-Ne-am promis că nu o să întoarcem niciodată spatele celor care au nevoie de noi.Chiar dacă acei oamenii nu sunt tocmai oamenii buni,dar noi suntem,Brigitte,vom știi noi binele facut,îmi spusese mama o dată.
Eu nu eram tocmai un om bun.Mă simțeam mai bine singură,îmi făcea bine să țin oamenii departe de mine,pentru că în felul ăsta,nu eram nevoită să îi implic în problemele mele și nici ei pe mine în ale lor.
Dar atunci când vine vorba de Spencer,dintr-o dată,regula asta nu mi se mai aplică.Și doar pentru că mama prinsese drag de el încă de acum 3 ani.
Așa că problemele lui Spencer,deveneau,brusc,și problemele mele și vice versa.
Era ciudat să consideri pe cineva cel mai bun prieten,dar,totuși,să păstrezi atâtea secrete față de el.Spencer cunoștea doar bucăți din mine.
Era departe de a o cunoaște pe adevărata eu.Adevărata eu era ciudată,pierdută prin labirintul propriei sale minți.Și nici acum nu găsise o cale de a ieși de acolo.
Mi-am încrucișat picioarele,uitându-mă la toți adolescenți de peste drum care părăseau acum casa cretinului care îi chemase.Cu toți urcau ba în mașinile cu care veniseră la petrecere,ba așteptau un taxi să vină și să-i ia.
Au ieșit cu toți,chiar și Will,care încă se ținea cu mâna de coaste,în timp ce părăsea curtea individului.
Spencer și-a ridicat capul din pământ,apoi a rânjit când a văzut în ce stare îl adusese.O mașina roșie sa oprit lânga el,iar portiera i sa deschis.A intrat înăuntru și sa făcut nevăzut.
Singurul pe care nu l-am văzut încă ieșind era Moore.Probabil văzând că îl căutam oarecum cu privirea,Spencer a pufnit pe nas,nemulțumit.
-Nu-mi spune că te uiți după idiotul ăla.
Mi-am întors capul ca să-l privesc în ochii.Îl ura.De ce? Asta încă nu aflasem. Poate că totul începuse din cauza Athenei.Probabil Will sa dat la ea,iar Spencer a întervenit.
Nu era prima dată când niște idioți se dădeau la Athena,și nu conta faptul că și Spencer era acolo.
-Când voi avea nevoie să faci pe gelosul cu mine,te voi anunța eu,până atunci,ține-ți limba printre dinți și nu mai scoate și alte tâmpenii pe gură.
-Ar fi tâmpenii,face el o pauză scurtă,dacă n-ar fi adevărat.
-Începi să mă calci serios pe nervii,Spencer.
Am auzit multe tâmpenii la viața mea,dar asta le întrecea pe toate.Nu eram nicicum interesată de Moore.Nu mi-l doream mai mult prin prejama,ci să nu îmi mai apară în cale.
Dacă Spencer avea impresia că vede lucruri care nu există,atunci nu doar eu aveam nevoie să văd un doctor.El făcea deja cât zece,iar ideea de a avea un iubit,nu îmi răsuna încă în creier.
-Am văzut cum sa oprit atunci când te-a vazut pe tine acolo,Brigitte,nu sunt orb.
-Nu,nu ești orb,ești doar tâmpit,îi spun,și cu coada ochiului îl văd pe Moore cum părăsește curtea din față.
Nu era greu să ne vadă.Eram pe partea cealaltă a străzi.Din fericire,nu a apucat să o facă,căci un Audi negru sa oprit în fața noastră,blocându-ne raza vizuală.
-Ăsta-i taică-miu.
Oftez ușurată că conversația despre Moore nu mai continuase,iar eu și Spencer ne-am ridicat de pe bordură în același timp.
Geamul sa lăsat încet în jos,iar Spencer a încremenit.Barbatul ia aruncat o privire de părinte supărat pe propriul său copil și a oftat lung.
Eu și Spencer ne-am aruncat unul altuia câte o privire și ne-am urcat în mașină,pe bancheta din spate.Spencer stătea ca pe ghimpii,așteptând ca calmul dinaintea furtunii să se termine.
Bărbatul îi aruncă săgeți cu venin fiului său prin oglinda retrovizoare.
-Tată,te implor,spune ceva! îi cere el.Tăcerea ta este mai rea decât dacă ai țipa la mine.
