Vântul pare că uitase să-și mai facă simțită prezența printre ramurile golașe ale copacilor pe care se mai găsea câte o frunză colorată de vreme încăpățânată. Aerul este presărat cu tensiune ce-ți implementează senzația de asfixiere. Soarele, pare și el să se fi rătăcit prin grandoarea clădirilor ce se pierd în urma trăsuri. Umbrele acaparase toate străzile. Orașul zace tăcut, părând aproape părăsit de suflete, în ciuda faptului că vechiul orologiu arată faptul că este puțin peste clinul maxim al unei zile de muncă. Traficul este inexistent. Un lucru neobișnui pentru o orele de vârf. Numărul oamenilor ce se plimbă pe trotuare poate fi socotit cu degetele de la o mână. Kate privește prin geamul încețoșat de praf al trăsuri abia cât să distingă siluetele clădirilor și în treacăt un om. Trăsura oprește lent în fața adresei, nr. 13 str. Alaric.
Drumul inexplicabil de liniștit se contrastează cu grandoarea clădiri împodobită cu muzică. Construcția pare ridicol de masivă în comparație cu vecini săi, care par să fie născute de sub ea. Îți lăsa impresia că și timpul uitase să-i mai numere secolele sau că nu avuse curaj să-și lase amprenta. Arhitectura bizară părea să fie o iluzie glumează a Morganei, care-ți încânta amuzamentul și pe deoparte frica de macabru. Ușa trăsuri este deschisă de birjar. Primul care coboară este Thomas, care îi întinde galant mâna Maestrei sale pentru a o ajuta la coborâre, cu toate că amândoi știau că se putea descurca și singură. Îi întinde bani birjarului pentru drumul făcut și cu un mic bonus în onoarea meseriei pe care o face, putea jura că are o vechime mai mare decât are ea pe acest pământ. Privirea lui Thomas îi urmărește în liniște mișcările, analizând pe furiș grandoarea clădiri încercând să nu se holbeze la ea. Deschide gura să spună ceva, dar alege să o închidă la loc pentru a nu spune ceva inadecvat. Își jurase că avea să se poarte pe cât de cuviincios și gentleman putea pentru a nu-și dezamăgi patroana. Îi întinde brațul galant, așteptând un refuz și sperând la o aprobare. Inima îi treasare cu speranță când Kate îi acceptă oferta cu un zâmbet cald caracteristic, părând aproape scandalos de intim. Resimțind tremurul de emoție ce vibrează în aura lui, îi strânge ușor brațul în timp ce urcă pentru că știa ce rechini se aflau la pândă în spatele acelor uși.
Thomas este cel care bate în lemnul puțin decolorat al ușilor. Durează câteva momente până când ușa se deschide cu un scârțâit de cavou din cauza balamalelor uzate de ploi. De dinaintea lor se înfățișează un bărbat cărunt aflat undeva la patruzeci cincizeci de ani, îmbrăcat într-un frac de culoarea corbului.
— Bine vă găsesc, Lady Kate și dumneata domnule! Permiteți-mi să vă iau hainele, ca să vă puteți alătura petreceri, spune ospitalier în timp ce se dă în spate pentru ale face loc să pătrundă în hol.
— Charly, ar trebui să ungi balamalele astea cu un pic de vaselină ca să dispară sunetul acela macabru de casă abandonată, rostește cu nostalgie.
— Voi face acest lucru după serată, rostește cu un surâs de înțelepciune.
Charly este majordomul Casei Oculte, dar totodată prietenul ei care putea să-i înțeleagă sentimentele mai ales că o văzuse crescând sub ochii lui. În timp ce fuse considerată o pacoste mofturoasă de ceilalți membri pentru faptul că alese să nu mai venise aici pentru nouă ani, deoarece pășise în acest mormânt ultima dată alături de fratele ei, el îi oferise înțelegere pentru că cunoștea durerea morți.
— Lady, sunteți bine? Arătați ca și cum nu ați fi, rostește cu o îngrijorare vizibilă.
Comportamentul său este ca unul unui bunic, de care nu a avut parte. Dragostea paternă care a lipsit din viața ei din momentul în care tatăl o alungase cu o indignare. Nostalgia se întinde rapid în mintea ei. Putea simți o atingere fină pe mâna sa dreaptă, palma care de obicei era sprijinită de antebrațul fratelui său.
— Sunt bine, Charly, rostește cu un oftat adânc. Doar că m-am pierdut preț de o clipă într-o amintire de demult. A trecut atât de mult timp de când nu am mai fost aici. La ultima întrunire din acest gen, Seba era printre noi...
Glasul îi tremura. Lumina slabă ce încerca să facă lumină în holul sumbru se reflectă în lacrimile pe care încearcă din greu să le rețină. Melancolia ce-i apăra inima îi împinge mai profund lama vinovăției pe suflet. Ar dori să poată vorbi cu cei din lumea de dincolo doar cât să afle motivul pentru care destinul îi luase centru universului. Privirea bătrânului majordom se încovoaie cu jale făcând ca ridurile din jurul ochilor să completeze neputința pe care o simțea pentru micuța sa stăpână. Mâinile sale le apucă pe cele ale lui Kate, care tremurau inconștient pe fond nervos.
