—Perspectiva Melisei—
Mă trezesc cu o durere imensă de cap. Mă simt foarte amețită și abia mai conștientizez ceva. Sunt în camera mea, în brațele lui Lorian. Sunt extrem de aproape de el. Sper că nu am spus sau am făcut vreo tâmpenie aseară?! Nu îmi mai amintesc nimic după a 3 a sticlă goală. Cât am băut oare?
Îngerul blond cu ochi albaștri doarme liniștit. E drăguț când doarme. Când ridic un pic capul constat că buzele noastre sunt apropiate și la mică distanță. Wow! Ce fiori! Îmi aplec repede capul și încerc să mă ridic dar sunt blocată de mâna lui peste mine. Sper să nu îl trezesc. Oare ce dorință i-am îndeplinit? Cred că am pierdut pariul, din moment ce nu îmi mai amintesc așa bine ce am făcut noaptea trecută. O să îl întreb mai târziu.
Într-un final mă eliberez și mă duc la bucătărie să mănânc ceva. Am nevoie și de multă, multă apă. Sper că nu m-am făcut de răs. După ce îmi fac cartofi prăjiți și un ou, văd telefonul lui Lorian pe masă așa că mă decid să îl iau. Îl deblochez. Îi știu parola "Lomearel". El mi-a spus-o. Tot nu înțeleg logica. Îl sun pe Mike de pe telefonul lui deoarece habar nu am unde mi-am pus telefonul. El răspunde. Mă mir că nu a sunat aseară. Sper să nu afle că eu și Lorian ne-am îmbătat aseară.
–Neața, Mike! Scuze că nu am sunat aseară dar...trebuie să găsesc eu o minciună, trebuie să fie credibil... Lorian m-a ajuta pentru... pentru a învăța pentru bac.....Pe bune! Altă scuză chiar nu am găsit. Bacul îl am peste un an..... Vreau să mă pregătesc din timp de ...De ce tot râzi??!!
La celălalt capăt el încearcă să se abțină din râs dar evident că nu reușește.
–Mel! Am vorbit aseară la 00.30 cu voi. Aoleu! Asta e o problemă! Să fiu sincer mă bucur că nu mai ți minte, dar mă și amuză. Știam eu că sunteți morți de beți... Simt că înroșesc de rușine...Lorian devenea cel mai sincer de pe pământ și cel mai melodramatic iar tu vorbeai cu ficuși carnivori și vedeai extratereștri. El începe să râdă.
Aoleu! Ce jenă îmi este! Se aude ușa dinspre camera mea. Lorian iese. Este posomorăt. Cred că e din cauza băuturii și din cauză că e dimineață. Mike tot râde la telefon.
–Nu e deloc amuzant. Nu mai știu ce am făcut deci asta e o scuză să nu comentezi. Zic eu tristă și mohorâtă.
Lorian vine și se așază la masă luând-mi farfuria și o altă farfurie goală și 2 furculițe.
–Mel! Mă simt prea amețit să mai gătesc ceva. O să împărțim mâncarea.
Eu aprob din cap. Este așa mohorât și zgribulit. Mă întristez foarte tare și îmi vine să fac orice ca să nu mai fie așa. E îngândurat și trist.
–Mike! Să ai grijă de Ligia! Trebuie să închid. Pa!
Mă duc la Lorian, care a început să mănânce lent din farfurie, și îl mângâi pe cap, după care îl iau în brațe repede. El e surprins pentru o clipă dar nu pentru mult timp și mă mângâie pe spate.
–Lorian! Te rog nu mai fi așa supărat. Nu știu ce prostii am făcut dar îmi pare rău...
–Mel?! Nu...nu îți mai amintești? Pare să îi schimbe starea afirmația mea.
–Nu. Spun privind în pământ de rușine. A fost o scăpare. Nu mai știu. Sper că nu am făcut ceva rău?
