Primul lucru pe care l-am simțit a fost o gură uscată. Am crezut că mă doare gâtul. Am încercat să înghit cu greu, dar nu m-a făcut decât să mă simt mai inconfortabil.
A doua a fost durerea corporală. Fiecare parte a lui pulsa fără milă. După câteva secunde, am deschis încet un ochi, dar l-am închis repede, când lumina m-a orbit. Am gemut sub răsuflarea mea. Câteva clipe mai târziu, am încercat din nou. Capul îmi pulsa cu putere și ceva în mine țiuia.
M-am încruntat când mi-am dat seama că salteaua pe care eram întinsă era mult mai fermă decât cea din camera mea. Simțindu-mă din ce în ce mai inconfortabil, m-am uitat în jur. Pereții erau gri și camera în sine era destul de mare. Lângă mine era o noptieră din lemn de culoare închisă și în apropiere un dulap mare și o comodă. Am văzut un scaun alb în colț. M-am sprijinit pe un coate și m-am rostogolit de pe burtă pe o parte. Nu știam cât e ceasul sau în ce realitate mă aflam. Afară era deja lumină, iar ciripitul blând al păsărilor a ajuns la mine prin fereastra deschisă.
Din ce în ce mai confuză, am sărit în picioare și m-am ridicat, ignorând durerea. O mână ținea pilota din satin peste piept. M-am uitat la material îngrozită. Eram complet goală. Eram fără suflare. M-am uitat în jos la podea, dorindu-mi să fie totul un coșmar. Am clătinat din cap când mi-am văzut hainele împrăștiate amestecându-se cu ale unui bărbat. Cuiul din sicriu era un ambalaj deschis de prezervative...
Doamne, mi-am șoptit, cu vocea tremurândă. Aproape dureros, mi-am întors capul încet, privind în cealaltă parte a patului. Suflarea mi s-a tăiat dureros când am zărit un urs panda imens dormind. Mi-am pus mâna peste gură și ochii mi s-au lărgit. Băiatul stătea întins pe burtă. Capul îi era întors în direcția opusă. Respira constant pe buzele ușor întredeschise. Părul lui întunecat ieșea în evidență pe perna aurie. Plapuma îl acoperea de la brâu în jos, dezvăluindu-i spatele gol și musculos. Și de îndată ce m-am uitat la el, aproape că am plâns. Pielea lui bronzată avea alocuri cicatrici roșii. Urme însângerate de la unghiile mele curgeau de la umerii lui până la coapse. Unele dintre răni erau atât de adânci, încât se vedea niște sânge uscat în micile tăieturi de pe pielea băiatului.
M-am uitat în jos la mâinile mele tremurânde. Respirația mi s-a accelerat până în punctul în care nu am mai putut să respir, doar am inspirat. Urechile îmi țiuiau și amintirile îmi inundau capul. Mi-am amintit totul. Orice lucru mărunt. Sărutările noastre vulgare, atingerea noastră lacomă, pofta mea orbitoare și cum m-am lăsat fără ezitare în fața instinctelor înșelătoare. Cât de mult îmi doream să fac asta ca să mă eliberez. Că el era înviorarea mea în acel moment. Atât de greșit...
M-am uitat în gol în față, în timp ce imaginile cu corpurile noastre transpirate lipite unul de celălalt mi-au fulgerat în fața ochilor. Mi-am trecut încet mâna pe decolteul gol și mi-am strâns ușor degetele pe gâtul dureros. Am avut încredere în el, încredințându-i sănătatea mea.
M-am trezit brusc, de parcă cineva ar fi aruncat peste mine o găleată cu apă rece. Am clipit rapid. Nu puteam sta acolo. Trebuia să ies afară. Eram mahmură, iar stomacul mi se învârtea din nou și din nou. Am tresărit la durere și, în timp ce picioarele mele goale au atins plăcile reci. Patul a scârțâit încet când m-am ridicat. Capul mi se învârtea, dar nu conta. Am început să-mi adun hainele. Am făcut totul cât se poate de liniștit ca să nu-l trezesc pe băiatul adormit. Mi-am îmbrăcat hainele pe rând. Strat cu strat, automat și inconștient. De parcă aș fi vrut să-mi arăt că nimic din toate astea nu s-a întâmplat. De parcă băiatul nu mi le-ar fi dat jos cu câteva ore mai devreme. În cele din urmă, mi-am trecut o mână prin părul încrețit și mi-am așezat rapid pantofii.
M-am uitat pentru ultima oară la chipul calm al lui Kane. Cu cât mă uitam mai mult, cu atât mă simțeam mai rău. Fără să mă gândesc, am ieșit în vârful picioarelor din dormitor. Am închis ușile duble în urma mea și am traversat sufrageria. La jumătatea camerei, ochii mi-au căzut pe sticla spartă de pe podea. Am clătinat violent din cap și m-am îndreptat repede spre ușa de ieșire. Și când mâna mea s-a strâns pe clanță, ceva din interiorul meu a protestat.
Da, am vrut să ies de acolo pentru a evita această situație incomodă, dar nu... nu am putut. Nu am putut scăpa, căci eu am început-o. Am început-o, eu sunt cea care a implorat. Îmi doream atât de mult să fiu tratată ca un adult, dar mă comportam ca un copil. Am închis ochii cu un geamăt blând. Am oftat și mi-am sprijinit fruntea de structura rece din lemn, care m-a liniștit puțin.
