Reușesc să-i țin deschiși doar pentru câteva clipe. Sânii mă dor și e ca un prim semnal de avertizare, că în curând micuța mea va scânci de foame. Ascult respirația, un pic zgomotoasă, nu într-atât încât să fie deranjantă și zâmbesc. Marian e obosit, iar poziția de dormit favorizează acest sforăit ușor. Într-un final, pleoapele nu-mi mai cad atât de greu și oricum am realizat, dinainte de a vedea, că piciorul mi-e între ale lui, cu brațul stâng i-am înconjurat pieptul, nasul e lipit de pielea de la baza gâtului său și capul sprijinit pe umăr. Cum de ajung mereu aici, în această poziție? Mă culc cât mai pe margine, cu mâna chiar pe zăbrelele pătuțului, privind chipul frumos al fiicei mele, până adorm și totuși ajung în brațele bărbatului. După cum am remarcat, rămâne pe partea lui de pat și asta înseamnă că eu sunt cea care îl caută noapte de noapte.
Mă simt epuizată continuu, ba chiar m-am surprins când m-am trezit în poziția de șezut, după ce am adormit cu copilul în brațe. Îmbăiatul în cada plină cu apă s-a transformat într-un vis frumos, la fel ca și o noapte de somn, fără întreruperi. Am trecut la un duș rapid și moțăieli în reprize. Mă simt singură și stingheră în această casă. Marian se comportă ca și cum copilul n-ar exista, nu-l vede, nu-l aude, iar pentru Claudia este ca un obiect de studiu. Când o vede, își aprinde o țigară și o fixează minute bune. Am observat de prima dată, dar m-am gândit că exagerez și am alungat din minte astfel de închipuiri. Dar, când am găsit-o lângă pătuț, împungând cu arătătorul burtica și piciorul copilului, mirată că doarme mai tot timpul, suflând și fumul spre ea, a fost suficient pentru a o ține departe de ea. Ca și cum n-ar fi destul, îmi spune, ca o concluzie a studiului său, că nu seamănă deloc cu tatăl ei. Dar de ce are impresia că ar ști cum arăta Marian când era bebeluș? Am început să cred că o face dinadins, pentru a mă irita, la fel cum își aprinde țigara, când cobor la bucătărie, cu copilul în brațe. Mă deranjează și deschid imediat fereastra. Încep să cred că aceasta a fost metoda ei de a mă alunga de acolo, de a nu mă vedea în spațiul în care își petrecea o mare parte din zi. Nici nu țin neapărat să ne vedem, dar cum mai trebuie să mă și hrănesc, n-avem încotro decât să ne suportăm reciproc.
Îi privesc bărbia și mi-aș dori să ating firișoarele de păr, observate de aseară, când era foarte concentrat la acțiunea dintr-un film. Nu lasă să treacă mai mult de trei zile până să se bărbierească și bănuiesc că o va face și în această dimineață. Ce mai simt pentru el? mă întreb zilnic. În sufletul meu e un amalgam de sentimente contradictorii. Nu reușesc să-l înțeleg. Acea trăire intensă, emoțiile, vibrația și fericirea pe care le-am simțit în primele patru luni , apoi tristețea, singurătatea și nesiguranța, m-au adus în acest impas. Când nu este acasă, mă uit des pe fereastra din dormitorul nostru, așteptând să îi văd mașina, oprindu-se în fața porții. Tresar și simt cum mă emoționez, urmărindu-l pe ascuns, după perdea, până intră în casă. Atunci mă grăbesc să ajung în fața oglinzii, pentru o ultimă verificare dinainte de a ne întâlni, după atâtea ore în care i-am dus dorul. Și totuși, cuvintele nu vor să iasă, să-i răspund măcar la salut. Îl văd cu coada ochiului cum mă fixează încă de cum pășește peste pragul camerei pe care o împărțim.
– Îmi place la nebunie să fiu ignorat! îl aud, când nu primește răspuns și mă întreb de ce mai insistă.
