" Acelasi sange nu te face mereu familie..."
Issac Torrens
Simt cum, daca mai pierd o singura clipa a existentei mele pe aceste scaun, o sa prind radacini aici si cel mai probabil voi deveni una cu mobilierul. Arunc priviri pe sub gene catre tatal meu captivat de o discutie de afaceri cu ceilalti barbati de la masa cea mare, apoi imi intorc atentia asupra creionului digital pe care il invart intre degete. Am pierdut intreaga zi in cladirea asta nenorocita, si in curand se va face ora cinei , asa ca ar face bine sa incheie orice discutie altfel risca sa ramana fara viitorul lor director.
Pufnesc pe nari aruncandu-mi ochii peste cap, apoi ma intorc la desenele pe care le aveam insirate pe tableta din fata mea. Cine a inventat aceasta tehnologie absurda sa o ia si sa si-o bage undeva. Un arhitect adevarat lucreaza cu cureionul si hartia, nu cu tehnologie sofisticata. Stramb din nas cand realizez ca dau rateu dupa rateu din cauza modurilor de utilizare asa ca renunt si la asta. Simt ca imi ies din minti, in loc sa fiu cu Derek in oaza, eu stau si ascult balivernele domnului Torrens.
— Ma bucur mult ca v-am putut avea astazi alaturi de noi, domnule Wallace, tatal meu ma priveste scurt cu ochiul pentru a imi atrage atentia asa ca decid sa intervin pentru a termina odata calvarul asta.
— Intr-adevar domnule, ma ridic pentru a-i strange mana mosului din fata mea, o onoare pentru mine sa invat de la dumneavoastra cum sa ma ocup de minunata firma a familiei, continui punand accent pe ultimul cuvand moment in care tatal meu tuseste fals obtinanad un zambet malefic din partea mea.
— Firma tatalui noastru, asta a vrut fratele meu sa spuna, intervine Miles facandu-ma sa mi dau ochii peste cap si sa pufnesc. Nu se odihneste suficient noaptea, ceea ce il face putin neatent la ce scoate pe gura.
Unde era eroul cand ai nevoie de el? Chiar aici, in spatele meu. Miles trece pe langa mine lovindu-ma usor cu cotul si ma acopera in intregime, excluzandu-ma din raza vizuala a domnului Wallace. Ma uit scurt catre tatal meu ce deja ma priveste mustrator, iar tot ce fac eu este sa ridic, scurt, mainile in semn de predare. Dupa inca zece minute pierdute cu linguseli din partea celor doi, Wallace paraseste biroul impreuna cu subalternii sai lasandu-ne singuri.
— Tu vrei sa distrugi orice sansa, a firmei, la reusita? ofteaza tata trantindu-se in scaunul de la birou.
— Tu incerci sa mi distrugi orice sansa de a prinde si ziua de maine? pufnesc amuzat asezandu-ma pe coltul biroului sau privind catre fratele meu ce s-a asezat pe unul dintre cele doua fotolii. Simt cum incepeam sa ma autodiger acolo, ranjesc catre batranul care maraie nervos.
— Issac, tata ne-a anuntat in urma cu mult timp de sedinta asta, intervine din nou micul print, trebuia sa fi-...
— Pe tine cine te-a bagat in seama? il intrerup privindu-l derutat. Miles, apreciez devotamentul tau privind firma, si apreciz stradania tatalui noastru de a mentine firma la cele mai inalte cote, oftez ridicandu-ma de pe birou, dar fie vorba intre noi trei, mi-am pierdut o buna parte din copilarie si adolescenta prinde hartii, creioane, echere, rigle si alte tampenii, asa ca imi pare rau sa te informez Torrens dar am invatat tot ce era de invatat, ii explic calm tatalui meu in timp ce imi dau sacoul jos si ma indrept catre usa, iar tu, ma opresc si il privesc peste umar pe fratiorul meu, inceteaza sa mai aperi imaginea firmei crezand ca o sa obtii ceva, cartile au fost aruncate Miles, am castigat ca intotdeauna.