–Mel! Nu ai făcut nimic rău, tu. Mie mi se pare că eu am făcut. Dar nu vreau să vorbesc despre asta. Se uită în farfurie.
–O să îți respect decizia. Apropo, ce dorință ai avut?
Se uită la mine cu coada ochiului apoi își duce ochii în farfuria pe care o folosește ca punct de reverie.
–Mi-e rușine să zic. Eu îmi mai amintesc dar mi-e rușine de comportamentul meu, cu toate că am clarificat niște lucruri. Apoi totul sa dus de râpă. Nu mai contează oricum.
–Mie îmi pare rău că nu îmi mai amintesc. Spun eu tristă.
–Ar trebui să îți pară pentru asta. Spune el râzând. La auzul acestor cuvinte, fac ochii mari și rămân blocată. Lucrurile ar fi fost mai simple. Se întristează iar.
–Nu am...
–NUUU!! Pe bune, Mel! Nu profit în halul ăsta de tine! Devine agitat dar se calmează după cinci secunde. Se pune să mănânce.
Niciunul nu mai spune nimic. Mă așez și eu pe scaun și mă pun să mănânc. De ce sunt așa complicați băieți? De ce nu vrea să-mi spună ce am făcut aseară. După ce mănânc eu spăl vasele în timp ce mofturosul ăla se duce în camera lui. În timp ce mâncam am simțit că i se schimbă starea de spirit. Poate și-a amintit ceva ce l-a supărat?! A fost cam ursuz un pic cu mine după aia. Mă doare capul îngrozitor!
Decid să ud ficusul și să mai stau să aranjez lucrurile pe aici. Torn o doză de bere pe frunzele ficusului și mă duc să-mi iau o carte. Totul este așa de anost astăzi. Presimt că va fi o zi plictisitoare. Nu am chef de nimic altceva în afară de stat liniștită ca să-mi revin și de citit. Am nevoie de multă liniște și de făcut lucruri ce nu presupun efort așa mare. Mă pun apoi pe canapea să citesc, însă liniștea mea este distrusă de către muzica ce se aude din camera lui Lorian . Mă duc să văd ce face și când deschid ușa îl văd făcând exerciții fizice pe un covor de yoga, având o boxă pornită lângă el. Ce muzică ciudată?!
–Chiar ai nevoie de muzică pentru asta? Vreau să citesc o carte. Îl întreb eu monoton și un pic cam iritată.
–Da, domnișoară Bridget Smail! Am nevoie de muzică pentru că muzica îți dă energie. În caz că nu știai!
–Nu mi-ai spus niciodată că poți fi și nesuferit uneori.
–Iar tu nu mi-ai spus niciodată că îți place să încurci lumea când face yoga.
Cine a spus că Lorian nu poate fi ironic și arogant?! Închid ușa în timp ce îmi dau ochii peste cap și mă duc în camera mea. Nu înțeleg de ce s-a schimbat?! Știu doar că nu mă simt bine când se poartă așa. Nu e corect asta, nu? Dacă mă simt rănită înseamnă că el a greșit cu ceva și e vina lui, nu? Nu știu cu ce a greșit, în afară de comportamentul distant, dar nu îmi place asta. Trebuie să mă concentrez pe altceva.
Nu o să îi permit să se joace cum vrea cu sentimentele mele. Poate că eu interpretez totul? Oare...oare sunt îndrăgostită de el? Mereu am încercat să nu mă gândesc la asta, dar gândul mă frământă acum. De ce mă afectează atât de tare comportamentul lui? De ce s-a dat drept Mike dacă acum se poartă așa cu mine?
Mă duc să-mi iau cartea și dau peste negativistul apartamentului stând pe canapea cu picioarele unul peste altul, capul sub mâna lui stângă și citind din cartea mea.
–Chiar crezi în balivernele astea?! Cine face dragoste cu cineva după prima zi în care s-au văzut?! Cartea asta e oribilă. De ce o citești? Aveam pretenții mai mari de la tine.