Uneori am impresia că se și amuză de asta. Seara, întreabă dacă îmi place emisiunea, filmul sau canalul de televiziune la care se oprește. Nu răspund, ca și cum nu l-aș auzi și urmărim alegerea sa, fiecare pe partea lui de pat. Nu i-am mai simțit mângâielile și sărutările de aproximativ patru luni și uneori e dificil să mă prefac indiferentă, mai ales când e îmbrăcat în uniforma care-i vine atât de bine. Ce să mai zic de privirile care se întâlnesc doar o fracțiune de secundă, dar destul cât să răscolească sufletul, să-mi amintească de momentele noastre intime când mă pierdeam în ochii lui, încântată de forma lor deosebită? Dar atunci, răzbat din amintiri și jignirile sale. Acestea mă țin și la distanță de el.
Și totuși, de ce mă trezesc peste noapte în brațele sale? Încerc să-mi retrag piciorul pentru a mă răsuci pe partea mea de pat. Simte și strânge instinctiv brațul de pe spatele meu și mai rămân încă puțin aici, să mă satur de mirosul și căldura corpului său, pentru că la ivirea zorilor le voi duce iar dorul. De câte ori mi-am imaginat că vom dormi împreună? Câte nopți am rămas singură, deși Daria era la serviciu în tura de noapte și nu înțelegeam de ce pleacă, când putea să rămână până la prima oră a dimineții? Odată cu mutarea în casa lui, am aflat adevăratul motiv. Voia să pozeze în văduvul îndurerat, cât mai mult timp. Probabil îi convenea această postură, să trezească compasiunea cunoscuților pentru tragedia din viața lui. Apariția micuței a schimbat totul și când realitatea amenința să-i distrugă imaginea creată a fost nevoit să facă o alegere. Inițial a ales să ne părăsească, iar acum, că ne-a adus în viața lui, nu sunt prea convinsă de justificarea pe care mi-a servit-o. Chiar se temea că-l voi discredita în fața colegilor? S-a răzgândit și a făcut cunoscută relația noastră, doar pe acest motiv, după spusele lui. Dar de ce acum, când renunțasem și eu la el sau la speranța că vom mai fi vreodată împreună?
Când am impresia că m-am apropiat de adevăratul Marian, apare ceva nou și ajung mai derutată decât eram înainte. Așa am simțit și după ziua de ieri. L-am tot rugat să mă însoțească la piață și m-am gândit că mă va lua în seamă, fiind singurele vorbe pe care i le-am adresat, de la ultima noastră ceartă. M-am înșelat. A invocat un motiv nou de fiecare dată, ba că are treabă prin oraș, orie e obosit, orice numai să-l las în pace. Datorită soacrei sale, cunosc adevăratul motiv ce-l ține doar pentru el. Cum soției sale nu-i plăcea să se ocupe de lista de cumpărături pentru casă, s-a obișnuit să meargă singur.
Așa că, n-am lăsat-o așa! Ieri după amiază, cât și-a parcat mașina, am luat copilul de pe pat și am fixat-o în wrapul elastic, deja pregătit de ceva vreme. Am coborât repede, cu scopul de a da cu ochii de noi, imediat cum intra pe ușă. Îl așteptam de vreo jumătate de oră, dar n-am trădat nimic din planul meu, de a părea o simplă coincidență că ne-am întâlnit atunci, chiar înainte de plecare. Nici Claudia nu a remarcat intenția mea.
A salutat o dată, suficient de tare pentru a fi auzit și de femeia din living. Aceasta i-a răspuns de acolo, iar eu m-am prefăcut că nu am observat încruntătura dintre sprincene. Îmi căutam încălțămintea în pantofarul de la intrare.
– Ai văzut ce vreme e afară? a spus-o pe un ton ce se voia indiferent, dar figura l-a trădat de cum și-a dat seama ce am de gând.
– Am văzut!
– Și ți-ai găsit tocmai acum să ieși la plimbare?