Și deși stomacul mi s-a răsucit la gândul că trebuia să mă confrunt cu Ward și o transpirație rece mi-a curs pe spate, mi-am pus pantofii pe podea. Simțind că o piatră de o sută de tone este pusă pe umeri, am traversat din nou sufrageria și am reintrat în dormitor. Doar să îl văd m-a amețit. M-am uitat la patul imens cu tăblia din lemn în care Ward încă dormea. Nu și-a schimbat poziția și nu s-a mișcat nici măcar un centimetru. Enervată, i-am strâns toate hainele de pe podea și le-am așezat pe fotoliul din colț.
Mi-am pieptănat nervoasă părul și apoi m-am înclinat asupra băiatului care dormea. Mi-am mușcat interiorul obrazului, luptându-mă cu mine însumi. Știam că, dacă nu-l trezesc, nu ar fi trebuit să avem o conversație incomodă care s-ar putea să nu facă bine. Dar aș putea să mă uit în oglindă atunci? Răspunsul a fost simplu.
- Ward. am șoptit, fără să-mi dau seama cât de dureros îmi este gâtul, în timp ce l-am ghiontit
Băiatul nu s-a mișcat.
- Trezește-te. am mormăit mai tare, dar nici asta nu a funcționat. Kane! am exclamat, apoi mi-am dat ochii peste cap, sătulă de asta. La naiba!
Am scăpat un mic acces de tuse. Brunetul se cutremură, deschizând un ochi. Era somnoros și confuz. Vederea lui era puțin tulbure și absentă. Clipi încet și se încruntă, analizând ceva în capul lui. S-a întors ușor înspre mine și s-a uitat în ochii mei. Pe frunte îi căzură fire întunecate. Mi s-a părut că vederea mea l-a surprins chiar mai mult decât pe mine.
- Campbell, ce naiba faci? a început el, dar apoi s-a oprit brusc, înțelegerea i-a răsărit pe față
Am dat din cap cu semnificație, încrucișându-mi brațele pentru a le ascunde tremurul. Mi-am apăsat buzele într-o linie subțire. Am oftat din greu, apoi m-am întors și am făcut câțiva pași înapoi pentru a-mi aduna gândurile, ceea ce era aproape imposibil cu inima mea care bătea rapid.
- Ascultă. am spus eu cu insistență și, adunându-mi tot curajul, m-am întors spre el
Băiatul a oftat în același timp cu o expresie nepasională și s-a răsturnat pe spate. Se ridică puțin și se sprijini de tăblia din lemn. Odată ce s-a simțit confortabil, mi-a aruncat o privire goală, neinteresată. Mi-am strâns maxilarul când am simțit o altă contracție în stomac. Văzându-mi nervozitatea, și-a dat ochii peste cap.
- Da, Campbell. începu el cu o voce lipsită de emoții, de parcă ar fi vorbit despre vreme. De data asta am făcut ceva împreună. murmură el și am simțit că cineva m-ar fi lovit cu pumnul în față. Și am fost amândoi de acord. a adăugat el
- Știu. am oftat din greu, aruncându-i o privire neplăcută. Dar vom adopta amândoi singura tactică corectă. am răsturnat eu. Nu s-a întâmplat niciodată, bine? Uităm complet de asta. Acea noapte nu a existat.
Am vorbit tare și clar pentru ca el să înțeleagă fiecare cuvânt. Nu am vrut să-mi amintesc. Am vrut să fac tot ce puteam să uit și să nu-mi amintesc niciodată acea noapte, care a fost cea mai mare greșeală din viața mea. Cu el, puteam să mă comport dur și impasibil, dar știam că de îndată ce voi pleca, mă voi fărâmița în bucăți.
Brunetul s-a uitat la mine, iar fața lui era complet goală, la fel ca în irișii lui aurii. După o clipă, el doar a ridicat din umeri.
- Bine. spuse el degajat, dar asta nu m-a convins
Nu am avut încredere în el și trebuia să fiu sigură.
- Sunt serioasă. Nici un cuvânt nimănui.
- Campbell, e doar sex. a oftat plictisit, comportamentul lui spunându-mi cât de mult l-am enervat. Oamenii nu au tendința să iasă în stradă și să țipe că adineauri s-au culcat cu cineva. mi-a explicat de parcă aș fi un copil. Dacă nu ești psihopat bineînțeles.
Mă luase complet prin surprindere atunci când își îndepărtase cuvertura de deasupra lui, dezvăluindu-se în toată gloria sa. Mi-am ținut respirația și m-am uitat pe fereastră, pentru că deja aveam prea multă emoție pentru o zi. Am urât cât de mult îi plăcea să-mi facă viața mizerabilă și să îngreuneze situațiile dificile. L-am auzit ridicându-se încet din pat. Nu-l deranja deloc să fie gol.
- Oh, dar ne-am văzut deja goi. spuse el sarcastic, mergând spre o comodă mare de lângă perete
- Nu înseamnă că de acum înainte vreau să te văd tot timpul. am mormăit
Kane nu răspunse, dar și-a tras boxerii pe el. Am luat-o cu ușurare. M-am uitat din nou la el.
