ZION NIELSEN
Mda.
Se pare că Kane și ceilalți aveau dreptate.
Chelsea Arnold, zis și domnișoara cu tupeu, se dovedește a fi exact noul nostru reporter.
Recunosc, nu a fost primul lucru pe care l-am remarcat când am intrat pe terenul de antrenamente, deoarece în fața sa au stat antrenorii. Dar odată ce am pus ochii pe fata cu păr șaten și șuvițe blonde rebele, am fost de-a dreptul distras.
Ea nu m-a observat pe mine, însă l-a remarcat pe Reed mai repede. A părut confuză și curioasă, cel mai probabil asta a determinat-o să pășească mai mult spre teren și să i se blocheze tocul în iarbă.
Mi-a plăcut să o surprind neajutorată, aproape panicată că va cădea cu fața aceea drăguță, dar am manierele mele și nu aș lăsa niciodată o femeie în felul ăsta. Nu sunt precum coechipierii mei, care o privesc uimiți și rânjind, bătând palma și confirmând că au câștigat pariul.
Eu sunt cel care pășește lung și apăsat către zona în care a rămas înțepenită, înconjurându-mi brațele în jurul taliei sale subțiri. Când o strâng la pieptul meu, o simt atât de micuță și fragilă, de parcă este un porțelan al naibii de prețios. Mi se camuflează în brațe și mă prinde de tricou strâns, de zici că ea este o corabie și eu sunt ancora de care are nevoie.
Nu-mi pot stăpâni starea de zvâcnire a inimii, care îmi bate cu putere în piept și am senzația că ea ar putea simți asta. Mâna sa încă îmi strânge tricoul, exact în zona în care inima mea nu încetează să bată.
Mireasma parfumului ei îmi încântă nările, provocându-mă să inspir profund și să închid scurt ochii. Aduce a ceva exotic.
Ar putea deveni parfumul meu preferat.
Aș fi în stare să-l caut, să-l cumpăr și să-l pulverizez în întreaga mea casă, doar pentru a avea impresia că ea este acolo.
La dracu, Zion!
De ce gândești așa? Este femeia care și-a vărsat băutura pe tine, te-ai comportat urât și ea ți-a spus că nu o interesează părerea ta.
Încet, îmi desfac brațele din jurul ei și mă îndepărtez foarte puțin pentru a o lăsa, dar încă stau acolo în caz că va mai avea nevoie.
Totuși, nu mă pot abține să nu zâmbesc strâmb și să mă gândesc la cuvintele sale de aseară.
— Ia spune-mi, asta a fost la fel de rău ca o constipație?
Ea pufnește și nu mă pot abține să nu râd, urmărind-o cum se întoarce cu privirea spre mine și ochii săi se conectează cu ai mei.
E pentru prima dată când îi văd într-o lumină naturală, culoarea lor cafenie este cea mai frumoasă nuanță întâlnită până acum. Se uită la mine cu o privire răutăcioasă și uimită, trăgând un ochi scurt către toți ceilalți care ne privesc.
— Tu...
Nu își găsește cuvintele, bâlbâindu-se și clipind des.
— Îmi va face plăcere să te am aproape, reporterițo.
Cred că am găsit deja o poreclă pentru ea.
— Ești un... jucător?
Când și-a vărsat băutura peste pantalonii mei, credeam că știa deja cine sunt. Aveam impresia că a fost intenționat, dar după toată discuția cu băieții, faptul că avea o rezervare la bar și antrenorul a escortat-o afară, mi-am schimbat opinia.
— Jucător este puțin spus. Ce zici de jucător și căpitanul acestei echipe?
Indic din cap către colegii mei, care bombănesc ceva și unii dintre ei o privesc de parcă este o bucată de carne.
Nu, băieți. Nu și de data asta.
Așa au făcut cu toate femeile care erau angajate ca jurnaliști, dar ea este o excepție.
— Cine a fost de părere că ești suficient de inteligent să conduci o echipă?
Continuă să pufnească, punându-și mâinile peste piept și adoptând această atitudine de femeie puternică.
— Eu am fost cel care l-a făcut pe Nielsen căpitan!
Am fost pe punctul de a-i da o replică, dar antrenorul intervine și amândoi ne uităm la el. Vine spre noi și atunci ea pune mai multă distanță, urând sentimentul de a o privi cum începe să-mi ignore prezența.
— Mă bucur că ești bine și Zion știe să fie un gentleman, domnișoară Arnold.
Nu știu dacă s-a observat schimbul de priviri dintre mine și ea, dar și felul în care s-a agățat în brațele mele. Poate că vor să ignore, dar nu va dura mult până când se va reaminti despre regula de aur.
Relațiile între jucători și angajați nu sunt permise!
— Acum, dacă toată lumea este bine, Zion mergi în linie cu ceilalți! Vreau să discutăm puțin înainte să începem antrenamentul.