Și-a agățat geaca în cui, dar a rămas încălțat cât m-a privit de sus cum mă chinuiam să îmi bag picioarele în ghetuțe, atentă să nu pun copilul într-o poziție nepotrivită.
– Am nevoie de câteva produse.
– Neapărat azi?
– Da!
M-am dat un pas în spate pentru a-l privi în ochi, când am răspuns scurt. Am afișat și o figură serioasă, pe care nu prea te încumeți să o iei în derâdere. Pe interior nu eram atât de curajoasă cum țineam să arăt. Mă gândeam doar la ce voi face, în caz de nu va funcționa planul pe care mi-l propusesem. Decisă să-i arăt cât de serioasă eram, am încercat să trec pe lângă el. S-a postat în fața mea și mi-a ordonat să-l aștept în mașină până se va schimba de haine. Am răsuflat ușurată, când prima parte fusese atinsă. L-am însoțit la etaj, în camera goală unde lăsase căruciorul și am coborât împreună, după ce s-a îmbrăcat într-o pereche de jeans și un pulover cu guler perkins și fermoar. Trebuie să recunosc că e atractiv, în orice ținută ar alege, casual sau sport.
Ajunși în centrul comercial, a împins căruțul de cumpărături, iar eu pe cel al fetiței noastre. Nu s-a împotrivit la nimic din produsele pe care i le-am arătat sau le-am pus direct în coș, fără să-i mai cer acordul. L-am văzut de câteva ori, cum studia câte un produs ales de mine, în timp ce eu alegeam din oferta vreunui raion din apropiere. N-am stat la discuții, dar mi-a dat o stare de bine prin faptul că pur și simplu era mai mereu, la un pas de mine. În schimb, la standul cu hăinuțe pentru copii, a afișat aerul său distant, atât de des văzut în ultimul timp și la fel de dureros pentru mine. Dacă ar ști cât mă rănește atitudinea lui! Nu se uită la copilul nostru și se comportă în continuare ca și cum nu i-ar lega nimic. Atunci, la casă m-a uimit iar cu gestul său. Am fost împinsă într-o parte pentru a avea loc să achite cu cardul său, deși majoritatea produselor achiziționate erau pentru Alexandra. Cu siguranță l-a usturat un pic buzunarul, pentru această cheltuială neprevăzută, dar a ales să fie tăcut și în această privință. Nu asta intenționam când am insistat să mă însoțească, ci m-am gândit la necesitatea unui mijloc de transport, dar și la siguranța pe care mi-o conferă prin prezența lui, în aceste momente în care mă simt oarecum vulnerabilă.
A propus să mâncăm și l-am așteptat la masă, cât a stat la rând pentru a prelua comanda. Acolo i-am auzit pe acei tineri, vorbind despre bărbatul pe care îl priveam și eu. Mi-au atras atenția când i-au rostit numele.
– Da, sigur e Săndulescu! L-am văzut când am însoțit-o pe Marisa la examen, am auzit-o pe fată.
– Am auzit că ăsta e cel mai al naibii examinator! Am avut noroc și n-am dat cu el! s-a bucurat băiatul și am îndrăznit să-l studiez puțin.
Cred că abia ajunseseră la vârsta majoratului. Probabil au venit după noi sau nu l-au remarcat lângă mine, când s-a asigurat că m-am așezat confortabil, pentru că vorbeau nestingheriți despre el.
– Pe Marisa a picat-o! Dar sincer și mie mi-ar fi frică să urc cu ea în mașină! a chicotit fata. O știi doar ce amețită e! Cică i-ar fi pus piciorul pe frână, brusc, de s-a izbit și martorul de scaunul șoferului. A așteptat la sensul giratoriu și a plecat chiar când vira unul la stânga, de era cât p-aci să se ciocnească.
