Damaged » h. styles au » Română

Capitolul 4 - Kirsten

Kirsten P.O.V.

Totul era încă confuz şi simțurile mele erau încă amorțite. Nu-mi puteam fixa privirea pe ceva, ştiam că ma voi simți aşa pentru o bună perioadă de vreme şi ştiam şi de ce: sedative. Asta nu m-a surprins deloc. Aşteptam doar să-mi simt corpul şi am oftat lăsăndu-mă pe spate căutând pe cineva cu privirea. Când am văzut că sunt singură, mi-am pus mâna în partea din spate a capului. Am simțit nişte zgârieturi care înca erau dureroase, era înca sensibilă în acea zonă.

Am gemut uşor şi mi-am închis ochii, încercând să nu gândsc prea mult, pentru că până şi asta durea. Imediat am simțit o mână pe umărul meu şi am zâmbit, simțind acea atingere atât de cunoscută mie.

-Deci domnişoara Kirsten este trează. Cum te simți? A spus ea când îmi verifica fişa medicală şi scriind ceva pe o foaie.

-Voi fii bine. Mersi Lana, chiar dacă nu i-am răspuns întrebării ei, nu trebuia să o fac; şi nu a insistat să mă facă să mă simt mai bine, pentru că mă ştia destul de bina ca să nu încerce să facă asta.

Lana era o femeie de aproape cincizeci de ani, foarte prietenoasă, care lucrează la spitalul local încă dinainte ca eu să mă nasc. Mereu a fost asistentă şi cu toții o placeau; chiar şi eu o făceam, care nu sunt sunt o persoană prietenoasă deloc. Prima oară când ne-am întâlnit a fost în urmă cu saşe ani şi i-a fost foarte greu să ajute o fată atât de dificilă. Încă de atunci a învățat cum sa se descurce cu mine, chiar dacă nu era unul din cele mai uşoare treburi. Aveam încredere în ea şi la fel de bine mă înțelegeam cu singura ei fiica Evangeline- cel mai des o strigam Angel- o fată de nouă ani, care mereu pare fericită şi îi bine-dispunea pe toți indiferent de situație.

Când ea era încă ocupată cu studiatul foilor, m-am ridicat şi am încercat să stau dreaptă, de aceasta data reuşind. M-am aşezat pe podea ca să-mi pot încălța papucii. Când îmi făceam şireturile, am văzut-o pe Lana venind spre mine şi mi-a pus o mână pe spate. Din atingerea ei ştiam că era îngrijorată; din nou. Dar nu avea curajul sa o spună cu voce tare; niciodată nu o făcea.

-Ai grijă de tine, a fost tot ceea ce a spus şi atunci mi-am ridicat privirea şi am întâlnit-o pe a ei. Şi va trebui să iei una din asta, o dată pe zi, mi-a arătat un mic recipient cu pastile, zâmbindu-mi cald. Pentru a îndepărta durerea, ştii.

-Mersi, am spus luând recipientul şi punându-l în buzunarul gecii. Promit ca le voi lua, s-a uitat la mine pentru un timp şi apoi mi-a zâmbit uşor, aprobând din cap.

-Hei, Kirsten. Duminica viitoare este ziua lui Angel şi vom da totrul la ora şapte. Vrei să vii? ochii ei stăluceau de speranță şi ştiam că mă vrea acolo; deşi nu cred ca Tyler va fi de acord să vină cu mine. El iubea copiii, dar nu-i placea să fie înconjurat de multă lume, sa fim înconjurați.

-Voi face tot ce pot ca să fiu acolo. Spune-i lui Angel să mă aştepte. Iar acum chiar trebuie să plec, ea a aprobat din cap din nou, înainte să ies rapid pe uşă. Ceasul de pe perete arăta că era deja trecut de miezul nopții şi inima mi s-a zbătut în piept. De cât timp mă aflu aici? Din câte îmi aduc aminte, de vreo trei ore. Ultima oară când m-am uitat la telefon ca să verific ceasul era ora nouă, iar eu cu Tyler eram înca la mall.

În drumul meu spre ieşire am întâlnit nişte fețe cunoscute, care mi-am zâmbit şi m-am salutat din cap, iar eu doar le-am zâmbit forțat, încercând să fiu cât mai rapidă. În scurt timp, noaptea întunecată era deasupra mea şi aerul rece mi-a ajuns pe piele, făcându-mă să tremur.

Dacă aș fi decis să merg până la secția de poliție, mi-ar lua mult prea mult și e ceva ce Tyler nu-mi va ierta. Pun pariu că este deja mult prea enervat pe mine. Așa că cea mai rapidă variantă rămânea taxiul, care, din fericire, era parcat pe partea cealaltă a străzii, iar o femeie roșcată a ieșit cu bagaje afară. Șoferul a ajutat-o să scoată toate plasele afară și imediat ce ea a plecat, m-am așezat pa locul din spate, spunându-i cu exactitate unde să mă ducă.