Capitolul 5 - O dimineaţă ca în cărţi
✽
Deschid ochii din cauza micilor raze ce se strecoară prin mica crăpătura a draperiei. Capul îmi este sprjinit de brațul bărbatului din dreapta mea. Cel cu care mi-am petrecut noaptea întreagă. Aroma pe care o desprinde mă face să-mi aduc aminte de cele petrecute azi-noapte. Îmi simt mușchii strânși, nu sunt învățată să fac atâtea exerciții fizice.
Înscrie-te la gimnaziu! îmi reproșează subconștientul.
Joseph mi-a promis că o să dorm foarte bine și exact așa a fost, chiar dacă mă dor toate. Am dormit puține ore, dar m-am trezit odihnită. Îmi frec ochii, așa cum obișnuiesc să fac în fiecare dimineață. Este acum când îmi dau seamă că am adormit cu lentilele în ochii!
Asta ti se întâmplă numai când te culci cu cine nu trebuie și unde nu trebuie, mă ceartă subconștientul meu.
Caut prin toată camera un ceas. Sper din tot sufletul că nu am adormit din nou. Din fericire, îl găsesc pe cel a lui Joseph undeva aruncat prin pat. Mă incorporez în așa fel încât să nu-l trezesc pe micul înger ce doarme lângă mine. Privesc ceasul. Ora opt și patruzeci și cinci de minute.
- Iisuse! Cât de târziu este!
Mă ridic din pat sărind ca un iepure, ceea ce îl face pe Joseph să se trezească.
- Ce s-a întâmplat?! întreabă speriat în timp ce cască și își întinde brațele.
Pentru câteva momente uit cât este ceasul și rămân cu privira fixată, admirându-i perfecțiunea. Chiar şi abia trezit din somn și ciufulit, este al naibi de atractiv. Privirile noastre se regăsesc, buzele lui îmi dedică un zâmbet și îmi provoacă o stare de rușine, reușind într-un final să mă îmbujorez și să mă uit în altă parte.
- Intru în tură într-o ora, trebuie să plec!
Reușesc să spun ieșind spre direcția livingului pentru a-mi găsi hainele.
- Poți folosi lichidul meu pentru lentile, o să-ți cadă ochii din cauză că ai adormit cu ele.
Îl aud din living şi mă surprinde faptul că și-a dat seama. Încep să-mi adun hainele de peste tot. Rochia de lângă geamul unde am admirat New York-ul pe timp de noapte, geaca de la intrarea în dormitor și tocurile de lângă pat.
Încep să răscolesc prin pantalonii lui Joseph. A băgat în buzunar lenjeria mea intimă. O tot caut, dar nu o găsesc pe niciunde. Renunț la acest gând și mă conformez doar cu rochia. Mă îndrep spre baie cu hainele în mână, pentru a mă spăla pe față, a mă îmbraca și pentru a pune ceva lichid așa cum a spus Joseph. Dacă o să ies fără ele probabil o să ajung între patru scânduri la hotel.
- Scuză-mă, nu știam că ești aici.
Joseph este în fața oglinzii cu doar o pereche de boxeri pe el și văd cum își pune lentilele de contact.
- Intră, nu mă deranjezi, îl ascult și execut. Merg spre chiuveta de lângă el.
- Cum ai știut?
Joseph clipește de câteva ori înainte de-a își pune a doua lentilă.
- Că folosești lentile? dau din cap în semn de da. Sunt destul de atent, ai un mic cerc în jurul irisului tău... și după cum vezi sunt expert, spune amuzat.
Situația asta este una tipică cuplurilor. Ambii în baie, făcându-ne rutina zilnică. Îmi place.
O să cazi! mă ceartă subconștientul.
- Să nu întârzi, te duc eu până acasă, îmi săruta fruntea și iese din baie.
Când sunt gata ies. Joseph este în living, așteptând.
- Sunt gata, să mergem, spune în timp ce își băga în buzunar telefonul mobil și portofelul pe care l-a pescuit de pe masa de sticlă.
Îl privesc cu sprânceana arcuită. Poartă pantalonii nopții trecute şi observ mica lenjerie intimă ieșind din pantaloni săi. S-a apropiat de mine și îmi șoptește la ureche:
- Ți-am spus, într-o zi..., râde și eu mă supăr și mai tare.
