Acea milisecundă cu Grim Reaper.
Am fost smulsă din letargie de o lovitură. Deodată am simțit o împingere puternică și apoi am zburat undeva. Am închis ochii în același timp. Totul mergea cu încetinitorul. Mai întâi, am avut o durere groaznică la spate, apoi m-am lovit puternic de tâmplă de ceva. La început nu simțeam nimic pentru că totul era încețoșat. Anvelopele au scos sunete din nou undeva lângă mine. Apoi am simțit o greutate pe corp și am auzit un zgomot în urechi. După toate acestea, a fost liniște. Tăcere asurzitoare.
Timp de câteva zeci de secunde nu am deschis ochii, întrebându-mă dacă mai trăiesc. Părțile corpului meu se făceau cunoscute una câte una. Mai întâi mi-am simțit picioarele, apoi brațele, capul și trunchiul. Durerea radia peste tot, înnebunindu-mă. Respiram greu și îmi ardea gâtul. Când am simțit un oftat ușor pe fața mea, am deschis în sfârșit ochii. Căldura respirației cuiva mi-a atins obrajii.
Primul lucru pe care l-am văzut când am deschis ochii au fost o pereche de iriși verzi care mă priveau cu o răceală terifiantă. M-am uitat la ei, fără să respir. De la această distanță, genele băiatului păreau din nou mai lungi, iar fața lui mai copleșitoare.
- Ești în regulă? șopti el cu voce joasă
Am clipit din nou, ușor confuză. Mi-am întors capul, care pulsa incomod la fiecare mișcare pe care o făceam. Stăteam întinsă pe pământul rece, trupul fierbinte al lui Ward fiind apăsat pe mine. Yach. Nu am putut spune nimic, deoarece mai multe imagini mi-au inundat mintea. Eu trecând strada, mașina care se apropie, faruri.
- Doamne, ești bine?! un țipăt de femeie a ajuns la mine ca printr-un zid gros
L-am simțit pe Kane chinuindu-se să se ridice. După un timp, am putut să respir din nou. Băiatul cu un geamăt blând s-a îndepărtat și s-a așezat lângă mine, îndepărtându-și mâinile. În același timp, Raven a alergat spre mine și s-a ghemuit.
- Calm, fără mișcări bruște. ordonă ea cu o voce calmă, liniștită. Și-a pus mâinile pe umerii mei. Te ajut eu.
Cu ajutorul ei, m-am ridicat. M-am clătinat ușor, dar din fericire nu am mai căzut. Confuză, m-am uitat în jur. Nu era nici o mașină nicăieri. Edward și Sterling stăteau lângă noi, iar Ward stătea pe pământ, cu coatele pe genunchi. Își plecă capul, respirând greu. Mi-am dus ușor mâna la tâmplă și am șuierat încet când am simțit o senzație de arsură. Am tresărit când am văzut sânge pe degete.
- Blake! mi-am ridicat privirea la țipătul Dakotei
M-am uitat la ea cu ochi încețoșați. Fata a alergat cât a putut de repede prin parcare, iar Cyrus era chiar în spatele ei. La un moment dat, și-a scăpat poșeta pe pământ. A îngenuncheat lângă mine cu groază pe față.
- Ești în regulă!? întrebă ea, abia respirând
Părul ei blond era încâlcit, iar ochii îi erau mari și speriați.
- Sângerezi!
- Ce s-a întâmplat? a întrebat Cyrus în timp ce ni s-a alăturat
- A fost aproape lovită de o mașină. se bâlbâi Edward șocat. A ieșit pe aleea aceea. a adăugat el, arătând în jos drumul îngust
- Blake traversa drumul, șoferul trebuie să nu fi observat-o. Sterling oftă din greu. Probabil era beat sau drogat.
La naiba. Încă în stare de șoc, am stat nemișcată în timp ce Raven scotea un pachet de șervețele din buzunar. Fetele au început să șteargă sângele care se scurgea din rana mea și să îmi curgă pe obraz, nas și bărbie. Avea un miros metalic și o senzație de arsură de fiecare dată când atingeau tăietura.
- Ai văzut cine era? întrebă Cyrus
- Nu știu. a răspuns Sanchez. S-a întâmplat prea repede. Nici măcar nu s-a oprit.
- Te simți bine? îl întrebă Cyrus calm pe prietenul său
Șatenul dădu din cap și apoi luă mâna lui Palmer. Se ridică în picioare și tresări ușor.
