Kirsten P.O.V.
Totul era încă confuz şi simțurile mele erau încă amorțite. Nu-mi puteam fixa privirea pe ceva, ştiam că ma voi simți aşa pentru o bună perioadă de vreme şi ştiam şi de ce: sedative. Asta nu m-a surprins deloc. Aşteptam doar să-mi simt corpul şi am oftat lăsăndu-mă pe spate căutând pe cineva cu privirea. Când am văzut că sunt singură, mi-am pus mâna în partea din spate a capului. Am simțit nişte zgârieturi care înca erau dureroase, era înca sensibilă în acea zonă.
Am gemut uşor şi mi-am închis ochii, încercând să nu gândsc prea mult, pentru că până şi asta durea. Imediat am simțit o mână pe umărul meu şi am zâmbit, simțind acea atingere atât de cunoscută mie.
-Deci domnişoara Kirsten este trează. Cum te simți? A spus ea când îmi verifica fişa medicală şi scriind ceva pe o foaie.
-Voi fii bine. Mersi Lana, chiar dacă nu i-am răspuns întrebării ei, nu trebuia să o fac; şi nu a insistat să mă facă să mă simt mai bine, pentru că mă ştia destul de bina ca să nu încerce să facă asta.
Lana era o femeie de aproape cincizeci de ani, foarte prietenoasă, care lucrează la spitalul local încă dinainte ca eu să mă nasc. Mereu a fost asistentă şi cu toții o placeau; chiar şi eu o făceam, care nu sunt sunt o persoană prietenoasă deloc. Prima oară când ne-am întâlnit a fost în urmă cu saşe ani şi i-a fost foarte greu să ajute o fată atât de dificilă. Încă de atunci a învățat cum sa se descurce cu mine, chiar dacă nu era unul din cele mai uşoare treburi. Aveam încredere în ea şi la fel de bine mă înțelegeam cu singura ei fiica Evangeline- cel mai des o strigam Angel- o fată de nouă ani, care mereu pare fericită şi îi bine-dispunea pe toți indiferent de situație.
Când ea era încă ocupată cu studiatul foilor, m-am ridicat şi am încercat să stau dreaptă, de aceasta data reuşind. M-am aşezat pe podea ca să-mi pot încălța papucii. Când îmi făceam şireturile, am văzut-o pe Lana venind spre mine şi mi-a pus o mână pe spate. Din atingerea ei ştiam că era îngrijorată; din nou. Dar nu avea curajul sa o spună cu voce tare; niciodată nu o făcea.
-Ai grijă de tine, a fost tot ceea ce a spus şi atunci mi-am ridicat privirea şi am întâlnit-o pe a ei. Şi va trebui să iei una din asta, o dată pe zi, mi-a arătat un mic recipient cu pastile, zâmbindu-mi cald. Pentru a îndepărta durerea, ştii.
-Mersi, am spus luând recipientul şi punându-l în buzunarul gecii. Promit ca le voi lua, s-a uitat la mine pentru un timp şi apoi mi-a zâmbit uşor, aprobând din cap.
-Hei, Kirsten. Duminica viitoare este ziua lui Angel şi vom da totrul la ora şapte. Vrei să vii? ochii ei stăluceau de speranță şi ştiam că mă vrea acolo; deşi nu cred ca Tyler va fi de acord să vină cu mine. El iubea copiii, dar nu-i placea să fie înconjurat de multă lume, sa fim înconjurați.
-Voi face tot ce pot ca să fiu acolo. Spune-i lui Angel să mă aştepte. Iar acum chiar trebuie să plec, ea a aprobat din cap din nou, înainte să ies rapid pe uşă. Ceasul de pe perete arăta că era deja trecut de miezul nopții şi inima mi s-a zbătut în piept. De cât timp mă aflu aici? Din câte îmi aduc aminte, de vreo trei ore. Ultima oară când m-am uitat la telefon ca să verific ceasul era ora nouă, iar eu cu Tyler eram înca la mall.
În drumul meu spre ieşire am întâlnit nişte fețe cunoscute, care mi-am zâmbit şi m-am salutat din cap, iar eu doar le-am zâmbit forțat, încercând să fiu cât mai rapidă. În scurt timp, noaptea întunecată era deasupra mea şi aerul rece mi-a ajuns pe piele, făcându-mă să tremur.
Dacă aș fi decis să merg până la secția de poliție, mi-ar lua mult prea mult și e ceva ce Tyler nu-mi va ierta. Pun pariu că este deja mult prea enervat pe mine. Așa că cea mai rapidă variantă rămânea taxiul, care, din fericire, era parcat pe partea cealaltă a străzii, iar o femeie roșcată a ieșit cu bagaje afară. Șoferul a ajutat-o să scoată toate plasele afară și imediat ce ea a plecat, m-am așezat pa locul din spate, spunându-i cu exactitate unde să mă ducă.
Părea că nu se grăbește deloc, întorcându-se lent spre locul lui și aranjându-și oglinda retrovizoare și centura înainte să plece. Viteza lui înceată mă scotea din sărite și am început să-mi plimb degetele pe coapse, ca să nu strig la el.