E clar că n-o să-mi mai văd lenjeria intimă, am pierdut-o definitiv.
- O să te aștept aici, o să te duc eu la muncă.
Ajungem la apartamentul meu. În patruzeci și cinci de minute ar trebui să fiu acolo, dar trebuie să fac un duș rapid, să mă îmbrac și să merg direct la hotel, așa că accept invitația lui Joseph de a mă duce el la hotel. Dacă ar fi trebui să iau iar metroul sau mașina mea personală sunt sigură că n-o să ajung la timp.
- Bine, o să dureze cât mai puțin, spun asigurându-l și coborând din mașină. Urc scările în grabă până la ușa apartamentului.
Când ajung Lon sare pe mine. Merg spre cameră fără să-l bag în seamă, chiar și așa, el tot vine după mine. Îmi întind uniforma hotelului pe pat. Mă dezbrac din mers și mă îndrept direct spre baie. Stând sub apă, aud ușa băii deschizându-se. Mă termin de clătit și deschid ușa dușului. Iau un prosop de pe raftul de lângă cabină și îmi fac un nod în dreptul sânilor.
- Se pare că ți-a mers bine noaptea, nu?
Ana intră în baie și se sprijină de chiuvetă.
- Prea bine..., îi răspund râzând în timp ce mă șterg. Mă spăl pe dinți și în continuare îmi iau balsamul pentru a-l aplica pe părul ud, nu am timp să-l usuc și va trebui să-l las așa, în voia sorții.
- N-o să ajungi la timp, cuvintele Anei mă fac să realizez că e timpul să mă îmbrac. O prind de încheietură, acolo unde poartă ceas mai mereu, și privesc ora târzie.
- Mă așteaptă jos, îi spun ieșind din baie și mergând spre cameră. Ana mă urmează și rămâne sprijinită de tocul ușii.
- I-auzi, te duce el?
- Da, acum nu e client... azi-noapte a făcut check-out-ul..., încep să îi spun în timp ce mă îmbrac. Aproape cad când îmi trag fusta pe mine. Ana se așază pe pat și mă privește surprinsă.
- A făcut check-out-ul pentru o complet necunoscută și pentru a nu-ți face probleme?
- Mmm... da. Asta a făcut, așa față am făcut și eu când mi-a spus. Dar nu ți se pare romantic?
O privesc în oglindă în timp ce termin din a-mi ruja buzele cu un gloss ușor roșu.
- Da, s-ar putea spune că da... dar încă mi se pare un bărbat ciudat. Vreau să te simți din nou în viață, dar nu vreau să te rănească. Ai grijă.
- Ana, n-o să mai am niciun contact cu el, așa că nu-ți face griji, argumentez introducând în geanta mea zilnică tot ce am avut și noaptea trecută în ea. Bine, eu plec. Ne vedem după, spun plasându-i un sărut pe obraz și ieșind pe ușa camerei.
- Ai grijă, Natalie, o aud spunând înainte să plec. Adu-ți aminte că în seara asta ieșim!
✽
- Sunt aici, spun în timp ce mă așez pe scaunul din dreapta.
- Poftim, spune Joseph și îmi înmânează un pahar de la Starbucks și o gogoașă care miroase a vanilie.
- Și asta? întreb surprinsă în timp ce iau ce îmi oferă.
- Ai nevoie să iei micul dejun, n-o să stai toată ziua fără să mănânci, nu? întreabă și își pune ochelarii de soare. Îmi zâmbește seducător și pornește mașina.
- O, mulțumesc că îți faci griji.
- O plăcere, domnișoară Nataline, îi zâmbesc.
Mă amuză când pune apelativul domnișoară în fața numelui meu.
Tu nu ești o domnișoară. Îmi reproșează subconștientul. Știu, nu trebuie să-mi spui tu! Îî răspund.
- Lasă-mă aproape de hotel, dar nu în fața intrării, îi spun în timp ce mă privesc în oglinda de deasupra mea.
- De ce? Ți-e rușine cu mine? întreabă întorcându-se pentru a mă fixa cu privirea. Buzele lui formează o linie fină, în semn de dizgust în fața acestor cuvinte.