- E bine că ai văzut la timp. oftă Raven, scoțând mai multe șervețele. Nu știu ce s-ar fi întâmplat fără el. Ești mai atletic decât credeam, Ward.
Kane nu răspunse, privind în altă parte. Făcu câțiva pași înapoi sub privirea atentă a lui Cyrus, frecându-și ceafa.
- Blake, ești bine? întrebă Edward
- Da. am spus într-un final
Vocea mea era ciudat de calmă, deși înăuntru tremuram. Îmi tremurau și mâinile și a trebuit să le strâng în poală.
- Probabil că s-a lovit cu capul de o bordură când a căzut. mormăi Ward, care stătea cu spatele la noi, pieptănându-și părul
- Poate avea o comoție cerebrală. Trebuie să o ducem la doctor. spuse Dakota serioasă în timp ce arunca a doua batistă însângerată
- Campbell? Totul este în regulă? întrebă Cyrus, privindu-mă cu atenție. Ești puțin verde.
După cuvintele lui, i-am privit unul câte unul. Toți, în afară de Ward, s-au uitat la mine nesiguri. Am simțit un nod în stomac, apoi o smucitură uriașă în gât. Mi-am făcut ochii mari și în aceeași secundă am sărit în picioare, ignorând durerea din tot corpul meu. Fără să spun o vorbă, am fugit spre peluza din apropiere. Am pus mâna pe un copac mare, apoi m-am aplecat. Am început să expulzez conținutul stomacului. Am simțit gustul bilei în gură în timp ce tușeam și scuipam. Capul îmi pulsa neobosit. Sângele care picura din obrazul meu s-a amestecat cu vărsături.
Am căzut în genunchi când picioarele mele refuzau să mă asculte. După o secundă, Dakota era lângă mine. Mi-a dat părul pe spate și am continuat să vomit.
- Vei fi bine. Respiră. spuse ea calmă, frecându-mă pe spate
Nu am putut vedea nimic din cauza lacrimilor din ochi. Când am terminat în sfârșit, fata a început să îmi șteargă gura cu un șervețel.
- Mergem la spital. Trebuie să fii văzută de medic.
- Nu. am refuzat-o ferm
Nu am vrut să merg nicăieri. Am vrut să merg acasă. În camera mea și la mama mea.
Zis și făcut, am rugat-o să mă ducă acasă, iar cheile mașinii mele să i le ofere lui Asher. Bineînțeles că a fost nevoie să devin insistentă deoarece nici unu dintre ei nu au fost de acord să merg acasă fără să primesc aprobarea unui cadru specializat.
Dakota m-a prins imediat de braț, ajutându-mă.
M-am uitat la ei pentru ultima dată, iar privirea mea a zăbovit puțin mai mult asupra lui Ward. Nici măcar nu s-a uitat la mine. Dakota m-a ajutat să urc în mașină. Nu am avut puterea să mă descurc singură. Fata s-a așezat pe scaunul șoferului și a pornit motorul. Când am ieșit din parcare, ochii mi s-au încețoșat când o priveam pe Raven și pe băieți vorbind despre ceva în urma noastră.
- Ești sigură că nu vrei să mergi la spital? Arăți groaznic. Dacă trebuie să vomiți, vorbește. Mă voi opri. bolborosi ea furioasă
Am oftat încet, închizând ochii.
- Nu. am răspuns calm. Mergi.
- Doamne, ești norocoasă că Ward era acolo. murmură ea. Nici măcar nu te cunoaște prea bine și te-a ajutat. Habar nu am cum să îi mulțumesc pentru ceea ce a făcut.
Nu i-am răspuns pentru că nu am vrut să dovedesc că se înșală. Într-o oarecare măsură, a trebuit să fiu de acord cu ea. M-am întrebat ce s-ar fi întâmplat dacă Ward nu m-ar fi împins. Probabil că nu aș mai fi aici. M-am înfiorat la acest gând. Nu aș fi crezut niciodată că este capabil de ceea ce a făcut. Și nu mai era vorba despre reflexele lui. Mi s-a părut că sunt atât de neînsemnată pentru el, încât nu se va sacrifica într-o asemenea măsură. Ar putea la fel de bine să rateze și mașina ne-ar fi lovit pe amândoi. A riscat. De ce? Mi-a salvat viața, chiar dacă nu trebuia. M-a împins departe, deși ar fi putut să stea nemișcat. De ce?