— Este înregulă să-ți lipsească mult, pentru că a fost eroul tău. Ai fugit de locul ăsta pentru că este doar un Iad care te-a forțat să iei loc pe tronul pătat cu sângele lui. Acest cavou nu trebuie să-ți fie casă, dar cel puțin ar trebui să te ierți...
Vocea blând îi mângâia sufletul, dar nu suficient de mult pentru a se opri acum când în sfârșit vedea capătul tunelului. Thomas rămâne pasiv privind drăgăstos acea latură vulnerabilă dintre Maestra sa și bărbat. Tremuratul subtil al palelor lui Kate se oprește brusc. Savurează preț de o clipă în plus alinarea sa blândă înainte să se retragă.
— Charly, de ai putea ști cât de goală pare lumea fără el... M-am înecat în muncă. Am căutat neîncetat indicii care să-mi dovedească că nu am avut vedeni și că accidentul fusese doar o crimă. Mă simt ca o străină într-o lume goală, pretutindeni...
— Ultima Malower în viața, e în sângele tău să vânezi...
— Așa este, dar a trecut aproape un deceniu de când m-am pierdut pe mine, o dată cu inocența care mi-a fost furată de acel tablou macabru, rostește cu glas sfâșiat.
— Îmi pare rău, milady, pentru că v-am distrus buna dispoziție! rostește învins Charly în timp ce execută o reverență adâncă.
— Nu este vina ta. Locul ăsta este presărat cu o rezonanță emoțională demnă de catacombele unei mănăstiri.
Suferința din sufletul ei este atât de vie încât pare că se întâmplase ieri. Portretele foștilor Maeștri ce împodobesc culoarul, ancorează sufletele lor de Societate pentru a oferi îndrumare istoricilor și bibliotecarului. Atenția fantomelor este atrasă de tristețea ce pulsează în aura lui Kate. Thomas îi mângâie încet degetele încercând să-i amintească motivul pentru care se află aici. Atingerea delicată o face să zâmbească fals pentru a-și recăpăta masca de care nevoie pentru a înfrunta lumea pe care o ocolise atâta timp.
Pașii lui Charly se pun în mișcare cu un oftat de melancolie. Sub îndrumarea oferită înaintează cu ușurință în labirintul de coridoare, ce sunt împodobite de o lumina aproape obscură, ce învăluie întreaga clădirea cu un modiu mut. Sunetul provocat de încălțămintea cu toc înalt al lui Kate răsună sonor pe marmura veche, ce pare să se preumblă în toată Casa Ocultă. Liniștea dintre interlocutor doar adâncește mai mult încărcarea sumbră a discuției anterioare. Spatele bătrânului se îndreaptă și se oprește în fața unor uși de lemn masiv împodobite cu trandafiri sculptați, ca niște flori spirituale pentru sufletele ce încă mișună obosite între ale sale cotloane.
— Am ajuns la sala în care se desfășoară balul din acest an, milady, milord! Sper să vă distrați la reuniune. Katerina, e timpul să te ierți! îi șoptește încet în timp ce face o reverență adâncă.
— O voi face după ce am să aflu adevărul. Mulțumim, Charly! răspunsul este rece, dar semnificația adâncă.
Majordomul aprobă cu un zâmbet de compătimire. Îi urmărește cum se prierd în mulțimea de oameni cu o figură paternă, apoi pleacă cu tragere de inimă înapoi la îndatoririle sale. Evenimentul avea loc într-o sală imensă. Trei candelabre imense din cristal luminau enormitatea încăperi spulberând orice umbră. Atmosfera este întreținută de o mică orchestră care cânta încet pentru ca restul invitaților aflați pe marginea ringului de dans, care este încărcat de cupluri care se delectau de propria prezență, să se poată distra întreținând discuții animate. Cu toate să se aflau destule persoane care din motive știute doar de ei nu înaintau spre nici una dintre ofertele prezentate mai sus. Surâsuri vesele se auzeau subtil pe sub notele muzicale. Pare să aibe un succes absolut răsunător comparativ cu cea precedentă... Thomas studiază îndeaproape vastitatea cel înconjoară cu o plictiseală falsă, pentru a nu-i crea prejudici irovocale patroanei sale. Curiozitatea de care dă dovadă este un semn sigur al setei de cunoaștere, care este imposibil de satisfăcut. Privirea lui Kate se rostogolește prin încăpere în căutarea lui Eles, îi ia ceva timp să o poată repera prin puhoiul de oameni, dar reușește. Se afla la una din ieșirile ce dădeau spre terasa dinspre grădina Casei Oculte în compania unui bărbat necunoscut. Se minunează de acest fenomen, nu din cauză posibilități unui flirt și din cauza energiei sinistre ce o emană individul. Părea să aibă undeva peste treizeci de ani. Înalt, lat în umeri, brunet și îmbrăcat în haine de gentilom de ultimă oră. La prima vedere pare a fi fără cusur. Trebuia să se apropie pentru a se asigura de faptul că tovarășa sa nu va transforma acest eveniment într-o investigație.
