- Da, mama, incerc!!! Mi-e greu, dar stiu ce am de facut. Ne vedem mai tarziu. Ma duc sa-mi petrec cele cateva clipe care au mai ramas cu ei… cu el – am spus coborandu-mi vocea.
- Eva, imi pare rau pentru asta, dar chiar este necesar. Mereu te-am invatat sa nu te atasezi de oameni.
- Stiu mama. Pe tine te-am ales, cu tine merg.
- Bine, scumpa mea. Iti promit ca va fi diferit de data asta.
- Si eu sper…
Am plecat trantind usa in urma mea. Nu voiam sa-mi pierd mama asa ca am ales sa raman alaturi de ea. M-am grabit spre primul magazin deschis si mi-am luat un pachet de tigari. Fiecare parte a trupului imi tremura si simteam nevoia sa ma calmez. M-am asezat pe banca din parc, cea din fata terenului de baschet si am inceput sa inhalez fumul care mi-a dezamortit corpul in mai putin de un minut. Mi-am strans picioarele sub mine si am scos din rucsac caietul cu povestea mea. Am inceput sa citesc fiecare rand umplut cu sentimente, fiecare fila care devenise parte din mine. Totul se derula in mintea mea ca un film, retraiam fiecare cuvant scris si imi era dor de clipele pierdute. Ma dizolvam printre paginile propriei scrieri: primul sarut il simteam pe buzele mele reci, prima noapte impreuna imi accelera bataile inimii, prima palma pe care i-am dat-o ma facea sa zambesc.
- Te urasc mama, mi-a scapat printre buze si o lacrima curgea lin pe obraz.
Mi-am luat inca o tigara din pachet. Ma uitam fascinata la fumul care plutea si care se imprastia in mii de directii, ma vedeam pe mine, atat de pierduta. Pixul a inceput sa-mi asterne gandurile pe foaie:
“ Imi pare rau pentru ultimele luni. Nu ai simtit ca povestea noastra ajunge la sfarsit? Nu ai simtit ca eu am adus-o la sfarsit? Respingerea mea probabil te-a durut, dar crede-ma cand iti spun ca nu am stiut cum sa procedez altfel. Ma doare sa las totul in urma. Ma doare sa te uit, sa sterg imaginile care mi s-au impregnat in minte. Mi-e greu sa ma las aici, dar nu cred ca va mai exista vreun un loc in care sa ma simt ca acasa. Am obtinut acea putere pe care o numesc “nepasare”, aceea care ma va ajuta sa calc in picioare un an de trairi intense, un an nelipstit de sentimente si emotii. Iarta-ma, te rog…
Eroului din povestea cea mai frumoasa a vietii mele.
Cu dragoste,
Eva, mica ta printesa. “
Scrumul de tigara mi-a cazut pe ultimele cuvinte, acoperind aproape in intregime “dragostea” mea pentru el. Am vrut sa curat acel loc, dar cenusa aceea a murdarit cel mai pur sentiment pe care l-am nutrit pentru cineva vreodata. Mi-am apropiat buzele de fila caietului si am sarutat sfarsitul povestii. M-am ridicat de pe banca si m-am indreptat spre terenul de baschet. Am asezat caietul pe banca de pe margine si oricine l-ar fi gasit cu siguranta va stii cui ii apartine.
- Eva!
M-am intors speriata, sperand din tot sufletul sa nu fie Damian. Am indesat caietul in rucsac cat de repede am putut si mi-am pus pe fata cel mai mare zambet pe care il puteam avea in acele clipe.
- Doamne, Ediii!!! Nu pot sa cred! Nu te-am mai vazut de atat de mult timp. Vino aici!
I-am sarit in brate si l-am strans cat de tare am putut. Desi imi fusese dor de el, in mod normal nu as fi actionat asa. Cu siguranta ceva se schimbase in mine de cand am aflat ca trebuia sa plec.
- Eva, asa dor ti-era de mine?
- Avand in vedere ca asta e ultima data cand ne vedem, evident ca imi va fi dor.
- Ce vrei sa spui? Pleci? Unde?