Am ținut o batistă la tâmpla tăiată tot timpul. Sângele se usca deja pe față, așa că nu m-a durut atât de mult. Dakota mergea ca un melc cu mașina și asta era într-adevăr mai enervant decât întrebările ei constante dacă sunt bine și dacă vreau să vomit. Am ajuns în sfârșit la mine acasă. Clarke a parcat și a coborât din mașină, apoi mi-a deschis ușa laterală.
Ea a deschis ușa și m-a lăsat să intru. A intrat chiar în spatele meu în timp ce îmi scoteam pantofii, aplecându-mă cu un geamăt blând. Eram încă amețită și derutată, dar le-am mulțumit zeilor că eram acasă. Dakota s-a uitat la mine nesigură, întrebând fără cuvinte dacă intrăm. Am dat din cap. Am intrat amândouă în camera de zi unde stătea mama.
Expresia ei s-a schimbat dramatic de îndată ce s-a uitat la fața mea.
- Oh, Doamne! Ce s-a întâmplat!? strigă ea, sărind în picioare.
Ea s-a apropiat mai mult, privind îngrozită la tăietura de pe tâmplă.
- Ea traversa drumul și un șofer aproape că a dat peste ea. a explicat Dakota. Prietenul nostru, din fericire, a împins-o la timp, dar trebuie să fi lovit o bordură când a căzut.
Holland mi-a cuprins fața cu blândețe, mijind ochii la rană. M-am uitat în lateral, dorind să adorm cât mai curând. Mă săturasem de ziua aceea.
- Mergem la spital! hotărî mama
- Nu. Sunt bine. m-am repezit
Nu aveam de gând să merg nicăieri.
- Ar putea fi o comoție! strigă ea, apoi se uită din nou la Dakota. Ai sunat la poliție?
- Nu, șoferul nici nu s-a oprit. ea oftă
- Probabil era beat. L-aș ucide. mormăi mama pe sub răsuflare. Dumnezeu să îți binecuvânteze prietenul. Care este numele lui? Trebuie să îi mulțumesc cumva. Poate vrea ceva? ea a întrebat
I-am aruncat Dakotei o privire plină de sens. Nu credeam că Holland ar fi fericită dacă ar afla cine m-a salvat.
- Nu îl cunoști. am spus eu evaziv. Și, mamă, sunt bine. am oftat din greu. Nu mergem la spital. I-am aruncat o privire dură.
- Bine, o să iau trusa de prim ajutor. Dacă e rău, mergem imediat la urgențe.
Holland s-a îndreptat către bucătărie, iar eu m-am așezat pe canapea oftând. Dakota se așeză lângă mine. În același timp ușa casei noastre se redeschide. După un timp, fratele meu a intrat în sufragerie. S-a uitat la mine, cu ochii mari.
- La naiba, chiar nu glumeau. mormăi el acru. Doare?
- Puțin. am răspuns. Nu e mare lucru.
Dar am mințit. Pentru că, deși nu am arătat-o, m-am înfiorat gândindu-mă la ce s-ar fi întâmplat dacă Kane nu ar fi fost acolo. Pentru prima dată, am fost recunoscătoare pentru prezența lui, mai degrabă decât pentru absența lui. Pentru prima dată, m-am bucurat că a fost aproape.
*
- Dormi, dragă. mama a zâmbit tristă
Ea se uită la ceas, care arăta cinci minute după miezul nopții. Nu am putut dormi după toată treaba și a spus că ar trebui să aștept puțin pentru a mă asigura că starea mea nu se agravează și că nu am nevoie de un medic. Din fericire, nu s-a întâmplat nimic rău. Dakota a plecat pe la nouă. De atunci, stau întinsă sub o pătură în sufragerie și mă uit la o emisiune tv prostească.
- Voi mai rămâne puțin. am spus, uitându-mă la televizor
Mama oftă încet. Chiar dacă eram în contradicții, amândouă ne-am ascuns mândria în buzunare. Era teribil de îngrijorată și dorea să se asigure că sunt bine, fapt pentru care eram recunoscătoare pentru că aveam nevoie de apropierea ei.
- Nu vreau să mă mai cert cu tine. spuse ea încet. Stătea într-unul dintre fotolii și se juca cu puloverul. Știu că am exagerat. Nu ar fi trebuit să hotărăsc pentru tine. ea a oftat
- Îmi dau seama că încerci pentru mine, dar este viața mea. i-am zâmbit recunoscătoare, pentru că situația dintre noi mă înnebunea. Vreau să decid pentru mine, eu însumi.