- Acum că am lămurit lucrurile, plec. Și cel mai bine este să... stai departe de mine. am adăugat și m-am întors să plec, dar am fost oprită de un bufnit cinic
- Ar trebui să stau departe? a întrebat el, ceea ce m-a făcut să-i arunc o privire fără tragere de inimă. S-a uitat la mine cu milă, clătinând din cap. Tu ai început.
- Am început amândoi. am șuierat eu printre dinții strânși
După spusele mele, băiatul a devenit serios, iar batjocura de pe chipul lui a fost înlocuită cu supărare. Trăsăturile lui s-au ascuțit din nou în acel mod terifiant. Am simțit că sunt în flăcări înăuntru. Acest lucru nu trebuia să se întâmple.
- Poate că, în sfârșit, îți vei asumi responsabilitatea pentru deciziile tale, în loc să arunci mereu vina pe ceilalți. mormăi el cu o voce plină de venin
- Nu știi nimic despre mine. am clătinat din cap
Creierul meu urla să mă apăr. Băiatul râse perfid. Râsul acela mi-a rănit urechile și sufletul. A făcut câțiva pași încet spre mine. Am gâfâit când îi priveam ochii goi.
- Decizia de ieri nu a fost decizia ta. Ai făcut-o pentru că ai vrut să-ți rănești propria mamă. a continuat el. Nu mi-ai tras-o pentru că ai vrut. Mi-ai tras-o pentru că ai vrut să faci ceva ce nu-i plăcea. Este bolnav.
- La naiba. am scuipat, apoi m-am întors nervoasă pentru a pleca. Când m-am oprit în fața ușii deschise, am aruncat o ultimă privire la el și apoi la picioarele lui. Și când eram beată, părea mai mare, mitocanule.
Am trecut nervoasă prin sufragerie, simțind că dacă nu părăsesc acel apartament într-un minut, o să explodez și acea explozie va șterge jumătate din oraș. Am ignorat din nou sticla spartă de pe podea. M-am încălțat repede, apoi am părăsit apartamentul, apoi am închis ușa cu un bubuit puternic. Am oftat și am început să cobor scările. Odată afară, am inhalat aerul proaspăt, legănându-mi capul și închizând ochii. Am stat acolo o vreme și abia după un timp mi-am dat seama că ploua.
M-am uitat în jur ca să-mi amintesc drumul spre barul unde era parcată mașina mea. S-a dovedit că era vizibil de la această distanță. Am alergat spre ea, simțind picăturile de ploaie înmuindu-mi părul. Între timp, mi-am scos cheile din buzunarul jachetei și după un timp am urcat în Mercedes. Am trântit ușa în urma mea și m-am uitat automat la ceas. Nici nu știam cât e ceasul. Am înjurat când s-a dovedit a fi zece. Nu voiam să mă gândesc la ce mă așteaptă acasă.
Mi-am sprijinit mâinile pe volan și apoi și capul. Am închis ochii, respirând adânc. Pentru prima dată în viața mea, m-am simțit atât de copleșită. Cu fiecare secundă care trecea, totul a început să mă lovească din ce în ce mai mult. Ce a vrut Tom să-mi facă. Lupta mea cu mama și vizita la bar. O noapte cu Ward.
Nu știam de ce mi se întâmplă asta. De ce fiecare decizie ulterioară a fost greșită și a trebuit să o repar cu o minciună, ceea ce a dus la mai mult ghinion. M-am întrebat cât mai mult aș mai putea ține asta. Consecințele de a face alegeri proaste și de a fi amestecată cu oamenii nepotriviți s-au întors asupra mea, deși nu a fost deloc vina mea. Dar poate... poate problema a fost că nu mi-am văzut vina? Ward avea dreptate. M-am culcat cu el din cauza mamei, pentru că am vrut să o detest. Am luat o decizie, dar era acea decizie a mea?
Am început să clipesc când am simțit că lacrimile mi se adună sub pleoape când am început să analizez totul din nou. Am clătinat din cap și m-am ridicat, răsuflând trei expirații puternice. Nu puteam exploda într-un asemenea loc, deși simțeam că explozia era foarte aproape. Am oftat, frecându-mi fața murdară cu mâinile. Nu voiam să știu cum arăt în acel moment. Am pus cheile în contact și am pornit ștergătoarele.
Am ieșit cu grijă din parcare și, deși nu aveam de gând să plâng, mi-am petrecut întregul drum încercând să nu îmi scape lacrimile din ochi. Nu mai controlam nimic. Totul a început să se destrame.
Am intrat în cele din urmă pe aleea din fața casei mele. Mașina mamei era încă parcată lângă garaj, ceea ce m-a surprins pentru că ar trebui să fie la muncă la ora asta. Am gemut când mi-am dat seama de consecințele fugirii de acasă și de a nu vorbi toată noaptea. Ca un martir, am coborât din mașină. Mi-am luat poșeta cu mine și am intrat cât de liniștit am putut, dar mama avea un auz perfect.
- Blake?! țipătul ei a ajuns la mine din sufragerie și o clipă mai târziu i-am auzit pașii repezi
Mi-am dat ochii peste cap spre cer, pentru că nu era momentul potrivit pentru a vorbi. Voiam să fiu singură cu mine în camera mea cât mai curând posibil. M-am uitat scurt la ea, iar expresia mea impasibilă nu s-a schimbat.
