Am deschis cu precauție un ochi. Am tresărit, dar, din fericire, nici o lumină a soarelui nu a intrat în încăpere. Primul lucru pe care l-am înregistrat a fost o pulsație ritmică în cap, care mi-a provocat multă durere. Am clipit încet, simțindu-mi gâtul teribil de uscat. Totul era neclar și încețoșat. Am gemut încet și m-am rostogolit pe spate, punându-mi mâna peste față. Am simțit că cineva m-a mâncat și m-a vomitat. Confuză, m-am uitat în jur, realizând că stăteam întinsă în patul imens din camera lui Seán.
M-am ridicat încet și m-am așezat în capul oaselor, o poziție căruia nu îi plăcea trupului meu, care se zvârcolea de durere. Mi-am încrucișat picioarele, trăgând pilota de satin peste mine. Am oftat, trecându-mi degetele prin părul brunet ușor umed și încâlcit. Am încercat să înțeleg ce s-a întâmplat, dar nu puteam să gândesc.
Deodată ușa dormitorului se deschise. Seán stătea în prag și l-am privit cu sprâncenele încruntate. Ținea în mână două cutii mari de pizza, încercând să facă liniște, dar când m-a văzut în picioare, a rânjit de la ureche la ureche. A intrat în cameră urmat de Dakota. Amândoi erau îmbrăcați în haine confortabile și înviorați. Blonda nu purta machiaj, iar părul ei era spălat și ciufulit.
- Blake. începu ea, îndreptându-se către mine. Uite cine a revenit la viață. a zâmbit mulțumită și a aruncat pe saltea o sticlă de apă și o cutie de analgezice. Bea ceva, bănuiesc că totul se învârte în jurul tău.
Avea dreptate. Seán a închis ușa și eu am băut cu ascultare apa direct din sticlă, luând o înghițitură lacomă. Aș fi putut jura că nu am avut niciodată ceva mai bun. Când am terminat jumătate din flacon, Dakota a scos două pastile. Le-am luat cu un zâmbet și le-am dat pe gât, sperând că durerea va fi alinată câtuși de puțin.
S-au așezat împreună lângă mine. Kyung Mayfield a pus cutiile de pizza pe noptieră și s-a uitat la mine îngrijorat. Mirosea a baie cu spumă și gel de duș cu cireșe.
- Cum te simți? el a întrebat
- Mă doare capul și sunt puțin confuză. am răspuns sincer, jucându-mă cu sticla de plastic. Ce s-a întâmplat ieri? Nu îmi amintesc multe de când am ieșit afară.
- Ne-am distrat. Ai dispărut pe la unu și jumătate, așa că am început să te căutăm. Dakota te-a găsit vomitând în curtea din spate.
- La naiba. am șuierat eu, simțind remușcările greșelilor mele. Scuze.
- Dar nu trebuie. m-a liniștit fata imediat. Te-am dus în camera lui Seán, te-am așezat și ai dormit precum un bebeluș.
- Da, dar era ziua ta. am oftat. Aș fi putut să mă controlez puțin și să nu beau atât de mult. am recunoscut, iar ea a făcut un semn cu mâna. Ți-a plăcut petrecerea?
- A fost minunat. a răspuns ea, ochii ei strălucitori confirmând că spunea adevărul
Și asta m-a făcut fericită.
- Cât este ceasul? am întrebat
- Este ora unu. a răspuns Seán, trecându-și mâna prin părul umed. Petrecerea s-a încheiat înainte de șapte. Asher s-a dus acasă cu Robert. Trebuia să îi spună mamei tale că ne vei ajuta să facem curat după petrecere și că te întorci mai târziu.
Am dat din cap. Undeva în subconștientul meu pândea amintirea că mă certasem cu mama, dar nu voiam să mă gândesc la asta într-o stare atât de proastă. Era duminică și aveam de gând să petrec cât mai mult timp la Mayfield pentru a întârzia cât mai mult confruntarea noastră. Poate că eram imatură, dar nu aveam starea necesară să mă cert cu mama în timp ce mahmureala aceasta mă elimina din fire.
- Cum a fost cu Cyrus? am întrebat curioasă
Zâmbetul Dakotei a devenit și mai larg. Fata se uită în jos. Seán râse de reacția ei și se așeză mai confortabil pe saltea.
- Au dansat câteva cântece împreună, și după miezul nopții a dispărut ca Cenușăreasa. a râs când Dakota. Și mi-a oferit un pandantiv foarte drăguț.
- Stai, poftim? am întrebat, pentru că capul meu nu digera această informație
- Cyrus a dispărut cândva după miezul nopții. Nu își luase la revedere, dar i-a trimis un mesaj Dakotei că a fost o urgență. a explicat Mayfield. Trebuie să recunosc că nu este atât de rău pe cât îl descriu ei. a spus el, ceea ce m-a făcut să mă uit la el surprinsă. De fapt e amuzant. Și e bine să bei cu el.
Dumnezeule. De ce a trebuit să beau atât de mult în noaptea precedentă? De fapt, nu aș fi fost în această stare dacă aș fi ales cu înțelepciune un tip de băutură și rămâneam la a consuma respectivul alcool. Acum simt că dormitorul lui Seán se învârte cu mine, prietenii mei îmi povestesc niște întâmplări desprinse dintr-o realitate alternativă unde eu nu exist, și stomacul mi se strânge din pricina spasmelor și sunt de părere că voi vomita chiar acum și chiar aici. La dracu cu alcoolul. De ce o plăcere atât de sublimă este obligată să aibă astfel de consecințe?!
- De acord, el și prietenii lui sunt mult prea defăimați în zadar. a bufnit Dakota, făcându-l pe Seán să își dea ochii peste cap pentru că nu îi plăcea termenul. Am fost mai surprinsă de Ward și de cât de mult se distrează el însuși cu elevii de liceu.
După cuvintele ei, dormitorul a început să facă tumbe și mai groaznice în jurul meu. Am clipit rapid, creierul meu fiind derutat. M-am uitat la ei șocată în timp ce nu păreau să le pese deloc de ceea ce tocmai le ieșea din gură.
- A fost și el aici? am întrebat cu o voce slabă iar apoi a mișcat afirmativ din cap
Ward a fost la petrecere?! Iar eu m-am intoxicat cu alcool atât de mult încât nici măcar nu îmi amintesc ca el să fi fost aici. Mi-am strâns ochii puternic, încercând să îmi amintesc momentele întâmplate după scena ieșirii mele din casa lui Seán Kyung pentru a fuma o țigară. Prin urmare, acele patru rânduri de shoturi cu vodcă și suc natural mi-au oferit knock out-ul final. A reprezentat sfârșitul pentru mine și starea mea de bine.
