CHELSEA ARNOLD
Am plecat din acel bar bolborosind de una singură numai cuvinte urâte la adresa acelui bărbat, atrăgând atenția în urma mea de parcă cine știe ce ciudată sunt.
Totuși, înainte să pot părăsi barul, m-am lovit din greșeală de un alt bărbat. Credeam că ăsta e ghinionul meu. Să dau iarăși de vreun nesimțit care să se ia de mine și să mă considere o căutătoare de bărbați bogați.
Se pare că nu a fost așa.
Era tocmai antrenorul Clinton. Cel care antrenează de câțiva ani echipa Knights United.
A fost surprins să mă vadă în postura aceea, mai ales că eram roșie la față de nervi și abia am reușit să mă opresc din a-l înjura pe cel care mi-a distrus seara.
Am mințit și i-am spus că nu mă simt în regulă, evitând pe cât posibil să aduc în discuție adevăratul motiv.
Știu că a intrat la bănuieli, deoarece nu părea convins de cuvintele mele, însă a preferat să nu insiste și am apreciat asta la el.
M-am bucurat să cunosc pe cineva cu care voi lucra. Am avut senzația că nici nu voi face cunoștință cu nimeni, mai ales pentru că mi s-a rezervat o masă unde eram doar eu.
Clinton este un om de treabă, serios și se vede determinarea de a face din echipa pe care o antrenează campionii Angliei și ai Europei.
Când am părăsit barul, condusă de către el, mi-a spus clar să am grijă cu echipa de fotbal și să mă țin fermă pe poziții. Din auzite, marea majoritate a reporterilor feminini au căzut pradă seducției lor.
Și-au distrus șansa la o carieră măreață, doar pentru că nu au putut rezista unor bărbați cu picioare talentate.
Dar eu nu sunt așa.
Nu am venit aici ca să mă culc cu jucătorii și apoi să mă întorc în SUA.
Toată noaptea m-am gândit doar cum ar fi fost o primă seară în Londra, fără să fi existat acel incident. Totul arăta diferit în viziunea mea, cunoscând persoane noi, legând prietenii, poate chiar să fiu invitată la alte evenimente unde m-aș putea distra și interacționa cu lumea. Pentru că altfel nu știu cum ai putea să îți faci prieteni, dacă nu ai posibilitate să vorbești cu ei.
Astăzi este prima mea zi în calitate de reporter pentru Knights United. Evident că am emoții, căci toată seara am încercat să am un somn cât mai profund, însă mă întorceam când pe o parte, când pe cealaltă. Sunt entuziasmată de noul meu loc de muncă și nu doresc să o dau în bară, iar pentru ca asta să nu existe voi avea nevoie să îmi reprim sentimentele.
M-am ridicat din pat mai repede decât aș face-o în mod normal, verificând hainele pe care eu și Sarah le-am pregătit. Înainte să mă gândesc ce aș putea purta într-o astfel de zi, mi-am reamintit că trebuie să o întreb ce este cu mormanul de lenjerie intimă sexy, care a stat ascuns sub restul hainelor.
Chelsea: Bună dimineața, America! Ți-a fost dor de mine?
Sarah: La naiba, femeie! E trei dimineața aici, oamenii dorm.
Uitasem de diferența de fus orar și faptul că ar putea dormi la ora asta.
Chelsea: Ai răspuns prea repede ca să cred că dormeai. Iarăși ai făcut noaptea albă cu serialele coreene?
Sarah: Niciodată nu e târziu când vine vorba de un serial corean. Acum, lasă-mă pe mine. Vreau să știu cum a fost prima ta zi acolo. Vreun britanic care să te fi făcut să-ți deschizi acei genunchi drăguți?
Pufnesc în timp ce îi citesc mesajul și fac o poză lenjeriei. Cum am mai spus, Sarah se pricepe la haine, aparent chiar și la lenjerii. A ales cele mai provocatoare seturi pe care le aveam în sertar, cumpărate marea majoritate la cele mai mari reduceri pe care Victoria's Secret le-a avut.