Am început să-mi dau jos pantofii în timp ce Holland, îmbrăcată într-un halat de baie alb, se îngrijora.
- Doamne, ești bine! exclamă ea ușurată, apropiindu-se de mine. M-am speriat atât de mult că ți s-a întâmplat ceva.
- Sunt bine. am răspuns automat
- Unde ai fost?! am înghițit în sec la întrebarea ei. Am fost atât de îngrijorată Doamne, cum arăți...
- La o... prietenă. i-am răspuns, apoi am trecut pe lângă ea. Totul este bine. Am avut o noapte grea. Trebuie să mă întind. Nu mă simt bine. am spus categoric, îndreptându-mă spre scări
- Blake, hai să vorbim. ea a oftat în timp ce mă urma. Chiar nu am vrut să spun asta. Nu era menit să sune așa. Îmi pare teribil de rău. Știi că fericirea ta și fericirea lui Asher sunt prioritatea mea. a continuat ea în timp ce continuam să merg fără măcar să mă uit la ea. A fost complet stupid și lipsit de respect pentru tine, pentru care îmi pare atât de rău. Am anulat acest Paris. Nu ne vom întoarce niciodată la asta. Îmi pare rău.
- Mamă, e în regulă. am răspuns sincer. M-am uitat peste umăr la ochii ei mari și strălucitori pentru a se asigura că spuneam adevărul. Te-am iertat pentru asta. Este bine. Știu că nu ai vrut să fii serioasă.
- Într-adevăr? întrebă ea
- Da, acum mă duc să mă culc. am mormăit și am urcat primele trepte. Îmi pare rău că te-am supărat atât de mult.
- Ești sigură că e în regulă? Te rog spune-mi unde ai fost.
- La o prietenă de la școală. Am dormit puțin, de aceea arăt groaznic și sunt extenuată.
Și fără să mai adaug un cuvânt, am alergat sus. Ei bine, a fost adevărat ce i-am spus mamei? Da și nu. Am vrut să închei acest subiect. După tot ce s-a întâmplat, cuvintele mamei nu păreau să conteze deloc, ceea ce era ciudat, având în vedere că ea a contribuit la toată această mizerie. Dar în acel moment... mi-au fost indiferente.
Imediat ce am intrat în baie, mi-am scos imediat bluza și pantalonii și le-am aruncat în colț. M-am dezbrăcat de lenjerie, simțind din nou spasmele dureroase ale corpului meu. Parcă o mie de ace mă înjunghiau iar și iar. M-am privit în oglindă, înghițind în sec.
M-am uitat în gol la asta... ceva care era în fața mea. Nu am mai arătat așa în viața mea. Oglinda părea să arate pe altcineva. Părul meu era încâlcit și încrețit. Machiajul pătat și în mare parte uzat. Pe pleoape mi-au ieșit în evidență pete de rimel, iar liniile întunecate de la creionul de ochi s-au scurs pe sub ochi. Nu a rămas nici măcar o urmă de ruj vișiniu. Ochii strălucitori, puternic injectați de sânge, păreau că nu ar fi ai mei. M-am uitat mai jos. Mi-am strâns mâna într-un pumn, văzându-mi gâtul ușor roșu. Nu a fost învinețit ca data trecută. Petele dispăreau încet. Doar după aceea s-a înrăutățit. Decolteul, sânii și burta mea erau acoperite cu urme de dinți roșu închis și vânătăi de la aspirația pielii. Unele erau deja maro și violet, iar câteva erau de culoare bleumarin. Când am văzut asta, mi-am dus o mână tremurândă la gură în transă. Erau urme ale degetelor lui Kane pe șoldurile mele și pe interiorul coapselor mele. Arătam atât de... atât de vulgar.
Mi-am înclinat capul ușor spre stânga, examinându-mi reflexia. Zâmbetul abia vizibil care s-a format pe buzele mele era ca o pată. Nu a dat un procent din cât de mult mă rețineam să nu lovesc oglinda cu toată puterea. Pentru că în acel moment, nu era nimic pe lumea asta pe care să-mi fi dorit să-l rănesc mai mult și pe care să-l urăsc la fel de mult ca mine.
*
Mi s-a părut că nu am fost niciodată o persoană căreia îi plăcea să fugă, dar zilele care au urmat nopții mele cu Ward mi-au arătat că a mă ascunde era ceva care îmi venea ușor în momentele dificile. Timp de patru zile nu mi-am părăsit dormitorul. Am petrecut tot weekendul și primele două zile ale săptămânii sub pătură, spunându-i mamei că nu mă simt bine și că trebuie să fie vorba de gripă. Pentru că încă simțea remușcări, nu a insistat foarte mult asupra mea și mi-a dat pace. Oricum, aspectul meu a confirmat că ceva nu era în regulă cu mine, arătam și mă simțeam rău. Nu m-am dus la școală, am închis telefonul și mi-am petrecut timpul uitându-mă la seriale într-o cameră întunecată. M-am ridicat doar ca să merg la baie pentru că Holland îmi servea mâncarea zilnic.