- Știu.
- Dacă m-ai fi întrebat și dacă am fi vorbit despre asta, s-ar putea să fi fost diferit. am adăugat. Mă bucur că ai înțeles.
- Și eu. spuse ea, apoi se ridică de pe scaun. Mă voi întinde. Dacă nu te simți bine, trezește-mă.
Am dat din cap. Holland a părăsit camera de zi și s-a dus sus. M-am pus mai confortabil în perne, acordând atenție pansamentului. În același timp, mi s-a aprins telefonul. L-am deblocat privind pe ecran.
Kane: Trebuie să îți dau ceva. Ești în camera ta?
M-am încruntat. Nu știam ce a vrut să spună, dar nu aveam de gând să îi fac probleme. Până la urmă, dacă nu era el, probabil că nu aș fi aici și aș fi în sala de operație. În plus, eram curioasă. Mi-am dat deoparte antipatia pentru băiat.
Blake: Sunt în sufragerie. Poți intra pe ușă, însă nu suna la sonerie.
Nu a trebuit să aștept prea mult pentru un răspuns.
Kane: Deschide ușa.
Blake: Deja?
Am fost surprinsă. Nu credeam că va fi atât de repede. Mi-am muşcat nervoasă interiorul obrazului. Am intrat în sufragerie, am oftat și am deschis ușa. Ne-am intersectat imediat ochii. Ward încă purta aceleași haine, dar părul lui era mai dezordonat decât de obicei și cercurile întunecate de sub ochi erau mai vizibile.
- Ei bine... am început eu, simțindu-mă puțin nesigură și ciudat. Nu mi-a plăcut starea asta. Eram obișnuit să îl jignesc, dar după toate acestea, nu era corect. M-am simțit confuză. Ce faci aici?
- Ai lăsat-o mai moale. mormăi el sec, întinzând mâna în care ținea poșeta mea neagră
Ochii mi s-au mărit pentru că nu i-am observat absența.
- Da, am uitat complet de ea.
- Doare? a întrebat el, uitându-se la bandajul de pe tâmplă
Am clătinat din cap negativ.
- Nu. am recunoscut sincer. Dar pentru binele meu, nu am vrut să o văd în oglindă.
- Nu îți place să vezi sânge? a întrebat el
- Nu mă deranjează. i-am răspuns. Dar mi-e teamă că, dacă o văd, îmi voi aminti totul din nou.
Băiatul doar a dat din cap ca răspuns la mărturisirea mea tăcută. Nu știam de ce am fost atât de sinceră cu el. Poate pentru că m-a ajutat și nu am vrut să arăt ca o cățea. Între noi a fost o tăcere ciudată, timp în care șatenul s-a uitat în jos, iar eu mi-am urmărit pantofii. În cele din urmă, însă, am oftat, simțind o neliniște tot mai mare.
- De ce ai făcut asta? am întrebat în cele din urmă
S-a uitat la mine cu rezervă. Din expresia feței lui era evident că se dezbate dacă să îmi răspundă sau nu.
- Nu îmi place de tine. a răspuns el în cele din urmă, băgându-și mâinile în buzunare. Și dacă nu aș fi fost acolo și s-ar fi întâmplat, probabil că nu mi-ar fi păsat. Știi asta pentru că știi ce simt pentru tine. a spus el rece și am dat din cap. Spunea adevărul. Am simțit același lucru pentru el. Dar din moment ce am fost acolo și am văzut ce se întâmplă, a trebuit să reacționez. Chiar și pentru tine. La urma urmei sunt om.
Am dat din cap. Am înțeles punctul lui de vedere. Deși pentru mine era încă abstract pentru că era un psihopat, se pare că ar fi putut simți și el remușcări. M-am forțat să îl privesc în ochi. Uneori trebuia să îți înghiți mândria.
- Mulțumesc. am spus sincer. Pentru ceea ce ai făcut.