Bărbatul a oftat lung,dar nu ia oferit un răspuns fiului său.Atunci când am vorbit cu el la telefon,nu îi spusesem cu cine sau din ce cauză sa luat la bătaie.
Nu era treaba mea să mă bag.Era treaba lui Spencer să îi spună cu cine și de ce sa bătut.Eu voiam să știu doar că ajunge acasă în siguranță.
Cand i-am spus mamei că voi întârzia,nu i-am spus că întârzierea mea va include și o oprirea scurtă la familia Carter.
-Ce i-ai spus? îmi șoptește Spencer în ureche.
-De ce întrebi? se aude și vocea bărbatului pentru prima oară.Nu e adevarat ce mia spus la telefon prietena ta?
-Pot să explic.
-Sunt sigur că poți.
Mi-am lăsat capul într-o mâna,iar Spencer și-a strâns brațele la piept.Poate că nu ajunsesem chiar la secție,așa cum îi spusesem mamei,dar am ajuns să fiu prinsă între ciocan și nicovală.Viața mea ar fi fost mult mai bună dacă alegeam să nu fiu prietenă cu el.
Radioul era singurul lucru care spargea întreaga liniște dintre cei doi.Drumul a fost unul mult mai scurt decât mă așteptam,dar cu cât mă asiguram că Spencer era bine,cu atât puteam să plec mai repede acasă.
Am urcat scările de pe verandă și am intrat.Tatal lui a dispărut în bucătărie,iar eu și Spencer am rămas în sufrageria care era de două ori cât sufrageria mea de acasă.
Mobila albă,o măsuță de sticlă în mijlocul camerei,o plasmă imensă prinsă în perete,iar gresia de pe jos era în culorile tablei de șah.Spencer sa aruncat pe canapea,dar eu am preferat să rămân în picioare,înspectând fiecare detaliu rămas din această începere.
-Spune-mi ceva frumos la căpătâi,căci tocmai mi-am semnat condamnarea la moarte,se plânge el.
Mă pregăteam să îi răspund,dar vocea mamei lui mi-a luat-o înainte.
-Nu îl băga în seamă,e melodramatic,seamană cu taică-su,zâmbește femeia,făcându-i cu ochiul fiului ei.Acum știam de la cine a moștenit Spencer ochii ăștia.
-Caroline,se prezintă ea,iar tu trebuie să fii Brigitte.
Caroline era o femeie la vreo 40 și un pic de ani,de statura medie,cu păr negru și lung.Abea dacă puteam distinge vreun rid de pe fața ei.Femeia arată pur și simplu ca la 30 de ani.
Soțul lui Caroline sa întors și el,cu o trusă de primul ajutor între mâini.Urma acea discuție dintre tată și fiu.
-Haide,îți fac o ciocolată caldă.
Îi arunc lui Spencer o privire peste umăr și intru în bucătărie împreună cu Caroline.
A deschis dulapiorul și a smuls din el o cană și cutia cu praful maro.A pus laptele pe foc și sa lipit cu spatele de mobila de bucătărie.
-Mă bucur că am avut ocazia să te cunosc,în sfârșit,Brigitte.Spencer mia spus multe despre tine.
-Nu mă îndoiesc că așa a făcut,forțez un zâmbet.
Cred că mama și Caroline ar fi fost foarte bune prietene,dacă ar fi avut șansa să se cunoască.Și poate că nici nu era ceva atât de rău până la urmă.
Când ne-am mutat,mama își lăsase în urmă singura prietenă pe care o avea.Au încercat să păstreze legătura,dar nu au reușit.Emily se mutase la doar câteva luni după ce noi plecasem din vechiul meu oraș,mutându-se undeva prin Italia.
Mama a încercat să mai dea de vreo câteva ori de ea,dar fără succes.Probabil ca Emily își schimbase numărul de telefon odată cu adresa.
-Ce Dumnezeu a fost în capul ăla al tău? îi aud voce domnului Carter venind din sufragerie.
Caroline a turnat laptele fierbinte peste pudra de cacao și mi-a întins lingurința.
Am făcut câteva cercuri în cana mea cu cacao și mi-am dus-o la gură.
-Nu îl bagă în seamă pe soțul meu.Rupert doar își face griji pentru el.
Nu ar putea trăi dacă i s-ar întâmpla ceva.Nici acum nu își dă seama cât de mult îi seamănă Spencer.
M-am întors spre sufragerie.Spencer îi spusese ceva,iar tatăl lui la prins de umeri și și-a lipit fruntea de a lui.Un sentiment ciudat mi-a acapart dintr-o dată stomacul și nu înțelegeam ce căuta acolo.