- Mama a primit o slujba in capatul celalalt al tarii si vom pleca. Nu pot sa o las singura, desi ea m-a lasat de atatea ori. Ea e mama mea si o iubesc cel mai mult, desi in momente ca acestea imi vine s-o omor, am spus si un suras mi-a scapat.
- Si Damian?
- Am inceput sa-mi iau la revedere de la el cu luni in urma. Nici acum nu m-am impacat cu gandul ca voi pleca si de aceea nici el nu stie ca plec.
- Cum naiba? Si ai sa pleci asa dintr-o data?
- Imediat dupa Craciun.
- Asta inseamna ca mai stai 4 zile?
- Exact, geniule. Acum hai sa facem ceva interesant.
- La 11 trebuia sa ma intalnesc cu niste prieteni.
- Unde?
- Mai tii minte cand a fost concertul acela din februarie?
- Da.
- Acolo mergem. Vrei sa vii?
- Sigur. Mergem pe jos te rog? Nu ma grabesc deloc sa ajung acasa.
- Cum vrei tu. Ai sa-mi dai o tigara?
- Aha, am inganat eu oferindu-i pachetul, nu inainte de a lua una. Edi, ce s-a intamplat cu Ana?
- Hmm, a decis ca ne intelegem mai bine ca prieteni. Mie imi placea toata drama, spuse el razand. Sa o fi vazut cand se enerva si arunca cu tot ce prindea in mine. A spart odata o vaza de-a maica-sii si cand m-am repezit spre ea, m-am prefacut ca am calcat in cioburi. S-a panicat si a inceput sa planga. Am luat-o in brate si i-am spus sa termine ca era doar o gluma. S-a infuriat si mi-a dat un pumn.
- Ana, cum sa nu o iubesti. Edi, tu ai iubit-o?
- Sincer, da, dar mai mult imi placea sa o am in pat.
- De ce nu ma mir? Ea a spus acelasi lucru. Poate e mai bine asa: fara obligatii.
- Tu, in schimb, te-ai afundat in jocul ala si acum nu mai poti iesi.
- Stiu. Si e al naibii de enervant sa stiu ca eu am inceput totul si am cazut in propria plasa.
- Il iubesti?
- Nu stiu – am tras inca un fum care mi-a inundat plamanii – poate. Uneori simt ca am o obligatie fata de el sa termin povestea noastra.
- Aiurea rau de tot. Haide ca o sa uiti acum de tot. Am ceva pe care trebuie neaparat sa-l incerci.
- Bine ca esti tu aici sa ma salvezi, i-am spus luandu-l de gat, desi era cu vreo 15 cm mai inalt ca mine.
M-a urcat in spatele sau si asa m-a dus pana la intrarea in pub. Eram recunoscatoare pentru un astfel de prieten si asta avea sa fie o ultima zi perfecta, asta era ziua in care totul se incheia asa cum a inceput.
L-am tinut in brate si mi-am ascunt fata la pieptul lui pana ne-am asezat la o masa mai retrasa. Localul nu se schimbase: acelasi fum invaluia atmosfera, facandu-ti ochii sa arda, aceeasi muzica care trezea in orice pasiune. Am ajuns la o masa la care stateau vreo opt sau noua prieteni de-ai lui Edi. Le-am facut cu mana si ei m-au salutat. Am vazut-o si pe Mara, tipa de la juralism.
- Hei Mara ce mai faci?
- Eva, ma bucur sa te vad. Hai ca e un loc liber langa mine.
- Edi, ai intarziat? Ce ti-a luat atat sa iei un taxi? il intreba Stefan.
- Eva a vrut sa mergem pe jos.
- Acum esti dominat de o tipa.
- Una buna, raspunse Adi de langa el.
Am inceput sa rad. M-am desprins din bratele lui Edi, dar m-a prins de mana si m-a tras inapoi.
- Eva sta cu mine in seara asta, spuse el si ma aseza pe picioarele sale.
- Sunt a lui, imi pare rau Mara, i-am spus razand.
Imediat toti cei de la masa s-au imparit in grupuri de 2-3 si au inceput sa dezbata diferite subiecte. Am inceput sa vorbesc cu Mara desi se afla in partea cealalta a mesei. Edi isi mai afunda capul in parul meu si rasufla pe gatul meu dandu-mi fiori. Stefan, care se afla langa mine, mi-a intins mana in care avea un joint.
