L-am împins de pe mine şi m-am ridicat în picioare.
-Ce faci aici? Se încruntă şi mă priveşte cum mă plimb ca apucata. Mâinile îmi tremură şi mă mănâncă, observ mici scântei cum îmi ies din palme. Simt cum totul îmi scapă de sub control.
-April!
-Stai departe de mine! Alaskan pleacă. Îmi scapă de sub control!Nu pot să o controlez!
Închid ochii şi încep să respir ciudat. Strâng pumni cât pot de mult. Măcar Alaskan a plecat, te rog doamne să mă fi ascultat şi să fi plecat! Cad în genunchi şi strâng poalele hanoracul în pumni, tot corpul mă doare groaznic. Ce naiba se întâmplă?
Respir greu, sacadat. Ca magia să fie eliberată necesită multă îndemânare, pe care eu nu o aveam. Era din
ce în ce mai puternic și nu știu dacă-i
mai pot ține piept pentru mult timp. Am citit despre asta în jurnalul mamei.
Durerea punea stăpânire pe trupul meu
și era chinuitor chiar și să respir. Dacă magia vrea să fie liberă atunci o laşi să fie liberă, dar eu nu vreau asta, nu acum. Nu când el e în preajma mea şi îi pot face rău.
-Alaskan, pleacă! Îl avertizez cu greu. Nu mai pot să mă înfrânez, şoptesc chinuit.
Își închise ochii strâns, dându-se bătută.
Nu îi mai putea face față. Nu avea cum.
Spera doar ca Alaskan să fi plecat deja.
Se împăca cu gândul că avea să-și
piardă cunoștiința complet încurând
și nu avea să mai simtă acea durere
infernabilă.
Dar ceva se schimbase. Parcă era prinsă într-o bulă uriaşă de căldură, protectoare și caldă, ce nu o lăsa să cadă în golul în care urma să se piardă . În loc să amorțească, devenea din ce în ce mai receptivă la ce o înconjura. Durerea resimțită în fiecare celulă a corpului se ameliora treptat, de parcă cineva o mângâia și îi lua atât durerea fizică, cat şi cea psihică.
Îşi auzea inima bătând cu putere
chiar lângă ureche. Începea să simtă
două mâini ce se plimbau disperate pe
spatele ei, alinându-i durerea și parcă
asigurându-se că nu avea să dispară subit din braţele lui.
Nu își auzea propria inimă bătând, ci a
altcuiva pentru că avea obrazul lipit de
pieptul cuiva care respira precipitat.
Nu era singură. Cineva îl alina în acele
clipe și pentru un moment scurt, se
temea ca nu cumva să fi murit și să fie
în brațele unui înger sau altă creatură
din Lumea de Dincolo. Era învăluitā
într-o căldură liniștitoare ce pur și
simplu părea ireală. Era acasă. Îl auzea cum îi şoptea în păr.
-Sunt aici. Gata, a trecut.
Încă avea ochii închişi când se agăţă de nişte umeri masivi şi trase aer lacom, pieptul parcă stând să explodezedin clipă in clipă. Nu știa ce se întâmplase
cu ea mai exact și cum era posibil,
dar era sigur că el era acolo. Îl simțea îmbrățișând-o în exterior, dar se afla și în interiorul său, vindecându-i răni de care nici ea nu era complet conştientă de ele.
-Ce ai făcut? am șoptit buimacă.
-Nu ştiu. Simțeam că te doare
îngrozitor. Voiam să înceteze.., vocea
i se sparse în final.
-De ce nu ai plecat..? Sunt aproape sigură că i-am îmbibat maieul cu lacrimile şi muci mei. Îndrăzni să-și ridice chipul și să-i
întâlnească oceanul din ochii
înlăcrimați.
-Nu știu, nu am putut.
-De ce ești așa idiot? gemu, agățându-se şi mai mult de cât era posibil de el. Te puteam răni.
-Nu m-a lăsat inima să te las aşa,
replică pe un ton scăzut și își desprinse
o mână de pe trupul meu pentru ami da părul de pe față.
- Ești inconștient, am murmurat fără să mă pot abține, lăsându-mi chipul în jos,
aproape sprijinit de umărul lui.
-Ei bine, inconştienţa mea te-a
făcut cel puțin pe tine conștientă, rosti cu mai multă siguranță în glas. Ce s-a întâmplat mai devreme? iar ea
scutură subtil din cap. Uită pentru o secundă de băiatul mort din haita lui.