- Da, am uitat să îți spun că vine cu Cyrus. a explicat ea
- Nu m-am gândit niciodată că o să fac fotografii cu el într-o zi. a pufnit Seán. A fost ușor de vorbit cu el, deși este destul de taciturn.
- Adevărat. Dar trebuie să recunoști că e al naibii de deștept. Și calm. După toate poveștile, am crezut că era genul aventuros.
În timp ce stăteau și vorbeau despre Kane de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, eu eram cu capul în jos. Am încercat tot posibilul să îmi amintesc ce s-a întâmplat. Mi-am amintit totul până când am ieșit afară, atunci amintirile s-au estompat, dar am reușit cumva să le lipesc precum niște piese de puzzle. Într-adevăr, vorbeam cu el pe treptele din față când aproape m-am lovit de el. Ne-am certat. Apoi stăteam în foișor, voiam să mă întind, dar am primit un mesaj și... m-am uitat în gol la spațiul din fața mea. Culorile s-au scurs de pe fața mea pe măsură ce amintiri mai neclare îmi treceau prin minte. Nu, asta nu poate fi adevărat. M-am luptat cu gândurile mele, excluzându-mă complet din conversație. Am vrut să mă conving că totul a fost un vis. Că nu am primit niciun mesaj de la mama și apoi... și apoi nu m-am dus la Kane.
- Totul este în regulă? întrebă Dakota îngrijorată, privindu-mă cu atenție. Ai pălit.
- Unde e telefonul meu? am întrebat exasperată
- Toate lucrurile tale sunt acolo. Seán făcu un semn către fotoliul de lângă fereastră. Ți-am spălat hainele pentru că erau murdare.
Pe măsură ce emoțiile creșteau precum un izvor în mine, am început să mă desprind din pilotă, ignorând durerea de cap. Mi-a fost frig când stăteam pe podeaua de lemn pentru că tălpile mele erau dezgolite. M-am clătinat către scaunul cu haine curate pe el. Am început să îmi scotocesc lucrurile, respirând din ce în ce mai greu. Amintirile mi-au trecut prin cap ca un fulger.
Atingerea mâinii lui mari pe gâtul meu fierbinte. Ca la un semnal, mi-am apăsat vârfurile degetelor pe piele acolo, înghițind greu. Acest lucru nu putea fi real. Cu panică tot mai mare, îmi căutam telefonul când altceva mi-a atras atenția. Confuză, am luat un pachet pe jumătate gol de Marlboros roșii și o brichetă verde. M-am încruntat în timp ce mă uitam la aceste articole. Habar nu aveam ce caută ei aici, dar știam că nu erau ale mele.
- Ce este asta? am întrebat, arătându-le cutia
- Erau lângă tine când te-am găsit. Seán a ridicat din umeri. Știm că fumezi ocazional și nu sunt ale tale, dar ne-am gândit că poate le-ai împrumutat de la cineva.
Am încercat să disting realitatea de halucinații. Am încercat tot posibilul să conectez faptele într-un mod logic, pentru că nu voiam să cred ce îmi spunea subconștientul. Eram beată și creierul meu în stare de ebrietate inventa niște scenarii stupide. Dar acele fulgerări urâte nu m-au lăsat să mă odihnesc.
- Nu este... m-am oprit, simțind o altă lovitură în mijlocul coastelor mele
Și apoi s-a întors. Gustul sufocat al țigărilor se instala pe limbă. În momentul în care m-a apucat de gât, gustându-mi vulgar buzele în timp ce eu le-am gustat pe ale lui. Când m-a izbit de perete, fără să mă lase să respir. Amintirile se potrivesc ca niște puzzle-uri. Nervozitatea și izbucnirea mea emoțională. Neputință când m-am predat atingerii lui. Fiecare gâfâit. Fiecare geamăt mai puternic și respirație zdrențuită. Mirosul lui de parfum și unghiile mele înfipte în gâtul lui fierbinte. Felul în care Cyrus l-a smuls de pe mine. Ultima lui privire goală în ochii mei.
Și această amintire a fost suficient ca stomacul meu să aibă o reacție și să se întoarcă pe dos. Am fugit la baie numai Dumnezeu știe cum, aproape că o făcusem în patru labe și odată ajunsă în baia lui Mayfield, m-am aplecat asupra capacului de toaletă, strângându-mi părul la spate cu o mână și fără voia mea, tot ce consumasem aseară mi-a părăsit trupul într-un mod îngrozitor. Și când am simțit că nu mai există nimic de a expulza, m-am târâit în fund până la dulapurile de lemn din baia lui Seán și mi-am sprijinit spatele de ele, ignorând atât gustul amar din gură cât și țipetele prietenilor mei de pe partea cealaltă a ușii.
Proastă.
O proastă.
Ce dracului am făcut?
Mi-am apăsat ușor o mână tremurândă pe buzele umflate, simțind că ar fi făcut parte dintr-un corp complet diferit. De parcă nu mi-ar aparține. Mintea mea era haotică. Un lucru a dominat clar multitudinea de emoții care m-au biruit. Detestarea de sine, strângându-mi-se în jurul gâtului ca un boa.
Nu am fost capabilă să rețin apa sărată și fierbinte care se adunase în colțurile ochilor mele, așa că am fost nevoită să o las să se rostogolească la vale, în timp ce mă blestemam pe mine pentru greșelile făcute la o beție teribilă.
*
- Bună dimineața, tinerilor! strigă bărbatul înalt de îndată ce a intrat în cameră
Ca de obicei, își ținea cafeaua într-o mână și servieta de piele în cealaltă. A apărut într-un costum albastru destul de elegant. Am zâmbit ușor la vederea lui pentru că era de departe profesorul meu preferat din toată școala. Tom era un tip cool și nu a făcut clară relația strict profesională dintre un elev și profesor, a dorit să îi spunem pe prenumele lui și așa ne-a numit și pe noi. Avea patruzeci și doi de ani. A fost exigent, dar a putut să ne înțeleagă și nu a creat probleme. Dacă am fost sinceri cu el, nu am avut nici o dificultate să trecem subiectul.
M-am rezemat pe scaun, trasând linii în caiet, în timp ce ceilalți elevi își ocupau locurile.
- Care este atitudinea voastră față de viață astăzi? el a întrebat pe un ton vesel, punându-și lucrurile pe birou
- Este luni. a spus Hardin, un băiat cu părul roșu aprins care stă lângă mine. Nu există o atitudine pozitivă.
- Nu da vina pe luni. a răspuns bărbatul, trecându-și o mână prin părul des. Știați că, statistic, lunile sunt zilele în care plouă cel mai puțin?