- Trage, imi spuse el zambind.
- Mai incolo. Abia am ajuns.
- E ultima data cand iti dau. Trage!
- Las-o bai in pace, daca nu vrea, ii raspunse Mara enervata.
M-am uitat amuzata la chipul lui care se schimbase. I-am luat jointul din mana si am tras de cateva ori si apoi i-am dat lui Edi, care l-a dat la urmatorul. M-am apropiat de Stefan si am expirat fumul.
- Trage si tu acum.
- Esti o mica tar…
- Taci naibii! ii spuse Edi, tragandu-ma de langa Stefan. E a mea.
- Niciodata nu te-ai suparat cand ne imparteam “partenerele”.
- Acum e diferit. Uite, ia si taci, spuse Edi si ii arunca pe masa pachetul meu de tigari.
M-am intors zamind catre cel care ma salvase si l-am sarutat usor pe buze. El mi-a prins buzele intr-ale sale si mi-a dat un sarut in care m-am pierdut. Privirile celor de la masa s-au indreptat spre noi. Singura care ma facea sa ma simt vinovata era Mara. Ea stia povestea mea cu Damian, ea il cunostea de cativa ani si chiar ii era o prietena destul de buna. Cu siguranta, el va afla de “flirtul” meu, dar nu mai conta pentru ca acum imi luam adio de la tot.
- Edi ai spus ca ne aduci ceva in seara asta. Si nu cred ca te-ai referit la Eva.
- Nu glumetule. Ce zici de asta? ii raspunse el pe un ton arogant fluturand in fata lui Adi un pliculet cu praf alb. In seara asta, fac eu cinste. Maine e randul tau Adi.
- Fie. Ai face bine sa nu ma dezamagesti.
- Incearca.
Edi i-a aruncat plicul si Adi a gustat. Ochii au inceput sa-i sclipeasca semn ca nu era dezamagit. Cativa de langa el au luat si ei.
- Da-mi si mie Adi.
- Te sfatuiesc sa nu iei din aia daca vrei sa ajungi intreaga acasa.
- Ti-am spus ca nu am de ce sa mai ajung acasa. Si nu fii prostut. Nu poate dauna cu nimic.
Edi a pus pe degetul sau putin din pudra aceea alba si mi l-a intins. Starea care m-a cuprins cand am simtit drogul pe limba mea era de nedescris. Era pentru prima data cand ma simteam atat de desprinsa de realitate, atat de libera si lipsita de griji.
- Haide sa iti multumesc pentru starea care mi-ai dat-o, i-am soptit lui Edi la ureche.
- Eva, nu stii ce vorbesti.
- Ba da. Vreau ca asta sa fie ultimul meu… cadou pentru tine. Vii sau nu?
- Da, spuse dupa ce luase si el din pliculet.
Ne-am ridicat de la masa si am pasit incet in timp ce ne sarutam spre aceeasi baie de acum un an. Diferenta era ca acum chiar imi doream sa se intample, chiar voiam sa gresesc prin a ma darui lui Edi sperand ca despartirea sa fie mai usoara.
Am inchis usa in urma noastra. Un neon lumina slab incaperea. Aceleasi oglinzi mari si murdare de urme ale celor care probabil faceau acelasi lucru. Sentimentul de vinovatie m-a cuprins, dar m-am hotarat sa continui. Edi m-a lipit de peretele rece si isi plimba mainile pe trupul meu. Buzele mele se impleteau cu ale sale intr-un sarut pasional, printre care strecuram si cateva muscaturi. M-a ridicat in brate, iar eu mi-am incolacit picioarele in jurul sau. Mi-a aruncat o privire in care citeam satisfactie si i-am zambit.
- Si cand te gandesti ca a trebuit sa astepti un an pentru asta.
- A meritat, spuse el in timp ce imi saruta gatul.
Telefonul meu a inceput sa-mi vibreze. Chiar isi gasise cel mai prost moment. L-am intrerupt pe Edi ca sa pot vedea cine ma suna. Am raspuns.
- Da mama. Ce vrei?
