Îmi pot închide părinții pentru neglijare dar voi face orice ca să nu o facă. O voi da în bară rău de tot. Prima zi la muncă a mers destul de bine. Nimeni nu a vorbit cu mine iar șeful m-a anunțat că la finalul săptămânii îmi voi primi salariul. Sunt la fabrică 9 ore pe zi după școală. În weekend ajung la 6 ore iar când voi ieși în vacanțele de vară, paște, craciun voi lucra 13 ore. Îmi convine. Rose poate sta acolo iar eu primesc și un venit mai bun. Asta dacă familia Kim nu va distruge totul.
Am fost etichetat ca nestabilit mental.
Au trecut acele câteva zile. Scriu asta când m-am întors din sala de judecată. Mi s-a dat voie să îmi iau lucrurile. Trebuie să fug și să o las pe Rose singură sau să aleg între terapie sau spital de boli mintale. Am ales terapie. Acum nu am idee ce se va alege de mine. Bărbatul ce îmi va medicina va decide dacă voi pleca sau nu la spital. Mâine am prima ședință. Familia Kim s-a asigurat că nu îmi v-a lăsa permisiunea la școală în următoarele două luni. Iar dacă nu e clar încă. Am pierdut. Noroc că abia m-am angajat. Mai aveau puțin și mă dădeau afară din casă dar dacă aflau de muncă îmi vor interzi să plec și acolo. Rose e în siguranță. Asta e tot de ce mai am nevoie. Nu e acasă. Locuiește la locul meu de muncă.
A aflat tot.
Mă încrunt. Îmi opresc degetele pe pagina ce așteaptă să fie dată. Nu știu la ce se referă caci restul paginii sunt doar măzgălituri și picaturi de sânge închegat. Dau pagina văzând ceva ce nu credeam că voi mai vedea din nou.
Lame. Lame pline de sânge uscat ce sunt lipite de pereții hârtiei. Îmi trec degetele ușor peste ele. Nu i-am văzut cicatricile. Nu crede că le voi vedea vreodată dar ele vor fi acolo. Acolo imprimate în pielea lui ca și ale mele.
Nu mă simt bine când vorbesc cu Hoseok. E ca și cum îl las să îmi între în piele. Ca și cum îmi i-a un control asupra mea. Iar asta nu îmi place. Vrea să mă pună pe somnifere. L-am auzit spunând că îi va suna pe părinți și se va interesa de bunici. Nu îmi place asta. Vreau să am controlul asupra mea noaptea, atunci când e cel mai periculos dar lui nu îi pare să îi pese. Iar cât despre bunici, sunt la fel de morți ca pământul. Iar Hoseok e terapeutul meu. Nu îmi place de el. Îmi aduce aminte de familia Kim dar ce pot spune e că și ei l-au angajat.
Muncă? Am fost bătut până la sânge de tata. Am întârziat cu facturile iar deținătorul a făcut plângere iar. Salariul îmi vine mâine iar când a auzit de proces și de terapia mea am încurcat-o rău de tot. Îmi scot cioburile de sticlă din genunchi. Doare. Doare ca naiba. Atât de tare încât când m-a văzut Hoseok a putut spune doar că am meritat-o. Ambii știm cine a fost vinovatul. Dar nimeni nu încearcă să facă ceva. La ședință m-a întrebat lucruri pe care ar vrea să le fi știut familia Kim.
-De ce nu vorbești cu ai tăi? Adică nu e ridicol. Spui că tu plătești chiria. Asta o înțeleg. Poate că au unele boli mintale care nu le permit să muncească.
-Nu sunt bolnavi.
Am spus doar atât dar în realitate și eu mă îndoiam de cuvintele mele. Dependențele trebuie tratate. Dar acum Rose e pe planul principal. Nu îmi pot permite să le asigur ceva ce îi poate ajuta. Abia de mănânc. Școala era singurul loc în care aveam o asigurare. Dar acum Kim a ruinat-o și pe asta. Două luni sunt de ajuns să mor de foame.
-Atunci cel bolnav aici ești tu, nu?
Zambea de parcă e perfect normal. Dar e normal, nu? Eu sunt drogatul și abuzatorul în situația asta. Trebuie să îndur tot ce îmi face omul cu 8 ani mai mare ca mine.
-Ai dreptate.