- Știați că, statistic, lunile sunt ziua în care cele mai multe decese sunt cauzate de infarct miocardic? a răspuns Hardin la întrebare cu o întrebare
Profesorul se uită la el intens o clipă, apoi își dădu ochii peste cap teatral.
- Tocmai am adus o listă de oameni care au primit un rol în piesă și cei care vor ajuta. a schimbat subiectul, ceea ce i-a făcut pe elevi vizibil entuziasmați
M-am uitat cu coada ochiului la Dakota, care se mișca nervoasă pe scaunul ei, privind cu așteptare la profesorul de literatură. Ea a visat la rolul principal feminin. Speram să îl primească ea. Am sperat că nu am avut degeaba o criză de nervi când am repetat textul cu ea în fiecare zi, în cele două săptămâni care au precedat vacanța de primăvară. La un moment dat am vrut să vomit de fiecare dată când am auzit sintagma „din familia Montague". Am sperat că eforturile mele nu vor fi în zadar.
Tom scoase o grămadă de hârtii din servietă. În calitate de director al grupului de teatru al școlii, a organizat adesea piese de teatru. Piesa lui Shakespeare, Romeo și Julieta, fost programată pentru mijlocul lunii mai. Iar Dakota era mai entuziasmată pentru ea mai mult ca niciodată. Și am susținut-o. Haz de necaz va fi de tipa care primește rolul Juliettei în caz că Dakota nu o va face. Îmi este milă de ea.
- Bine. a spus bărbatul în cele din urmă, în timp ce clasa se uita la el cu așteptare. Julieta este Dakota. a anunțat el, zâmbind blondei
Am răsuflat ușurată când fata emoționată a țipat. S-a uitat la mine mândră.
- Romeo al tău va fi Hugo Crawford. a adăugat el, ceea ce m-a făcut fericită pentru că toți am avut o relație bună cu el. Hardin va fi Escalus și Arlo va fi Tybalt. Cam atât din anul vostru.
Murmurele au început să se răspândească în sală. Oamenii onorați și-au zâmbit mândri unul altuia, mulțumiți de succes. Au intrat în ceva despre care vorbea. Alții au fost dezamăgiți că nu au primit rolul. Nu am făcut parte din acel grup, nici măcar nu am fost la casting. Am vrut să ajut din culise.
Profesorul a vrut să treacă la subiectul lecției, dar s-a încruntat brusc, amintindu-și ceva.
- Oh, și încă ceva. mormăi el, captând din nou atenția celor adunați. Seán Kyung Mayfield va fi Paris.
Întreaga clasă și-a îndreptat capetele în direcția lui Seán, care stătea în ultima bancă de lângă fereastră, fiind mai mult decât absorbit de telefon. La început nici nu a observat că toată lumea se uita la el pentru că nu era deloc atent la lecție, dar pe măsură ce tăcerea se prelungea, în cele din urmă și-a ridicat privirea. Se încruntă la privirile fixate asupra lui, apoi se uită la Tom cu o expresie inocentă.
- Nu am făcut nimic. a spus el imediat, clătinând categoric din cap
Profesorul oftă din greu, închizând ochii.
- Tu ești Paris, Seán. repetă el, făcându-l pe băiat să se încrunte din nou
- Nici măcar nu am fost la audiție. a spus el
Și asta m-a surprins. Kyung Mayfield era mult prea mândru să joace în astfel de lucruri. Participarea la spectacol i-ar oferit multe puncte, dar nici asta nu l-a încurajat.
- Știu, dar... a continuat profesorul. Te potrivești mănușă rolului. Mai mult decât oricine a încercat pentru el.
Seán a ridicat din umeri, nu prea îngrijorat că tocmai primise un rol într-o piesă pe care toată școala și jumătate din consiliul orașului vor veni să o vadă. Spectacolele au fost mereu ceva atât de important, așa că toată lumea a ajutat la pregătiri și au fost susținuți de cei înstăriți.
- Bine. a răspuns el de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, revenind la jocul de pe telefon
Am ridicat privirea înspre tablă. Toată lumea știa că acest băiat a avut mai mult noroc decât creier.
- De ce mai exact Romeo și Julieta? a întrebat o tipă, fiind interesată
Numele ei era Debbie, și era genul gotic. Dar avea un stil elegant în același timp. Nu stigmatizez, dar era limpede că piesa nu era pe placul ei.
M-am uitat la bărbatul care i-a zâmbit.
- E o poveste frumoasă. a răspuns el
- Nu sunt de acord. a protestat fata, pe un ton politicos. Am citit-o de trei ori și încă cred că este extrem de stupidă.
Tom pufni un râs mic, lăsându-se pe spate de biroul lui. Își încrucișă brațele pe piept, încrucișându-și picioarele la glezne.
- De ce proastă, Debbie? a întrebat el și fata ridicase din umeri
- Este exagerată.
- Așa au fost tragediile din secolul al XVI-lea. Despre dramatizare. Facem asta pentru că există o obsesie pentru Shakespeare în sistemul educațional, care cred că este doar supraevaluată. Există mulți dramaturgi mult mai buni și mai puțin cunoscuți.
- Și povestea este o porcărie. Se cunosc doar de o zi și deja se iubesc. S-au sinucis după o săptămână. Și asta din întâmplare. Nu cred că este foarte evolutiv.
- Au făcut-o pentru că nu și-au putut imagina viața unul fără celălalt. Potrivit acestora, nu ar avea sens. Tom a zâmbit, încercând să o convingă. Au trecut prin toate emoțiile timp de o săptămână. De la poftă la pierdere totală. O lume fără cealaltă persoană nu ar mai avea niciun sens. Totul ar deveni gri. Ei preferă să moară împreună decât să trăiască unul fără celălalt.
Mi-am așezat cotul pe suprafața băncii și mi-am sprijinit capul de palmă. Subiectul "iubire" nu este tocmai punctul meu forte.
- Dacă fiecare mare poveste de dragoste trebuie să se încheie cu moarte, atunci ce rost are această poveste? a pufnit roșcata. Este doar o pierdere de timp pentru ceva care oricum nu se poate termina cu bine.
- Poți să dai un exemplu în care...
- Titanic. gura vorbise fără control și m-am amestecat în discuție
A sărit de pe birou, apoi s-a dus la tablă.
- Ador generația Z. Fie, trecem la subiectul zilei.
Din fericire, a fost ultimul curs al zilei. A trecut destul de repede, iar când a sunat soneria, am început încet să îmi strâng lucrurile. M-am ridicat să părăsesc camera când vocea lui Tom m-a oprit brusc.