Chelsea: Din păcate, nu. Deci nu am avut ocazia de a purta vreun set dintre cele pe care le-ai ascuns în bagaj. Serios, Sarah? Ce-ți veni cu toate alea?
Sarah: Scumpo, nu vreau să te veștejești ca o frunză. Caută pe cineva, distrează-te. Vreau să te știu că te distrezi și profiți de această experiență mai mult decât profesional.
Îmi dau ochii peste cap, vrând ca ea să fi putut vedea asta.
Chiar nu am pornit cu acest gând de acasă, deoarece m-am gândit doar la cariera mea și noua experiență care mă așteaptă. Am lăsat deoparte tot ce ține de foștii mei, alte relații sau doar o distracție.
Chelsea: Nici nu știu dacă voi avea timp să ies. Programul părea solicitant și există posibilitatea de a pleca cu ei în deplasări.
Poate că am citit contractul mult prea rapid, dar când am avut ocazia am luat fiecare cuvânt la rând și am constatat că m-am băgat în ceva care deși sună bine, are și părțile sale mai puțin plăcute.
Evident că asta ține de meseria mea, dar să plec în deplasările meciurilor cu o grămadă de bărbați transpirați?
Sarah: Atunci sper că, măcar în felul ăsta, să ai timp să te distrezi cu vreun fotbalist.
Chelsea: Niciodată!
Sarah: Spunem des asta, cu toții, dar nu se întâmplă. Dacă este să fie să-ți cadă cu tronc un jucător, se va întâmpla asta.
Chelsea: Ba nu! Scrie clar și în fișa postului meu. FĂRĂ RELAȚII DE ORICE NATURĂ CU JUCĂTORII!
Sarah: Haideee! Regulile sunt făcute pentru a fi încălcate, dragă.
Acum chiar mi-e somn.
Sună-mă să povestim despre cum a fost întâlnirea cu jucătorii și spune-le că ai o prietenă la New York, care e singură și interesată ca mingea să intre în poarta sa.
La naiba cu tine, femeie!
Ultimul mesaj s-a referit clar la sex. Și femeia asta e o mașinărie de sex.
Las telefonul deoparte și revin asupra hainelor mele, încă neștiind ce ar trebui să port. Vremea nu este foarte fericită, dacă pot spune așa.
Pare a fi soare, dar apar nori mari și destul de întunecați. Ar putea ploua, așa că cel mai bine ar fi să port pantaloni lungi. Găsesc o cămașă albă, dar și pantaloni de un albastru marim.
Realizez o ținută care să inspire culorile echipei.
Îmi găsesc inclusiv sandalele albe și decupate în partea din față, lăsându-mi la vedere noua pedichiură pe care am făcut-o înainte să vin aici. Iubesc albul, uneori mai mult decât culoriile vii pe care le port mai mereu, iar manichiura și pedichiura pe alb sunt preferatele mele.
Folosesc placa pentru a-mi realiza câteva bucle la vârfuri, bucurându-mă de aspectul pe care îl primesc și adaugând câteva bijuterii care să se potrivească cu totul. Caut trusa de machiaj pe care am folosit-o și aseară, aplicând un strat subțire din fiecare produs care mă ajută să pot purta ceva natural și deloc evident.
Rezultatul este unul bun și încerc să schițez un zâmbet când mă privesc în oglindă, dar îmi amintesc iarăși de aseară. Am pornit cu aceiași încredere și am sfârșit prost.
Am ajuns acasă cu rimelul scurs pentru că am vărsat câteva lacrimi de iritare și pentru ce? Pentru că un idiot m-a insultat?
Trec din fața oglinzii și îmi înșfac geanta de pe scaun, ieșind din camera de hotel și pregătindu-mă pentru ca această experiență să înceapă.
Este timpul să fac ceea ce m-a adus aici.
⚽⚽⚽
— În aripa de vest este biroul antrenorului.
Sophie, secretara președintelui de club sportiv îmi prezintă de peste o oră fircare departament.
Nu am reținut foarte multe, tocmai pentru că sunt o grămadă, dar am înțeles că nu contează decât unde se află biroul antrenorului, al președintelui și al secretarei, plus cei de la HR.