M-am izolat social. Nu am vrut să vorbesc cu nimeni, nici măcar cu prietenii mei. Nu au vrut să respecte asta și au încercat să mă contacteze zilnic. Mi-au vizitat chiar de două ori casa, dar i-am cerut mamei să nu le permită să intre. Regretam, dar nu știam ce să le spun. În plus, nu am vrut să mă întorc la școală din cauza a ceea ce s-a întâmplat cu Tom. De parcă nu era de ajuns, amintirile din acea noapte nenorocită la Ward mi-au rămas încă blocate în cap și teama că băiatul le-a spus deja tuturor când a spus că va rămâne între noi. M-am simțit copleșită și... murdară, păcătoasă. Știam că sexul în sine nu era un lucru rău, dar știind că era Kane... mă ucide. Faptul că era al treilea tip cu care m-am culcat nu a ajutat.
Abia miercuri am decis să îmi revin în fire. Știam că nu pot rămâne în dormitor pentru totdeauna, deși îmi doream foarte mult asta. Timp de zece minute am stat lângă fereastră, privind strada goală din fața casei mele. Am observat și grădina frumoasă a doamnei Mahone. Era o femeie teribil de iritantă, care veghea de la fereastră toată ziua și analiza ce se întâmplă pentru a bârfi cu prietenele ei gospodine la fel de iritante. Una dintre temerile mele era că voi ajunge astfel la bătrânețe.
Am oftat când în cele din urmă mă îndreptam spre baie. Era încă devreme, așa că m-am hotărât să fac un duș lung, răcoritor, care m-a liniștit puțin. Toaleta de dimineață a trecut pe lângă mine într-o liniște monotonă. Cu un geamăt, mi-am tras hanoracul pe mine evitând să analizez semnele de vindecare de pe corpul meu care îmi tot aminteau de această greșeală dată dracului. Vânătăile de pe gâtul meu aproape au dispărut complet, ceea ce m-a bucurat, pentru că nu mai rezistam să port bluze pe gât sau eșarfe. Pe deplin gata, coborând în sufragerie, tot ce îmi doream era să mă întorc în pat, dar știam că nu îmi permit. Nu mă puteam ascunde sub pături toată viața. A trebuit să înfrunt realitatea.
- Blake, de ce te-ai trezit? a întrebat mama când am intrat în bucătărie. Trebuia să te odihnești!
- Mă duc la școală. am bolborosit
Holland fusese impecabilă în ultimele zile. Și chiar aș fi uitat ce mi-a spus dacă nu mi-ar fi cerut scuze de zece ori. E amuzant cum cuvintele ei au încetat să mai aibă vreun sens.
- Încă arăți groaznic. Sigur nu îți dorești să rămâi și astăzi acasă? ea se încruntă. Știi că nu este nici o problemă cu absențele.
- E în regulă. Am lucrat recent la un material important și nu vreau să rămân în urmă. am grăit
- Nu vrei să mănânci micul dejun?
Numai gândul la mâncare îmi provoca greață. În ultimele zile nu am avut deloc poftă de mâncare, ceea ce mi-a afectat sănătatea. Eram slabă și pielea mea era gălbuie.
- Nu, mulțumesc. am refuzat
Mi-am încălțat adidașii negri, mi-am luat rămas bun și am plecat din casă. M-am simțit amețită când am întâmpinat aerul proaspăt. Nu am mai fost afară de câteva zile. Vremea a fost groaznică în ultima vreme și a plouat în fiecare zi. În ziua aceea cerul era acoperit și cu nori, briza era lejeră, dar încă nu ploua. Când am intrat în parcarea școlii câteva minute mai târziu, am vrut să vomit, din două motive. Prima a fost că mi-au trecut prin minte amintirile de vineri seara. Mi-a fost teamă să dau ochii cu Tom. Al doilea era faptul că la școală nu mă puteam ascunde de prietenii mei.
Am parcat într-un loc gol. Am coborât din mașină, îndreptându-mi blugii albi. Am expirat și am mascat cel mai sincer zâmbet pe care l-am putut aduna, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, și am traversat cu viteză incinta. Am răspuns mecanic la saluturile prietenilor mei. Am crezut că, dacă m-aș comporta normal, automat starea de bine va reveni. Am intrat în clădire, iar zgomotul provocat de zecile de voci mi-a ajuns imediat la urechi. Mi-am încrețit nasul și m-am îndreptat spre dulapul meu. Am format codul și era pe cale să-l deschid mai larg, când dintr-o dată mâna mare a cuiva mi l-a închis cu o pocnire în fața nasului meu. Am oftat din greu când cele mai mari coșmaruri ale mele s-au împlinit.
- Ești o nenorocită. a mormăit Seán serios din stânga mea
Își așezase mâna pe ușa de metal. M-am uitat la inelele lui cu diamante și la unghiile îngrijite.
- Are dreptate. încuviință Dakota, stând în dreapta mea
Le-am simțit ochii pe fața mea. Aveam vaga impresie că sunt țintuită între doi piranha însetați de sânge.
- Bună dimineața și vouă. am oftat. Vreau o carte de istorie.
- Nu-mi pasă de ceea ce vrei! strigă Seán, ridicându-și mâinile în aer
Comportamentul lui a atras câteva priviri surprinse din partea altor oameni, dar nu-i păsa prea mult.