Orașul se vedea pe geamul ușii, toate luminile fiind stinse, liniștea preluând controlul lucrurilor, cu excepția interiorului taxiului, unde muzica din anii '90 a șoferului se auzea pe fundal, aproape ca o muzica din interiorul unui lift.
-Vă supărați dacă mergeți un pic mai repede? l-am întrebat într-un final, încercând să nu par prea enervată, ceea ce, clar, nu s-a întâmplat.
-Străzile sunt goale, nu este nevoie să ne gră-
-Foarte bine, atunci nu trebuie să conduceți cu atâta grijă, l-am întrerupt, îndreptându-mi spatele pe locul din spate și privind pe fereastră încă o dată, iar apoi i-am întâlnit privirea suspicioasă în oglindă. Mi-am curățat gâtul și am încercat să maschez faptul că începeam să mă simt inconfortabil. Când m-am uitat din nou în față, i-am întâlnit privirea care era încă fixată pe mine.
-Drumul, am spus, iar el s-a uitat, într-un final, în față, clar enervat.
După nu foarte mult timp, mașina a parcat în fața destinației mele și eu am oftat, încercând să mă pregătesc pentru ce va urma. Cu o ultimă gură de aer, am deschis ușa și am aruncat banii pentru cursă spre șofer și am închis ușa cu zgomot, arătându-i cât de neprofesionist a fost.
Picioarele mele au urcat scările, înainte ca eu să ajung în fața ușilor de sticlă mată. Am deschis una din ele și m-am îndreptat direct spre tejghea privindu-l pe Leo, punându-și revista la o parte și picioarele lui care le avea încolăcite punându-și-le jos. S-a ridicat de pe scaunul rotitor și s-a aplecat pe biroul din fața lui, privindu-mă cu acea privire plină de reproș pe care o știam deja mult prea bine.
-Leo, te rog...
-Nici măcar să nu începi, Kirsten. Nu-l las să plece.
-Nici măcar nu știi ce s-a întâmplat, lasă-mă să-ți explic-
-Știu foarte bine ce s-a întâmplat. Am văzut un filmuleț și nu avea motive să facă ceea ce a făcut.
-Ce filmuleț? am încercat să-mi reamintesc pe cineva care filmase lupta, dar nimeni nu mi-a venit în minte. Leo, a avut un motiv. Un băiat voia din nou să se ia de mine, Tyler doar m-a apărat.
-Te-ai gândit vreodată ca pur și simplu să-i ignori pe toți acei băieți? De data aceasta am un filmuleț și am de gând să-l las în închisoare pentru o perioadă.
Nu-mi venea să cred ceea ce spunea. Tyler nu putea sta la închisoare, probabil ar înnebuni în spatele gratiilor. Leo știa asta la fel de bine ca și mine, de ce era așa un necaz acum?
-Unde dracu' e acel filmuleț? Vreau să-l văd.
-Nu te vei atinge de el. Acel tâmpit te-a lovit și va plăti pentru asta. E de ajuns, Kirsten. Este așa cum este el și tu nu-l vei putea schimba, așa că lasă-l să plătească pentru ceea ce a făcut, Leo s-a întors și s-a dus în partea cealaltă a camerei ca să discute cu cei trei băieți ce se aflau acolo, clar nerăbdători. Cel puțin unul dintre ei era. Cel blond părea prea ocupat să râdă de ceva ce a spus cel mai scund, cât timp cel creț privea podeaua, având antebrațele pe coapse, picioarele lui se mișcat neliniștite pe podea. Îl știam: e cel care m-a dus la ambulanță. La dracu' cu el.
Nu realizasem că mă holbam la el pentru atât de mult timp, până când capul lui s-a ridicat și privirea lui a întâlnit-o pe a mea. O jumătate de zâmbet i-a apărut pe față când m-a văzut și s-a ridicat, venind spre mine. Ce dracu' are de gând să facă?
-Bună! mi-a făcut el cu mâna de la depărtare, apropiindu-se pe secundă ce trecea. Ești bine? m-a întrebat el, când a ajuns prea aproape de mine, după gustul meu.
-Ce cauți aici? a fost primul lucru care mi-a trecut prin cap și nu am regretat că am spus asta, când am făcut un pas în spate și m-am uitat spre Leo, care vorbea cu ceilalți doi băieți.
-Aveau nevoie de mărturia mea, pentru un motiv necunoscut, și sunt prins aici... de câteva ore. Deci, ești bine?
Mărturie? Oh, minunat, Leo lucra din greu la asta. Cred că se săturase să mă tot ajute, dar nu trebuia să meargă atât de departe. Cu o ultimă privire spre el, l-am văzut dându-i băiatului telefonul înapoi. Nu mi-a luat mult să realizez că ei sunt cei care au înregistrat lupta și de aceea se aflau aici; și erau dispuși să ajute.
Aveam nevoie de acel filmuleț.