–A fost un cadou de la o prietenă. Trebuie să o citesc. Dacă te face să te simți mai bine să știi că o cheamă Alina.
Îmi aruncă o privire încruntată. Intenția mea nu a fost să îl fac să se simtă mai bine, ci să-l fac și pe el să se simtă cum mă simt eu. De ce sunt așa răzbunătoare? Nu asta e firea mea, de obicei.
–De reținut! Când o să-mi fac o iubită să am grijă cum o cheamă. Prietena ta nu prea are gusturi bune. Nu are pic de acțiune în carte. Nu îmi place!
–Nici mie nu îmi plac multe dar mă abțin. Spun eu încercând să nu izbucnesc la o ceartă.
–În sfârșit ceva ce avem în comun. Dacă nu îți place, atunci de ce o citești? Vrei să îți împrumut o brichetă să îi dai foc?
Cum poate zice așa ceva?! Ok, ce tot are?! Nu îmi vine să cred cât de nesimțit poate fi?!
–Eu mă gândeam că fratele tău e nesuferitul familiei dar m-am înșelat.
–Toți ne înșelăm cu unele lucruri. Fratele meu nu e el cel mai iresponsabil din lume dar măcar mă iubește. Spune el uitându-se în altă parte și cam trist.
Nu era o aluzie la mine! Nu era o aluzie la mine! Nu voia să se ducă în direcția aia. Știu asta. Nu te gândi acolo! Nu te gândi acolo! Nu făcea aluzia la Vladimir! Trebuie să mă stăpânesc. Îmi aduc aminte de faptul că Mike și-a lăsat un pachet de țigări odată la mine într-un sertar și mă duc să le iau. Mă îndrept către canapea și îi spun rece, nemilos și nervoasă.
–Acum vreau bricheta. El se miră.
–Este într-un dulap din bucătărie. Mă mir că tu chiar vrei să îi dai foc cărții?!
Eu mă duc să iau bricheta fără să îl bag în seamă și mă duc pe balconul din camera lui. Nu îi cer voie. Nu îmi pasă. El nu mă bagă în seamă. Mike are în pachet 3 țigări. Sper să fie de ajuns. Off! Vladimir mă iubește. Știu asta. De ce e un nesimțit? Nu am vorbit niciodată cu el despre asta dar îmi e foarte greu să mă deschid în legătură cu asta. Am încercat să evit subiectul pe cât posibil.
După ce termin a treia țigară mă duc să mă iau de tâmpitul ăla de dincolo. Nu puteam face asta atunci. Nu cu nervii pe care îi aveam.
–Tu mai comentezi mult?! Deja mă enervezi! Nu mai pot să mă abțin din a nu țipa la el. Ce ți-a căzut în cap de ești așa?!
Începe să mă doară capul și să simt cum un țiuit îmi invadează urechile dar prefer să ignor aceste aspecte.
–Vrei să știi ce mi-a căzut? Mi-a căzut speranța când, azi-noapte, tu ziceai în vis „Vladimir te iubesc!".
Acum sunt și mai nedumerită. Și ce e rău în asta?!
–Și ce e așa de rău de trebuie să țipi la mine?!
Țipăm unul la altul. Nu am vorbit niciodată cu el de Vladimir dar bănuiesc că i-a spus Mike. Nici cu Ligia și Selena nu pot vorbi despre el. Atât de mult m-a rănit. Atât de traumatizată de ceea ce a făcut am fost, încât îmi e foarte, foarte greu. Efectiv, nu pot. Singura cale de a fi ok cu subiectul acesta este atunci când vorbesc direct cu el.
–Știi ceva?! Nu mai contează. Oricum tu nu o să poți să uiți în veci de fostul tău iubit, Vladimir. Eu sunt uimită. Ca să știi, dorința mea a fost să îți fur un sărut! Mersi că mi-ai permis asta! După ai zis bazaconii de genul că și tu mă placi. Se vede că erai beată.
