Înainte de a citi acest capitol, doresc să punctez faptul că aș posta mai des și chiar toată cartea, dar dacă voi stați în umbră sau nu sunteți interesați, nu îmi pot declara această loialitate.
Vreau să simt că mai există cititori pe aici, care să fie interesați de ceea ce scriu. Dar dacă nu sunteți, îmi pare extrem de rău să declar faptul că nu voi mai continua absolut nimic aici.
Comunitatea Booktok, ați întrebat întotdeauna dacă una sau alte cărți de ale mele sunt prezente pe Wattpad. Iar acum că vă fac această plăcere, nu sunteți interesați.
Nu este o frustrare. Este doar un gând pe care l-am observat și la alți scriitori și îi înțeleg acum.
Mulțumesc!
_____________________________________
CHELSEA ARNOLD
Sunt interzise relațiile de orice natură cu jucătorii echipei Knights United.
Am citit regula aceasta de câteva ori, stând mereu pe gânduri și pufnind de fiecare dată când mă gândesc la posibila idee de a accepta avansurile prostești ale jucătorilor.
— Haide, Chelsea! Regulile sunt făcute ca să fie încălcate.
Sarah, prietena mea bună se află lângă mine, privind spre contractul pe care îl țin între degete.
E vineri seara și ultima zi în care ne vom mai întâlni până la următoarea mea vizită, deoarece mâine se întâmplă să am zborul către Europa.
— Îmi vine să vomit, Sarah...
Starea mea de spirit a fost bizară în ultimele ore, probabil datorându-se emoțiilor de a începe un nou loc de muncă pe un continent nou. Se adaugă și sentimentul de dor, care deja mă acaparează la gândul că îmi las familia și prietenii aici.
Mama și tata au părut de-a dreptul încântați de ideea aceasta, dar eu am devenit extrem de sceptică când a trebuit să le dau vestea. Îmi iubesc părinții și aș vrea să-i pot lua cu mine, dar viața lor este în New York.
Tata abia și-a găsit un nou loc de muncă, asta după ce ultimul nu a fost conform așteptărilor sale. Mama este o profesoară de biologie, iar elevii săi de gimnaziu o adoră și are parte de respectul cuvenit.
La fel ca tata, ultima școală în care a predat a fost una pentru delicvenți. Banii au fost pe măsură, dar nimic nu a meritat să-și riște sănătatea. A fost mereu ținta unor glume și momente stupide, unde elevii au catalogat profesorii ca fiind obiecte cu care poți inclusiv șterge pe jos.
Viața lor e mai bună acum, iar eu n-am să le-o stric.
— Spui asta înainte să fi simțit mirosul de transpirație al jucătorilor.
Sarah mă ghiontește și surâde scurt, provocându-mă să-mi dau ochii peste cap.
— Lucrez de luni de zile cu cameramani transpirați de la efort, nu mă fac pe mine niște jucători de fotbal.
— Bine zis. Am senzația că o să rănești câteva ego-uri.
Câteva? Dacă au impresia că vin ca să-mi deschid picioarele pentru ei, se înșală amarnic. Planul meu este să mă ocup strict de noul loc de muncă.
Eventual, dacă e vorba de bărbați, aș prefera să ies și să cunosc câțiva englezi.
Bineînțeles, exclus jucători de fotbal.
— Sigur nu mă poți lua și pe mine? Nu am făcut sex niciodată cu un jucător de fotbal.
— Sarah! țip și o lovesc peste frunte cu dublura contractului meu. Doctorul te-a scăpat la naștere, mai mult ca sigur.
— Scumpo, dacă te-ai vedea cât de roșie ești la față. Pe tine te-o fi scăpat la naștere, deoarece nu-mi explic cum poți să fii așa de pudică.
Am simțit cum obrajii îmi sunt cuprinși de fierbințeală, dar am încercat să mă gândesc mai puțin la asta și în speranța că nu vor fi evidenți. Eu și sexul nu suntem cei mai buni prieteni, mai ales după puținele mele experiențe.
Îmi iau privirea de la Sarah și o îndrept spre cele două bagaje mari pe care le-am pregătit pentru călătoria de mâine. Nu știu dacă îmi sunt suficiente, dar mi s-a stipulat în contract că voi avea inclusiv un card de credit. Îl pot folosi pentru a-mi cumpăra orice tip de haine doresc, atâta cât nu sunt foarte provocatoare.
— Nu toți ne-am născut să fim nimfomani.
Râd și e rândul ei să-mi sustragă contractul și să mă lovească jucăuș peste mână.
— Dar putem deveni, mă corectează și îmi face cu ochiul scurt. Și sigur o vei face, doarece chiar dacă britanicii par diplomați, sunt adevărate fiare în pat.
— Tu de unde...
— Știu? îmi taie elanul și se joacă acum cu brățara de pe mâna stângă. Îți amintești profesorul acela tânăr, din facultate? aprob ușor din cap și acum îmi pică fisa.
— Oh, Doamne! Te-ai culcat cu profesorul de engleză?
Strig de uimire și cred că vecinii de jos m-au auzit.