- Nu ne-ai contactat de vineri. De ce nu ai răspuns la apeluri? Și de ce nu ne-ai lăsa să intrăm în casă? Am venit acolo de o duzină de ori.
- Și când mama ta mi-a spus că v-ați certat și nu ești acasă, am crezut că voi avea un atac de cord! s-a alăturat la fel de furioasă Dakota. Chiar l-am sunat pe Ward. am înghițit în sec nervos la cuvintele ei. Bineînțeles că nu știa unde ești. Nimeni nu știa.
Valul ciudat de ușurare care mi-a inundat corpul m-a făcut să mă uit la Dakota. Obrajii îi erau roșii și părea că va exploda, dar puteam vedea îngrijorarea din ochii ei. Amândoi și-au făcut griji pentru mine. Ce persoană de coșmar trebuie să fi fost, deoarece singurul lucru de care puteam fi fericită era că nimeni nu știa despre acea noapte afurisită. Că Ward nu a spus nimic.
- Îmi pare rău. am răspuns sincer, pentru că îmi era atât de rușine. Dakota s-a înmuiat puțin, dar a continuat să mă privească. După totul cu Tom, mă simțeam copleșită. Apoi m-am certat cu mama... a trebuit să mă iau o pauză. am spus cu un oftat, alegându-mi cuvintele ca să nu fie o minciună
- Înțelegem asta, dar eram îngrijorați. Seán a oftat mult mai blând
L-am privit. Ochii lui mari de culoarea alunelor m-au cercetat și ei cu îngrijorare.
- Înțelegem că ești copleșită de ceea ce s-a întâmplat vineri și te simți rău, dar suntem prietenii tăi.
- Unde erai când ai plecat de acasă? întrebă Dakota
M-am încordat din nou, iar Ward a prins viață în fața ochilor mei. Am vrut să vomit.
- Am condus toată noaptea. am mințit, privind în jos. Trebuia să fiu singură.
- Cum te simți?
- În regulă. am ridicat din umeri. Vreau doar să trec peste asta cumva și să revin la viață.
- Știi că te vom ajuta. m-a asigurat băiatul, ceea ce m-a făcut și mai nervoasă. Și avem o surpriză bună pentru tine. a adăugat el, cu un zâmbet blând pe buze
- Luni, ne-au informat că Tom și-a semnat demisia. a spus Dakota. Nu au dat un motiv. Pur și simplu au mormăit ceva despre mutarea lui din oraș.
M-am simțit puțin mai ușurată, de parcă o piatră ar fi căzut de pe inimă și s-ar fi spart în bucăți minuscule. Chipul lui Tom mi-a bântuit coșmarurile. În același timp, în ciuda a ceea ce voia să-mi facă, mi-a părut teribil de rău pentru el. Îl cunoșteam de câțiva ani și nu era vina lui că fratele său a intrat într-o companie josnică. Nu mi-aș dori niciodată să fiu în situația lui. Mi-a fost greu să îmi imaginez.
- Da. a confirmat Seán. Probabil că i-a fost teamă că ai putea depune plângere. A ales să fugă.
- Și să nu ne mai faci asta niciodată. murmură Dakota încet, ghemuindu-se lângă mine. Suntem o familie și familia rămâne unită. Trebuie să ne ajutăm unul pe altul.
Când Seán m-a îmbrățișat și el, a trebuit să-mi dau ochii peste cap ca să țin lacrimile departe. M-am simțit ca un monstru. Ideea de a le spune adevărul despre orice și de a recunoaște că i-am mințit tot timpul a fost ca o înjunghiere în stomac. Mi-a fost teamă că nu mă vor ierta niciodată. Că îi voi pierde. Și când mi-am imaginat viața fără ei, am fost plină de groază pură. Așa că am tăcut. Am tăcut de rușine, frică și furie față de mine însumi.
Am supraviețuit în ziua aceea printr-un miracol. Toate mi s-au părut atât de enervante. În plus, acele două zile de acasă chiar m-au afectat, ceea ce m-a făcut și mai copleșită. Rezultatul furiei mele cumulate a fost că am țipat la un boboc care s-a izbit de mine când ieșeam din baie.
Pe deasupra, am început să-mi fac și mai multe griji pentru Dakota și fratele meu. Au vorbit mult mai mult decât de obicei. De asemenea, am observat cu groază că au ieșit împreună la o țigară în timpul uneia dintre pauze, ceea ce era ciudat pentru că Anelise Clarke nu fuma. Nu voiam să vorbesc cu ei despre asta, dar îmi era teamă că se va înrăutăți după ce vorbesc cu ei. Habar nu aveam dacă aș putea face față faptului că au ceva în comun.
Și nu a fost doar imaginația mea. Dakota i-a mărturisit lui Seán că își trimite mesaje des cu Asher, dar nu a vrut să dezvăluie nimic altceva. Și Cyrus trebuie să fi observat că se petrece ceva între ei, pentru că bubuitul violent în timp ce trântea ușa când ieșea din cantină după ce i-a văzut pe Asher și Dakota râzând la o masă trebuie să fi fost auzit de toată școala. Acest băiat a fost un mister pentru mine, pentru că el a fost cel care a părăsit-o pe Clarke. Nu l-am văzut în restul zilei. Nu că m-ar fi deranjat. Când m-am uitat la el, aveam în minte o imagine a lui Kane. M-am întrebat dacă Cyrus știa ceva.
