April.
Au trecut câteva zile de când Întunecați au pătruns în şcoală şi e linişte. Prea linişte. Am un sentiment rău că nu s a terminat, nu încă. Agatha e încă acolo. Iar vorbele mamei din grădina Freyei îmi bântuie mintea.
În câteva ore mergem la sărbătoare culorilor, chiar dacă nu am vrut să merg, au insistat foarte mult. Mai ales Derek, care m-a pisălogit şi s-a amuzat pe seama urletului meu de lup.
Acum însă, Abby se fâțâie pe lângă mine şi încearcă să îmi aranjeze părul. Ghiciți în părul cui e o tonă de fixativ? În al meu! Dar nu mă pot plânge. Şi-a făcut treaba bine, părul meu care înainte stătea în toate direcțiile, ei bine acum buclele sunt frumos aranjate şi nu mai arăt de parcă aş avea antene.
-Am terminat! Chițăie aceasta încântată moment în care cineva bate în uşă, iar Gus apare în prag. Încă nu îmi vine să cred că e fratele meu şi cum de nu mi-am dat seama de asta. Are aceaşi pistrui ca ai mei, ochi lui bat mai mult spre albastru decât verde, iar roşcatul lui e mult mai închis față de al meu. În plus i-am văzut întâmplător alunița ciudată de pe umăr ca a mea, dar atunci nu am băgat de seamă. Îmi sprijin mâinile pe birou şi îi analizez pe ăştia doi cum se sorb din priviri. Abby încearcă să îl dea afară pe motiv că trebuie să ne îmbrăcăm, iar el doar stă acolo şi o priveşte amuzat cum urmează să îi explodeze vena aia uriaşă de pe gât.
Au devenit destul de apropiați de când a vindecato în pădure. Abby se fâțâie prin fața dulapului căutând o rochie, pentru ea presupun, iar Gus e cu ochi pe ea ca o panteră pe prada sa. Ăstora doi le-ar sta bine împreună. Chicotesc la gândul ăsta.
-Am găsit! Vine în fața mea şi flutură o rochie albă ca de catifea cu mâneci largi
-E drăguță. O să îți stea bine în ea.
-Oh nu, nu, nu. Pe asta o vei purta tu domnişoară. Mi s-a precizat ce să porți, aşa că trebuie să urmez ordinele. Mă i-a de mână şi mă înpinge în baie cu rochia în brațe. Mă supun amenințărilor ei şi o îmbrac.
Când ies bombăne cum că îmi stă bine în orice şi că mama natura nu a fost corect când m-a făcut. Am început să râd destul de tare când i-am văzut fața.
-Aş fi preferat blugi mei dar mă rog. Mă aşez pe pat îngrijorată. Sunteți singuri că e bine să mergem în oraş? E sigur 100%? Se aşează lângă mine şi îmi strânge umărul încet.
-Nu te mai stresa. Am câştigat.
-A fost mult prea uşor! Am o presimțire rea Abby. Oftează.
-Promit că mâine mergem şi vom cerceta împrejurimile. Bine? Acum distrează-te. O meriți din plin! Se duce la dulap şi îşi alege o rochie lila, apoi fuge în baie.
Ies din cameră şi merg să mă plimb prin partea din spate a şcoli. Începe să fie din ce în ce mai frig, doar suntem pe la sfârşitul lui octombrie. Îmi strâng brațele la piept şi îmi frec umeri.
Două brațe îmi înconjoară talia, iar acum corpul îmi e încălzit de altul din spate.
-Ce cauți afară? Vocea groasă a lui Alaskan îmi face pielea de găină. Capul lui îşi face imediat loc în scorbitura gâtului meu, iar respirația lui pe piele mă face să suspin încet.
-Am ieşit..la aer.
-I-auzi. Serios? Îi simt ironia şi amuzamentul din glas. Mă trage şi mai mult spre el şi depune un sărut fix deasupra pulsului, iar eu una simt cum mi se înmoaie picioarele. Grav. Îi dau mâinile la o parte şi îl împing zâmbind.
-Încetează! Nu aici. Chicoteşte şi îşi muşcă buza de jos. Ce?
-Nimic. Se apropie de mine şi îşi pune mâna pe obrazul meu. Ador când îți strălucesc ochi atâta tot. Zâmbesc ca o zănatică şi nici nu ştiu de ce. Ador să te sărut de asemenea.
Se aplecă şi îşi lipeşte buzele de ale mele. La rândul meu îmi înfăşor mâinile după gâtul lui şi îl trag mai mult spre mine.
Îmi las palmele să poposească pe pieptul lui şi abia acum observ cum e îmbrăcat. Mai mult sau mai puțin.
-Să înțeleg că tu ai fost. Rânjeşte inocent.