- Chiar crezi că mi-ar putea fi rușine cu tine? întreb şi îmi arcuiesc una dintre sprâncene, privindu-l confuză. El nu îmi răspunde. Doar că nu vreau să mă vadă nimeni din hotel cu tine, nu vreau să scoată vorbe....
Răscolesc prin geantă în căutarea luciului de buze și mi-l aplic, din nou, cu o mișcare rapidă. Mașina se oprește. Chiar dacă i-am trântit în față acele cuvinte dureroase el tot mă lasă unde i-am cerut. Mașina este la câțiva metri distanță de intrarea principală, dar într-o zonă mai puțin vizibilă.
- Mulțumesc pentru tot, Joseph, spun şi mă întorc spre el.
Îmi pun mâna pe brațul său. E un adio, trebuie să fiu amabilă.
- Ce bine sună să-mi spui pe nume chiar și atunci când nu ai orgasm, râde. Obrajii mi se aprind într-o secundă. O, deja te-am intimidat, zâmbetul lui se transformă în dorință. Cu degetele sale îmi mângâie obrajii. Se apropie și îmi sărută buzele.
La dracu cu luciul!
- Ar trebui să plec, dacă nu o să întârzii, pronunț ținându-mi buzele lipite de ale lui.
Ultimul lucru pe care mi-l doresc este să plec. Vreau doar să-i ating corpul din nou, să-l dezbrac, să mă dezbrace și să nu mă mai întorc în lumea reală niciodată. Deschid ochii și mă regăsesc cu veșnicele pupile dilatate privindu-mă ațintite.
- Ne vedem în seara asta? mă întreaba extrem de serios.
Vrea să mă vadă. Neg dând din cap, nu se poate întâmpla. Știu că în interiorul meu vechea Natalie, aceea care se îndrăgostește de primul tip care îi dă puțină afecțiune, încă există. Dacă continui să mă văd cu el, o să cad și o să sufăr. Trebuie să termin cu totul! Pentru binele meu.
- Nu pot, colega mea de apartament a venit ieri acasă și încă nu am reușit să ieșim împreună.
- Înțeleg... atunci ne mai vedem, zice, iar vocea lui sună tristă.
Ar putea fi din cauză că nu e obișnuit să i se dea un nu ca și răspuns. Dacă nu aș avea atâtea frici, dacă nu aș fi devenit cine sunt acum, sigur nu i-aș fi dat un răspuns negativ. Dar în momentul de față, asta sunt eu. Cobor lent din mașină și mă îndepărtez de el fără să mă uit în urmă. Ar trebui să mă întorc la viața mea, rămânând doar cu o amintire din fantastica noapte împreună cu bărbatul acesta atât de impresionant.
- Bună dimineața, îl salut cu un zâmbet pe șeful de la recepție.
- Bună dimineața, Natalie, își ridică privirea pentru a mă saluta. Pari foarte fericită, punctează în timp ce se întoarce la ceea ce făcea.
- Da, o noapte frumoasă..., râd.
Nu cred că el a înțeles dublul sens pe care îl are, dar nici nu îmi pasă. Chiar și așa, el are dreptate, sunt fericită. O să-mi aduc aminte de Joseph toată viața. Îmi scot telefonul mobil din geantă și mi-l pun pe silențios. După aceea, îl bag în buzunarul fustei. Ajung atât de târziu încât nici nu am timp să merg spre probatoare pentru a-l lăsa acolo. O s-o fac în pauza de masă.
- Bună ziua, domnule, salută șeful de la recepție când un client ajunge la font-office.
- Bună ziua, îi recunosc vocea. Îmi ridic privirea și este el, din nou, în hotel. Mi-ar plăcea să am acces din nou la camera mea, spune sprijindu-și coatele de tejghea.
- Desigur, cum vă numiți?
- White, Joseph White, șeful meu tastează numele lui.
Nu pot înceta din a-l privi. Mă simt înșelată, supărată și surprinsă, o mie de sentimente mă lovesc din plin.
A făcut check-out-ul doar ca să se culce cu mine!
Te așteptai la altceva? Și tu faci același lucru, nu te plânge că și el o face. Îmi reamintește subconștientul.