Când am plecat de la școală, am mulțumit cerului. Eram epuizată. Ușurată, m-am îndreptat spre mașina mea, uitându-mă în telefon tot timpul. Îi trimiteam un mesaj mamei când am simțit că mă ciocnesc accidental de cineva. Am tresărit și am făcut un pas înapoi.
- Îmi pare rău. am spus automat, ridicând privirea
M-am încruntat când l-am văzut pe Cameron Broodway în fața mea, ușor confuz, ajustându-și rucsacul. Am fost puțin surprinsă să-l întâlnesc. A trecut mult timp de la ultima noastră conversație. De atunci mă ocolise, ceea ce era în regulă pentru mine pentru că aveam atât de multe în minte încât uitasem că există.
- E în regulă. a răspuns el timid
A urmat o tăcere incomodă între noi după aceea. Mi-am mușcat obrazul, dorind ca această confruntare să se termine. Am vrut să merg acasă.
- Ai lipsit ceva timp. remarcă el
- Da, am fost bolnavă. mi-am dres glasul
Blondul mă privi îngrijorat.
- Îmi pare rău, dar trebuie să...
- Vei merge la o întâlnire cu mine? m-a tăiat repede
Șocată de oferta lui, gura mi s-a deschis mai larg. Am crezut că am auzit greșit. Băiatul se uită la mine nesigur.
- Presupun că după ultima dată, nu vrei să ne mai întâlnim pentru că am fost un prost și știu asta. se referise la prima noastră întâlnire când am dat de Ward. M-aș bucura enorm dacă mi-ai oferi o a doua șansă. Regret comportamentul meu.
Am tăcut o clipă, întrebându-mă despre ce naiba vorbea. A recitat-o de parcă ar fi dat o lucrare de istorie pentru un test. M-a surprins pentru că eram sigură că firul nostru s-a terminat. După toate acestea, l-am privit puțin diferit. Primul meu gând a fost să refuz. Și tocmai când am deschis gura, imaginea nenorocită a acelei dimineți din dormitorul lui Ward mi-a trecut din nou prin minte. Mi-am strâns maxilarul, blestemându-mă mental.
- Fie. am fost de acord și chiar dacă spuneam cuvintele, știam că nu se va termina bine
Cameron a fost probabil mai surprins decât mine.
- Serios? s-a încruntat
- Da. Vino să mă iei azi la șapte.
- Astăzi? a fost surprins. E mijlocul săptămânii...
- E vreo problemă? am întrebat
- Nu. el clătină repede din cap. Voi fi acolo la șapte. Ne vedem, Blake.
Cu zâmbetul pe buze, s-a îndepărtat și a mers spre școală. M-am dus la mașina mea fără un cuvânt. Am urcat repede și am lovit volanul cât am putut de tare.
La naiba, mi-am șoptit. Sunt atât de proastă, pentru că după toate astea, adevărul este că nu simt nimic pentru el. Nici un soi de atracție. Doar o simplă conexiune amicală. Voiam să mă conving că merită să-i dau o a doua șansă, dar știam foarte bine că decizia mea a fost luată dintr-un alt motiv. Am vrut doar să petrec în sfârșit ceva timp cu cineva obișnuit și normal. Cu cineva care nu era Ward. Să-mi arăt că noaptea aceea nu a schimbat nimic.
Cel mai trist lucru în toată această situație a fost că nu îmi păsa de Cameron prea mult. Căci el ar putea să mă placă cu adevărat, în timp ce tot ce simțeam pentru el era supărare. Mă joc cu sentimentele lui. Mă foloseam din nou de cealaltă persoană pentru a mă face să mă simt mai bine. Pentru că nu-mi păsa că aș putea răni pe cineva. Și o fac intenționat. Și nu am nici o remușcare.
*
Cameron era... conservator. Da, acesta a fost cel mai bun cuvânt. Era doar șase și jumătate când băiatul a sunat la ușa mea.
Am fost surprinsă pentru că trebuia să ne întâlnim la șapte.
Mi-am îmbrăcat în grabă geaca de piele. Eram puțin emoționată, nu pentru că voi ieși la o întâlnire cu Cameron, ci pentru faptul că numele Kane îmi apărea în gânduri, parcă împotriva voinței mele. Am încercat să-l ignor.
M-am privit pentru ultima dată în oglindă. Am crezut că arăt bine în ținuta pe care am ales-o. După ceva vreme, am ales să port o fustă de piele pe care am asortat-o cu cizme de piele până la genunchi și un tricou ce îmi afișează umerii și clavicula. Voiam să arăt... drăguț. Părul meu brunet era întins la perfecție, fără vreo șuviță care să fie dezordonată și machiajul îmi evidenția ochii la fel de întunecați precum părul meu.
Am clătinat din cap mulțumită și am zâmbit fals când l-am văzut pe Cameron stând pe hol. Purta jachetă și cămașă, iar părul îi era pieptănat într-un mod ciudat, lucru pe care l-am ignorat.
Holland stătea lângă el, zâmbind și ea. Apoi îl salutasem pe băiat care mă topea sub privirea lui insistentă.