- Nu am făcut-o pentru tine. mi-a amintit. Dar trebuie să recunosc că o Campbell care îmi mulțumește este o priveliște foarte satisfăcătoare. a adăugat el puțin gânditor, cu vocea lui răgușită din nou atât de aspră și batjocoritoare
Mi-am dat ochii peste cap. Tot Ward rămâne. Mândru și cinic. Chiar și în această situație. Nu am vrut să comentez și să mă enervez din nou pe el, pentru că nu avea sens. Singurul motiv pentru care nu mă ciondănesc cu el este pentru că a făcut ceva bun pentru mine. Dar știam că nu se va schimba nimic între noi. De data viitoare o să existe din nou venin. Atâta timp cât Dakota nu încetează să îl mai vadă pe Cyrus, sunt blocată cu acest idiot. Gândul m-a îngrozit.
- Îți mulțumesc și încă ești un nemernic. am murmurat
- Ai putea folosi ceva terapie. Dintre noi doi, tu ești cea cu cele mai mari probleme cu capul. Ți-am salvat viața, ar trebui să mă tratezi cu adorație.
Am scos un hohot de râs fals la cuvintele lui. Am clătinat din cap, privindu-l ca pe un copil naiv. În același timp, și-a ridicat sprâncenele și ochii lui morți și plictisiți s-au odihnit pe fața mea.
- Data viitoare nu te voi împinge. afirmă el și mi-am înclinat capul
- Va fi o data viitoare?
- Da, și eu voi fi la volan. a răspuns el serios
Cu doar o lună mai devreme, acea amenințare ar fi fost cauza nopților mele nedormite. La urma urmei, era capabil de orice. Dar auzind-o în ziua aceea, am ridicat o sprânceană la el cu milă.
Colțul gurii i se zvâcni, ceea ce era o vedere destul de neobișnuită. Dar nu aveam de gând să mă gândesc la asta și i-am trântit ușa în față fără să scot un cuvânt. Am expirat tare, simțindu-mi toate emoțiile curgând din mine.
Am stat acolo o vreme până când în cele din urmă mi-am încruntat sprâncenele și am pufnit. M-am întors în sufragerie și am stins televizorul și toate luminile. Apoi am urcat scările și am intrat în camera mea.
M-am dus la oglindă și am examinat bandajul alb de pe tâmplă. După câteva minute, am apucat în sfârșit unul dintre capete și l-am dezlipit, tresărind.
M-am uitat la reflexia mea în oglindă, întrebându-mă din nou ce s-ar fi întâmplat dacă acel șofer m-ar fi lovit până la urmă. Dacă toate astea nu s-ar fi încheiat cu o singură tăietură și trei sau patru vânătăi? M-am gândit și la cine era. Cine era bărbatul care stătea pe scaunul șoferului? Era beat sau drogat, cum spuneau ei? Sau nu m-a observat, apoi s-a speriat și a fugit? După ce m-am gândit un timp la asta, am ajuns la concluzia că nu voiam să știu. Am preferat să rămân fericită și inconștientă.
Pentru că în ziua aceea aș fi putut chiar să mor, dar soarta a decis să îmi dea o a doua șansă folosindu-l pe Ward. Oh, ironie! Ward ca salvatorul meu. Ca un dar de la soartă. Nu mi-a plăcut că el a fost cel care m-a salvat, dar nu mi-am putut lua credit pentru el. Mi-a salvat viața. Pe de o parte, m-am bucurat că nu mi s-a întâmplat nimic, iar pe de altă parte, nu puteam să trec de întrebarea de ce trebuia să fie el.
*
- Bună, dragă. Cum te simți? Dakota a vorbit în timp ce a intrat în casa mea a doua zi
Cu un zâmbet mulțumit, ea s-a apropiat de canapea unde stăteam și apoi mi-a sărut capul.
- Sunt în regulă.
Blonda și-a pus poșeta pe scaunul de lângă ea.
- Doar atât? ea a întrebat
- Totul e bine. i-am răspuns
M-am acoperit cu o pătură caldă și pufoasă.
- Asta e bine. ea oftă ușurată. Asher este aici? Vreau să îl zdrobesc la ping-pong. ea a zâmbit diavolesc
- El și mama au mers la unchiul Rhett. i-am răspuns, iar ea a făcut o mutră tristă teatral
Sâmbăta asta ploioasă a fost foarte deprimantă și tot ce voiam să fac era să stau într-o casă caldă sub o pătură cu o ceașcă de ceai. A merge oriunde era exclus. Voiam să savurez faptul că nu era nici o mamă care să mă calce pe coadă, obligându-mă să merg la spital. Știam că era îngrijorată, dar era teribil de enervantă.