Aici inima mea s-a spart. Nu pot să cred că am spus că îl plac?! Nu pot să cred că zice acum că eu am zis bazaconii?! Cum poate fi așa rău?!
–DOBITOCULE CARE EȘTI! VLADIMIR E FRATELE MEU! CUM ÎNDRĂZNEȘTI SĂ ȚIPI LA MINE DUPĂ FELUL CUM TE COMPORȚI TU?! FACI ALUZII LA FAPTUL CĂ M-A PĂRĂSIT ACUM DOI ANI ȘI CĂ NU M-AR IUBI, DAR MĂCAR TU AI UN FRATE CARE TE IUBEȘTE. TE COMPORȚI CA UN NESIMȚIT. Îmi iau repede telefonul și mă îndrept spre ușă plângând. DECI TU CREZI CĂ CEEA CE SIMT EU SUNT DOAR BAZACONII?! ATUNCI ABIA AȘTEPT SĂ-MI GĂSESC PE CINEVA CARE SĂ VREA ASTFEL DE BAZACONII ÎN VIAȚA LUI! EȘTI UN NEMERNIC! Deja plâng fugind repede ca să nu mă prindă din urmă.
–Mel! Stai! NU...
Prea târziu, eu deja am fugit fără să mai aud altceva din gura lui și mă duc plângând pe scări repede, să nu aibă timp să vină după mine. M-a rănit profund cu ceea ce a spus. E un tâmpit de care m-am îndrăgostit. Fir-ar! Nu știa de Vladimir dar măcar putea să mă întrebe frumos.
Nenorocitul acela mi-a frânt inima! Plâng în timp ce cobor scările. Eu ca o proastă m-am îndrăgostit de el și acum uite ce zice?! Aluziile nu erau în legătură cu Vladimir. Dacă nu știa că am un frate nu ar fi putut zice lucrurile alea cu rea intenție. Măcar nu a depășit limita asta. Off! Trebuia să îi spun de Vladimir. Am stricat totul. Lucrurile ar fi fost altfel acum. Sunt as la relații!
De ce nu am o copie de a lui Lorian ca să fie aici acum, să mă ajute să fiu mai bine?! Off, tâmpit, nenorocit, cum am ajuns eu să țin la tine atât de mult?! Încep să plâng fiind furioasă și pe mine pentru că l-am jignit. De ce l-am jignit așa? Bazaconii cică! Se vede că erai beată?! Cum a putut să zică așa ceva?!
Telefonul sună. El este. Nu o să-i răspund. Mă duc să mă liniștesc la sala de sport. Acolo sigur nu mă va căuta. Știe că nu m-aș duce acolo. De aia, e cel mai bun loc unde pot să mă duc și să nu mă găsească. Îl sun pe Vladimir dar nu răspunde. Alt tâmpit! Am nevoie de fratele meu mai mare iar el nu este, off! Eu plâng gălăgios și tremur.
—Perspectiva lui Vladimir—
Îi dau cu o vază în cap dar nu se lasă și vine să-mi dea una în burtă. Mă lovește cu piciorul în zona sensibilă și simt că îmi vine să plâng de durere. Aaaa!! Nenorocita naibii! Închid ochii de durere și mă chinui să îmi revin. Mă simt paralizat iar telefonul meu sună. Ce moment potrivit?! Oare cine mă sună? Nu îl pot lua însă îl ia scorpia asta.
–Te sună târfa ta preferată. Păcat că fratele ei are probleme cu moștenitorii! MELISA!! Off!! Trebuie să fiu ok pentru sora mea! Trebuie!