Încă mustăceam când a venit cu mâncarea, imaginându-mi întreaga scenă. Marian, de obicei calm și distant, așezat comod pe scaunul din dreapta, reacționând brusc, speriat de greșeala fetei! M-a privit lung de câteva ori, neînțelegând motivul din spatele zâmbetului meu reținut. Discuția, auzită întâmplător în centrul comercial, a adus și un vag sentiment de mândrie în sufletul meu. Știam de la el că își dorește să fie corect și chiar dacă este înțeles greșit de unii, preferă să îndeplinească partea lui de treabă, ca mai apoi, să nu se mai simtă responsabil de tragediile de pe șosele.
Când micuța a devenit prea agitată, m-a așteptat să o schimb în cabina de toaletă specială și apoi m-a însoțit la mașină, s-o alăptez. A pus muzică în surdină, a lăsat scaunul pe spate și s-a relaxat. Îi admir răbdarea, dar, uneori, liniștea dintre noi devine apăsătoare. Nu-l pot acuza întru totul pentru asta, fiindcă acum, eu sunt cea care i-am tăiat cheful de a iniția discuții pe diverse teme.
Știu că am profitat și am dus totul până la extrem când l-am lăsat să-și supravegheze fetița adormită, cât timp am probat câteva perechi de jeans. M-a împuns din priviri, dar m-am prefăcut că nu pricep. Silueta mea a suferit multe transformări, iar acum sunt între două mărimi. Soluția este ca întotdeauna să probez înainte de a cumpăra, altfel risc să-mi fie prea strâmți sau prea largi. Nu i-am cerut părerea direct, doar am ieșit din cabina de probă și m-am uitat în oglinda din capătul coridorului, atentă și la mimica lui. Îi cunosc privirea și am simțit când i-a plăcut ceea ce vede, așa că am ales și în funcție de el, atât pantalonii, cât și bluza. Plimbarea și mulțimea de oameni m-a obosit mai mult decât eram și odată ajunsă acasă, n-am mai părăsit camera decât la nevoie, pentru a folosi baia de pe etaj. Marian a revenit mai târziu și după cum îi miroseau hainele am dedus că își petrecuse timpul în compania Claudiei și s-au afumat reciproc.
Micuța scâncește și dacă nu o pun la sân imediat, o să plângă până îi va trezi pe amândoi. O aude și îndepărtează brațul pentru a mă putea ridica de pe el. Se răsucește imediat cu spatele la noi și își continuă somnul. Nu-l pot judeca pentru asta, fiind conștientă că în curând va începe o nouă zi de muncă pentru el, unde e necesar să fie odihnit pentru a-și menține calmul în diverse situații. O liniștesc, vorbindu-i în șoaptă, așa cum am obișnuit-o încă de când era în burtica mea. Lampa de veghe, a fost o altă surpriză de-a lui. În prima noapte am dormit cu ușa deschisă și lumina din hol aprinsă, urmând ca în a doua seară să o găsesc montată cât am coborât la bucătărie să-mi prepar un ceai. Încerc o nouă poziție de alăptare și o așez între noi. Bineînțeles că adorm, doar de când mă știu mi-a plăcut să moțăi în aceste ore ale dimineții. Simt când trage pilota peste mine și mai ales sărutul din colțul gurii. Pentru că am crezut inițial că este un vis deschid ochii decât după ce aud ușa. A închis-o în urma. Somnul nu mai mă cuprinde oricât m-aș motiva pentru a-mi domoli agitația. Cu gestul său mă dă iar peste cap și după zece zile de nehotărâre, iau o decizie. O voi asculta pe prietena mea și voi acorda o șansă acestei relații.
Și un pas în acest sens este să-mi scot hainele din trolere și să le așez lângă ale lui. Zilele acestea, controlată de furie și supărare, n-am dat atenție multor lucruri, unul dintre ele ar fi acela că în dressing nu sunt doar hainele lui. Ba chiar, observ că doar pe un raft se află câteva haine subțiri, de vară ce îi aparțin. În rest, toate umerașele și spațiile sunt pline cu haine de damă. E ușor de ghicit cine era proprietarul lor. Simt un nod în stomac și primul impuls e să trântesc ușa și să plec din acest loc care mă revoltă din nou. Închid ochii, strâng pumnii și inspir și expir de câteva ori. Dacă renunț acum, mă voi întoarce la ce am avut în aceste zile și sincer, nu-mi place. Sărutul de dimineață a topit o parte din gheața ce simțeam că-mi înconjurase inima. Ea nu se mai întoarce! Nu lăsa să te afecteze iar! îmi spun până respirația îmi revine la normal.