Joseph își mută privirea către mine, făcându-mă să privesc în jos. Supărarea mea crește.
- Observ că ieri aveați o cameră rezervată, dar ați făcut check-out-ul. S-a întâmplat ceva, domnul White? se interesează șeful.
- O, nimic grav, spune luându-i din importanță. Aveam ceva de rezolvat, cuvintele lui îmi fac obrajii să se înroşeaccă. Acel ceva sunt eu.
- Se rezolvă, șeful îmi ordonă să trag la imprimantă noua lui rezervare.
- Da, totul perfect. Mulțumesc.
Nu pot să evit să nu-l privesc și el la fel, însoțind privirea cu un zâmbet seducător. Inspir profund și expir tot aerul cu forță, am nevoie să mă relaxez. Fără să-mi dau seama, fac prea mult zgomot, iar șeful mă privește confuz. Nervii aumentează iar și iar. Șeful și bărbatul cu care am petrecut noaptea stau chiar în fața mea. Nu pot să mă simt mai rău și situația nu se poate agrava mai mult.
Dar stai liniștită, doar n-o să-i spună că azi-noapte cât timp n-a fost client, a făcut amor cu recepționera.
Ascult vocea șefului în spatele meu și mintea mea nu reacționează, până când simt o mână pe brațul meu, făcându-mă să-mi ies din gânduri.
- Natalie, arătă-i domnului White cardul camerei lui. Șeful meu îmi ia bărbia între degetele pentru a-mi ridica fața și mă privește în ochii. Te simți bine? vocea lui este la volumul perfect, atât cât să-l pot auzi.
Îl privesc și eu în ochi. Niciodată nu i-am putut observa atât de bine. Verzi cu o tentă de maro. Îmi aduc aminte de frunzele care cad toamna din copaci. Nu îi răspund, doar falsific un mic zâmbet. Niciodată nu am reușit să îmi ascund sentimentele, fața mea este ca o oglindă. În acest moment, nu mă simt deloc bine. După câteva secunde, corpul meu decide că este momentul să reacționeze. Mă îndrept spre back-office-ul, de unde iau între două degetele cardul de la camera lui. În continuare, i-o dau șefului meu, Noah.
- Dă-i-o tu în timp ce eu aștept să iasă check-in-ul. Mușchii mei încep să devină tenși în fața gândului de a avea contact cu Joseph în fața șefului meu. Dacă Noah își dă seama? Imprimanta asta scoate din ce în ce mai greu, îi zâmbesc lui Noah, chiar dacă nu este deloc amuzant ce a spus. Mă întorc pe călcâi pentru a-i înmâna cardul. Zâmbetul victorios nu i se șterge de pe față.
Idiotul! Îl satisface situația de față.
- Poftim, cardul camerei dumnevoastră.
Îi dau cardul ținându-l foarte strâns între degetele mele. Încerc să evit să-l privesc în ochii, dar tot mă tot regăsesc cu privirea lui fixată pe mine. Mă pierd în perlele albastre, făcându-mă să-mi aduc aminte de noaptea trecută. Căldura îmi invadează corpul și decolteul meu se înroșește iar. Joseph își apropie degetele și o prinde între ele, provocându-mi un fior din buricele lor până în restul corpului. Iar un fulger agitat îmi străpunde tot stomacul.
- Mulțumesc, domnișoară, zâmbetul lui seducător îi apare pe buze. Acele buze care timp de ore bune mi-au marcat tot corpul, devorându-mă din săruturi. Nu știu de ce degetele mele nu vor să-i dea drumul cardului. Natalie, te simțit bine? ma întrebă apropiindu-și fața de a mea pentru ca nimeni să nu ne poată auzi.
- În sfârșit, ne anunță Noah în timp ce se apropie de noi. Dau drumul la card și îmi pun mâinile pe lângă corp. Se întâmplă ceva? ne întrebă privindu-l pe Joseph și apoi pe mine. Simt cum fața mea trece de la roșu la alb, acum e palidă din cauza terorii. Noah își dă seama și sigur o să am probleme.
Lasă foaia cu check-in-ul pe tejghea.