Mă chinui să-mi pun picioarele să se miște până la ceilalți, iar asta se întâmplă doar pentru că ea are un efect prea mare asupra mea. Nu ar trebui să mă simt așa, dar fata asta are ceva care mă împinge spre ea.
Când ajung lângă ceilalți, îmi pun coatele pe umărul lui Kane și al altui coleg, privind către Chelsea și abia atunci observând-o pe secretara președintelui.
Ea se postează cu trupul aproape în fața fetei pe care o priveam adineauri cu interes, de zici că s-a prins că nu mă pot uita la altceva.
Își drege glasul și se uită către antrenor, care aproba scurt din cap spre ea.
— Bună, băieți! începe și unii dintre ei murmură un salut, pe când eu prefer să tac. După cum ați aflat deja, avem un nou reporter. Numele ei este Chelsea Arnold, însă e mai bine să aflați câteva lucruri despre viața sa tocmai de la ea.
Secretara se dă la o parte și avem ocazia să o vedem iarăși pe femeia șatenă, a cărei gând sigur nu era îndreptat spre ce se întâmplă aici. Părea pierdută sau medita.
Tresare ușor și clipește des, asta scoțând din partea colegilor câteva remarci stupide.
În momentul în care face câțiva pași în față, își înclină capul pentru a privi dacă nu iese din zona lipsită de gazon, apoi ridică privirea până ochii săi căprui îi întâlnesc pe ai mei. Se pare că am nimerit foarte bine, căci m-am așezat simetric cu ea, iar asta sigur nu o va ajuta să mă poată ignora.
— Salutare! Îmi pare bine să vă cunosc și să lucrăm împreună!
Parcă abia reușește să scoată cuvintele, ochii ei slăbind contactul vizual cu mine și trecând peste fiecare jucător.
— Sigur îi pare bine? Arată de zici că a văzut o fantomă.
Kane îmi șoptește la ureche, dar nu sunt foarte atent la glumele sale despre ea.
— Poate îi pare bine că va mai avea ocazia să verse și alte pahare pe tine, amice!
Este comentariul făcut de către celălalt coleg pe care îmi sprijin brațul.
— Nu sunt foarte multe de spus despre mine, dar cred că deja v-ați dat seama că vin din Statele Unite, New York, mai exact. A fi jurnalist este un vis din copilărie, iar a mă afla aici este un pas important în cariera mea. Deci, băieți. Dacă aveți gândul că voi avea aceeași soartă ca restul reporterilor, adică să vă răspund la avansuri, renunțați de pe acum.
La final, face scurt cu ochiul și apare un rânjet de mândrie pe buzele sale pline. Se retrage câțiva pași, privind către Sophie, Clinton și ceilalți antrenori care nu par fascinați în vreun fel.
Îmi simt limba cum mă furnică, iar asta nu-mi va trece până nu am de gând să scot pe gură ceea ce mă apasă.
— Ultima parte au spus-o toate! strig cât să mă fac suficient de auzit, colegii aprobând la unison. Nu vei fi cu nimic mai specială.
I-am captat atenția iarăși, de data asta arătându-și disprețul pentru mine prin îngustarea ochilor și modul în care pare că își roade interiorul obrazului cu dinții.
— Nielsen! antrenorul protestează. Fii respectuos și lasă ciocu' mic!
— Nu are rost să-l reduceți la tăcere, domnule Clinton. Cred că este deranjat că nu i-am turnat aseară băutura și-n cap, nu doar pe pantaloni.
Apoi un zâmbet dulce îi izvorește pe buze, Kane și restul scoțând sunete de surprindere.
— De asta ai plecat aseară așa de rapid?
— Da, numai că a fost un accident și el nu l-a văzut ca fiind unul. Dar nu vă faceți griji, am depășit momentul. Însă căpitanul, aici de față, pare a fi cel cu probleme.
Continuă să zâmbească de parcă nu ar deranja-o nimic din ce am spus, deși aseară ar fi fost în stare să mă ia la bătaie.
— Îți mulțumim pentru mica prezentare, domnișoară Arnold. Sper că totul va decurge corespunzător și nu vei avea aceeași soartă ca ceilalți reporteri, iar dacă există probleme, nu ezita să ne cauți pe oricare dintre noi.
Ea își îndreaptă toată atenția și simpatia asupra antrenorului Clinton, mulțumindu-i cu un zâmbet. Sophie, secretara își pune mâna pe brațul femeii și îi spune ceva, îndemnând-o să se îndrepte către ieșire.
Gândul că va dispărea în câteva momente mă lasă cu un gust amar, iar orice urmă de rânjet sau amuzament aș mai avea, se risipesc treptat.
— Bun! Clinton strigă și bate din palme. Să trecem la treabă, băieți!