Un beneficiu de a sta la etajul patru din patru este că nu mai e nimeni deasupra, altfel aveam alte persoane în plus pe care să le deranjez cu tonul meu ridicat.
— Ce pot să spun... accentul său britanic m-a excitat.
Începe să râdă și se ridică de pe canapea, privind acum către una dintre fotografiile înrămate cu noi două.
Chelsea, îmi place să glumesc, dar chiar vreau să te distrezi și să profiți la maxim de experiența asta.
Și eu, Sarah.
Și eu...
⚽⚽⚽
Sarah a dormit la mine peste noapte, iar când ne-am trezit a doua zi a decis să mă însoțeasca inclusiv la aeroport. Mama și tata erau deja acolo și, la fel ca întotdeauna, m-au încurajat și mi-au înlăturat nesiguranța pe care o simțeam.
Mi-au zâmbit până la urechi, deși în ochii lor puteam vedea emoția acestei despărțiri. Irisurile le erau ușor sticloase, pesemne că lacrimile mai aveau foarte puțin până când vor ieși la iveală.
Când am terminat cu momentul în care a trebuit să îmi iau rămas bun de la cele mai dragi persoane, am tras aer adânc în piept și am cutreierat culoarul către avionul care urma să îmi deschidă destinul.
Și uită-mă deja aici! Bucurându-mă de un loc la clasa întâi, relaxându-mă și consumând orice îmi doresc. Knights United s-a asigurat că voi avea parte de tot confortul din lume, iar eu am de gând să profit de asta.
Unul dintre însoțitorii de zbor ne-a anunțat pe fiecare despre durata călătoriei noastre de aproximativ șase sau șapte ore, iar după ce am mâncat și băut ceva, m-am pus în pat și am dormit pentru câteva ore. Probabil din cauza stresului pe care l-am acumulat în ultimele două zile, asta după ce am acceptat să lucrez pentru echipa de fotbal, am reușit să adorm mult mai repede decât aș fi crezut că o voi face.
După orele în care am dormit, alt însoțitor de zbor a venit în compartimentul meu pentru a mă anunța vă vom ateriza în curând. Emoțiile mele au reapărut și nu îmi puteam stăpânii fluturi care dansau în stomac.
Cuplându-mi centura și privind pe micuțul geam, vedeam părți din Londra și vremea care nu se arăta a fi foarte prielnică acestei zile.
Avionul continuă să coboare și să aterizeze pe pista aeroportului, intensificându-mi tot mai tare senzația din stomac.
Când am fost sigură că am aterizat, mi-am decuplat centura și m-am ridicat pentru a o lua către ieșire.
Briza vântului îmi răcorește întregul corp și îmi face părul dezlegat să se miște în mai multe părți.
Pielea de pe corp mi se încrețeste, urând că am adus cu mine haine care sunt mai adecvate vremii din New York, decât de aici.
Port un nenorocit de top albastru, care nu-mi acoperă deloc brațele și mai are un decolteu puțin prea adânc. Fusta de aceeași culoare nu-mi ajunge nici până la genunchi, lăsând la iveală restul pielii dezgolite și la fel de sensibilă la frig.
Bineînțeles că nu mă pot abține să nu-i privesc pe restul oamenilor, însă nu găsesc vreunul care să fie la fel de puțin pregătit ca mine. Toți poartă haine care să-i acopere, lipsiți de deranjul vântului care devine mai violent ca adineauri.
Mi-e teamă că voi începe noul serviciu cu o răceală marca Bine ai venit în Regatul Unit!, așa că încep să îmi croiesc un traseu printre oamenii care coboară scara.
— Pardon! mormăi și mă împing într-un om mai robust. Scuze! strig când îi dau un cot altuia și îl lovesc direct în coaste, acesta scoțând un icnet de durere. Pare rău! continui să-mi cer scuze, în jurul meu auzind doar comentarii mai puțin drăguțe.
Aia e.
Nu risc să răcesc.
— Fetițo, unde te crezi?! strigă o voce de bărbat în spatele meu. Copiii ăștia! Unii chiar au fost crescuți la țară.
Mă opresc în loc, aproape simțind cum altcineva se ciocnește de spatele meu. Îmi rotesc corpul și îndrăznesc să caut cu privirea bărbatul care a făcut un astfel de comentariu despre oamenii de la țară, care din cunoștințele mele sunt mai educați decât unii de la oraș.
— Dacă am fost crescută la țară înseamnă că tu erai primarul satului.
Se aud câteva râsete din jur și zâmbesc mulțumită, întorcându-i spatele. Nu înainte de a îndrăzni să-mi dezvelesc dinții într-un zâmbet ironic.
Nu am înțeles glumele pe seama oamenilor care provin din mediul rural, dar cei de țeapa celui care a vorbit ar trebui să-și țină gura închisă.
Mă îndrept către zona de bagaje și îmi aștept cele două trolere mari, încă dinții clănțănindu-mi din cauza frigului. Îmi frec brațele cu mâinile și mă uit după bagejele mele colorate, pe cel roz observându-l rapid. E imposibil să nu-ți dai seama că e al meu, când e unicul colorat din zecile aflate în negru.
Bun. Am unul deja țintit.