- L-ai sunat pe Seán?
- E cu bunicii lui și nu vreau să îl deranjez.
- Bine. aprobă ea și intră în bucătărie
Am oftat, ghemuindu-mă și mai mult într-o minge. Lui Kyung Mayfield îi plăcea să dramatizeze și știam că va renunța la tot și va veni la mine de la bunicii lui care locuiau în LA. Am preferat să o evit pentru că nu s-au mai văzut de mult și nu am vrut să îi deranjez.
Am simțit că adorm încet. Pleoapele mele erau grele și grele. Dakota gătise ceva în bucătărie de douăzeci de minute bune. Eram fericită și caldă, dar, din păcate, relaxarea mea a fost întreruptă de sonerie.
- Vei deschide tu!? Am mâinile murdare! exclamă Clarke care m-a făcut să suspin dar m-am ridicat ascultător
Nu știam cine vrea ceva de la noi. Nu mi-a păsat că arătam ca un vagabond de primă clasă, în trening gri și hanoracul negru supradimensionat al lui Asher. Părul meu era dezordonat și fața era umflată din cauza unei nopți nedormite. Am mers în hol și am deschis ușa. M-am oprit moartă când i-am văzut pe Cyrus și Sterling zâmbind de la ureche la ureche.
- Bună. spuse Cyrus degajat, apoi, ignorând complet surpriza de pe chipul meu, a trecut pe lângă mine și a intrat înăuntru
M-am bâlbâit, neștiind tocmai ce se întâmplase. M-am uitat peste umăr la el, apoi înapoi la Sanchez, care încă zâmbea ca un idiot.
- Bună tinere. băiatul mi-a ciufulit părul încâlcit, și apoi a intrat și în casa mea
Am stat acolo o clipă, apoi am clătinat din cap și am închis ușa.
- Pot să știu ce naiba căutați aici? am întrebat în timp ce i-am urmat în casă
- Bună băieți. Dakota le-a zâmbit când am intrat cu toții în bucătărie
Nu era deloc surprinsă că tocmai veniseră în casa mea de parcă am fi fost prieteni vechi.
- Făceai clătite? întrebă Sterling zâmbind, apropiindu-se de ea, întinzând mâna după un pachet de cereale de pe blat în timp ce mergea
- Da. Dakota a zâmbit din nou
- Suntem aici pentru a explora zona. a spus Cyrus zâmbind, făcând-o pe Clarke să își rotească ochii peste cap
- În casa mea? am pufnit. Cum ați aflat adresa?
Deși răspunsul cred că era evident.
- De la Dakota, dar nu te uita la mine cu privirea aia criminală în ochii tăi pentru că sunt indignat. își ridică mâinile defensiv în timp ce își mânca cerealele. Am venit aici să văd dacă ești bine și tu vii cu un asemenea reproș? mormăi el, băgându-și o mână în gură
- Am venit să vedem dacă ești bine. a repetat Cyrus degajat, privindu-și ochii aurii de ciocolată
Acest răspuns a fost un șoc pentru mine.
- Raven și Edward au vrut și ei, dar nu au putut. a adăugat Sterling. Dar te salută.
A fost ciudat... de dulce. Că, deși nu mă cunoșteau deloc, s-au îngrijorat. Căldura s-a răspândit în mine.
- În plus, toți credeam că ești al naibii de ghinionistă. Sanchez a râs și mi-am mijit ochii. Deci ideea noastră a fost bună.
- Ce idee?! am fost surprinsă
Băieții s-au uitat unul la altul cu zâmbete conspirative, iar Dakota și-a dat din nou ochii peste cap, clătinând din cap de milă. Acest lucru m-a surprins și mai mult. I-am privit suspicios, cu mâinile pe șolduri.
- Ne-am gândit să ținem un ochi asupra ta. murmură Sterling, proptindu-se cu coatele pe blatul bucătăriei
După ce a mâncat toate cerealele, a început să mănânce ingredientele pentru preparatul Dakotei. Fata l-a lovit în mod repetat cu o cârpă.
- Cu norocul tău, cineva ar putea intra în casa asta. Ca o spargere.
Cyrus a ridicat din umeri cu un zâmbet, iar Sterling a chicotit.
- Nu fi surprinsă că vrem să ținem totul sub control. Ne vom asigura că nimeni nu te mai atacă.