Observ micul ranjet siret al fratelui meu dar aleg sa il ignor. Ii las pe cei doi membri ai familiei sa isi confeseze ofurile in liniste. Am nevoie de mancare, urgent, altfel stomacul meu va deveni o gaura neagra. Intru in lift atunci cand acesta isi deschide usile, apoi apas pe butoul ce ar trebui sa ma duca la parter. Intre timp ma sprijin cu spatele de unul dintre pereti si imi las capul pe spate oftand puternic. O zi pierduta la firma este o zi pierduta in port. Nu reusesc sa fac fata, sa ma impart intre cele doua, iar asta ma igrijoreaza teribil. Usile se deschid si ma indrept cu pasi mari catre iesirea din cladire, catre masina, iar mai apoi direct catre casa. Parchez si ma grabesc sa intru pentru a o gasi pe Margret in bucatarie facand exact ce imi doream sa vad.
— Margret, ti-am mai spus vreodata ca tu esti ingerul meu trimis pe pamant, o lingusesc pe femeia in varsta oferindu-i un sarut pe crestetu-l capului.
— Nu o spui foarte des, insa ma bucur de fiecare data, zambeste aceasta vazandu-si de mancarea care miroase demential de bine. Cum a fost la birou, Conan?
— Plictisitor, mormai in timp ce deschid usa ce da spre terasa proptindu-ma in aceasta pentru a imi aprinde o tigara. Roger a mormait cinci ore balivernele lui, Miles, a aprobat tot ce scotea el pe gura, iar eu mi-am facut de lucru incercand sa nu mor de foame, dau din umeri degajat inspirand fumul toxic. Unde e Scar?
— Derek inca nu s-a intors, ma informeaza aceasta si observ mica privire scurta pe care mi-o arunca in timp ce zambeste miseleste.
— Margret, imi ingust privirea observand cum aceasta inghite in sec, ai ceva sa imi spui? arunc jumatatea de tigara pe jos si imi indes mainile in buzunarele pantalonilor negri de stofa, apropiindu-ma de ea.
— C-conni, eu...
— Te-ai intors.
Glasul plin de venin si dezgust se aude inca din sufragerie. Oftez strangandu-mi puternic ochii apoi imi ridic privirea obosita catre Victoria ce statea sprijinita in tocul usii. Femeia asta nu rateaza niciun moment sa ma socheze sau sa ma scoata din sarite. Stramb din nas scurt cand observ hainele vulgare pe care le imbraca o femeie de patruzeci si trei de ani, insa nu scapa nicio oportunitate de a isi scoate in evidenta corpul plastifiat de tatal meu.
— Si eu ma bucur sa te vad Victorie, mormai lasandu-mi capul pe spate pentru a mai suprima din stresul acumulat.
— Ce cauti asa de devreme acasa? ranjeste in coltul gurii incrucisandu-si bratele la piept. Tatal tau deja a realizat ca esti o epava si a renunta la ideea de a iti oferii firma? ma ia in batjocura razand zeflemist. Margret, pregateste cina, revine la tonul serios si rautacios intorcandu-se cu spatele la noi.
— Conon, hai sa iti pregatesc ceva si dupa o sa-...
— Nu-i nevoie Margo, mormai privind-o fix pe femeia ce iese din camera, tocmai mi-a pierit pofta de mancare.
O las pe Margret in bucatarie sa isi vada de treburile ei, iar eu aleg sa mai aman inca putin cina. Urc in camera rapid pentru a ma descotorosi de acest costum prea sofisticat pentru gusturile mele. Inlocuiesc camasa cu un tricou si un hanorac negru, iar pantalonii de stofa cu o pereche de blugi de aceeasi culoare, apoi ma incalt repede si luandu-mi cheile motorului, casca si rucsacul, zbor pe usile conacului direct pe motor. Sper doar ca imi va veni o idee unde as putea merge pentru ca acolo clar nu ma mai intorc curand.
