Taxiul lui Mike a dispărut de mult din raza mea vizuală și eu încă stau, la fel de încremenită, în același loc. Tot ceea ce s-a întâmplat și mi-a spus de când ne-am întors azi dimineață e încă în ceață și mă simt ca lovită de un tanc.
Mă sfâşie pe interior durerea cu care mi-a vorbit Mike și știu că l-am rănit chiar dacă nu mi-am dorit nici o clipă să o fac. Sunt însă și extrem de surprinsă de faptul că sentimentele mele zăpăcite și ameţite sunt atât de evidente! Oare Mike are dreptate? Chiar asta fac, încerc să mă hotărăsc asupra cuiva anume? Sau m-am hotărât deja?
Cu pași mici și cu privirea în pământ, mă întorc în căminul liniștit la ora asta matinală și mă îndrept spre camera mea, pierdută în gânduri contradictorii.
- Hei! Se pare că ăsta a devenit un obicei! îmi spune o voce cunoscută când mă izbesc de cineva și două brațe mă susțin să nu cad de pe picioarele moi ca de gelatină.
Privirea mi se ridică din examinatul podelei, doar ca să întâlnească ochii verzi ai lui Holden.
- Ai plâns! constată mirat. Ce s-a întâmplat? Ţi-a făcut ăla ceva? și vocea îi devine atât de îngrijorată că lacrimile îmi apar din nou în ochi.
Apariția lor pare să îl contrarieze și mai mult și îmi ia obrajii în palme, aplecându-se spre fața mea.
- Spune-mi, Kim, ţi-a făcut Mike ceva?
În ciuda gestului liniştitor, vocea îi este acum aproape poruncitoare, ca și cum ar dori să mă oblige să îi răspund, dar eu mă mulţumesc doar să clatin din cap.
- Atunci... plângi pentru că nu ţi-a făcut?! pare derutat.
De data asta, în ciuda stării deplorabile în care mă simt, îmi scapă un chicotit la auzul căruia Holden oftează uşurat.
- Mai bine aşa, decât să trebuiască să merg după el ca să-l omor!
Ce au băieții ăştia tot timpul cu omorâtul?!
Mă retrag din braţele lui și îmi şterg ochii cu podul palmelor, ca un copil, dar am un zâmbet pe buze datorită cuvintelor lui. A spus totul atât de hotărât de parcă chiar ar fi plecat după Mike să îl omoare dacă mi-ar fi făcut ceva!
- Tu ce cauţi aici la ora asta? întreb când îmi dau seama că e surprinzător faptul că dau de el aici atât de devreme.
- Am umblat toată noaptea prin oraş și am condus câteva colege la cămin, explică ridicând din umeri.
Mă priveşte câteva clipe încruntat și observă că nu sunt în apele mele.
- Vrei să îmi povesteşti? mă întreabă uşor, fixându-mă în ochi. La o cafea? adaugă când îmi vede ezitarea. Haide, știu cât tânjeşti după o cafea după o noapte de nesomn, am mai trecut prin asta!
Ochii mi se măresc când îmi aduc aminte de faptul că m-a sărutat ca plată pentru cafeaua de dată trecută. Mă rog, doar un pupic și a fost furat, dar a fost considerat drept costul cafelei. Însă are dreptate, tânjesc după o cană cu cafea!
- Accept cu o condiţie! îi spun cât pot de serioasă.
- Fac orice! îmi repeta el, rânjind, cuvântul spus de mine atunci.
- Să mă laşi să o plătesc cu bani, nu în natură!
- Și eu care speram să mă săruţi tu de data aceasta! oftează el teatral. Dar fie! Accept și aşa!
Şi iată-ne, după mai bine de o oră, într-o mică cafenea din apropierea campusului, stând în faţă cu a doua cană de cafea fiecare și râzând. Vorbim doar despre facultate, stabilind în mod tacit să evităm subiectul Mike și Holden are darul de a imita atât de bine profesorii și ticurile lor încât acum am din nou lacrimi în ochi, dar din cauza râsului!
Însă râsul îmi rămâne în gât și mă înnec de-a dreptul când la masa noastră se aşează, fără să fie invitaţi, Heaton și Hayden.
- Ce-i cu veselia asta? întreabă Heaton în timp ce privirile celor doi oscilează între mine și Holden.
- Voiam s-o fac să-i treacă supărarea și să nu mai plângă! explică Holden în timp ce îmi zâmbeşte.