- Doar o întrebam pe domnișoară dacă se simte bine, o văd cam palidă, argumentează îndoind hârtia și băgând-o în geacă. Îngrijorarea lui Joseph mă face să mă simt și mai rău. Cât poate fi de stupid? Se mai comportă și ca un idiot îngrijorat. De ce nu s-a dus la hotelul de aseară? Nu era nevoie să se cazeze iar unde lucrez eu.
Chiar vrei să plece?
Subconștientul meu mă cunoște atât de bine. În tot acest puțin timp în care am stat cu el, m-a făcut să mă simt fericită... A trecut ceva de când nu m-am mai simțit așa. Nu sunt îndrăgostită, dar să fiu alături de el mă face să mă simt sigură pe mine, protejată. Poate acesta este principalul motiv pentru care nu vreau să-l las să plece.
- Natalie, de ce nu mergi să iei niște aer curat? Nu te văd deloc bine.
Noah îmi ia din nou bărbia între degetele. Pot să observ cu ușurință cum privirea lui Joseph se întunecă. E gelos? Râd în sinea mea. Pe Noah? Aproape că-mi poate fi tată.
- Mă simt bine, Noah. Serios... nu e nevoie, îi dau la o parte mâna de pe bărbia mea.
- Dacă îmi permiteți, sunt de acord cu el, ar trebui să bei ceva, adaugă Joseph cu o naturalețe incurabilă, în timp ce își bagă cardul în portofel. Dacă dorești te pot însoți eu, spune mutându-și privirea spre Noah.
- Nu este o ideea rea, haide Natalie, acceptă invitația domnului White, îmi spune el în timp ce se îndreaptă spre ieșirea de la recepție. Încerc să mă plâng, dar nu vrea să mă asculte.
Joseph mă însoțește până la baia femeilor pentru a mă răcori. Continuă să încalce regulile și intră alături de mine, chiar dacă bărbații nu au voie în băile femenine. Se sprijină de ușă în timp ce eu mă spăl pe față. Mă pune în pericol.
- Ce dracu e în neregulă cu tine? îl întreb, privindu-l. Ochii mei probabil sunt în flăcări la cât de furioasă sunt. Îmi usuc mâinile, iar el doar zâmbește nepăsător.
- Doar îmi fac griji pentru tine.
- Îți faci girji? Ți-am zis că nu vreau probleme, ești un client, nu putem intra în contact! Nu știu cum dracu să-ți mai spun! Dumnezeule, ești atât de idiot!
Sprânceana sa se arcuiește. Se incorporează și închide ușa. Ochii mei se măresc.
- Ce faci? mă arunc spre ușă pentru a deschide-o, dacă cineva își dă seama o să fiu direct dată afară. Corpul lui Joseph mă oprește, așa că, nu pot ajunge la ușă. Joseph o să-mi aduci multe probleme! Ar putea să mă dea afară, te rog... Pleacă! exclam, suplicându-l, dar el mă prinde de talie și mă apropie de trupul lui, dându-mi câteva fire de după ureche.
- Natalie, nu trebuie să-ți faci griji, postul tău este în siguranță, îl privesc neîncrezătoare. De unde știe el despre postul meu? Plus că, acum există o scuză perfectă, nu? Propriul tău șef ți-a permis să mergi cu un client, mă asigură apropiindu-și gura de a mea, rămânând la doar câțiva milimetri. Nu vrei să fii cu mine? Nu dorești ca mâinile mele să-ți atingă corpul? mă întreabă, mișcându-și mâna pe spatele meu. Să respir se transformă în ceva foarte greu de făcut. Sau ca buzele mele să te guste? îmi prinde buzele între ale sale într-un sărut lasciv și care îmi face corpul să se strângă.
- Încetează, te rog! reușesc să șoptesc.
El se separă de mine și mă privește serios. Își trece degetul mare peste buza mea inferioară, iar eu închid ochii pentru a simți din plin fiorul care îmi ajunge până în vârful degetelor. Ador atingerile lui.
- Natalie, ce tot faci? nu înțeleg întrebarea lui. Nu știu ce se întâmplă sau la ce se referă cu acel lucru. Ce fac cu el? Este el cel care mă atinge, nu eu. Eu sunt paralizată, în fața atingerilor lui.