- Blake, dă-mi o clipă. spuse el, uitându-se printre dosarele de pe birou
L-am abordat ascultător în timp ce restul studenților au părăsit sala de curs.
- S-a întâmplat ceva? am întrebat
- Am fost surprins că nu te-ai înscris la nici o secțiune din operă. a început el, ceea ce m-a făcut să îmi doresc să dau ochii peste cap pentru că nu aveam energie pentru astfel de conversații. Știu că actoria nu este ceașca ta de ceai, dar vom fi foarte bucuroși să te ajutăm. Sunt puncte suplimentare pentru tine.
- Nu am vrut să mă implic în asta. am mormăit eu
- De aceea m-am implicat pentru tine. a spus el zâmbind. Te-am adăugat la secțiunea de scenografie. O vei pregăti împreună cu alte câteva persoane. Și nu accept o obiecție.
- Chiar trebuie? am gemut de agonie
- Trebuie. hotărî el. Îmi vei mulțumi.
- Minunat. am spus acru, îndreptându-mă spre uşă fără să îmi iau rămas bun
Am mers pe hol însoțită de râsul lui liniștit. Seán, care mă aștepta la ușă, apoi m-am îndreptat alături de el către dulapul meu pentru a-mi lăsa cărțile folosite pe ziua de astăzi.
- Totul este în regulă? a întrebat el, la care am dat din cap cu o expresie vagă
- Da, trebuie să proiectez peisajul. i-am explicat
- Nu întreb despre asta. a oftat și i-am aruncat o privire surprinsă. Te porți ciudat de sâmbătă seara. Ești atât de deprimată și nu vorbești cu nimeni. Nici azi la prânz nu ai spus un cuvânt. Văd că ceva te deranjează.
M-am încordat puțin pentru că acestea erau ape pe care nu voiam să le influențez și cu siguranță nu aveam de gând să împărtășesc prietenilor mei ce s-a întâmplat. Mi-am deschis dulapul. Am simțit privirea îndemnată a băiatului asupra mea.
- Tocmai m-am certat cu mama. Nu e nimic. am spus eu, încercând să par convingătoare
Ei bine, cel puțin nu am mințit. Nu in totalitate. E adevărat că eram încă în dezacord cu Holland. Când am ajuns duminică acasă, ea nu mi-a spus o vorbă, iar eu nu am avut puterea să încep eu un subiect. Atmosfera era tensionată. Știam că voi avea o conversație serioasă pentru că uram când era supărată pe mine, dar aveam prea multe prostii în cap să mă cert cu ea. Eram epuizată psihic de ceea ce s-a întâmplat la petrecere. Și de aceea nu am dormit toată noaptea.
- Ah, asta e ideea. Seán a crezut în explicația mea. Cu siguranță vei fi bine. Trebuie să vorbești sincer cu mine sau Dakota.
- Sigur. am spus eu încet, aruncându-mi manualele în dulap
- Bună.
Cu reflexe întârziate, m-am uitat la băiatul care stătea lângă noi. Cyrus a apărut de nicăieri, făcându-mă să icnesc ușor. Primul lucru pe care l-am observat au fost buzele lui umflate și roșii, apoi pomeții albi ca gheața. Dar părea neschimbat, îmbrăcat în același stil vestimentar ca de până acum. Blugi negri spălăciți, ghete groase, un tricou alb peste care purta o cămașă deschisă subțire.
- Bună, omule. spuse Kyung Mayfield zâmbind, scuturând mâna cu el. Ce mai faci?
Am încercat din răsputeri să nu mă uit la băiat. Această situație a fost puțin abstractă pentru mine pentru că nu m-am gândit niciodată că va veni un moment când Cyrus se va apropia de noi ca niște prieteni vechi în mijlocul coridorului școlii. Am putut simți privirile surprinse ale unor oameni de care nu îmi păsa. Prezența lui m-a tulburat din alt motiv. La urma urmei, el știa. A văzut el însuși și, din fericire, a oprit tot circul.
- Bine. a răspuns el. Îmi pare rău că am dispărut de la petrecere așa cum am făcut-o, dar a existat o... problemă. mormăi el.
Îi simțeam privirea arzătoare asupra mea. La naiba...
- Este în regulă. îl asigurase Seán
- Am venit să vorbesc cu Campbell. a anunțat el, iar eu aproape că m-am înecat cu propria salivă
Eram prea speriată ca să fac ceva, așa că am rămas acolo, cu o mână strângând ușa dulapului. Speram ca pe Seán să îl pornească o idee inovativă și să mă salveze. În schimb, el doar ne salutase entuziasmat și se retrase din peisaj.
Cu acel rămas-bun pe buze, a mers pe coridor. Am vrut să îl opresc și să îl rog să nu plece sau să mă ia cu el, dar eram complet înghețată. Inima a început să îmi bată din nou cu putere. M-am întrebat ce ar putea vrea Cyrus de la mine. Băiatul oftă din greu.
- Am vrut să îți cer scuze. spuse el deodată
M-a surprins atât de tare încât m-am uitat la fața lui cu ochii lărgiți. S-a uitat la mine cu o privire de scuze care exprima remușcări.
- Pentru ce? am fost șocată pentru că nu mă așteptam la asta
- Pentru ceea ce s-a întâmplat la petrecere. a adăugat el. Nu ar fi trebuit să las asta să se întâmple.
Am înghițit cuvintele lui, uitându-mă în jos la adidașii săi. Am vrut să vomit, din nou.
- Nu e vina ta. am răspuns eu, care știam adevărul. Tu nu decizi pentru noi.
- Nu ar fi trebuit să vin cu el. continuă el cu o voce grea și răgușită. Mă simt complice la acest incident. Îmi pare rău.
Mi-am încruntat sprâncenele la cuvintele lui, pentru că ceva nu este în regulă aici. La urma urmei, nu a fost vina lui. Nici măcar Ward nu a fost de vină. Eu am fost singura de vină. Eu am fost mereu de vină. Eu am început, nu Kane, dar Cyrus părea să aibă o altă viziune asupra situației.
- Ce ți-a spus el mai exact?
- Nu trebuie să îmi spună nimic. a răspuns el. Știu că este el.
Am înghițit în sec. A fost o opțiune bună. Să las vina asupra lui Kane și să uit. Dar nu a fost atât de simplu. Aș putea să mint pe toată lumea, dar dezgustul și ura pe care le simțeam față de mine nu puteau să dispară pentru că știam adevărul. Ce aveam de câștigat dacă îl spun totuși? Și mai mult dezgust când mă privesc în oglindă? Respectul de sine a apus de mult. Preferam să fumez marijuana cu hipioții decât să fi făcut asta. După ce făcusem, reflecția mea nu mi-a fost plăcută. Poate sinceritatea m-ar putea elibera un pic? Până la urmă, el e Palmer, prietenul lui Ward.