O privire îi frământa corpul cu o dezinvoltură care îi provoca repulsie. Se apropiase mai mult de Thomas pentru a descuraja pe privitor, dar înzadar. Se simțea dezdrăcată la fiecare pas. Continuă drumul alături de însoțitorul ei cu o încredere ce ar descuraja jumătate dintre purtători de pantaloni, dar vânătorul părea mai flămând. Rochia ce-i ascundea mare parte din piele ar fi trebui să-i fie o armură suficient de puternică, însă putea simți fiori în locurile vulnerabile. Mai o distanță de o clipă până să ajungă la Eles, dar mâna îi este capturată de o mână fermă.
— Katerina Rose Malower, rostește apăsat un bărbat trecut de floarea vârstei.
Nu trebuie să fii vreun absolvent de mare clasă pentru ai putea citit furia și nemulțumirea de pe chipul încruntat. În sală se lasă o liniște apăsătoare. Strânsoarea se mărește treptat ca și cum ar dori să-i rupă încheietura. Trăsăturile bărbatului se reflectă cumva întrea ale ei câți să-ți dai seama că sunt înrudiți. Atenția evenimentului este concentrată pe ei fără pic de eleganță sau bun simț.
— O maestră nu trebuie să se comporte așa, adaugă după câteva secunde.
Mâna ei se prelinge agale de pe brațul lui Thomas. Își întoarce corpul pentru a privi bărbatul ce-i luase mâna ostatică. Cu o privire rece îi analizează trăsăturile înăsprite pe timp. Tensiunea se acumulează între ei, o dată cu curiozitatea cu care analizează mulțimea evenimentul. Thomas tresare gata să-l atace pe bătrân, dar semn subtil al patroanei lui îl face să stea pe loc ca un ogar ce se abține cu greu să nu iasă din porunca stăpânului.
— Nu mi-a păsat niciodată de această titulatură, aș că nu văd de ce să-mi pese de ce se cuvine și ce nu se cuvine ca o maestră să facă. Nu e ca și cum ți-ar fi păsat vreodată de mine, tată! Știm amândoi prea bine că ți-ai dori atât de mult ca eu să fiu în cavou, în locul lui. Crezi că mă interesează negru sub unghie acest act teatral? spune furioasă Katerina în timp ce-și smulge mâna dintr-a sa. Crezi că averea și locul său, o să poată închide rănile deschise de pe sufletul meu!continuă încercând să-și controleze puterile ce încep să derapeze.
— Scumpo, știi doar că nu la asta mă refeream...
— Chiar ai bunăvoința să nu voi mușca aceste vorbe? Mă crezi atât de naivă, încât să uit faptul că mai aruncat în stradă? Lasă-mă să răspund eu în locul tău, nici pe departe!
— Ești fiica mea! Cum îndrăznești să rostești astfel de cuvinte, spune rănit.
Kate îl privește rece surâzând cu un râs mut. Mulțimea savurează atât de tare spectacolul încât pare ca au uitat să se mai respire.
— Nu trebuie să faci actorie în fața mea, tată. Poți alege în a suporta conducerea sub comanda mea sau să ne duelăm pe această chestiune, rostește rece.
Chipul lui pare atât de indignat încât arată de parcă e pe punctul să cadă în moalele leșinului. Un lung șir de șușoteli așteaptă cu inima până în gât răspunsul replica bătrânului.
— Și tăcerea oferă răspunsuri tată, spune apăsând ultimul cuvânt.
Thomas se postează în spatele ei gata să sară la gâtul tatălui ei fără să stea pe gânduri. Acesta își dă seama ca piesa de teatru pe care o pregătise nu dă roadele așa că alege să plece din încăpere cu coada între picioare. Lumea îi face loc să treacă printre ei. Mai durează o secundă sau două până când muzica se reia în sală. Vârful unui cap roșcat se ivește din spatele lui Thomas și nu mai durează mult până când o domnișoară cu o privire îngrijorată o cuprinde în brațe.
Bună seara, oameni frumoși! Scuze de întârziere nu am apucat să postez ieri că am fost cu Salem la vet pentru sterilizare și azi avut o prezentare. Vă anunț că capitolul este la prima vedere nu am apucat să mă uit încă o dată peste ele. Scuzați-mi expirmările ruginite și eventualele greșeli.
După februarie este posibil să modific programul de postări ale cărților. De asemenea vă anunț că cartea este înscrisă la un concurs, dacă doriți să votați pentru ea sunt detaliile precizate în ultimul anunț.
Pe curând! XoXo A.G.