În acel moment sună soneria. Capetele noastre s-au întors în acea direcție, suspicioși. Am pufnit, dându-mi ochii peste cap.
Da, probabil că este un criminal în serie. A venit să mă omoare, dar va suna, așa cum se cuvine unui om de cultură, am rânjit eu. Am mers pe hol și am deschis ușa din nou în ziua aceea. Am crezut că o să cad când am văzut în fața mea un curier zâmbitor cu un buchet mare de trandafiri roșii în mână.
- Domnișoara Blake Campbell? întrebă el fericit
Am clătinat din cap, simțind din nou crampe neplăcute în stomac.
Bărbatul mi-a fluturat o bucată de hârtie în față. Am mârâit, dar am semnat cu respect chitanța ca să nu îl deranjez. Când am ridicat buchetul, am simțit că tulpinile îmi ardeau pielea mâinilor. Curierul și-a luat rămas bun și a plecat. Nici nu avusesem timp să închid ușa când am observat o notă albă între petalele roșii. Înainte nu a existat. Și, deși frica îmi acapara din nou corpul, am scos cu speranță biletul. L-am deschis și l-am citit cu un nod în gât.
Nu voi mai lăsa niciodată să ți se întâmple nimic. B.A.
Am închis ochii, aproape căzând. El știa. Brooke Andersson știa totul și m-am întrebat cum. Ward avea de gând să aibă grijă de el și să ceară să mă lase în pace. Am trăit cu credința că s-a terminat și, după toate, acest coșmar a început din nou. Cum a putut afla? Mă urmărea? Nota era foarte deranjantă și doar privind scrisul îngrijit al lui Andersson m-a făcut să vreau să vomit. Am început să îmi fie din nou frică. Am mototolit hârtia supărată și am ieșit pe ușa din spate a casei, apropiindu-mă de un tomberon mare. Fără să stau pe gânduri, am aruncat florile în el, apăsându-le până la fund. Corpul îmi tremura de frică și de furie.
Toate acestea mi-au făcut capul să bubuie. Aveam atâtea întrebări. Am închis ochii și abia atunci mi-am dat seama că ploua slab. M-am întors în interiorul casei și am trântit ușa în urma mea. Mi-am îngropat fața în mâinile mele reci, neștiind ce să fac în continuare.
- Vreau să fiu singură pentru câteva minute. le spun celor trei perechi de ochi ce mă priveau
- S-a întâmplat ceva? întrebă Clarke confuză
- Nu mă simt bine. i-am răspuns, ceea ce nu era o minciună
Mi s-a părut că încă o clipă și voi vomita.
- Cine mai e acum? am țipat din răsputeri când am auzit soneria din nou
Am mers în direcția aceea, cu urechile arzându-mi de furie. Am deschis ușa și când l-am văzut pe Ward stând în fața mea, am scos un râs fals.
- Bine ai venit la hotel Campbell. spun ironică
La început nici nu am observat că expresia lui era plictisitoare și ochii mai neplăcuți decât de obicei. Mi-a aruncat o privire înghețată care a făcut ca firele de păr de pe corp să mi se ridice.
Băiatul a trecut pe lângă mine fără să spună un cuvânt, nici măcar nu a întrebat dacă poate intra. Am pufnit la lipsa lui de maniere. Am închis ușa și l-am urmat în bucătărie. M-am uitat la spatele lui lat, care era acoperit de un hanorac negru. M-am încruntat când i-am văzut pumnii strânși strâns.
- Ce se întâmplă? a întrebat Cyrus aproape imediat când am intrat în bucătărie. Ce faci aici?
Această întrebare m-a surprins și mai mult, pentru că m-am gândit că știau despre vizita lui. Mi-am încrucișat brațele peste piept, uitându-mă pe furiș la profilul lui. Kane îi aruncă lui Cyrus o privire ofilită, cu maxilarul încleștat. Era supărat și habar nu aveam de ce, ceea ce m-a făcut puțin nervoasă.
- Ieșiți afară. vocea lui era joasă, dar era atât de multă agresivitate în acel cuvânt încât m-a electrizat. Trebuie să vorbesc cu ea.
- Omule, ești bine? întrebă Sterling
Dakota a luat tigaia de pe foc ca să nu se ardă, privindu-l nesigură pe Ward.
- Nu. a răspuns el răspicat, ceea ce ne-a șocat atât pe mine, cât și pe ceilalți trei. De aceea trebuie să fim singuri. Acum.