Continui să o urmez până ajungem să cotim la dreapta de biroul antrenorului și să apară în fața noastră un hol lung, care se întâmplă să adăpostească o ușă dublă. Pare a ascunde multe râsete și voci bărbătești, iar la cum sună clar nu doresc să îmi prezinte acea încăpere.
— Și vestiarul jucătorilor! indică către ușă, dar păstrăm o distanță și oftez ușurată că nu îmi arată acel loc.
Nu mi-e teamă că voi vedea abdomene frumoase, dar nu este momentul pentru așa ceva.
— Nu cred că are rost să îmi prezinți acest loc.
Încerc să zâmbesc stânjenită și să fac cale întoarsă către locul pe unde am venit, dar cuvintele sale mă opresc.
— O să fie cazuri în care va trebui să preiei interviuri din vestiar, Chelsea. Este stipulat în contractul pe care l-ai primit.
Drace!
Cum mi-a scăpat asta?
Și ce o scrie mai exact?
Ia interviuri în vestiar a peste zece jucători semi dezbrăcați sau chiar... dezbrăcați?
Oh, Doamne!
Zilele trecute văzusem un reportaj pe care altă femeie l-a preluat din vestiarul unei echipe spaniole, iar cireașa de pe tort era că, pe fundalul clipului, unul dintre jucători era gol pușcă.
Știi ce înseamnă asta?
Bijuterii la vedere!
Marea majoritate a comentariilor veneau din partea feminină. Toate în extaz pentru că jucătorul spaniol a fost surprins gol în vestiar, însă prea târziu ca vreunul dintre colegii săi se se bage în cadru.
— Nu-ți face griji în privința băieților. Ești împreună cu cameramanul acolo, așa că nu va trebui să te îngrijorezi că vreunul dintre băieți va îndrăzni să facă vreun gest necugetat asupra ta.
Nici nu doresc să îmi imaginez un astfel de moment.
— Vino! Ultima destinație este terenul de antrenamente, unde îi vei cunoaște pe băieți și restul antrenorilor secunzi.
O ia înaintea mea și tocurile sale încep să facă un ecou sonor, ameliorând zgomotele care vin de după ușa dublă a vestiarului.
Ca din prima clipă în care m-am aflat în acest loc, studiez fiecare ușă, departament și angajați care se plimbă în stânga și-n dreapta. Ce îmi captează atenția, înainte de a ieși pe ușa care dă spre teren, este pasarela care ascunde trofee și premii bine securizate în vitrine de sticlă, alături de fotografii cu jucătorii și cei mai valoroși dintre ei.
Au fost înrămate fotografii alb-negru ale celor care au murit, în josul pozei găsindu-se anul nașterii, cel al morții și câteva cuvinte de apreciere pentru tot meritul pe care l-au adus echipei.
Îmi mut privirea pe Sophie, găsind-o ușor iritată și bătând din picior. Murmur un scuze și o urmez până când briza vântului îmi face părul să se miște în ambele părți, iar pielea sub cămașă să mi se încrețească pe moment.
Coborâm cu atenție câteva trepte și ajungem la marginea terenului, unde cineva aduce un sac plin cu mingi de fotbal și ceilalți trei bărbați privesc în jur și discută. Pe unul îl remarc ca fiind antrenorul Clinton, iar ceilalți doi este posibil să fie chiar antrenorii secunzi.
— Mă bucur că sunteți deja aici! Sophie se adresează lor, apropiindu-se.
Înaintez și eu câțiva pași, dar încerc pe cât posibil să rămân în zona din afara terenului.
Bărbații își îndreaptă atenția către noi și fiecare îmi zâmbește prietenos, mai puțin antrenorul Clinton care are o privire severă. Aseară a fost foarte drăguț cu mine, dar era în afară statutului său de antrenor. Poate are această expresie serioasă pentru că asta presupune meseria sa, iar jucătorii trebuie să îl ia în serios.
— Chelsea, pe antrenorul Clinton l-ai cunoscut deja. Aș vrea să-i cunoști pe antrenorii secunzi, Michael și Harry.