- Nu a fost el. am negat eu cu un nod în gât. L-am sărutat, Cyrus.
Mi-am dres glasul și am închis ușa dulapului. Cyrus se uită la mine neîncrezător. A tăcut în primele secunde, întrebându-se probabil ce să spună. Nu am fost surprinsă de reacția lui.
- Ei bine... începu el. Campbell, nu te plac în totalitate, dar nu cred că poți fi atât de proastă. Nu cred că meriți toate prostiile astea. Nu te lăsa prinsă în asta.
Și cum dracului aș putea să scap? Când eu încerc să ies și în schimb mă afund tot mai mult. Omul mă șantajează, și nu îi este teamă să recurgă la amenințări și chiar violență când ceva nu îi este pe plac.
- E complicat. am oftat. Contextul acestei situații este... specific. Nu am vrut. Nu vreau nici un contact cu Ward.
- Nu am de gând să intru în asta pentru că nu e treaba mea, dar... nu face asta.
Cu asta, a plecat rapid, lăsându-mă în pace. Am închis ochii, ascunzându-mi fața obosită în mâini. Totul a început să mă copleșească atât de mult, dar mi-a fost teamă că se apropie apogeul. Chestia cu mama m-a împins în ceva ce nu am plănuit și nu mi-am dorit. Sărutul acela a fost una dintre cele mai mari greșeli din viața mea. Ori de câte ori închideam ochii, imaginea lui mă bântuia, luându-mi pacea interioară. Nu puteam înghiți nimic pentru că aveam un nod în gât. Nu mă puteam concentra pentru că îmi tot reproșam ceea ce se întâmplase. Eram în pragul unei căderi mentale și nu știam cum să o repar.
De un lucru eram sigură. Nu am vrut să îl văd. Nu puteam să îl mai văd.
Când am ajuns acasă, tăcerea m-a întâmpinat. Am găsit un bilet de la mama că stă cu Gideon peste noapte. Așa că am petrecut încă o seară în camera mea, întinsă pe pat, implorând să devin în sfârșit cineva care nu aduce doar dezamăgire.
*
Zilele următoare au fost asemănătoare între ele. Mă ridicam, mă pregăteam, vorbeam cu greu cu mama, care era încă supărată pe mine, mergeam la școală, petreceam acolo opt ore, timp în care încercam să mă prefac că totul e bine. Apoi mă duceam acasă, răspundeam la mesajele prietenilor mei, studiam până târziu în noapte și mă duceam la culcare, ceea ce oricum nu făcea mare lucru, deoarece dormeam doar patru ore. Am început încet-încet să mă obișnuiesc cu această rutină de activități, care m-a făcut să scuip în bărbie pentru că eram prea obosită ca să ies cumva din ea. Nu am vrut să îmi fie milă de mine în fața celorlalți, așa că nu am făcut-o. M-am prefăcut că e în regulă.
Din fericire, a sosit mult așteptata vineri. Mă săturasem de săptămâna asta nenorocită, nu numai din cauza stării mele, ci și pentru că eram absorbită să mă pregătesc pentru o reprezentație nenorocită a unei tragedii pe care o uram. Acest lucru a adăugat trei ore la timpul meu de șezut la școală. Mi s-au sucit intestinele de fiecare dată când auzeam cuvintele „Romeo! De ce, Romeo?", și am vrut să torn acid caustic peste toată lumea când a trebuit să schimb din nou aspectul balconului Julietei, pentru că „culorile nu sunt potrivite".
- Pune copacul acela aici! țipă Marie, încercând să controleze totul și pe toată lumea
A fost în ultimul ei an și s-a angajat ca manager de producție. Patrick și Alec și-au dat ochii peste cap, dar au purtat cu respect arborele mare de carton la celălalt capăt al scenei.
- Dakota, Hardin! În camere pentru costume, acum. din nou ordonă ea, iar Anelise Clarke și Hugo s-au ridicat de pe podeaua lăcuită și au mers ascultători în culise
Am oftat, întorcându-mi privirea către o altă schiță a uneia dintre scene. Împreună cu alți câțiva oameni am încercat să găsim ceva potrivit. A fost o revoltă mare de jur împrejur. Elevii, care trebuiau să vină acolo și să lucreze mai ales ca pedeapsă, au fost desemnați pentru crearea decoraților, costume și pictând diverse lucruri. Peste tot mirosea a vopsea și cauciuc. Mi-am dat ochii peste cap când cineva a pășit într-un recipient de vopsea pentru a patra oară în acea zi.
- Tinerilor! strigă Tom, care tocmai intrase în sala mare a teatrului
Cu toții ne-am îndreptat atenția asupra lui și m-am ușurat să îl văd, pentru că fără el era haos. Tom a mers vioi printre scaunele publicului până a ajuns chiar pe scenă. A urcat patru scări și a stat în fața noastră.
- De ce este atât de murdar aici? Și de ce Seán are fața albastră? întrebă el surprins, uitându-se la Kyung Mayfield, care stătea neclintit pe scară, legănându-și picioarele
Obrajii și fruntea îi erau colorate într-un albastru furios, dar băiatul nu părea îngrijorat.
- Noile mostre de machiaj au sosit astăzi și se pare că au greșit comenzile. a mormăit Hardin degajat, tăind calm ceva din hârtie. Trebuie spălat cu un solvent.
- V-am lăsat singuri pentru o oră. a oftat profesorul, scărpinându-se la ceafă. De ce nu ați făcut nimic?
- Pentru că nimeni de aici nu știe ce să facă. a spus Marie indignată. O grămadă de proști.
- Cine ți-a dat dreptul de a conduce oricum? exclamă furioasă Amelie care a aruncat pânza pe care o ținea în mâini la pământ
Se uită la fata mai scundă, mijind ochii furioasă.
Mă amuza tot haosul de aici până la urmă.
- Calmați-vă! profesorul ne-a redus la tăcere. O putem face. Marie, arată-mi lista. fata s-a apropiat de bărbat și i-a întins foile pe care erau inscripționate organizarea. Începem. Este ora două, așa că dacă terminăm totul astăzi, vom avea câteva zile libere.
