frumos! Zgomotul ușii răsună cu putere alungându-le orice ezitare.
— Dar ce anume îți face plăcere, acum?
Glasul tandrul îi încețoșează mintea. Însă simte răceala lamei cum îi apasă jugulara. În privirea ei s-a întunecat atât de puternic încât în ochii săi albaștrii se găsește doar un hău de ură, gata să ucidă pentru orice răspuns.