- E cam tarziu. Nu vii si tu acasa? Mi-e cam urat singura.
- O sa te obisnuiesti cu sentimentul la fel cum am facut-o si eu.
- Eva, ce naiba ai? Iar ai fumat toate porcariile?
- M-am oprit vreodata? Haide mama trebuie sa te las. Sunt in mijlocul unei actiuni importante.
Edi a inceput sa rada si mi-a sarutat buzele puternic.
- Eva, nu te mai comporta asa. Vino acasa!
- Asa cum mama? Asa cum m-am educat singura? Daca vrei vino sa ma iei. Sunt la pubul de la iesirea din oras, dar te rog lasa-ma sa-mi iau adio de la el asa cum trebuie.
- Evident ca voi veni. Damian e cu tine?
- Cine? Nu stiu nimic de el si nu ma intereseaza. Haide fii o mama buna! Vino si ma salveaza.
- Eva, termina! Ai grija de tine pana vin.
- Are Edi, am spus zambindu-i larg celui care ma tinea in bratele sale.
Am inchis telefonul si am oftat. De ce trebuia sa-mi strice si ultima noape? Imi vine s-o urasc! I-am luat chipul lui Edi in palmele mele si l-am privit. Trasaturile sale au inceput sa semene cu ale lui Damian. Mi-am pus degetul aratator pe nasul sau si am inceput sa ii conturez faza. Nimic nu se potrivea.
- Lasa-ma jos te rog.
- S-a intamplat ceva?
- Nebuna aia mi-a stricat toata noaptea.
- N-o baga in seama, spuse el continuand sa-mi mangaie abdomenul.
- Am un sentiment ciudat. Poate nu trebuia sa vorbesc asa cu ea.
- Ti-am spus sa nu iei prostia aia.
- Nu incerca sa ma educi tu acum. vino aici!
L-am tras de tricou, trupul sau lipindu-se de al meu. Mi-a ridicat piciorul si si-a strecurat mana sub fusta mea, ridicand-o. Ma uitam in gol si simteam ca nu mai apartin acelei lumi. Am icnit si o lacrima mi-a curs pe obraz cand el devenise una cu mine. Imi parea rau… atat de rau, dar orgoliul m-a facut sa continui.
Cand am iesit din baie, m-am dus la masa si am baut jumatate de sticla de bere dintr-o inghititura. Am incercat sa o sun pe mama sa vad unde e, dar nu imi raspundea.
- Vrei sa pleci? ma intreba Edi zambind cu subinteles.
- Nu. Sper doar sa nu faca vreo scena cand apare.
- Stai linistita sunt aici.
Mi-am lasat capul pe umarul lui Edi si am continuat sa vorbesc cu o tipa destul de simpatica, dar prea aeriana pentru mine. Am aruncat o privire la ceas. Aveam cateva apeluri nepreluate, dar nu m-am uitat sa vad de la cine erau. Aproape trei dimineata, iar eu aveam orele numerate pana la plecare.
- Bai s-a auzit sirena unei salvari cat erati voi pe culmile fericirii.
- Esti invidios? i-am spus tipului de langa Edi. Cine stie ce prost a plecat drogat de aici. Noroc cu taxiurile.
Telefonul iar a inceput sa sune. Am presupus ca e mama si i-am raspuns.
- Mama ai ajuns?
- Nu sunt mama ta, spuse cel care imi raspunse.
- Damian, de ce naiba ma suni?
- Vino afara. Sunt la cativa metri de pub. Nu pot sa merg din cauza unei coloane.
- Da. Poate din cauza accidentului.
- Stii despre accident?
- Da, mi-au spus prietenii mei.
- Stii cine a fost implicat?
- Nu ma intereseaza. Probabil niste drogati.
- Eva… masina mamei tale.
- Ce e cu mama? am tipat ridicandu-ma in picioare. Stai unde esti. Vin acum!
- Ce s-a intamplat? intreba Edi nedumerit.
- Mama… a fost ultimul cuvant pe care l-am spus.
Mi-am luat rucsacul si am fugit. O durere m-a izbit in piept si am simtit cum imi pierd echilibrul. I-am gasit masina lui Damian si m-am urcat in ea.