De ce le-a mai păstrat? Își dorește să mai păstreze ceva de la ea și poate atunci când le atinge și le miroase, își imaginează că pentru o clipă ea este iar lângă el? Dacă ar fi fost vorba de altcineva cu siguranță mi-aș fi manifestat compasiunea și l-aș fi înțeles, însă în această situație mi-e greu. Mă doare să știu că inima lui bate pentru o altă persoană, fie ea și decedată. Apăs întrerupătorul și deodată încăperea micuță se cufundă în întuneric. Un fior de gheață îmi străbate șira spinării și mă grăbesc să ies din acest loc ce-mi dă fiori. Prin aceste lucruri ce i-au aparținut, ea este încă prezentă în această casă. Curiozitatea mă roade și mă opresc între cele două dormitoare. Din prima zi mi-am dat seama că cel pe care îl împarte cu mine a fost a lui și înainte de a veni eu. Înseamnă că dormeau separat, iar cel de alături era al ei. L-am mai văzut, dar în treacăt și oricum eram preocupată de alte lucruri atunci. Acum însă, vreau să aflu mai multe despre cea care i-a cucerit inima într-atât încât să-și dorească să-și împartă întreaga viață cu ea. Destinul le-a jucat o festă, i-a despărțit înainte de vreme și mi l-a adus în calea mea. Apăs clanța, dar Alexandra nu-mi împărtășește dorința de a scormoni în trecutul tatălui ei.
Cât sunt în preajma ei mă liniștesc, ca întotdeauna. O să lupt și pentru ca Marian să accepte că este fiica lui. O să-i dovedesc cumva că rezultatul de pe acele analize nu este corect. Deschid dulapul din cameră și îi reorganizez garderoba astfel încât să fac suficient loc să intre și ale mele. Mulțumită de rezultat, mai privesc încă o dată teancurile frumos împăturite și umerașele pe care atârnă hainele amândurora. Involuntar gândul mi se duce la rochiile și compleurile de culori diferite, la zecile de perechi de încălțăminte, asortate cu acestea, descoperite mai devreme și fac o comparație între noi. De la prima vedere îți dai seama cât de scumpe sunt și mă întreb cu ce se ocupa pentru a-și permite aceste ținute, pe care oricum nu le poți purta oriunde. Și această casă m-a uimit. Nu cred că salariul lui Marian este atât de mare încât să acopere toate cheltuielile casei și să mai aibă să investească și în poftele soției.
Ajung la parter cu coșul de rufe și-i sesizez imediat uimirea femeii, care mă urmărește cu ochi de vultur. Până acum nu m-a interesat când își spală el hainele. Am folosit mașina de spălat din baia de la parter doar pentru mine și copilul meu. Nu m-am mai ocupat de aceste lucruri de când locuiam cu Luca. Acesta era un dezordonat care iubea ordinea. Așa că îmi petreceam mult timp cu treburile gospodărești. Pe Marian l-am surprins într-o seară, când mă întorceam de la baie, cum își călca cămășile de la serviciu. Știam deja că nu sunt numai echipamente sportive în acea cameră, ci și masa de călcat, desfăcută, într-un colț, dar și un suport de rufe. O folosisem pentru hăinuțele micuței mele, la sfatul Mirelei.