Profesorul a început să împartă teme. Fiecare trebuia să facă ceva. Unii s-au ocupat de iluminat, alții de costume. Mai mulți elevi au curățat mizeria de pe scenă, iar doi băieți au pictat structura balconului Julietei cu vopsea în ulei. Secțiunea mea aproape terminase de planificat actul final, pe care m-am bucurat să îl văd. Am avut un mic sughiț când Seán a năvălit în afara scenei, indignat că, atunci când Leila l-a măsurat în jurul taliei pentru a obține costumul potrivit, a adăugat câțiva centimetri. Mai târziu s-a dovedit că ea nu a făcut o greșeală, Seán doar s-a îngrășat.
Până la ora șase majoritatea lucrurilor erau vopsite și se uscau încet. Elevii obosiți și murdari au început să meargă spre casele lor. Am fost surprinsă că Tom ne-a ținut atât de mult, dar toți au muncit eficient.
- Vedeți? Se poate. el a zâmbit. E târziu. Mergeți acasă. Să vă odihniți în acest sfârșit de săptămână.
- Mă duc să îmi iau lucrurile din culise. Și voi vorbi cu profesorul Tom. murmură Dakota și am mișcat din cap
Eu trebuia oricum să rămân aici în continuare, pentru a-l aștepta pe Asher. Are de a face cu câteva activități extrașcolare și va fi eliberat curând.
Toți, în afară de mine, au început să părăsească încet încăperea mare.
Am început să schițez ceva pe o foaie de hârtie, dar după câteva minute mi-a fost foame, așa că am decis să merg la magazinul de lângă școală. Mi-am luat rapid poșeta și am ieșit pe ușa din spate. A durat zece minute până la supermarket. Soarele încă strălucea pe cer. M-am plimbat pe culoarele magazinului căutând ceva de mâncare.
- Blake?
Am ridicat privirea în timp ce o voce feminină îmi rostea numele. Mi-am mutat privirea înspre chipul familiar al fetei care stătea lângă mine. Am recunoscut-o imediat ca fiind Raven Sage Paterson, pe care o întâlnisem la petrecerea lui Cyrus.
- Bună. am salutat, buzele mele curbate într-un zâmbet
Bruneta a făcut același lucru, iar în obrajii ei dolofani s-au format două gropițe drăguțe.
- Îmi pare bine să te văd. am spus politicos, pentru că nu știam cum să reacționez
Nu o cunoșteam prea bine și încă îmi amintesc că vorbeau despre mine în privat.
- Și eu. a răspuns ea veselă și ceva mi-a spus că i-a plăcut foarte mult întâlnirea. Ce mai faci? Nu te-am văzut de atâta vreme. I-am spus lui Cyrus să te aducă cu noi. începu ea, luând un borcan cu marmeladă de pe raftul de lângă ea
- Am multe de făcut acum. am răspuns eu evaziv
Nu am vrut să o supăr spunând că nu vreau să fiu în preajma lor. Deși păreau simpatici, erau prieteni cu Ward, iar asta i-a descalificat.
- În plus, nu sunt cu adevărat prietenă cu Cyrus. am mormăit, iar colțul gurii mi s-a ridicat
- Din câte știu, Cyrus te place. ea a ridicat din umeri. Și ești prietenă cu blonda lui... Dakota? a întrebat ea, doar pentru a fi sigură, ceea ce mi-a făcut ochii mari
- De unde știi despre ea? am întrebat eu surprinsă, iar ea a râs încet, sunetul ca clinchetul unor clopote mici
- Suntem prieteni. a răspuns ea cu o onestitate îndrăzneață. Ne spunem destul de multe lucruri, în special când el devine interesat de vreo tipă.
- Ceea ce regret uneori. vocea amuzată a lui Sterling a ajuns la urechile mele și, la scurt timp, băiatul însuși a apărut lângă noi
Arăta la fel ca atunci când ne-am întâlnit prima dată. Mi-a zâmbit vioi, ținând în mână un coș de cumpărături pe jumătate plin. Nu peste multă vreme a apărut și Edward Roberts. I-am salutat pe amândoi.
Pe cât de mare este orașul Beverly Hills, pe atât de mică este lumea.
- Pe cine văd ochii mei frumoși? Ce faci aici? întrebase Edward
- Ce poți face în magazin? a întrebat Raven cu un rânjet
- Încerc să stabilesc o conversație. a bufnit el
Mi-am ridicat involuntar colțul gurii pentru că cei trei păreau atât de comici și lupta lor cu cuvintele a fost de-a dreptul hilară.
- Am venit să iau ceva de mâncare. am răspuns în cele din urmă pentru a întrerupe schimbul lor de priviri ucigătoare. În curând mă întorc la școală.
- Frumos. spuse Raven. Te putem însoți? Și noi mergem tot acolo, trebuie să ne întâlnim cu Cyrus și Dakota. Suntem cu Kane de asemenea.
Am dat din cap, incapabilă să spun vreun cuvânt. Speram să nu îl văd pe Kane. Voiam să intru la școală pe ușa din spate, neobservată, pentru că după ziua de naștere a Dakotei, nu aveam de gând să mă cert cu el. Și poate că eram jalnică, dar nu îmi păsa.
Nevrând să par nepoliticoasă, am fost de acord. Am terminat cumpărăturile, rătăcind printre culoare. Am mers cu Raven în frunte, ajutând-o să găsească următorul ingredient de pe listă, în timp ce Edward și Sterling ne-au urmat, certându-se tot timpul. Toți au fost uimitor de drăguți și, deși m-am simțit puțin ciudat, a fost chiar plăcut. Până la urmă, nu am luat nimic pentru mine, pentru că mi-am pierdut complet pofta de mâncare.
Cincisprezece minute mai târziu am părăsit magazinul. Patterson a tot bolborosit despre tortul pe care plănuia să îl facă și era atât de fascinată și absorbită de el, încât am ascultat-o cu interes. Era foarte vioaie și expresivă, ceea ce a atras atenția.
M-au condus la un SUV mare maro. Roberts și cu mine ne-am așezat pe bancheta din spate, în timp ce Raven a ocupat locul șoferului și Sterling a ocupat locul pasagerului. Fata a ieșit fără probleme din parcare în timp ce Sanchez a schimbat canalele la radio.
- Am mers și eu la Beverly Hills Highschool. a spus Raven brusc, iar ochii mi s-au mărit
- Serios? am întrebat neîncrezătoare
- Da. a mișcat ea din cap. Am absolvit acum doi ani.
Acum știam de ce nu i-am recunoscut. Erau cu trei ani mai mari decât mine, iar când au absolvit liceul, eu eram în primul an de liceu. Am făcut o notă mentală să îi verific în cartea absolvenților.
- Vrăjitoarea aceea de istorie mai predă acolo? întrebă Edward, tremurând. Care era numele ei de familie?
- Lohengtin. își amintise Raven cu un geamăt de martir
Această conversație mi-a adus un zâmbet pe buze. Mi-am dat seama că avem multe în comun.