La naiba! Nu putea să-şi ţină gura? Acum o să urmeze o grămadă de întrebări!
- De ce ai plâns? întreabă Hayden care mă priveşte încruntat în timp ce eu îi ocolesc privirea.
- Unde e Mike? îl aud și pe Heaton.
Exact ce credeam! Un geamăt sonor îmi scapă printre buze și îmi dau ochii peste cap, refuzând să răspund.
- Mike a plecat și a lăsat-o plângând pentru că nu i-a făcut nimic! explică dezinvolt cel mai mic dintre fraţi, băgându-i pe ceilalţi în ceaţă iar pe mine făcându-mă să gem din nou și să îmi cuprind obrajii înroşiţi în palme.
Îmi vine să intru în pământ de ruşine! Explicaţia lui Holden sună de parcă sunt o ahtiată după sex și Mike a plecat fără să mă satisfacă. Ăştia sunt nebuni!
- Și pentru asta plângi?! întreabă uluit Heaton. Mă ofer eu să rezolvăm problema! spune rânjind, făcându-mă să mă uit cu gura căscată la el, în timp ce Holden îi trage un pumn în umăr iar Hayden îi dă una după cap.
- De ce a plecat? întreabă de data aceasta Hayden. Și de ce plângeai?
Spre deosebire de fraţii lui, e foarte serios și privirea lui mă cercetează extrem de atentă. E evident că nu se aştepta să mă găsească aici, cu ochii roşii de plâns și nici să afle că Mike a plecat. Acum toţi trei tac și trei perechi identice de ochi verzi mă sfredelesc în aşteptarea răspunsului.
Nu o să scap fără să dau câteva răspunsuri și nu vreau să le spun că ne-am despărţit. Am senzaţia că voi avea nevoie de existenţa unei relaţii imaginare cu Mike pentru a mă proteja de ăştia trei. În timp ce mă gândesc ce și cât să le spun, o idee îmi trece prin cap, o idee prin care sper să le atrag atenţia spre cu totul alt subiect.
- A plecat pentru că după-masă are filmări! răspund ridicând din umeri.
- E actor?! întreabă într-un târziu, uluit, Holden.
- O, nu! E regizor! răspund zâmbind. La fel ca tatăl lui, Eric Johnson.
Acum, că am aruncat numele pe un ton nevinovat, aştept reacţia.
- Acel Eric Johnson?
- Da, el! răspund zâmbind din nou când toţi trei mă privesc neîncrezători.
Ştiu ce impact are numele lui și sunt obişnuită cu această reacţie. Mă aştept acum la obişnuitele întrebări: cum arată, ce fel de om este..., iar eu să scap de interogatoriul în legătură cu Mike. Dar sunt surprinsă când Heaton îmi aruncă următoarea întrebare.
- De la Mike ai primit maşina?
O clipă, îl privesc fără să înţeleg ce legătură are, abia apoi realizez de fapt ce se ascunde sub întrebare. Crede că sunt cu Mike doar pentru bani și beneficiile pe care relaţia mea cu el mi le poate aduce. Nu-mi place faptul că se gândeşte la așa ceva, dar eu sunt de vină pentru asta. I-am spus doar că am primit cadou maşina, fără să specific de la cine, având motivul meu pentru asta! Iar ideea mea de a devia subiectul se pare că a fost mai mult decât proastă!
- Nu, de la altcineva! răspund indiferentă.
Spre surprinderea mea, atmosfera se schimbă. Substanţial, aş putea spune. Cei trei mă privesc mult mai rece, iar atitudinea le devine distantă. Şi brusc, înţeleg. Samantha mi-a spus că sunt dintr-o familie foarte bogată și sunt sigură că nu doar felul în care arată i-a făcut să aibă succes la femei. Cu siguranţă că în jurul lor se învârt și o grămadă de tipe care îi vânează pentru bani și poziţia lor socială, făcându-i să fie reticenţi atunci când cineva pare interesat de asta.
Acelaşi motiv pentru care am plecat și eu din LA. Iar eu, prin răspunsul vag pe care l-am dat, i-am făcut să bănuiască că am primit maşina drept răsplată pentru cine ştie ce favoruri sexuale!
Dintr-o dată, mă simt obosită. Și sătulă să răspund la întrebări și să mă justific. Sau să mă joc. Ăştia trei mă zăpăcesc de cap și mă storc de puteri!