În jurul prânzului, cobor iar, hotărâtă să gătesc. Nu sunt la fel de pricepută ca la dulciurile pe care le prepar cu drag, dar nici nu pot să spun că n-aș avea habar. Am cumpărat de ieri carnea de pui, văzând că celelalte ingrediente pentru supă erau deja în casă. Sunt cu un ochi spre locul în care doarme bebelușul meu și mă bucur că, în sfârșit, Claudia nu este aici. Mă simt în largul meu când nu mi-e urmărită fiecare mișcare. Am așteptat până acum să observ dacă se gătește în această casă și cine o face, pentru a nu se considera că-mi bag nasul peste ei. M-am săturat de sanvișuri sau de mâncarea comandată de Marian, pentru masa de seară. Nu mai suport mâncărurile prăjite, prea condimentate, mezelurile și grăsimile. Mi s-a recomandat supa de pui, fiind sațioasă și ar ajuta mai repede la recuperare. Mi-am stabilit o dietă sănătoasă și echilibrată, începând cu iaurt, ovăz și nuci la micul dejun sau smoothie de fructe, ciorbe la prânz, iar seara proteine și salate. Iar acestea trebuie să mi le prepar singură, ținând cont că aici nu există acest obicei.
Îi simt prezența, după o oră, când mâncarea este deja pe foc, iar checul la cuptor. Își deschide televizorul și bineînțeles că își aprinde și o țigară. Femeia asta pufăie întruna? Se așază aproape de Alexandra, motiv pentru a-mi găsi de drum.
– Nu închizi fereastra aia? Se face curent! îmi spune când o ridic pe micuță de pe colțar.
– Am mâncarea pe foc și va mirosi în toată casa, dacă închid fereastra, îi răspund cu calm.
– Dar hota aia pentru ce este? bombăne, punând picior peste picior.
Nu-i răspund. Evit să-i dau apă la moară și prefer să-mi văd de treaba mea. Pe primele trepte ale scării aud ușa de la intrare și mă răsucesc, cu sufletul la gură, cu gândul că s-a întors mai repede. Dezamăgită, răspund cu un gest al capului la salutul femeii. N-am mai văzut-o de săptămâna trecută și mă întreb cu ce scop a venit azi. Ultima dată a năvălit peste mine în cameră, să schimbe lenjeria și a plecat ușor cătrănită când i-am spus că nu este nevoie să mai revină pentru că mă voi ocupa eu de curățenia pe etaj. Este o casă spațioasă, dar tot nu-i văd rostul unei menajere, chiar și de ocazie, cum este doamna Ionica, care vine o dată pe săptămână. Poate aș fi avut o abordare mai prietenoasă dacă nu o simțeam la fel de iscoditoare ca cea în casa căreia sunt nevoită să locuiesc.
Buna dispoziție mi se risipește când primesc un mesaj de la el. Întârzii! Un singur cuvânt? Atâta merit? Și mă simțeam încrezătoare astăzi!
Orele trec greu, mai ales în această perioadă când se întunecă devreme. Scorpia de Claudia mă citește ușor și nu pierde ocazia să mă atace.
– Ce-o fi cu băiatul ăsta? Înainte se grăbea să ajungă acasă, dar de când a murit Miruna nu-și mai găsește rostul! Se iubeau atât de mult! Toată lumea admira dragostea dintre ei și cât de frumoși erau împreună!
Rămân tăcută. Ce aș mai avea de spus? Înghit în sec, dar curiozitatea învinge dorința de a fugi din calea ei.
– Ce s-a întâmplat cu ea?
O privesc direct în ochi și încerc să-mi păstrez o figură neutră.
– Nu ți-a povestit Marian? Of, înțeleg! E prea greu pentru el să vorbească despre ea.
Suspină, afectată de amintirea tristă a fiicei sale. Dar, de ce îmi pare a fi un joc teatral? Nu mai obțin nimic de la ea, așa că mă retrag în dormitorul meu. Nu mai vreau să-mi umple sufletul cu lucruri pe care încerc să le uit. Am presupus că a fost marea lui iubire, altfel nu s-ar fi căsătorit cu ea și chiar dacă știu că nu mai este între noi, tot doare ca naiba. Sunt geloasă pe o femeie moartă și cum aș putea să concurez cu amintirea ei ?