Uneori ma intreb ce altceva, mai bun de facut, are Victoria inafara de a imi intinde mie nervi la maxim. Probabil sa ii manance banii tatalui meu, si asta ar fi un raspuns corect, sau probabil sa curga zilnic, cate putin din veninul ei, in sufletul fiului sau.
Opresc motorul in fata casei, si las cricul in jos. Ridic vizorul si imi ingustez ochii pentru a imi da seama daca este cineva acasa. Intunericul a cuprins intreaga casa ceea ce ma face sa trag motorul in fata garajului si sa ma intrept catre usa. O deschid usor observand ca este deja descuiata, si inchizand-o in urma mea, arunc un ochi prin incapere. Intuneric. Continui drumul pana la etaj, mai apoi in camera prietenului meu. Intuneric. Unde a disparut baiatul asta? Ma lovesc de cateva sticle de alcool in drumul meu spre iesire, asta facandu-ma sa ma stramb putin la ideea ca iar a plecat mahmur pe undeva.
Imi scot telefonul din buzunar tantandu-i un mesaj lui Aris, apoi il indes inapoi si cerc sa caut o alta locatie in timp ce ma indrept catre motor. Imi pun casca inapoi pe cap si imi continui drumul. Motorul puternic vibreaza sub corpul meu si incep sa cred ca stomacul meu o sa inceapa sa faca concurs pentru a afla care scoate sunete mai puternice.
Locatia numaru doi. Parchez in fata casei fratilor Ronald. Cobor, pentru a doua oara in ultima ora, de pe motor si ma sprijin de acesta. Imi scot pachetul de tigari incercand sa pacalesc foamea cu una, apoi formez numarul lui Tom pentru a afla motivul pentru care nu gasesc pe nimeni acasa. O veste proasta precum problemele in port ar fi tot ce imi lipseste in seara asta.
— Wow, ai raspuns, mormai sufland fumul de tigara in clipa in care ii aud vocea prietenului meu.
— Eram in tura Issac, ce s-a intamplat, intreaba rapid auzind cum isi face de lucru prin bar.
— Pot sa stiu si eu unde e toata lumea?
Exagerez prin toata lumea, el este la munca, Derek este probabil pe drum spre casa, iar Aris... doar el stie pe unde se mai afla si acum. Imi las capul pe spate auzind vocea brunetului in surdina. Sunt prea obosit si prea infometat sa imi mai canalizez atentia asupra cuvintelor lui. Privesc cu coada ochiului, mai mult adormit decat plictisit, catre strada care ma duce direct catre singurul loc care m-ar mai primi cu bucurie in suflet, fara sa ma priveasca ca si un intrus, un criminal, o pacoste, sau un om inutil pentru societate. Asta nu suna chiar asa rau, presupun.
— Torrens, mai esti?
— C-ce? Da, ai dreptate Tom, ar trebui sa merg.
— Unde sa mer-...
— Pa Tom, ne auzim in port pe seara.
I-am inchis in nas. Nu am timp de pierdut. Nimeni nu e disponibil in clipa asta, asa ca sunt singur. Nimic nou sub soare, asa ma simt de cativa ani, insa sunt prea obisnuit cu sentimentele de abandon si singuratate ca sa le mai pot lua in seama. Prietenii mei sunt ocupati cu cate ceva mult mai importat, tatal meu e ocupat cu firma si noua lui familie, mama e prea departe pentru a merge sa o vad chiar acum, nu imi ramane nimic mai bun de facut decat sa il vizitez pe batranul Barkley, macar stiu ca acolo sunt primit cu bratele calde, in comparatie cu propria-mi casa.