- Ești gata? el a întrebat
- Da. am mișcat din cap și m-am uitat la Holland. Spre surprinderea mea, ea m-a privit ușor amuzată. Voi întârzia. i-am spus
- În regulă. Distrați-vă, copii.
Ne-am îndreptat amândoi spre ieșire. Am zâmbit când băiatul a deschis ușa înainte ca eu să o fac. Eram pe cale să fac un pas înainte, dar Cameron a trecut pragul fără a sta pe gânduri, aparent nu se gândea să mă lase să trec prima. M-am încruntat pentru că am fost luată prin surprindere. Nu am fost niciodată una dintre acele fete care au trăit stereotipuri și au cerut lucruri ireale. Dar apreciam când un băiat m-a lăsat să trec pe ușă pentru că mi s-a părut... cultivat.
După un timp, am decis să nu mă gândesc la asta. La urma urmei, nu a însemnat nimic și nu aveam dreptul să fiu supărată din cauza asta. Probabil că o meritam, în caz că o să îi frâng inima.
Ne-am urcat amândoi în mașina lui drăguță.
- Unde mergem? am întrebat în timp ce îmi puneam centura de siguranță între timp
- Este o surpriză. mormăi el în mod misterios când porni motorul
Mi-am ridicat colțul gurii.
Băiatul avea ambele mâini pe volan. Părea ciudat de tensionat și nesigur și a intrat cu mașina în aproape toate gropile și curbele de pe stradă. M-a șocat modul lui haotic de a conduce.
Și prin urmare, această călătorie a fost una dintre cele mai stresante pe care le-am trăit vreodată. Broodway a condus îngrozitor și nu m-am simțit deloc în siguranță. De câteva ori l-am rugat să încetinească, dar el se enerva. Chiar m-a întrebat dacă am crezut că nu poate conduce, deoarece îl atenționam constant. Când a uitat semnalizatorul pornit de două ori, tot ce am putut face a fost să mă rog că ajungem la destinație în siguranță. Nu am avut încredere în el ca șofer.
În cele din urmă, Cameron virase într-o zonă îndepărtată de cartierul meu. Am recunoscut acest drum de undeva, deși nu știam exact sursa.
- Îmi pare rău. spuse el brusc, rupând tăcerea stânjenitoare. În mod normal, nu mă comport astfel, dar sunt foarte emoționat și vreau ca totul să meargă bine.
- E în regulă. am zâmbit. Nu vreau să conduci atât de repede data viitoare. am mormăit
Nu aveam nimic împotriva condusului cu viteză, dar numai când aveam încredere în persoana de la volan și m-am convins că este un șofer priceput. Nu aș putea spune asta despre Broodway.
Oprise mașina într-o parcare. Când m-am uitat la clădirea familiară, aproape că m-am înecat cu propria mea saliva. Eram în fața morții The Black Lion. Același la care m-a dus Brooke. Stomacul mi s-a strâns doar amintindu-mi acea situație urâtă.
- Tocmai aici? am întrebat agitată, iar respirația mi se accelerează ușor
- Ceva nu e în regulă? întrebă Cameron, întorcându-și capul spre mine
Am oftat. Nu am vrut să-l supăr. Nici nu aveam de gând să renunț să vizitez anumite locuri doar pentru că cineva voia să-mi facă viața mizerabilă. Așa că am clătinat din cap, punându-mi din nou un zâmbet fals pe față.
- Totul e bine. i-am răspuns
- Este unul dintre cele mai populare cluburi din Beverly Hills. Este ciudat pentru că a fost deschis doar de puțin timp și este un succes. a spus el
Am fost surprinsă că a ales un astfel de loc pentru o întâlnire la mijlocul săptămânii. Credeam că vom merge la cinema sau la un restaurant. Dar nu am vrut să fiu pretențioasă.
La fel ca data trecută, clubul era incredibil de aglomerat. Am gemut pe sub răsuflare când am văzut coada. Știam că vom rămâne acolo o oră bună. Mă îndoiam că Cameron avea genul de legături pe care le avea Brooke. Am coborât din mașină alături de el. Băiatul a încuiat mașina cu cheia și ne-am îndreptat spre intrarea în clădire.
Ne-am aliniat in spatele altor oameni.
Am petrecut câteva zeci de minute într-o conversație plictisitoare cu el, care consta în principal în glumele lui, din care am râs puțin din constrângere. Am vorbit mult despre școală pentru că întotdeauna începea acest subiect. Dar când a terminat de vorbit, a urmat o tăcere ciudat de stânjenitoare. Am vrut să vorbesc despre interesele lui, dar nici asta nu a funcționat.
Am răsuflat ușurată când am intrat în sfârșit. Băiatul a plătit intrarea, iar fata drăguță, al cărei păr neon a atras atenția, ne-a ștampilat mâinile. Mi-am dat ochii peste cap când Cameron a pășit din nou în fața mea prin ușa mare. De îndată ce am intrat în club, am simțit mirosul familiar de sudoare și alcool. Prin lumini fluorescente, toate lucrurile albe străluceau în albastrul acesta. Pe ringul de dans, oamenii dansau pe una dintre melodiile lui David Guetta care îmi răsuna în urechi. Am simțit un déjà vu neplăcut.
- Mergem să bem ceva!? întrebă Cameron, încercând să strige peste ritmul puternic
- Desigur!