Majoritatea dintre ei dispar pentru antrenament, dar eu rămân stană de piatră în același loc. Privesc în urma femeii cu părul șaten și șuvițe blonde decente, urmărind trupul ei frumos îmbrăcat într-o cămașă albastră puțin transparentă, pantalonii albi și ușor evazați. Modul în care ei se mulează pe fund mă face să înghit în sec, găsind asta atractiv și al dracu de... ispititor.
Acele sandale cu toc plin de pământ și iarbă mă fac să zâmbesc, amintindu-mi de momentul în care s-a dezechilibrat și era pe punctul de a cădea, însă am fost acolo pentru ea. Poate că ar fi fost interesant să o vezi căzând și făcându-se se rușine, dar nu am fost crescut să las o femeie în prag de nevoie.
Am fost crescut ca un gentleman.
De zici că mi-ar simți ochii zăbovind pe ea, aceasta își rotește suficient capul cât să se poată uita la mine. Nu mai găsesc acel zâmbet plin de mândrie, pare a fi foarte serioasă.
— Și tu, Zion!
Antrenorul mă cheamă, ba chiar îi aud pașii undeva în spatele meu.
Continui să mă uit la ea, dar corpul lui Clinton se poziționează în fața mea și îmi blochează accesul.
— Te-ai uitat destul. Haide!
Mă trage de braț și mă conduce către ceilalți.
— Nici n-am început, antrenoare.
Rânjesc și mă uit peste umăr la ea, dar deja e prea târziu. Observ cum ușile se închid în urma lui Sophie, iar Chelsea nu e nicăieri.
— Vreau să lămurim ceva, Nielsen. Nici tu și nici restul nu vreau să o speriați în vreun fel. CV-ul ei arată că există mai multă experiență decât restul reporterilor, așa că nu riscăm să o pierdem.
— Nu înțeleg de ce îmi spui mie astea...
— Pentru că am aflat de ce a plecat aseară de la bar, Nielsen! Și nimic nu e mai dureros decât să vezi o femeie cu rimelul scurs, la o petrecere plină de aparate de fotografiat.
Nu îmi place să urmăresc știrile mondene, decât dacă este vorba despre mine, așa că nu am idee dacă cineva a surprins-o într-un astfel de moment. De obicei, dacă nu este o personalitate cunoscută, paparazzi nu sunt interesați.
— Deci poartă-te frumos cu ea. Ea este posibila ta cheie de acces către o lume mai bună.
— Despre ce naiba vorbești, antrenoare?
— O vom ruga să facă câteva interviuri separate cu tine, după meciuri. Asta ar trebui să te ajute în a-ți repara imaginea.
⚽⚽⚽
Antrenamentul a durat mai puțin decât mă așteptam. Sau asta s-a datorat gândurilor pe care le-am avut pe tot parcursul său.
Nu am văzut în fața ochilor decât părul șaten și ochii căprui ai lui Chelsea Arnold, dar nu am îndrăznit să-mi pierd concentrarea de pe minge și colegii care, în timpul antrenamentului, mi-au devenit adversari.
A fost primul antrenament la care m-am simțit bine, lăsându-mi toate grijile deoparte.
Am aruncat priviri în jurul meu, în speranța că o voi găsi stând și urmărind antrenamentul. Se pare că nu era nicăieri, dar asta nu m-a făcut să-mi pierd concentrarea.
Când Clinton a spus că este gata pe ziua de azi, i-am auzit pe restul oftând ușurați și îndreptându-se către vestiar. Evident că nu s-au putut abține să nu vorbească despre noul reporter și cât de bine arată, Reed fiind cel care a fost surprins să o vadă din nou.
— Știți ceva, băieți? Eu sunt cel care i-a oferit haina să nu-i fie frig aseară, așa că rămâneți doar la o labă.
A spus atât de tare cuvintele doar ca să le pot auzi și eu, care eram în spatele său la o distanță mare.
E un nenorocit și Kane m-a avertizat astăzi despre el, menționând cât de dezgustător a fost să-l urmărească cum își lingea buzele în timp ce se uita la ea.
Când am terminat să fac un duș și să mă schimb în haine curate, Kane a fost singurul care m-a așteptat să plecăm simultan. A spus că vrea să ieșim înainte să ne pregătim pentru zborul către Paris, unde vom juca contra uneia dintre cele mai valoroase echipe franceze.
— Știi ce nu înțeleg eu din toată povestea asta? mă încrunt la întrebarea sa și aștept să continue. Ce are fata asta atât de special, încât am impresia că te-ai îndrăgostit deja?
Ridic o sprânceană, apoi când îi văd seriozitatea imprimată pe chip izbucnesc în râs fără să-mi dau seama. El chiar a fost serios când a spus asta?
— Nu sunt îndrăgostit, Kane! Te-ai lovit la cap?
— Poate că m-am lovit la cap, dar pe tine te-a lovit Cupidon.
— Serios, Kane. Încetează cu asta! Nu mă interesează ea în niciun fel.
— Spune-le asta ochilor tăi. Încep să cred că e posibilă dragostea la prima vedere.
_______________________________________