Imi indes capul inapoi in casca de protectie, apoi gonesc cat pot de repede catre casa batranului. Opresc in fata acesteia si privesc zambind lumina ce vine din una dintre camerele de la etaj. Si stiu si a cui este camera. Turez motorul in speranta ca o sa ii atrag atentia, apoi vad silueta bunei mele prietene pironindu-se in fata geamului. Arata minunat chiar si de aici, de jos. Ma dau jos de pe motor si imi scot casca, inaintand catre intrarea in casa.
Usa se deschide larg lasand in fata mea o femeie in toata firea. Ultima data cand am vazut-o pe micuta Sofia, Barckley inca lucra in casa tatalui meu, am petrecut doi sau poate trei ani cu ea, ne vedeam destul de des si ne-am apropiat mai mult decat m-as fi asteptat, insa mereu am vazut-o si mereu o voi vedea ca pe sora mea mai mica.
Mici firisoare ciocolatii incearca sa ii iasa din cocul pe care il are in varful capului, in clipa in care aceasta se pune in miscare catre mine. Ochii sai verzi se maresc considerabil cu fiecare pas facut si daca nu as stii, as putea sa jur ca suntem frati gemeni.
— Issac, numele meu ii paraseste buzele-i pline mai mult ca si o soapta de uimire.
II zambesc si imi las casca pe coarnele motorului apoi ma intorc cu fata catre ea si imi deschid larg bratele. Aceasta iese din starea de soc iar pe fata ii infloreste un zambest alb, perfect. Incepe sa alerge spre mine facandu-i sanii sa se slate putin mai mult decat era nevoie sa vad. Se arunca in bratele mele iar eu o apuc de coapse pentru a o ridica mai bine, astfel incat sa nu o scap.
— Ti-am lipsit, pustoaico? ranjesc arogant catre bruneta ce ma priveste radiand de fericire.
— Normal ca mi-ai lipsit, spune entuziasmata dandu-se jos din bratele mele.
Acum ca s-a apropiat mai mult pot sa o obsev mai bine. Este imbracata cu o pereche de pantaloni scurti de trening si un maieu mulat, ce candva a vrut sa fie alb, acum in schimb este plin de diverse vopseluri asa cum ii sunt de altfel acoperite si mainile si fata. Aceasta ma apuca de mana si ma trage in casa iar eu insfac repede casca si o urmez.
— Ce te aduce pe aici Issac, intreaba asezandu-mi in fata o cana calda in care intuiesc ca ar trebui sa fie ceai de menta, preferatul ei.
— Am nevoie de un motiv sa te vizitez printeso? intreb retoric privind prin casa scurt in diferite directii in cautarea tatalui sau.
— Ihm, rade infundat asezandu-se pe fotoliul in fata mea privindu-ma mustrator pe sub genele-i prine. Daca nu te-as cunoaste, poate ca te-as crede, da din umeri evitandu-mi privirea. Dar nu ai mai trecut pe aici de foarte mult timp, de pe vremea cand si Angela era aici.
Inghit in sec cand aud conferasile fetei din fata mea, si mai ales ca are mare dreptate. Nu am mai calcat pragul acestei case de cand era mama aici... De cand si mama ei era aici... Asta insemnand..
— Nu ai mai venit aici de doisprezece ani, mi-o tranteste cu o voce rece si sfidatoare.
Inghit din nou in sec si expir nervos lasandu-mi capul pe speteaza canapelei. Inchid ochii pentru cateva minute incercand sa reprim starea de vinovatie pe care corpul meu o resimte, combinata cu celelalte nevoi deja existente. Are dreptate, ultima data cand am vazut-o pe Sofia, aceasta era doar o copila de sase ani, mica si adorabila ce alerga in jurul lui Scar mereu cand veneam aici cu mama. Insa evenimentele neprevazute din familia mea au afectat mai multe lucruri decat m-as fi asteptat... Sau mai bine zis, mai multe persoane... Dat fiind faptul ca odata ce mama a plecat, tata nu mi-a mai permis sa trec pe aici, tot el a fost si cel care l-a concediat pe Barkley din functia de sofer personal si totodata "mana sa dreapta" permitandu-i totusi sa lucreze ca si receptioner in unul dintre blocurile sale. Despre mama Sofie este alta poveste pe care nici eu nu o cunosc in intregime, tot ce stiu este ca aceasta s-a stins din viata la scurt timp dupa evenimentele din familia mea.