Liniștea se instalează în încăpere, până când niște lovituri în ușa ne întrerup. Cineva începe să forțeze clanța, încercând să intre.
- E cineva acolo? se aude vocea unei femei cu un accent ciudat.
- Acum ce facem? îl întreb plină de nervi. Situația merge din rău în oribil.
Asta ți se întâmplă când încalci regulile!
- Vino! Dă-ți geaca jos și eșarfa, îl privesc confusă. Dar nu este mod de-al contrazice, așa că înainte ca el să preia controlul, fac ce mi se spune.
- Ai încredere în mine. Rămâi acolo la chiuvetă și udăți încheieturile, fac exact ce spune chiar dacă nu prea are sens, dacă asta o să mă salveze nu am altă opțiune. Cine o să intre o să vadă o femeie si un bărbat într-o baie publică dintr-un hotel, o să ajungă la toate urechile lucrătorilor plus cea a șefului meu. Ești gata? Îl privesc speriată, dar afirm înghițind în sec. Cum aș putea fi pregătită?
Deschide ușa.
Femeia, care cu câteva secunde înainte forța ușa, acum intră. Mă întorc ca s-o privesc. Apa curge ușor udându-mi încheiturile. Scundă, plinuță și tunsă bob. Părul ei blond abia ieșit de la coafor arată spectacular. Îmbrăcată foarte elegant, cu un costum format din două piese de culoare roșie mă determină să cred că nu are mai mult de cincizeci de ani.
Respir ușurată când văd că nu este niciun angajat, sau cel puțin aceasta femeie nu are de unde să știe că Joseph este un client. Ne privește confuză, pe mine prima dată iar apoi pe Joseph. Fără să înțeleagă situația. Un bărbat și o femeie închiși în baie, prea bine nu sună...
- Scuzați-ne doamnă, soției mele i-a venit rău și avea nevoie să se răcorească, îi dedică un zâmbet doamnei. Am închis ușa ca să nu fie deranjată, scuzați-ne..., spune cu o mare naturalețe în timp ce se apropie de mine. Te simți mai bine, iubito? Iubito? mă întreabă în timp ce își pune mâna pe spatele meu, îngrijorat.
Ce bine joacă teatru, nu-mi vine să cred!
- Te simți bine, domnișoară? mă întreabă femeia de lângă mine, privindu-mă. E adevărat, ești foarte palidă.
Chiar a crezut asta?!
- E din cauza căldurii, a venit mult prea repede..., mint. Îmi ud puțin gâtul ca să pară mai credibil.
Într-un final cu atâta lume asigurându-mă că arăt rău, ar trebui să cred și eu.
- Te aștept afară, viața mea. Iubire? mă întrebă.
Ce tupeu! Viața mea. Viața ta doar de o noapte, ă, Joseph? El îmi sărută fruntea și iese din baie, lăsându-mă singură cu femeia de-o frumusețe rară.
După ce se asigură că mă simt mai bine, femeia intră într-una din băi și închide ușa în urma sa. Mă privesc în oglindă și îmi observ reflexia mea în ea. Sunt palidă. Noah și Joseph au dreptate în privința asta, dar sigur e din cauză că nu prea am dormit azi-noapte mai mult de patru ore. Dar în acele patru ore nu m-am trezit nici măcar odată. Un zâmbet timid mi se desenează pe buze când îmi aduc aminte de ce am dormit atât de puțin. Îmi simt corpul fără forțe, sunt sigură că asta este, oboseală. Mă privesc din nou în oglindă și îmi văd privirea diferită. Niciodată n-am văzut-o așa. Ochii mei strălucesc. De ce? Soția mea, îmi vine în minte ce fel mi-a spus Joseph în fața acestei doamne. Urăsc cuvintele acestea, așa îmi spunea și fostul meu, mă credea proprietatea lui. Dar când a spus-o Joseph m-am simțit diferit, când le-am auzit inima mea a început să bată mai tare. Fericire? Cred că greşecc. Natalie cea adolescentă a dispărut de mult.