Fiecare dintre ei se arată a fi domni, strângându-mi ferm mâna și făcându-le plăcere să mă cunoască. Le întorc gestul și adaug la fiecare câte un zâmbet sincer, cu cealaltă mână aranjându-mi părul după ureche.
— Vin și băieții curând, așa că vom termina rapid cu prezentările și putem merge să-ți prezint orarul meciurilor și toate informațiile de care este nevoie.
Aprob și îmi mut greutatea de pe un picior pe celălalt, simțind palmele cum încep să mă furnice și apoi să-mi transpire de emoție.
În mod normal, ce a fost mai rău a trecut, dar sentimentul de a cunoaște jucătorii mă indispune.
Alte râsete, voci puternice și pași se aud către ieșire, iar o altă ușă dublă se deschide și ies pe rând o mulțime de bărbați în echipament. Unii dintre ei chicotesc, se îmbrâncesc ca niște copii și e interesant să vezi această stare care îți dă impresia că se simt bine unii cu alții.
Tot acest șir indian mă face să cred că este fără vreun final. Sunt mulți jucători și nu-i pot vedea pe toți, iar curiozitatea mă împinge să fac câțiva pași în lateral. Le analizez trupurile și încerc să memorez câteva din chipuri, în speranța că îmi va fi mai ușor cu interviurile. O parte dintre ei sunt înalți, cu mușchi la vedere și tatuaje care le îmbracă brațele și picioarele. Există și câțiva mai scunzi, care îmi amintesc mereu de jucător meu favorit.
E ca și cum l-ai vedea pe Messi în ei.
Poate nu au aceeași agilitate, dar fizic este ca și cum el e aici.
Am fost prea prinsă să privesc prima grupă, când intră cea de-a doua și unul dintre ei arată familiar. Îmi lungesc gâtul ca să pot vedea mai bine, iar când am un unghi bun observ fața celui care mi-a oferit sacoul său.
Este...
Cum îl chema?
La naiba!
Am un lapsus tocmai acum.
Ah, gata!
Este Reed Sampson!
Dar dacă el este aici, a fost și aseară prezent la bar, înseamnă că există posibilitate ca...
Înainte să mă gândesc prea mult, piciorul stâng îmi alunecă pe iarbă și tocul sandalei îmi pătrunde puțin în gazon, provocându-mă să mă dezechilibrez și aproape să cad.
Sunt într-o poziție care mă face să cred că nu există vreo șansă să pot face ceva înainte să cad de tot, dar două brațe puternice mă prind de talie înainte să aterizez cu fața în iarbă.
Se strâng asupra mea cu protecție și mă ridică cu ajutorul lor până când tocul meu iese din gazon, punându-mă iarăși pe ambele picioare stabilă.
Mă aflu pe margine acum, ferită de pericolul de a rămâne iarăși înțepenită în iarbă.
— Ia spune-mi, asta a durut la fel ca o constipație?
_______________________________________
Bună,
Doresc să vă anunț că, acest capitol, este penultimul pe care mai am de gând să îl postez aici.
Mulțumesc tuturor celor care și-au luat din timp pentru a-mi citi povestea până aici, sunteți minunați și mă bucur enorm pentru că povestea mea este pe placul vostru.
Nu abandonez proiectul, scriu în prezent capitolul 20, dar povestea nu va mai continua pe Wattpad.
Am încercat să fac tot ce am putut să atrag lumea să mă citească, dar vremurile când asta funcționa s-au dus. Unii continuați să stați în umbră, și nu spun asta pentru că sunt în căutare de atenție, o spun pentru că nu îmi place să să-mi expun munca și alții să o citească fără a aprecia într-un anumit mod timpul și întreaga dedicare a unui scriitor.
De aceea, doresc să vă anunț că, cine dorește să mă citească în continuare, o puteți face când povestea va fi finalizată și gata încărcată pe Google Play Books. Nu știu când, nu am idee cât mă lungesc cu povestea, dar fiind capitole scurte, tot ce este posibil să merg și până la treizeci și ceva.
Mulțumesc încă o dată și vă rog să rămâneți aici, deoarece capitolul 10 este ultimul care va mai fi postat.