April, în vârstă de 18 ani află că toată viața ei a fost o minciună. Totul începe cu moartea mamei sale. Trezită după o săptămână, singură în spital, casa lor suferind un incendiu, mama sa murind, iar ea neamindindu-şi nimic din acea noapte. E nevoi...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Alaskan.
O privesc de la geam cum se aşează pe leagăn şi plânge citind scrisoarea mamei ei. Sarah şi Damon au fost nişte oameni grozavi, Damon ma ajutat după ce am fost zgârâiat. Tatăl meu e om, are ceva rude medium dar parțial om. Eu nu am moştenit puterile mamei deci am fost un pui de om, cum îi plăcea ei să îmi spună. La 8 ani am fost zgârâiat şi am fost nevoit să învăț cum să mă controlez, atât schimbare cât şi furia. Îi caut cicatricea de pe gât şi e chiar acolo, îmi strâng pumnii de furie când îmi amintesc cum a căpătat-o şi cine i-a făcut-o. Carmelo intră pe uşă la fix când veneam eu să o caut. Aceasta îmi adreseazā o încruntătură urâtă apoi începe să vorbească.
-De ce nu i-ai spus adevărul?
-Care adevăr?
-Despre copilăria voastră!
-Oricum nu o v-a ajuta cu nimic. Se va învinovăți de una singură.
-Dar..
-Niciun dar. Du-te şi adu-o în casă altfel se va îmbolnăvii.
O privesc rece cum plânge şi stomacul mi se întoarce pe dos. Urăsc să o văd aşa şi mă urăsc pe mine pentru faptul că mie milă de ea, că am orice sentiment față de ea, chiar şi mila. Nu o merită. Dar am clacat, rău de tot. Să am grijă de ea ca atunci când eram mici? Nici când. Totul s-a schimbat. Eu, ea, noi! Nimic nu mai e la fel. E o femeie în toată regula chiar dacă are 18 ani. E puternică, isteață şi se descurcă şi singură.
Şi mă urăsc pentru faptul că mi-am spus oful, chiar dacă ştiam că ascultă. Mă plimb ca un tembel prin cameră,nici nu m-am sinchisit să mă schimb de hainele ude, iar ea nu e nicăieri. E 2 dimineața firar să fie! Dulceața buzelor ei moi îmi e impregnat pe buze.
Sunt dezarmat. Braţele îmi cad pe lângă corp, iar eu mă simt copleşit de vină. Durerea din privirea ei, din glasul ei, sunt prea mult pentru mine. Am fost un laş. Cuvintele ei mi se plimbă neîncetat prin minte. ,,-Sunt un monstru..? " ,,Îmi pare rău că exist..". ,,Vrei să mor? Pot face şi asta!" ,,Am omorât oameni nevinovați..?"
Derek tot vine în cameră vorbind la telefon. Toți sunt agitați şi mai ales îngrijorați.
-Futu-i! Ai idee unde ar putea fi?
-Nu-mi vine nimic în minte acum. Îşi trece furios mâna prin păr.
-Doar tu ştii unde ar putea merge. Tu o cunoşti cel mai bine.
-S-a schimbat mult, deci zi-mi de unde dracu să ştiu?
-Gândeşte-te. Unde mergea când era supărată sau când avea nevoie de alinare. Nu-mi vine nimic în minte, dar imediat mă loveşte. Nu e un loc, ci o persoană. Mă grăbesc să cobor scările şi să ies afară pe alee, o i-au la fugă pe stradă şi ajung în fața casei. E neschimbată. O casă cu două etaje acoperită toată cu iederă sau asta presupun că e, amprenta Sarei e peste tot. Deschid portița de lemn şi înconjor casă, ajungând în spate.