Fără să-i răspund băiatului cu ochi verzi din fața mea, m-am apropiat de ceilalți doi, imediat ce Leo s-a dus la baie. M-am uitat o câteva secunde spre ei, până când ei au băgat de seama persoana care stătea în fața lor. Am rămas tăcuți pentru o perioadă, până când cel scund a tușit stânjenit.
-Te putem ajuta cu ceva? a spus el, privindu-și suspicios prietenul.
-De fapt, chiar am. Voi aveți filmulețul cu lupta? ei păreau surprinși de întrebarea mea, și curând blondul a zâmbit. M-a recunoscut.
-Tu ești iubita tipului enervat, așa-i? expresia lui s-a schimbat din una amuzată, în una îngrijorată și am refuzat să-i răspund întrebării lui prostești.
-Uite, îți spun ce vreau: șterge acea filmare, mergeți acasă fără să dați vreo declarație și vom fi bine, o mâna a ajuns pe umărul meu și m-am întors, văzându-l pe tipul cel creț în spatele meu.
-Nu prea cred, a spus el. Poliția ne vrea acolo și tipul merită o pedeapsă pentru ceea ce ți-a făcut, cei doi băieți, presupun prietenii lui, au aprobat din cap și tot ceea ce am făcut a fost să-mi dau ochii peste cap.
-Și cine dracu' te crezi să spui ce merită și ce nu?
-Harry Styles, domnișoară....? se aștepta ca eu să-i spun numele?
-Nu-mi pasă. Uite care-i chestia, nu știi ce s-a întâmplat și de ce. Așa că doar du-te acasă, nu vei fi acuzat de neascultare, nici de omisiune a unor dovezi sau de colaborare într-un delict, dacă faci asta, nu înțeleg de ce păreau atât de surprinși de cuvintele mele, dar pentru un motiv, erau.
-Cum poți fi atât de sigură? a întrebat cel scund.
-Îl știți pe tipul care a fost aici acum câteva secunde? am arătat spre baie, unde Leo era încă închis.
-Ofițerul Lawson? cel blond părea confuz.
-Da, el.
-Ce-i cu el? era rândul lui Harry să întrebe, încruntându-se.
-Dacă vorbesc cu el, totul va fi bine, am ridicat din umeri, ca și cum ar fi fost cel mai simplu lucru din lume, dar știam că Leo era mult prea enervat pe mine și nu va trece ușor peste asta.
-Ești împreună cu el? blondul a râs singur, până când privirea mea enervată a ajuns pe el, iar el a tăcut din gură.
-Este fratele meu. Acum dă-mi acel telefon tâmpit ca să șterg filmulețul, dacă vreți să plecați acasă cu bijuteriile voastre la locul lor, cel scund a părut să chicotească, dar ceva din vocea mea l-a făcut să realizeze că nu glumesc; probabil erau doar speriați de iubitul meu, care știau că este pe undeva pe aici.
-Nu sunt sigur..., cel scund a început să spună, dar eu mi-am întins mâna spre el.
-Dă-i drumul, să-mi acel telefon. Jur că veți fii bine. Pe lângă asta, a fost doar o bătaie tâmpită, nimic mai mult. Și pun pariu că nu vreți ca părinții voștri să afle că v-ați petrecut noapte într-o închisoare, așa-i? asta i-a atins. Mi-a dat telefonul și m-am uitat la ultimul filmuleț din acel fișier. Băieții bogați, ușor de convins. A trebuit să-mi opresc dorința să-mi dau ochii peste cap și am șters filmulețul. Și curând am făcut-o, i-am înmânat telefonul înapoi și i-am văzut ridicându-se stângaci și l-au lovit ușor în mână pe cel creț (care stătea încă inconfortabil lângă mine).
-Haz, ne duci înapoi acasă?
-Sigur. Descuiați voi mașina, vin și eu într-un minut, a aruncat cheile spre unul din băieți. Și încercați să nu-mi stricați radioul de data asta, cei doi băieți au chicotit și s-au depărtat, iar Harry se holba la mine.
-Pa, crețule, am spus dur, întorcându-mă și am început să mă depărtez.
-De aceea erai atât grăbită în mall? Superfemeia trebuia să-și salveze iubitul tâmpit de la închisoare? sarcasmul din vocea lui nu mă bucura deloc; de fapt, asta a făcut ca sângele să-mi curgă mai rapid prin vene, îmi simțeam obrajii arzând.
-Prietenii tăi au nevoie de tine în mașină. Du-te și ai de grijă de ei, ca să nu strice ceva. Pa, crețule, am repetat cuvintele anterioare, mai dur de data asta, doar ca să-l fac să înțeleagă că nu-l vreau aici. Felul cum am spus „pa" atât de ferm, probabil l-a convins, pentru că în curând a plecat, chicotind.
Ce dracu' era greșit cu el? Nu-mi pasă. Pentru că acum trebuie să vorbesc cu fratele meu, care era complet în rolul lui de „Ofițerul Lawson"; și când asta se întâmpla, era cel mai decis și mai grosolan tip din lume când venea vorba de mica lui soră problematică.
****
Capitol nou, guys. <3 Vă aștept cu o părere. :3
Cum vi se pare povestea până acum? :3