- Ce s-a intamplat?? Unde e? Zi-mi ca e bine te rog! am inceput sa spun printre lacrimi.
- E la spital. Nu stiu nimic de ea. L-am rugat pe tata sa ma sune daca ea se trezeste.
- Tatal tau?
- Da e medic si s-a ocupat de ea cand a aflat ca e mama ta.
- Hai sa mergem te rog. Trebuie sa o vad, sa-mi cer iertare.
- Ce i-ai facut?
- Nimic… i-am spus si un nod mi s-a pus in gand. L-am tradat si pe el, el care in cel mai greu moment era cu mine. Mi-era rusine de mine.
Au trecut 20 de minute pana am reusit sa iesim din coloana aceea infernala. Nu mai ramasese aproape nimic din masina mamei si speram ca ea sa fie bine. Daca as fi venit cand m-a rugat, daca n-as mai fi suparat-o, daca... Imaginile cu mama au inceput sa-mi inunde mintea facandu-ma sa izbucnesc intr-un plans. Ma simteam distrusa si singura. Mi-era groaza de ce s-ar putea intampla.
Spitalul parea a fi intr-o agitatie continua. Sectia de chirurgie era la etajul patru si am urcat cat de repede am putut. Damian s-a dus sa se intereseze la una din asistente daca tatal sau era acolo si daca stia ceva de mama. S-a intors spre mine, parca hipnotizat, si m-a luat in brate.
- Tata e in biroul lui. Fii tare te rog. Sunt alaturi de tine.
- Ce vrei sa spui?
Am intrat intr-un cabinet imens. Simteam ca ma sufoc desi o fereastra era deschisa.
- Eva, eu sunt tatal lui Damian, Paul. Imi pare rau ca trebuie sa ne cunoastem in astfel de circumstante, dar…
- Mama? Unde e mama mea? am inceput sa tip ca o nebuna.
- Eva, draga, imi pare rau. Am facut tot ce am putut.
- Cum?? N-ai facut suficient!! Du-te si fa-o bine!!
- Mama ta a decedat acum zece minute. Imi pare rau pentru pierderea ta.
Nu-mi venea sa cred ce auzeam. Mama mea nu mai e? M-a parasit? Am ramas singura? Am inceput sa tremur si frigul mi-a acaparat corpul.
- MAAAAMAAAAA!!! am tipat cat de tare am putut si am cazut in genunchi plangand in hohote. Mamica mea… era tot ce aveam… mamica mea. Nu se poate…
- Damian, aseaz-o pe fotoliul acela. Ma duc sa ii aduc niste calmante.
- Nu vreau nimic!!!! O vreau pe mama!
M-am eliberat din bratele lui Damian si am iesit pe usa. Am inceput sa fug. Nici nu stiam incotro, dar am fugit. Am oprit o asistenta si am intrebat-o daca stie ceva despre mama. Cand am ajuns am vazut-o intinsa pe patul alb, murdara de sange. Asistentele roiau in jurul ei deconectandu-o de la aparate. Am intrat imediat in camera. Mi-am facut loc printre ele si am luat in brate trupul neinsufletit al mamei.
- Mamica mea… vino inapoi te rog… am nevoie de tine. Mamica mea!!
- Luati-o de langa pacient.
- Mama mea… spuneam printre lacrimile care imi inundasera chipul si care cazusera si pe fata mamei.
- Eva, vino aici. Lasa asistentele sa isi faca treaba.
- Nu! Lasa-ma!! Trebuie sa stau langa ea. Trebuie sa fiu cu ea. Mama, te iubesc, mama… vino inapoi te rog. Mama…
Damian se lupta sa ma ridice de pat. Ma agatasem de trupul mamei si nu mai voiam sa-i dau drumul. Am inceput sa vad totul in ceata. Camera se invartea cu mine si simteam ca imi pierd orice echilibru.
- Mama, ia-ma cu tine!
Acestea au fost ultimele mele cuvinte inainte sa vad negru in fata ochilor si sa-mi pierd constiinta. Vocile oamenilor se auzeau tot mai infundate, iar eu simteam ca parasesc acea lume. Imaginea mamei mi-a invadat mintea si atunci m-am linistit.