Rupert si-a tras fiul într-o îmbrățișare scurtă,apoi sa ridicat,venind în coace.
-Iarta-mă,se scuză ea.Probabil că nu vrei să auzi despre dramele noastre de familie.Povește-mi despre tine.
De asta ezitasem atât de mult să îi cunosc părinți.Poate că Spencer se simțea la mine acasă ca pe propriul său teren de joacă,dar eu mă simțeam încordată și inconfortabil în casa lui.
-Nu sunt multe de spus.Tata ne-a părăsit pe mine și pe mama când eu eram foarte mică,iar de atunci sunt doar eu și ea.
-Îmi pare rău,scumpo,cred că va fost foarte greu.
Mâna lui Caroline a acoperit-o pe a mea,iar privirea plină de compasiune sau de milă a lui Rupert era și ea asupra mea fel de intens,de parcă i-aș fi spus cea mai tristă poveste din lume.
-Ne-am descurcat,îmi retrag încet mâna,așezându-mi ambele mâini în poală.Oricine ar fi fost tata și oricare ar fi fost motivul plecări lui,acum face parte din trecut.
Caroline mai avea puțin și îi curgea o lacrimă,iar domnul Carter părea dintr-o dată pierdut printre gânduri,de parcă i-aș fi reamintit de ceva neplăcut.
Privirea lui a întâlnit-o pe a mea și am simțit ceva familiar,deși,asta era imposibil.Aveam senzația că îl mai văzusem undeva,doar că nu știam exact unde.
Am rupt contactul când Spencer a intrat și el în bucătărie,așezându-se pe scaunul de lângă mine.
-Vă lăsăm să vorbiți,îl trage Caroline pe soțul ei după ea,afara din bucătărie.
-Îmi pare rău,e mai curioasă din fire.Nu voia să te facă să te simți ca ești obligată sa îi spui ceva despre viața ta.
-Știi,așa îl chema și pe tata.Mama nu a păstrat nicio poză cu el,așa că n-am știut niciodată cum arăta.Dacă era înalt,scund,brunet,blond sau șaten.Dacă chiar a iubit-o pe mama sau doar sa prefăcut,ca ultimul nenorocit.
-Brigitte..încearcă el să mă consoleze,dar i-o tai.
-E în regulă,Spencer.Nu toți ne naștem cu norocul de a avea ambii părinți lângă noi.Tata a fost un nenorocit căruia nu ia lăsat de mine și de mama.A preferat să iasă pe ușa și să nu se mai uite niciodată înapoi.
-Nu ești singură,Brigitte.O ai pe Katherine.Și mă ai pe mine.Iar eu nu plec nicăieri.
Mă trage spre el și mă cuprinde într-o îmbrățișare.Ar fi fost plăcut să știu că o simplă îmbrățișare îți poate rezolva toate problemele,dar nu era așa.Nici pe departe.
Nimic nu se rezolva cu două cuvinte frumoase și o strângere în brațe.Spencer avea ceva ce eu nu voi avea niciodată.Un tată.Un tată care să își facă griji pentru mine.Un tată care să mă strângă în brațe.Un tată căruia să îi pese.
-Ar trebui să plec,mă desprind de el și mă dau jos de pe scaun.Lipsesc de ceva vreme și nu vreau ca mama să își facă griji.Sun-o pe Athena,probabil vrea să știe cum ești,îi spun,apoi părăsesc bucătăria cu el pe urmele mele.
-Tată,o poți duce acasă pe Briggite? îl ia gura pe dinainte pe Spencer.
-Nu e nevoie,o să iau un taxi,încerc să îi refuz politicos propunerea.
-Nu,nici nu se pune problema,te duc eu.
Am încuviințat din cap,fără să mai am vreo cale de ieșire din situația în care Spencer mă bagase iar,și mi-am luat la revedere de la cei doi.
-Să mai treci pe la noi,scumpo.Ești binevenită oricând,îi aud vocea Carolinei înainte să închid ușa și să părăsesc casa familiei Carter.Am înghițit nodul din gât și am urcat pe bancheta din spate.Rupert urcă la volan și își pune centura.
-Centura,te rog,îmi reamintește.
Am strâns din ploape și am tras nenorocita aia de centură peste mine.
Mi-am aruncat privirea pe fereastră și așa am rămas până am ajuns acasă.