Mă chinui să mă ridic, mă arunc la gâtul ei ca să-i iau telefonul din mână și ea îl aruncă sub canapea. Băga-mi-aș! Eu îi dau una iar ea pare lipsită de puteri. Măcar am câștigat timp. Mă duc repede la canapea și îmi bag mâna ca să iau telefonul, dar simt că idioata aia mi-a aruncat un cuțit în spate. Eu mă grăbesc să scot mâna cu telefonul de sub canapea, apoi îmi scot cuțitul din spate. Am trecut și prin mai rele. Ea îmi dă un picior peste cap astfel încât cad pe spate și nu apuc să o sun pe sora mea. Sper să fie ok. Alina își pune piciorul peste mâna mea și apasă cu putere ca să scap telefonul. Cât de mult vreau să o omor pe asta! Îl ridică de jos și îl închide.
–Nu ne deranjează nimeni acum, deci să continuăm. Nu știi că nu e frumos să vorbești la telefon în timpul unei întâlniri de afaceri?!
Eu mă adun și mă ridic fiind gata să o înfrunt.
–Sper să-mi spui de informația aia picantă înainte să te omor, parașuta orașului!
Îmi dă un picior în față. De ce trebuia să fiu aseară înjunghiat chiar înainte de ziua în care o să-mi omor cel mai mare dușman?! Se vede că nu lupt deloc bine. De apărat... nici nu mai zic. Sper să scap cu bine de aici căci mă tot gândesc la Melisa, acum. În nici un caz nu mor înainte de a afla dacă sora mea este bine sau nu!
–Păstrez ce-i mai bun la final. Crede-mă! O să vrei să accepți oferta mea. Doar nu crezi că te omor pe tine primul? Piticania aia mică abia așteaptă să fie omorâtă. Sper să nu mi-o ia alții înainte.
Îi dau un picior în față dar ea se restabilește rapid. Acum chiar m-a enervat și nu o să am milă de ea nici dacă aflu că e fiica președintelui.
—Perspectiva Ligiei—
–Ce ai făcut???!!! Cum să-i spui așa ceva?! Să țipi la ea puteai dar să îi spui cu frumosul că ești îndrăgostit de ea nu puteai, nu?! Și ai lăsat-o să plece singură?! Îmi vine să-i sparg capul. Lorian, o să te omor când te văd. Stai să vezi ce-o să-ți facă Vladimir dacă i se întâmplă ceva Melisei din cauza ta?!
–Nu am știut cine e Vladimir. Nu mi-a spus nimeni. De unde...
–Nu ți-a spus Mike?! Ce fel de frați mai sunteți și voi?! Melisa nu discută așa mult despre el pentru că se simte părăsită și din cauza lui. Are probleme de comunicare legat de subiectul acesta. A trecut prin multe. Plus personalitatea dublă. Tu ești de vină!
Mike e pe scaun cu o doză de bere în mână iar eu de nervi îi iau doza din mână și i-o torn în cap aruncând cutia în pieptul lui și zicându-i „Boule!".
–Hei! Nu te lua de mine! Nu știam că nu știe.
–Iar tu nu mai bea, idiotule! Vrei să conduc cu piciorul în ghips?
De ce e așa inconștient dragul și scumpul meu iubit? E așa drăguț și mor de dragul lui. Evident că nu îl las să vadă asta. Nu îl deranjează dacă îl mai jignesc uneori. Știe că țin enorm la el.
–Nu, iubire! Conduce Look!
–Și când plecăm de la hotel cine conduce? Lorian și Melisa se ceartă în hotel și nu poate conduce Lorian, tulburat din cauza asta. Nu risc să fac accident. Plus că o să ne fie greu legat de bagaje. Voi aveți doar două mașini iar noi nu am venit cu mașina. Va trebui cineva să facă două drumuri cu mașina și altcineva să stea să vadă de bagaje dacă vrem să încăpem.
–Pe bune, Ligia! Vrei să plecăm noaptea? Lasă-i să se împace mai întâi. Sunt deja obosit. Nu plecăm noaptea!
–Mike! Am un presentiment rău. Nu îmi mai place deloc hotelul acela.