-Nu ştiu despre ce vorbeşti. Chicotesc.
-Ştrengarule! Când plecăm?
-O să îți placă ai să vezi! Entuziasmul lui e molipsitor şi văzându l asa de fericit nesiguranța încolțeşte în mintea mea.
-Alaskan. Şoptesc eu.
-Da?
-Noi ce suntem? Se încruntă la mine.
-La ce te referi?
-Păi nu ştiu. Ce facem aici?
-Discutăm.
-Nu, adică, mă simt de parcă aş fi într-un vis. Şi mi e frică să nu se trasforme în coşmar.
-De ce spui asta?
-Agatha e acolo şi într-un fel sau altul mă va revendica. Nu vreau să fiu din nou asasinul ei marionetă sau mai rău, să fiu ca ea!
-Nu se va întâmpla asta niciodată! Mă dojeneşte acesta.
-Nu ai de unde să ştii! A căzut pentru magia interzisă, a renunțat la umanitate şi a ales întunericul. Dacă voi face şi eu asta?
-Nu ai cum. Ea a ales pentru ea, tu vei alege pentru tine. Va fi bine, ai încredere în mine te rog! Primeşte un mesaj de la Derek în care spune că e o urgență foarte mare. A scris foarte cu majuscule.
Rămân şi mă mai plimb puțin pe alee când simțurile mele o i-au razna, cineva îmi invadează spațiul. Mârâi pregătită de atac când aud paşi.
-Oh copila mea! Un glas smiorcăit se aude imediat din spatele meu şi mă întorc. Marilu stă acum în fața mea. În. Carne. Şi. Oase. Are haine curate acum iar mâinile ei nu mai sunt negre. Vino la mama! Continuă cu brațele întinse spre mine.
-Tu nu eşti Marilu. Arată-te! Mârâi şi mâna îmi e cuprinsă de o minge de foc. Entitatea din fața mea zâmbeşte şi imediat se preschimbă în.. Agatha. Încremenesc.
-Te-am crescut bine văd! Corpul începe să îmi tremure violent când face câțiva paşi spre mine.
-Stai departe de mine!
-Nu îți voi face rău, doar voi lua înapoi ce îmi aparține.
-N-ai să vezi. Flacăra dragonului rămâne la mine!
-Am crezut că putem conduce lumea împreună, dar văd că mi te împotriveşti! Mie! Cea care s-a sacrificat şi te-a crescut!
-Nu ți-am cerut niciodată asta! Nu am vrut să fiu asasina ta.
-Aşa am ştiut eu mai bine să te întăresc. Urăşte-mă cât vrei pentru asta April. Dar ştim amândouă că ți-a plăcut la fel de mult ca şi mie. Fiindcă suntem la fel!
-Eu. Nu. Sunt. Tu! Țip şi o lovesc cu o minge de foc dar se fereşte şi mă prinde de față.
-Nu îi poți proteja pe toți. Am încercat şi eu asta când eram de vârsta ta, dar lumea m-a făcut să cedez. Păzeşte-ți spatele April, ne vedem curând! Mă sărută fugitiv pe frunte.
După asta dispare.
Îmi fac aer cu mâinile şi încerc să mă calmez. Trag aer în piept şi număr până la 5, apoi îl dau afară. Repet de vreo 3-4 ori trucul ăsta până bătăile inimi revin la normal.
Imediat un Alaskan agitat vine la mine şi îmi cercetează chipul.
-Ce s-a întâmplat? Întreb confuză.
-Tu să îmi spui răspunde încruntat. Te-am simțit. Acum e rândul mea să mă încrunt.
-Cum adică m-ai simțit?
-A fost ciudat. Ți-am simțit inima bătând nebuneşte şi mă simțea de parcă m-ar sufoca cineva. Venea de la tine sentimentul ăla de sufocare. Pe lângă frică şi scompasiune..
-Ciudat murmur eu.
-Deci ce s-a întâmplat? Mă ia la rost.
-Nimic.
-Minți! Nu înțelegi că te simt?
-Atunci nu o mai fă! Şuier eu enervată.
-Nu pot să controlez asta! Răcneşte gesticulând.
-Mhm! Mârâi şi intru în holurile şcoli unde îi văd pe restul. Toți 6 poartă haine viu colorate. Abby vine zâmbind la mine şi îşi aruncă brațul după gâtul meu.
-Mergem copii?
Abia l-am terminat de scris deci scuzați întârzierea şi da stiu e mai scurt, dar nici nu am vrut să mă întind cine ştie ce. Ne apropiem de final puțin câte puțin :(
Vom reedita capitolele din urmă şi poate venim şi cu volumul doi la cererea voastră după ce postez ultimul capitol bineînțeles :)