Nu, nu pot să permit să fiu din nou acea adolescentă cu capul în nori, a fost cea mai mare greșeală a mea. Din cauza lui, nu sunt capabilă să mai iubesc pe altcineva, nu pot avea încredere în niciunul. Și nici în Joseph. Femeia iese din baie și se apropie de chiuvetă pentru a se spăla pe mâini. Ambele ne privim în oglindă.
- Te simți mai bine? ma întrebă.
- Da, mă simt mult mai bine, îi răspund zâmbitoare.
- Atunci, haide să mergem! Soțul tău sigur te așteptă, îmi spune, punându-și mâna pe spatele meu.
Ambele mergem spre ieșire și plecăm din baia aceasta blestemată. Joseph este sprijinit de perete, așteptând în timp ce își privește telefonul. Geaca și eșarfa mea atârnă de brațul lui. Când mă vede își bagă smarphone-ul în buzunarul pantalonilor.
- Te văd mai bine, draga mea, mă prinde de talie ușor. Când îi simt degetele pe curbura taliei mele, corpul mi se încordează. Când sunt lângă el, simt fluturi în stomac.
Nu, te rog! Nu molii din nou!
- Cred că ar fi mai bine dacă te-ai întinde, ne sugerează doamna, privindu-l pe Joseph.
- Da, cred că ar fi o idee bună..., îi răspunde Joseph.
Îl privesc surprinsă, nu cred că are de gând să urce cu mine în cameră.
- Să te faci bine, domnișoară!
Femeia își trece mâna pe brațul meu pentru a-și lua adio.
- Mulțumesc, doamnă! îi mulțumesc. Joseph își ia și el rămas bun de la ea.
- Vrei să te întinzi? mă analizează cu privirea, căutând ceva care să justifice preocuparea lui față de mine, dar eu mă simt perfect, nu am nevoie să mă întind. Să-l am atât de aproape mă face să tremur. Îi dau mâna la o parte.
- Nu e nevoie, îi spun mutându-mi privirea și separându-mă de el. Îți mulțumesc pentru ajutor, pentru că m-ai salvat.
Îmi iau geaca și eșarfa de pe brațul lui și mi le așez pe corp.
- A sunat foarte bine soția mea, începe să spună râzând în hohote.
Nu înțeleg ce este așa de amuzant și îl privesc neîncrezătoare, arcuindu-mi una dintre sprâncene.
- Nu înțeleg gluma..., spun, iar Joseph se oprește. Știu uneori sunt nesuferită! În fine, eu trebuie să plec, spun, privindu-mă în oglinda din fața mea pentru a-mi pune corect eșarfa. Ne mai vedem, domnule White, îi întind mâna. Mă surprinde faptul că el încă zâmbește.
- Mă bucur să aud acele cuvinte, domnișoară Roberts, îmi strânge mâna cu delicatețe. Ne mai vedem, răspunde, zâmbindu-mi. Îi dau drumul mâini și mă îndepărtez de el pentru a mă întoarce la recepție.
De ce oare am spus asta? Cuvintele îmi ies parcă scăpate de la zoo, sigur c-o să-l mai văd, doar este cazat la hotel! Ar trebui să-l văd plimbându-și fundul prin hotel, din când în când... Mersul meu este unul alert. Am nevoie să mă reculeg câteva minute, să-mi ocup mintea cu altceva diferit! Nu cu bărbatul acesta care mă scoate din minți. Când am ajung, Noah nu mai este, ci Linn, măcar așa pot sta liniștită că șeful meu nu se supără. La jumătatea zilei, rămân de una singură la recepție. Nu l-am mai văzut pe Joseph, cred că a ieșit prin parcare sau poate a trecut prin fața mea și eu nu mi-am dat seama. Însă mă îndoiesc, îl simt când e prin apropiere.
În niciuna din ocaziile în care Joseph a făcut check-in-ul nu am fost eu. Nu știu cât timp o să stea în New York. Am nevoie să știu, am nevoie să aflu până cât o să continui să-l văd și asa o să-mi pot continua viața liniștita. Omul ăsta îmi ocupa prea mult din gânduri.
Mă așez în fața calculatorului și intru în programul de rezervări. Îi caut numele în baza de date. Joseph White, tastez. Caut rezervarea de astăzi. Se pare că până duminică. Nu prea mult timp, o să pot rezista încă două zile!