— Dar acum sunt aici surioara, oftaz simtind cum ochii incep sa ma intepe asa ca ii strang puternic.
Cu toate ca nu am mai vizitat-o, mereu am avut grija de ea. Mereu ma interesam la batran de ea, mereu treceam prin fata casei ei privind-o cum picteaza si danseaza in camera ei. Mereu am protejat-o de barsele din port si vorbele rele pe care le-ar fi putut auzi despre mine. Tot ce am incercat sa fac a fost sa o protejez... Dar aparent nu sunt asa de bun la asta.
— Dar doisprezece ani nu ai fost, mormaie simtind-o cum se aseaza langa mine pe canapea asezandu-si capul pe pieptul meu.
Sofia este unul dintre lucrurile pe care nici baietii nu le cunosc despre mine... Si daca o vreau in siguranta, asta trebuie sa ramana asa. Nu pentru ca nu ar proteja-o alaturi de mine, ci pentru ca ar fi prea periculos ca altii sa afle de ea.
O imbratisez strans si ii depun un sarut apasat in crestetul capului. Aceasta inceaca tot mai tare sa se faca si mai mica in bratele mele, asta daca ar fi posibil. Zambesc scurt apoi oftez lung. Inca o casa ratata. Stramb din nas apoi ma aplec pentru a imi lua cana de ceai de pe masa si sorb cu pofta din ea de parca asta ar trebui sa imi potoleasca foamea.
— Cu ce te ocupai pana sa ajung eu, incerc sa schimb subiectul iar aceasta zambeste din nou linistindu-ma sufleteste.
— Vrei sa vezi? Lucrez de o saptamana la el, este un tablou cu picturi in ulei.
Aprob si ma ridic alaturi de ea de pe canapea, indreptandu-ne catre dormitourl ei. Sofia a capatat o experienta stand prin preajmea mea, pentru ca orice invatam de la parintii meu, ii spuneam ei. Astfel ca azi, Sofia este una dintre putinele persoane care se pot ridica la nivelul meu de excelenta in domeniul arhitecturii, deci mai raman inca doua persoane cel putin la acelasi nivel. Unul dintre ei locuind sub acelasi acoperis cu mine, si avand o pereche de ochi albastrii ca si gheata, iar cealalta persoana fiind... ea.
Intru in camera si observ ca ma aflu defapt intr-o oaza plina de viata. Camera fiind modelata dupa gusturile fetei. Observ, cand intru si inchid usa in urma mea, cum dupa dulapuri atarna cateva plante ce dau culoare si viata, peretii sunt impodobiti de diverse picturi realizate de ea, in pat sunt insirate atat ustensile pentru tabloul ce zace pe sevalet, cat si carti si jurnale. Inteligenta si creativitatea fetei asteia ma surprinde pe zi ce trece.
Ma apropii cu pasi lenti si apasati catre tabloul fetei ce ilustreaza o noapte instelata, plina de detalii bine accentuate. Sofia vine langa mine si ia mica sticluta cu solvet, ce s-a combinat cu aerul curat ce a intrat pe geamul deschis.
— Incerci sa te omori? rad deschizand geamul cat de larg posibil.
— Nu am sesizat in mod special misorul, se scarpina la ceafa incercand sa faca pe inocenta. Deci? Iti place? ma intreaba aceasta cand ma intorc in fata tabloului.
— Tehnica impasto, mormai fiind mandru de ea.
— Da, afirma fericita. Incerc de cateva saptamani bune sa fac un tablou cu tehnica asta, insa mereu dadeam gresi, ofteaza stramband din nas. Dar acum chiar cred ca arata bine, isi ridica capul fericita.