Oare sunt doar paranoică sau am dreptate?! Vladimir o să mă omoare dacă Melisa pățește ceva! Bine, la figurat vorbind. Sunt înconjurată de imaturi. Aahh! De ce nu înțelege și Mike să fie mai matur un pic? Lorian!!! Pun telefonul la ureche și vorbesc cu el.
–Lorian! Trebuie să ai grijă de Melisa! Leonardo e încă la hotel, nu? Am uitat de aspectul acesta. Băga-mi-aș! Vladimir chiar o să mă omoare!
–O! Vai! Ce dobitoc sunt!
Simt că leșin. Bine că deja sunt la spital. Mă rezem ușor de peretele din spatele meu încercând să-mi revin.
–Și eu ca prostul am determinat-o să plece singură! Trebuie să o fac să mă ierte! Ligia, te rog, ajută-mă! Dă-mi un sfat! Tonul lui Lorian anunță disperare și neputință.
–Du-te la mine în cameră și deblochează ușa cu o agrafă, te duci lângă pat și este o noptieră în partea dreaptă. Deschizi sertarul, apoi cauți sub haine și găsești o armă cu încărcătură. Dacă Melisa e în pericol atunci să o folosești. Dacă trebuie, trebuie. Dacă nu, atunci Vladimir o să o folosească pe tine dacă sora lui moare. Și nu glumesc.
–Ok! Mi se pare just. Sper să nu se ajungă acolo. Mă crezi James Bond sau ce?! Vrei să deschid ușa cu o agrafă?! Și de ce ai o armă în hotel?! Și cum o fac pe Melisa să mă asculte?! Știi că e încăpățânată.
–O fată trebuie mereu să aibă arme în caz de o atacă cineva. E deviza mea în viață. Oricum, fii sincer cu ea! Nu te mai purta urât și cere-ți scuze! Explică-i de ce te-ai comportat așa! Mi-a venit o idee genială! Dă-i SMS! Și spune-i de Leonardo! Altfel te omor! Dacă pățește ceva să vezi ce o încurci cu mine! Sac de box te fac! Îi spun eu amenințător.
–Mersi mult, Ligia! Sigur o să îl citească. O să-mi cer scuze. Bine. O să încerc să am grijă de ea.
Eu cu Lorian terminăm conversația apoi mă întorc la Mike. Mă duc spre el dar mă dezechilibrez, fără cârje, așa că aproape cad, dar mă trezesc la el în brațe.
–Neatentă, încăpățânată ce ești! Totul va fi bine!
El mă ridică astfel încât eu să îmi recapăt echilibrul. Eu îl iau în brațe mai tare și încep să plâng. El mă mângâie pe spate și încearcă să mă facă să mă simt mai bine.
—Perspectiva Melisei—
Sunt la sală, lângă o bicicletă de alergat și sunt foarte îngândurată. Poate că ar trebui să îl iert? Poate ar trebui să vorbesc cu el la rece? Poate ar trebui să mă gândesc la cum să îmi cer scuze că l-am jignit? Poate ar trebui să văd dacă mă place? Cred că ar trebui să plâng. De ce nu e lângă mine când am nevoie de el? Oare eu am exagerat? A promis că va avea grijă de mine. Tontul celălalt nu îmi răspunde la telefon și l-am sunat de patru ori. Cum anume zice el că își face meseria de frate mai mare?! Off!
Eu i-am spus să nu vină și tot eu mă gândesc acum că aș vrea să vină. Ce e greșit cu mine?! Doamne, dă-mi un semn ca să mă decid ce să fac! Ar fi cazul să îl iert sau să nu îl iert?! De ce doare mai rău decât atunci când Mike s-a despărțit de mine?! Ce complicată este și dragostea asta!