- Da, încă se află printre noi. am spus eu și toți trei au gemut tare, exprimându-și regretul
Și de atunci, conversația noastră a decurs fără probleme. Conștiința mea de sine s-a slăbit cu fiecare minut care trecea pe măsură ce schimbăm informații despre liceul meu. Ce mi-a plăcut la ei a fost că nu mă priveau cu dispreț din cauza vârstei mele, ci îmi puneau întrebări cu interes și mi-au ascultat cu atenție răspunsurile. A fost drăguț.
- De fapt, am mers cu toții acolo. a spus Sterling după un timp, în timp ce Raven vira pe aleea care ducea la școală. Și Ingrid.
Auzind numele fetei m-a făcut să vreau să îmi dau ochii peste cap. Chiar dacă nu o cunoșteam prea bine, nu îmi plăcea de ea. Pentru că aveam un motiv bun, bănuiesc eu.
- Dar s-a transferat în anul trei. și-a amintit Raven. Și dacă Cyrus nu era un prost și ar merge la cursuri, ar fi trecut și el până acum.
- Cyrus este cu un an mai tânăr decât voi, nu? am cerut să mă asigur
- Da. a confirmat Edward. Și Xander a fost aici.
Habar nu am cine era Xander, dar bănuiam că este vorba despre un băiat din grupul lor.
Odată ce am ajuns în parcarea liceului, am coborât din mașină.
- De ce nu vii cu noi la bar? ea a sugerat, ceea ce m-a surprins puțin
A fost frumos, dar știam că nu pot fi de acord. Vorbeau de barul de lângă liceul nostru, cred.
- Mulțumesc că m-ați invitat, dar trebuie să merg acasă. am răspuns politicos
Să petrec douăzeci de minute cu ei a fost ceva complet diferit de a sta împreună câteva ore la o bere. Nu îi cunoșteam suficient de bine și să știam că Ward trebuia să fie acolo. Au fost drăguți, dar știam că nu ne vom înțelege pe termen lung. Nu aveam subiecte comune și nu am vrut să trag această relație în ape mai adânci.
Ei m-au salutat de rămas bun și le-am zâmbit călduros. Apoi am început să mă îndrept spre ușa din spate, care dădea direct în sala teatrului. Pe drum, am zărit un Mercedes negru parcat în capătul îndepărtat al parcării. Ceva în gât mi s-a strâns la vederea lui. Nu l-am observat pe proprietar lângă mașină, așa că mi-am grăbit pasul pentru a intra cât mai curând posibil. Am răsuflat ușurată când am intrat în teatru. Cu un simț al umorului mai bun, m-am întors pe scenă pentru a-mi pune lucrurile în ordine. Am stat la masa de schițe. Am început să le pun în folderele corespunzătoare. Singura lumină de deasupra biroului meu pâlpâia ciudat, ceea ce după un timp a început să mă înnebunească.
- Vreau să jucați Regele Leu. Este un basm atât de drăguț.
Am încremenit, uitându-mă la hârtiile din mână. Speram să fie doar halucinații și nu am auzit deloc vocea aceea batjocoritoare și răgușită. Mi-am închis ochii și mi-am trecut limba peste dinții de jos, căutând puțină răbdare și putere interioară. Mi-am ridicat capul cu un oftat greu. Mi-am încordat spatele și am văzut în depărtare silueta blestematului Ward, ascunsă în umbră. Stătea pe unul dintre scaunele din rândul din mijloc și se uita la mine cu acea îngâmfare stupidă.
Umerii mi s-au prăbușit când mi-am sprijinit mâinile pe bancă. Mă întrebam ce să spun. Încă mă simțeam rău după ce s-a întâmplat ultima dată când ne-am întâlnit și am sperat cu adevărat să nu îl văd multă vreme. Dar viața mă ura și am început să bănuiesc că cineva mai sus pur și simplu mă înjurase, făcându-l pe Kane să mă bântuie pentru tot restul zilelor mele. Nu era altă opțiune.
- Spune-mi. am început eu cu o voce grea, uitându-mă la blatul mesei. Cum se face că apari mereu unde sunt eu și îmi strici starea de spirit? am întrebat. Mi-ai implantat un cip?
- În primul rând. murmură el, arătând degetul arătător în sus, am fost aici înaintea ta. Stăteam liniștit și tu ai fost cea care mi-a tulburat liniștea.
- Aceasta este școala mea. i-am reamintit, încruntându-mă la el
Și-a sprijinit o gleznă pe genunchi, trântindu-se în fotoliul roșu.
- Ești egoistă. a răspuns el. În al doilea rând, nu am nevoie de un transmițător. Și fără asta, știu unde ești. a adăugat el cu un zâmbet acru, care m-a făcut să îmi dau ochii peste cap
- Găsește-ți un hobby. am bufnit. De cât timp ești aici?
- De zece minute. Cyrus și blonda mi-au spus să aștept aici. S-au dus undeva. oftă. Urmez ordinele.
Nu aveam de gând să vorbesc cu el. M-am întors la munca mea, simțindu-i ochii pe mine. La un moment dat, băiatul s-a ridicat de pe scaun. A ieșit încet din rândul lui și s-a îndreptat spre scena unde mă aflam. Își băgă mâinile în buzunarele jachetei de blugi pe care o purta des. Aveam impresia că îmi otrăvește din ce în ce mai mult aerul cu fiecare pas, iar acel zâmbet stupid al lui mă înnebunea.
- Deci ce faci aici? întrebă el pe un ton obosit. Tu joci în rolul principal?
- Nu vreau să vorbesc cu tine. am oftat, aruncându-i o privire. Spre deosebire de tine, eu fac ceva util, nu doar otrăvesc aerul altora.
Băiatul s-a apropiat de scenă și și-a sprijinit coatele pe ea. S-a uitat la mine, cu expresia lui rece și indiferentă.
- Există un scop pentru tine să rămâi aici? Poți pleca. am mormăit pe sub răsuflarea mea
- La fel ca tine, am un suflet de artist. oftă jalnic, apoi își sprijini obrazul de mână. Și-a înclinat ușor capul și l-a scuturat. Îmi place teatrul. a adăugat el
- Nu ești amuzant. am spus, ignorându-i batjocurile. Mi-am pus o mână pe șold și l-am încruntat. Nu vreau să mă cert, așa că poți pleca.
- Ce păcat. mormăi el, apoi leneș trase spre el una dintre foile care stăteau pe scenă. El îi aruncă o privire, tresărind ușor. Romeo și Julieta? Serios? întrebă el cu îndoială. Nu poate fi mai romantic de atât?