— Arata perfect Sofi, zambesc asezsandu-mi bratul pe dupa umerii ei, sarutand-o scurt pe obraz.
Aceasta da sa zica ceva insa sunetul matelor mele o intrerupe facand-o sa ma priveasca confuza. Zambesc si o apuc cu degetele de nas facand-o sa isi retraga capul repede, scuturandu-l. Pufnesc amuzat si imi insfac telefonul si rucsacul aruncate pe patul ei, indreptandu-ma catre iesire cu ea pe urmele mele.
— Sigur nu vrei sa ramai sa mananci ceva? Tata nu vine in seara asta acasa, ma informeaza facandu-ma sa o privesc peste umar zambind.
— Sunt sigur pustoaico, zambesc intorcandu-ma la ea.
Daca el nu vine acasa in noaptea asta, atunci o sa merg eu la el.
Imi asez mana pe capul ei micut, fortand-o sa isi lipeasca fruntea de a mea, apoi inchid ochii memorand aceste clipe de liniste.
— O sa mai trec pe aici, bine? Tu continua sa lucrezi, continua sa te dezvolti in domeniul asta si poate Roger o sa iti ofere un post bun in firma lui, zambesc cand ma retrag din imbratisare.
— Mai bine somer decat sa lucrez in firma aia pentru Roger, pufneste incrucisandu-si bratele la piept.
— Dar pentru mine ai lucra?
Intrebarea asta imi ridica mie insu-mi semne de intrebare. Pentru ca raspunsul ei este afirmativ si plin de viata, si nu este singura. Multi dintre angajatii sau fostii angajati ai tatei sau chiar prietenii mei au confirmat faptul ca ar lucra cu placere pentru mine odata ce trec in locul tatalui meu. Insa mereu ma intreb: Eu vreau sa ii iau locul tatalui meu? Daca trec in locul lui, ii multumesc pe restul, dar oare ma multumesc si pe mine? O sa ma faca asta cu adevarat fericit?Probabil ca nu.
Ies din casa lasand-o pe Sofia in micul ei barlog si eu imi continui aventura. Inca sper ca nu o sa mi se faca atat de foame incat sa nu mai fiu lucid, pentru ca in clipa asta, gonind pe strada libera, ar fi un moment foarte prost sa pierd controlul. Incetinesc cand oberv numele salvarii mele, mare si luminat cu leduri. Intru in parcarea supermarketului si parchez intr-un loc mai ferit de luminile stradale. Imi arunc rucsacul pe bordura si ma trantesc langa aceasta ignorand posibilitatea de a imi murdarii hainele. Imi scot o tigara si incep sa trag din ea haotic, asezandu-mi capul in palme.
Sunt obosit, infometat, nervos, trist si inca multe altele pe care nu mai are rost sa le insir crezand ca daca le spun cu voce tare, vor disparea. Nu dispar, din contra, simt cum se aduna tot mai multe pe zi ce trece, iar eu incep sa nu mai fac fata, insa nu pot sa cedez, nu acum. Sunt atatia oameni care depind de mine.
Stramb din nas amintindu-mi de rana de pe brat pe care am uitat sa o dezinfectez si sa o tratez azi. Imi scot hanoracul lasandu-l pe rucsac apoi arunc un ochi la bratul infasurat in brandajul imbibat in sange.
Oftez in clipa in care o masina se opreste langa mine insa nu ma sinchisesc sa imi ridic capul, aud doar doua portiere care se trantesc apoi pasi care se opresc putin mai departe de mine sprijinindu-se de masina.
— Ma rog, a avut si zile mai bune, poti sa fi sigura de asta.
Tresar cand aud vocea amuzata si familiara a prietenului meu. Ridic capul ca si ars si il observ stand sprijinit de jeep-ul sau alaturi de Skyler. Aceasta poarta o pereche de blugi negri si un hanorac de aceeasi culoare, a carui gluga trage de ea incercand parca sa se acopere toata, nu doar fata.
