Câștig dublu

Capitolul 6

ZION NIELSEN

Deja sunt în întârziere la petrecerea lui Lorenzo, iar Kane îmi trimite o grămadă de mesaje prin care mă avertizează să nu fiu un rahat prea mare. Nu-i pot garanta asta, dar dacă nu vrea să fiu unul, ar trebui să mă lase să mă pregătesc pentru seara aceasta.

Am stat în fața dressing-ului meu, urmărind întregul rând de haine elegante. Sincer, nu asta mă reprezintă, dar un sacou, tricou alb pe dedesubt și o pereche de blugi nu ar trebui să fie prea departe de stilul pe care îl îmbrac la alte evenimente, care nu sunt atât de importante.

Încercam să încalț și o pereche de adidași din piele, care să meargă la toată ținuta, dar când am găsit una am oftat de iritare și aproape că am pus mâna pe telefonul asistentului meu. Noul asistent care mi-a greșit mărimea cu jumătate de masură. Destul să-mi cauzeze întreaga seară dureri în spatele piciorului.

Când am fost pregătit, am coborât scările locuinței mele și mi-am găsit oamenii de la securitate, care la vederea mea s-au ridicat de pe canapea, năsturindu-și sacourile negre. I-am salutat scurt și ne-am îndreptat către ieșire și curtea din față, unde am fost ușor bucuros să nu le găsesc mașina părinților mei.

Ei locuiesc mai departe de mine, dar asta nu înseamnă că nu le face plăcere să mă vină de ori câte ori își doresc. Nu am nimic de obiectat, dar faptul că mă dădăcesc mă indispune mereu. Nu contează că am douăzeci și patru de ani, deoarece acțiunile mele din ultimul timp nu doar că i-au iritat, dar i-au și îngrijorat.

Mestecându-mi guma mentolată și urcându-mă pe bancheta din spate a mașinii, mi-am scos telefonul din buzunarul interior al sacoului și am început să-mi verific toate notificările contului de Instagram. Doar le deschid pe câteva dintre ele, mai ales cele în care echipa de fotbal m-a etichetat. Sunt mult prea interesat de ceea ce cred oamenii despre mine și, deși nu ar trebui să o fac, nu mă pot abține.

Poate ar trebui să las și asta deoparte, din moment ce îmi doresc să existe o schimbare asupra mea. Oftez prelung și cât mai silențios, dar imposibil ca cei de la securitate să nu audă. Mai ales când unul dintre ei este chiar lângă mine, iar celălalt în față și conduce.

Totuși, încep să verific mesageria, unde primesc multe mesaje din partea femeilor. Și cele mai multe dintre ele se întâmplă să fie fotografii, găsindu-le în ipostaze indecente sau chiar cu chipurile lor. Știu că sunt admiratoare sau doar femei care caută să vâneze bărbați cu bani. Și nu doar asta.

Vor faimă. Să fie recunoscute.

Evident că nu mă pot abține să nu deschid pozele, ba chiar să le măresc pentru a urmări fiecare curbă a lor. Omul de la securitate, chiar de alături, scoate un mormăit și pot jura că știu de ce. Chiar dacă a semnat un protocol care specifică inclusiv să nu privească în telefonul meu, nu îi pot interzice să nu facă asta.

E bărbat. Și îl înțeleg.

— Îți place puicuța asta? îl întreb și îmi rotesc capul către el, ridicând telefonul până e chiar în fața ochilor săi.

Nu există foarte multă lumină în interiorul mașinii, tocmai pentru că e seară afară și nu am avut un motiv pentru care să deschid becul din interior, dar am senzația că îl văd roșind. Acea față serioasă și obraji încadrați de păr, ascund bărbatul care a fost prins tânjind după o femeie frumoasă.

— Haide! îi dau un cot în brațe și scutur telefonul în fața sa. Știu că îți place și n-ai de te ascunzi. Ochii sunt ca să poți vedea cu ei, iar ce e frumos și lui Dumnezeu îi place.

— Este... frumoasă, abia șoptește cuvintele și își desface puțin din nodul cravetei, posibil de stânjeneală sau pentru că decolteul tipei e prea îndrăzneț.