De pe ușa cealaltă se rostogolește un cap de om decapitat plin de sânge, cu expresia îngrozită. Are gura deschisă iar ochii lui sunt vineți și fața este mânjită de sânge. Încep să tremur. Ce dracu este asta?! Se aud țipete, iar corpul acelui om este aruncat în sală. Are intestine scoase și e plin de sânge. Mă abțin să nu vomit la cât de îngrozitor este. Inima mea a luat-o razna. Am un SMS??!! Acum??!! Ce se întâmplă oare? Știu că trebuie să fug. Nu știu mai exact de ce, dar când un cap decapitat apare, atunci e clar că trebuie să o iei la sănătoasa, nu?!
Fug către scări ca să ajung în apartament. Alerg pe scări dar ușile se deschid și îl văd pe Leonardo cu un cuțit. Ooo! Am uitat de el. Am uitat că este un criminal în hotel?! Cât de toantă pot fi de am fugit furioasă încât să uit că e un criminal aici?! Ar fi trebuit să fie păzit dar aparent nu e. Are un zâmbet de maniac, ochii lui sunt albaștri ca o mare în timpul furtunii. Poartă un tricou alb care are pete de sânge. Se uită la mine. Am înghețat de frică. El vine ușor către mine. De ce nu mă pot mișca???!!!! De ce sunt așa idioată și am plecat din apartament singură?! Cât de uitucă să fiu, să uit de prezența unui criminal?! Dacă o să reușesc să nu mor atunci Vladimir o să mă omoare că sunt o inconștientă ce își pune viața în pericol!
–Salut! Tu ești biletul meu de ieșire din închisoare. Și intonația lui anunță prezența unui maniac.
–S-o crezi tu nenorocitul naibii! Eu iau repede o sticlă cu apă de pe o masă de lângă mine și o arunc în el.
–Ce patetic! Zice el scuturându-se de cioburi. Dacă îți iau banii, miliardaro, atunci o să pot să ies. Trebuie doar să te omor și să lași averea fiilor mei. O să mă scoată, o să reușesc.
Aș vrea să îl contrazic dar e un criminal care nu are toate țiglele pe casă deci mai bine să nu îl înfurii prea tare.
–Nu are niciun sens ce spui, nebunele! El se apropie de mine.
Băieții m-au avertizat că uneori are o gândire de nebun. Un criminal însetat după sânge. Grozav! Acum cine urmează să mă vâneze? Iepurașul de Paște?
A ajuns la mine iar eu înghit în sec. Tremur din toate încheieturile, dar nu știu de ce picioarele mele refuză să fugă. Respir alarmant și nu mă mai pot stăpânii din tremurat. Trebuie să fug! Dau să fug iar el înfige cuțitul în mâna mea. Ce tare doare!!! Țip! După ce scoate cuțitul el mă ia de păr și mă dă cu capul de perete apoi mă împinge pe scări. În timpul căzăturii mă lovesc la picior. Fir-ar să fie! Ce mă doare!!
Trebuia eu să fac mișto în sinea mea de Vladimir când mi-a spus de securitatea mea?! Ei bine, uite karma! Un criminal chiar vrea să mă omoare! Am o rană care sângerează rău, dar asta m-a trezit la realitate iar acum mă ridic și fug repede. Iau o vază, de pe masa amenajată aici, și i-o arunc în cap astfel încât să pot trece pe lângă el. El nu se chinuie dar vine încet după mine. Îmi e și mai frică acum.
Iau telefonul și dau mesaj în timp ce fug. Lorian mi-a spus ceva de "îndrăgostit", "scuze", "am fost un prost", "te rog", "mesaj", "Leonardo". În sfârșit mă anunță și el!! Citesc în mare mesajele. Dau să îi scriu. „Lorian. S.O.S, ALERG S.O.S, scări , scări, e după mine, cuțit S.O.S." Intru în panică și nu am timp de cuvinte de legătură. O să înțeleagă el. Nu am timp de așa ceva. Când să dau să îl trimit simt cum cineva a aruncat cu o vază în mine și am scăpat telefonul. Nuuu!!! M-a lovit în cap dar nu am nimic. Mai important e să fug. Oare am trimis??!! Chiar nu mai știu. Nu știu dacă am apăsat cum trebuie pe ecran. Fug cât pot eu de tare. Am trecut deja de etajul cinci, dar nu mai pot. Din urmă vine Leonardo. Cum merge așa rapid fără să alerge iar eu alergând nu reușesc deloc?