S-a uitat la mine și i-am simțit răceala irișilor, deși stăteam la câțiva metri distanță.
- De ce trebuie să vorbești cu ea? a întrebat în cele din urmă, Dakota, privind surprinsă de la mine la Kane
Apoi mi-am dat seama cum trebuie să fi fost pentru ea. Ceea ce Dakota nu știa era că... îl cunoșteam pe băiat puțin mai bine decât credea ea. Ea a crezut că Kane era un străin pentru mine și, deodată, a apărut la mine acasă și a cerut să vorbească cu mine. Am înghițit în sec nervoasă, privind-o îngrijorată. Dakota s-a uitat la mine, cerând o explicație. Nu am putut să o dau. Mă lăsasem prea prinsă în minciuni și poate că era un semn ca să mărturisesc în sfârșit, dar nu eram singure și... îmi era frică. Mi-era teamă că ea mă va urî. La urma urmei, am ascuns atât de multe lucruri de ea.
Kane a rămas netulburat. Începeam să devin agitată că mă va expune, spunându-i Dakotei ceea ce nu știa.
- Trebuie să discut câteva lucruri cu ea după incidentul de ieri. a răspuns el categoric. I-am salvat viața și nici nu o cunosc. Cred că o merit.
Dakota nu era neliniștită, dar părea să fie mulțumită de răspuns. Și-a îngustat ochii, fără să se aplece sub privirea băiatului și s-a uitat la mine cu capul ridicat. Eu, în schimb, am studiat dulapurile din bucătărie, simțind prea multe remușcări pentru a-i suporta privirea.
- Vrei să rămâi singură cu el? ea a întrebat
Aproape că îl simțeam pe Kane încordat de furie auzind asta.
Am înghițit în sec. Pe de o parte, să fiu singură cu un băiat care era evident furios nu era pe lista mea de lucruri pe care voiam să le fac. Pe de altă parte, eram ciudat de curioasă ce ar putea să își dorească și ce l-a făcut atât de nerăbdător. Și faptul că nu m-a predat Dakotei când ar fi putut să mă facă să cred că problema era urgentă.
- Da. am confirmat, deși nu eram sigură
Dakota se uită încă o dată la Ward, dar dădu din cap.
- Kane... spuse Cyrus, apoi se opri. L-am văzut luptându-se cu el însuși, apoi am clătinat din cap, evitându-mi privirea. În regulă. Te voi conduce acasă, Dakota.
M-am simțit puțin ușurată când ei și Sterling și-au luat scurt rămas bun si au plecat.
Când am auzit ușa de la intrare trântită, am oftat. Mi-am încrucișat brațele peste piept și m-am uitat la Ward. S-a uitat fix la mine, ochii lui căpătând o altă nuanță. Erau de un verde închis și furioși. Foarte supărat.
- Ce vrei? am întrebat, fără a încerca să fiu politicoasă, deși atitudinea lui m-a făcut puțin inconfortabilă
Maxilarul lui Kane s-a încleștat și în trei pași a fost chiar lângă mine. Nici nu am avut timp să țip când m-a prins de gât cu toată puterea. Am gâfâit, apoi m-am clătinat. M-a lipit de cel mai apropiat perete și m-am lovit cu spatele de el. Am gemut de durere. Am fost uluită de ceea ce se întâmplă. Tot ce puteam simți erau degetele lui fierbinți strângând tot mai tare în jurul gâtului meu. O strânge atât de puternică încât abia puteam respira.
Pur și simplu am gâfâit după aer. Îi puteam vedea irișii înghețați printr-o ceață în timp ce se uita la fața mea cu o expresie pietroasă. Am încercat să îi îndepărtez mâna, îngropându-mi unghiile în ea, dar nu a fost de folos.
- Ce fa- am gâfâit fără suflare, încă încercând să îi împing mâna departe de gâtul meu, ceea ce făcu strânsoarea și mai încolăcită
M-am simțit slabă. Am încercat să trag aerul prin gura deschisă, dar nu am reușit. În cele din urmă, Ward s-a aplecat ușor peste mine. Irișii lui erau plini de agresivitate care mă îngrozea. Am vrut să ies afară. Când nasurile ni se atingeau și i-am simțit respirația fierbinte pe obrazul meu, a rostit cu dinții încleștați cuvinte care aveau să îmi rămână în memorie pentru mult timp.
- Roagă-te să îți mai dau o șansă.