Am făcut câțiva pași spre el, cu fața pietroasă, uitându-mă în ochii lui. Ca întotdeauna, câteva fire de păr șaten i-au căzut peste frunte. Un lanț de argint cu o cruce pe el ieșea în evidență peste tricoul său alb. Când eram în fața lui, m-am ghemuit, mijind ochii în mod amenințător.
- Știu că ai prefera Regele Leu, dar nu poți avea totul. am tras, apoi i-am smuls hârtia din mână dintr-o singură mișcare
Băiatul ridică o sprânceană uniformă, sprijinindu-se încă pe coate
- Romeo și Julieta este una dintre cele mai plictisitoare opere ale lui Shakespeare. a mormăit el, ceea ce m-a surprins puțin, dar nu a arătat-o
Și-a trecut degetul arătător pe buza de jos. Inelul negru de pe degetul lui inelar mi-a atras atenția pentru o clipă. Un inel elegant și gros cu un șarpe auriu deasupra părea scump.
- Mă îndoiesc că ai citit-o.
- De ce crezi asta? întrebă el, aplecându-se ușor spre scenă
Și-a înclinat din nou capul, aruncând acea privire pătrunzătoare în mine.
- Nu te văd în ea. am recunoscut sincer. Ai sensibilitatea emoțională a betonului.
- Iubire aprinsă din unică ură! Fără să-l cunoscut văzut prea timpuriu. Și cunoscut acuma prea târziu. Trist zorile iubirii-mi începură. Căci vai! Sunt osândit să iubesc. Pe omul ce-s dator să-l urăsc. recita el fără ezitare, privindu-mă drept în ochi
Vocea îi era blândă, dar fermă, iar chipul lui perfect sculptat se contorsiona într-o expresie de nostalgie ciudată. Mi-am întors capul și m-am uitat în lateral. Desigur. Ar fi trebuit să încep să mă obișnuiesc cu faptul că indiferent care ar fi subiectul, va câștiga. Mi-am trecut iritată limba pe interiorul obrazului. Mi-a crescut ritmul cardiac. Mi-am ridicat colțul gurii, pufnind pe sub răsuflare.
- Îl citezi pe Shakespeare. am mormăit eu acru, încrețindu-mi nasul. Mai întâi Goethe, acum asta. Mă vei surprinde cu altceva? am mârâit
Spre surprinderea mea, băiatul a ridicat privirea spre tavan. Mi-am dat ochii peste cap la spectacol când s-a uitat brusc la mine din nou, zâmbind în felul acela pe care îl uram.
- Mai pot spune câteva lucruri despre Donkey din Shrek.
Și atunci s-a întâmplat prima dată. Am reacționat automat, fără participarea conștiinței. Înainte să mă pot gândi la asta, am izbucnit în râs. Nu a fost o batjocură sau un râs fals, pentru că asta mi s-a întâmplat des. Acest text stupid m-a făcut să râd sincer și adevărat. Când mi-am dat seama ce s-a întâmplat, mi-am pus rapid mâna pe gură. Am sperat că poate băiatul nu a auzit, dar speranța era mama proștilor. Am privit îngrozită cum sprâncenele lui se ridicau încet.
- Tocmai am făcut-o pe Blake Campbell să râdă? întrebă el, de parcă ar fi fost ceva de neatins
- Nu. am mințit, apoi m-am îndreptat repede și m-am îndreptat spre bancă cu lucrurile mele. Prietenii tăi te așteaptă. am murmurat. Mai bine te duci la ei.
Cu aceste cuvinte, am părăsit scena și m-am îndreptat spre ieșirea din sală. Îi simțeam ochii vigilenți pe spatele meu.
- Nu vrei să îți iei la revedere? a strigat după mine
- Nu. am spus, nici măcar nu m-am întors spre el
Am ieșit afară, luând puțin aer curat. Acest băiat mi-a luat toată bucuria vieții și fiecare clipă fără el a fost ca un vis devenit realitate. Știam că toate întâlnirile noastre actuale au fost pentru că Dakotei îi trebuia să îl placă pe Cyrus. Nu ar fi putut ea să aleagă pe altcineva? Mi-era teamă că, dacă iese ceva din asta, întâlnirile mele cu Ward vor fi mai dese, iar gândul mă făcea să tremur de dezgust.
Cel puțin, și îi mulțumesc cerului pentru asta, mitocanul nu a menționat absolut nimic de întâmplarea de vinerea trecută.
Parcarea era aproape goală și soarele se scufundase sub orizont. Era o ceață de jur împrejur. M-am dus la mașina mea care era peste drum. Spre surprinderea mea, Raven, Sterling și Edward încă așteptau lângă SUV, iar Cyrus nu a fost de găsit nicăieri. Au zâmbit când m-au văzut din nou.
- Şi tu? întrebă Edwards, amuzat, când mă văzu strângând pumnii furios, blestemând mental ziua în care s-a născut Ward. De ce arăți ca o viespe furioasă?
- Pentru că prietenul tău este un idiot. i-am răspuns
- Ai putea fi mai politicoasă.
Mi-am dat ochii peste cap la vocea lui Kane în spatele meu. M-am uitat la el peste umăr. A mers încet la câțiva metri în spatele meu, cu mâinile în buzunarele blugilor negri. Nici nu am observat că a părăsit teatrul din cauza furiei mele.
Cu coada ochiului, i-am văzut pe ceilalți aruncându-i lui Ward priviri ciudate, dar am ignorat pentru că nu voiam să mă încurc cu asta. Aveam de gând să ajung la mașina mea și să îl aștept pe fratele meu.
Am pășit cu viteză pe strada largă și goală. Adesea, când nu mai erau locuri în parcare, trebuia să circuli pentru ajungi într-o zonă goală unde puteai să îți lași și mașina. Nici măcar nu eram la jumătatea drumului când scârțâitul puternic al anvelopelor și vuietul unui motor au despărțit aerul. În același moment, o mașină mare a ieșit pe banda îngustă de cenușă din apropiere, cu o viteză vertiginoasă. Mașina a ocolit literalmente într-o secundă și era chiar în fața mea. Totul s-a întâmplat atât de repede. M-am uitat paralizată la farurile orbitoare ale unui vehicul care se afla la doar trei metri distanță. Nu simți nimic în aceste situații. Nu există frică sau furie. Nu este nimic. În acele câteva secunde, o persoană este în pericol. Stă în picioare, se uită la luminile orbitoare și nu știe că ar putea să devină în curând nimic. Nu știe pentru că totul se întâmplă atât de repede încât nu își dă seama. Nu contează ce va fi mai târziu sau mai devreme. Acest moment contează.