–Nu fugii că o să mori cum au murit ai tăi. Crezi că nu am văzut la știri?
Zice el cu satisfacție. Ce maniac bolnav?! Nu-mi vine să cred că e tatăl lor?! Nu toți seamănă cu părinții lor. Nu trebuie să îmi fac griji legat de ei dacă o să-i mai văd vreodată.
Aruncă cuțitul în mine și reușește să îmi rănească piciorul. Fir-ar! Țip iar de durere dar nu pot să renunț. Nenorocitul dracului! Ahh! Încep să plâng de spaimă și de durere. Scot cuțitul din picior și fug iar, dar nu înainte de a arunca la rândul meu cuțitul în el. Proastă aruncare. De ce nu sunt așa bună la sport?! M-a tăiat un pic dar nu a intrat mult în picior. Aleg, deci sunt bine! Nu vreau să nu îl mai văd pe Vladimir niciodată! Nu vreau să nu îl mai văd pe Vladimir niciodată! Plâng din ce în ce mai tare. De ce unui om trebuie să i se întâmple asta?! De ce eu?!
Ai mei ar fi vrut să fug, așa că mă mobilizez și fug. Ai mei mereu mi-au spus să lupt cât de mult pot, cu tot ce pot și cum pot. Au spus asta despre viață. Parcă le aud vocile cum încep să-mi spună să fug și să rezist. O să fiu salvată. Îmi e dor de ei dar nu vreau să mor.
Fug încă 2 etaje până sunt lovită de o vază aruncată de el din spate. Mă împiedic și îi dau prilejul să se apropie și să îmi sfâșie pielea de pe mână cu cuțitul. Eu țip și încerc din răsputeri să mă eliberez . Îl lovesc cu piciorul iar el e plin de durere. Am dat unde trebuie. Vladimir m-a învățat asta. Cât îl ador că m-a învățat cum să lovesc la punctul sensibil! Nu pot să-l las singur pe Vladimir! Trebuie să trăiesc! Trebuie să trăiesc!
Mă ridic chiar dacă piciorul meu urlă de durere, la fel și mâna. Fug șchiopătând un pic. M-am ales cu niște tăieturi, sânge, răni de cuțit băgat în brațe dar noroc că m-am zbătut, am și sângerări dar nu mă gândesc la ele.
Doamne, mi-ai dat un semn extrem de vizibil! Deci aș fi foarte tâmpită să nu pricep nimic din asta. Trebuie să las orgoliul la o parte și să ascult de cei din jur mai mult. Am făcut o greșeală teribilă că nu l-am ascultat pe Lorian. Poate voia să mă avertizeze, iar eu, ca netoata, am plecat uitând de maniacul ăsta diabolic din hotel! Dacă scap cu viață promit să îl iert pe Lorian și promit să îi spun lui Vladimir că îl iubesc imediat ce îl văd în fața ochilor.
Alerg cât pot, dar sunt prinsă de păr și izbită cu capul de perete apoi împinsă pe scări. Mă chinui să mă opresc la un etaj întinzând mâna ca să îmi rămână printre grile și reușesc în cele din urmă. Aaa! Ce doare chestia asta! Sunt plină de sânge și mă mir că nu am leșinat încă. Văd o pancardă pe un perete care indică faptul că sunt la etajul 6. Mă ridic ușor în genunchii însângerați. Mă aplec ca să tușesc și să scuip sânge. Mamă, tată...cred că o să vin la voi.