— Ce faceti voi doi aici, mormai minjindu-mi ochii pentru a incerca sa observ ce ascunde.
— Ei haide Skyler, pufneste amuzat Derek apucandu-i gluga de la spate si trangadu-i o de pe cap lasand la iveala bandajul pe care ea in avea in zona arcadei. Nu e ca si cum poti ascunde chestia aia la nesfarsit.
Ea doar ofteaza si isi incruciseaza bratele la piept privindu-ma rece si sfidator in ochi. Si ai mei incearca acelasi lucru insa nu reusesc altceva decat sa se chinuie sa o observe avand in vedere oboseala ce ma incearca.
— Arati jalnic, mormaie cotinuand sa se holbeze.
— Tu vorbesti? pufnesc iritat aruncandu-mi chistocul la picioarele ei. Nu am chef de glume proaste Sky, am avut o zi-...
Stomacul meu termina fraza inainte mea facandu-l pe prietenul meu sa rada infundat. Skyler in schimb ma priveste tacuta si analizeaza fiecare chestie la mine de parca e prima data cand ma vede. Oare ce a discutat cu Derek de e asa ingandurata? Si de ce era cu el mai ales?
— Hei Torrens, prinde! ma trezeste din sirul gandurilor mele in clipa in care trece pe langa mine si imi arunca un pachet de biscuiti pe care il prind instant.
— Ce e asta Sky, o gluma proasta? pufnesc mandru cu toate ca organele mele urla dupa cea mai mica farama de mancare.
— Tine-l tu, ai mai mare nevoie de el decat mine, mormaie dupa ce isi aseaza gluga pe cap si indesandu-si mainile in buzunarul hanoracului ii face un semn din cap lui Derek si dispare catre casa.
Bag pachetul in rucsac si imi trag hanoracul pe mine, apoi imi bagandu-mi mainile in buzunarele acestuia, ma apropii cu pasi mici si apasati catre cel ce inca sta proptit de masina. Aceasta ranjeste privindu-ma de jos in sus, simtind diferenta mica de intaltime dintre noi doi.
— Ce cauta Skyler in masina ta? il intreg si realizez ca asta a sunat de parca i-as cere socoteala sau de parca as fi gelos, lucru pe care Derek il sesizeaza.
— Nu stiu Issac, ranjeste dand din umeri nonsalant, ce cauta Skyler in masina mea in loc de a ta? pufneste amuzat dandu-mi un pumn in umar. Lasa prostiile si hai sa mananci ceva, nu poti sa vi asa in port.
Imi indes mainile in buzunare si ii arunc o ultima privire brunetei ce se indreapta rapid catre un loc mai calduros. Stramb scurt din nas si ma intorc catre Derek ce deja urcase in masina. Urc si fiu fiind pregatit sa aflu ce naiba s-a intamplat intr-o singura zi cat am lipsit. Trantesc portiera apoi imi strijin capul de geam asteptand sa ajungem la Derek la apartament. Arunc o scurta privire catre prietenul meu ce conduce linistit fredonand melodia difuzata la radio. Aleg sa tac pentru un moment, nu sunt in apele mele, nu ma simt cel mai bine, si trebuie sa ma concentrez pe lucruri importante.
— Ai vreo preferinta in materie de cina? sprage el linistea. Sunt sigur ca pot sa iti pregatesc ceva rapid, da tatos din umeri facandu-ma sa pufnesc amuzat.
— Pizza sa fie, mormai continuand sa privesc pe geam tot restul drumului.
Inca putin Issac... mai trage de tine, inca putin...
~~~~
O sa aleg cu ocazia postarii acestui capitol sa va urez un Craciun fericit pentru maine! <3
Tin sa fac si o mentinue, in carte este posibil sa mai existe mici greseli gramaticale care vor fi corectate odata cu finalizarea cartii. Multumesc anticipat pentru intelegere. <3