- Am primit-o cadou când am împlinit optsprezece ani. De la mama, nu de la vreun bărbat, așa cum se pare că aţi bănuit! Dar reacţia voastră spune ce părere "bună" aveţi despre mine! le spun serioasă, mă ridic și plec, lăsându-i tăcuţi și cu privirile plecate, fapt ce îmi dovedeşte că am ghicit perfect ce au gândit.
Nu îi condamn, ba chiar îi înțeleg, dar în momentul ăsta, chiar nu îmi pasă ce cred despre mine! Cum naiba m-am pricopsit cu ăștia trei pe cap?!
Dar nu reuşesc să fac decât trei paşi că sunt smucită înapoi cu binecunoscutul gest și mă izbesc din nou de pieptul lui Hayden, în timp ce braţele lui mă cuprind strâns.
- Kim! Îmi pare rău!
Îmi ridic privirea spre ochii lui și tot ce pot zări în ei este regret. Chiar pare să regrete sincer modul în care m-a judecat. E prima dată când îl privesc direct după discuţia de aseară și nu știu cum să reacţionez.
- Nu s-ar zice, la cum mă smucești mereu! îi spun încruntată.
Îşi ridică uşor o sprânceană şi, cu o urmă de zâmbet pe buze, se apleacă și îmi şopteşte la ureche cu o voce joasă.
- Atunci cum te-aş mai putea strânge în braţe? Când am încercat altfel, mi-ai tras o palmă. Acum văd că stai liniştită.
Doamne! Băiatul ăsta este dus cu pluta!
- Să înţeleg că de câte ori vei vrea să mă îmbrăţişezi mă vei smuci în halul ăsta? întreb indignată.
Îşi trage capul în spate doar atât cât să mă poată privi în ochi, iar ai lui strălucesc deosebit de tare și par... jucăuşi.
- Să înţeleg că te aştepţi să o mai fac?
Surprinsă, deschid gura ca să zic ceva, apoi o închid brusc. Mai bine tac înainte să spun o altă prostie!
- Deci? aşteaptă Hayden curios răspunsul meu, cu zâmbetul pe buze.
Abia acum îmi dau seama că are dreptate! Stau liniştită în braţele lui de câteva minute şi... mă simt minunat! Conştientizez că suntem lipiţi unul de altul în mijlocul cafenelei și singurul lucru de care știu este curentul care trece prin mine și care mă înfioară și mă încălzeşte în acelaşi timp.
Dar nu apuc să răspund nimic că sunt smulsă din braţele lui Hayden doar pentru a mă trezi îmbrăţişată de altă pereche de mâini.
- Hei! mârâie Heaton. Îmi strângi prea mult iubita în braţe! Și ce tot şuşotiţi aici?
Capul mi se întoarce și privesc uluită la Hayden, ai cărui ochi sunt acum întunecaţi și pare al naibii de furios și la un pas să sară la bătaie. Doamne fereşte, atât îmi mai trebuie!
Îl văd apropiindu-se și pe Holden și deja mă îngrozesc.
- Dacă mai tragi și tu de mine, o să ţip! mârâi la el și mă smulg din braţele lui Heaton.
Privesc în jur și toată lumea din cafenea este cu privirile pe noi, majoritatea râzând de parcă ar fi spectatori la un teatru de comedie, iar noi patru suntem actorii principali. Mă aplec ușor către cei trei frați, făcându-le semn cu degetul arătător să se apropie, iar ei își apleacă capetele spre mine. Bănuiesc că arătăm ca o echipă de rugbi discutând planul de atac, dar acum nu îmi mai pasă.
- Să vă intre clar în cap la toţi trei! şoptesc nervoasă, sperând să nu mai audă nimeni ce zic. Am un singur iubit!
- Cine? se aud trei voci în acelaşi timp și mă privesc toţi trei curioşi, parcă aşteptând să-l aleg pe unul dintre ei.
- Mike! spun tare și răspicat de data aceasta și mă întorc și ies din cafenea cu cel mai demn mers de care sunt în stare și cu obrajii mai roşii ca niciodată, în aplauzele celorlalţi consumatori, lăsându-i pe cei trei fraţi privind încruntaţi în urma mea.
*********************
Stiu ca e ceva mai scurt acest capitol, dar nu am avut mai mult timp. Sper sa va placa totusi!