Alerg cu tocurile medii în picioare către bandă, prinzând mânerul roz și ridicând greoi geamantanul.
În spatele său, la o distanță de alte două bagaje, îl găsesc pe celălalt albastru. Le iau și mă duc către zona de așteptare, chinuindu-mă cu toate hainele pe care le-am îndesat în bagaje.
Frate, da ce am pus în ele?
Sigur Sarah mi-a îndesat și pietre acolo, altfel nu-mi explic de ce simt cum unul dintre trolere îmi poartă corpul înspre partea cu el, la cât de greu este și forța mea e a unei musculițe.
Trag de ele și observ un bărbat înalt, îmbrăcat cu pantaloni negri și un tricou cu guler în culorile echipei de fotbal, inclusiv sigla Knights United este într-o parte a acestuia. În mâini ține o foaie pe care scrie numele meu, așa că mă îndrept către acesta și aproape că mă dezechilibrez pe tocuri.
Trebuie să-mi notez în minte ideea de a nu mai purta tocuri și căra geamantane în același timp.
— Bună... la naiba! zbier și mă împiedic cu tocurile, sucindu-mi nițel glezna și aproape făcând cunoștință cu podeaua dură a aeroportului.
Totuși, omul cât un munte de înalt mă prinde cu brațele înainte să mă fac una cu pământul.
— Ei bine, asta pare să fie nouă.
Mormăie bărbatul și mă ajută să mă repun pe picioare.
— Adevărul e că sunt nouă, iar voi, englezii, ar trebui să învățați cum să puneți drept o gresie.
— Domnișoară, mi s-a comunicat de către șeful dumneavoastră că te împiedici și pe locul drept.
Oh...
— Oh..., e tot ce pot spune și clipesc des și mărunt. Acum, dacă tot sunt aici și el este fostul meu șef, pot spune să se ducă dracului?
Întreb inocent și bărbatul își ridică o sprânceană, un mic zâmbet apărând în colțul uneia dintre buzele sale.
În momentul în care a început să-mi vorbească, am putut distinge puternicul accent englezesc, incredibil de diferit și corect. Accentul meu de americancă sigur le vor da puține bătăi de cap.
— Bine ai venit în Regatul Unit, domnișoară Arnold! Sunt Roger Edwin Humphry și mă ocup de securitatea echipei și a întregului club de fotbal.
— Îmi pare bine să te cunosc, Roger și restul numelui tău care sună regal.
Ridic mâna către acesta și el mi-o oferă, strângându-i-o și apoi scuturând-o mult prea puternic.
Mama este dintr-un mic orășel din Sud, unde trăiesc numai oameni fericiți și extrem de... iubitori.
Bine, partea cu îndrăgitul oamenilor nu s-a prins și de mine. Unii ar merita să se afle în tomberoanele de gunoi, atunci când mașina vine să-l recolteze.
— Și, dacă tot ne-am împrietenit Roger, mă poți ajuta cu betoanele astea? indic către bagajele mele și mă dau la o parte ca să le poată vedea.
El aprobă scurt printr-o înclinare a capului, lăsând foaia cu numele meu de o parte și punând mâinile în jurul fiecărui bagaj colorat.
Când trage de ele, aproape că îi aud mârâitul sau geamătul de durere.
Haide..., e cât un munte și nu o avea putere.
Cum poate să fie angajat la securitate atunci?
Ce te miră, Chelsea? Amintește-ți de pensionarii care sunt pază la mall-uri.
— Domnișoară, cu tot respectul, dar ce ai îndrăznit să pui în bageje? Cred că cântăresc mai mult decât noi doi la un loc.
Îl privesc inocent și îmi verific scurt ceasul de pe mână.
Este doar garderoba pentru o lună.
Roger își mijește ochii și nu pot să nu râd la reacția sa.
Aș vrea să-i spun că a fost o glumă, dar expresia feței sale este cel mai bun lucru pe care l-am văzut pe ziua de azi.
⚽⚽⚽
— Spune-mi, Roger. De ce are Regele Charles al III-lea mâinile așa de mici?
Mă sprijin cu mâna de scaunul său, privind înainte și așteptând cu nerăbdare să ajung la hotelul la care am fost cazată.
— Stupid...
Mormăie și aș vrea să-l fi înregistrat când a spus asta. E normal ca un englez să-l vorbească de rău pe Regele său?
— Cine e stupid, Regele Charles?
— Nu, domnișoară. Stupid e cel care m-a desemnat pe mine să am de-aface cu tine.
Dublu oh.
Chiar sunt o companie mai puțin plăcută?
Da, chiar ești. Vorbești mult și cam prostesc.
— Asta mi-e meseria...
Dau din umeri și mă joc cu elasticul de păr pe care îl am pe mână.
— Atunci folosește-ți meseria când e nevoie.
Cu asta încheie și îmi trage diplomatic mâna de pe scaunul său. Apasă pe un buton de pe bordul mașinii și un geam fumuriu coboară din tavan, blocându-mi accesul de a mai putea conversa cu el.
La naiba!
Englezii nu știu să poarte o conversație.
Sau nu sunt pregătiți de una ca mine.