-Don. Băiatul se încruntă şi se ridică în genunchi.
-Dacă te-a rănit o să merg la el şi o să..nu apucă să continuie că April i-o tăie scurt.
-Don e mort! Se uita pulversat la ea, nu-i venea să creadă.
-Poftim?
-Din cauza mea. Eu sunt singura vinovată..vocea i se sparse la final şi privea şocul de pe fața lui Alaskan. Acestuia îi venea greu a crede, în copilărie April abia dacă se atingea de o muscă, da păi să omoare un om. Poate se schimbase cu trecerea anilor şi..se blestemă singur pentru gândul ăsta şi îl aruncă în cel mai îndepărtat colț al minți.
-Ce s-a întâmplat? Încercă să se apropie de ea dar se trase repede.
-Stai departe. Nu vreau să te rănesc..Acesta o prinse de mână şi pentru câteva secunde văzu o imagine cu el. Era înconjurat şi rănit. Murea în fața ei, iar ea nu putea face nimic să îi amelioreze durerea.
Se trase ca şi curentată din strânsoarea lui şi îşi privi mâinile care în viziunea ei, erau pătate cu sângele lui.
-Trebuie să plec. Se întoarse şi îşi croi drum printre crengi. Voia să ajungă în cameră şi să plângă sub plapuma ei ca atunci când era copil, dar nu putea face asta. Acum trebuia să îşi înfrunte problemele. O energie ciudată o conduse pe un alt drum fără să îşi de-a seama şi se trezi în fața pietrelor blestemate. O umbră era cățărată pe una dintre pietre, având o carte în mână. Energia venea de la el. Se strecură în spatele ei cât ai zice peşte.
-Oh, salutare străino. În sfârşit ne întâlnim. April îl analiză şi nu putea scăpa de sentimentul de familiaritate. Părul roşcat închis şi ochii albaştri o cercetau curios.
-De unde mă cunoşti ? Am întrebat buimacă. Acesta zâmbeşte dându-şi capul pe spate şi îşi vâră mâinile în buzunar.
-Nu te mănânc stai liniştită. Nu sunt vreun criminal în serie care te ciopârțeşte şi te înghesui în frigider sau te dau la animale, dacă la asta te gândeşti. Icnesc.
-Nu mă gândeam la asta. Şi nu mint, chiar nu mă gândeam, m-aş fi bucurat dacă era un criminal. Ar fi scăpat lumea de o problemă. Scutur capul şi arunc această idee în fundul minți.
-Hmm dap. Sunt Augustin.
-Bine.
-Băiatul care te-a salvat de la probabil cea mai urâtă contuzie. Mijesc ochii.Biblioteca, continuă el.
-Ahh. Ămm mulțumesc..pentru asta. Mă sprijin fără să vreau de una dintre pietre, iar aceasta începe să lumineze ciudat. Icnesc şi mă dau în spate, astfel ajungând în brațele lui Augustin. Ce sunt chestiile astea? Spun mai mult pentru mine.
-Sunt create de prima directoare a şcolii. Agatha Jenner's.
-Agatha Jenner's. Repet eu. Îi simt degetele cum se plimbă pe abdomenul meu şi tresar, spunând primul lucru care îmi vine în minte.
-Am iubit. Acesta se uită la mine neînțelegând ce vorbesc, apoi râde isteric.
-Nu mă dau la tine. Şi ştiu că ai iubit. Alaskan te-a pândit mereu, asigurându-se că eşti în regulă. A fost practic, umbra ta. Icnesc şocată.
-Nu mă refeream la Alaskan!
-Hmm. Atunci cine e? Mă priveşte curios şi tot odată amuzat.
-Nu contează asta. Ce vrei de la mine?
-Vreau să te ajut cu magia ta, nu să mă dau la tine. Mă ridic din brațele lui şi îi scanez fața, care îi e lipsită de orice emoție.
-Şi ce vrei în schimb?
-Nimic. Pufnesc.
-Nimeni nu face nimic pe gratis. Deci ce vrei în schimb? Se uită direct în ochii mei, dar se simte de parcă s-ar uita în sufletul meu de fapt.
-Deci accepți.
-N-am zis asta.
-Directoarea are o carte care îmi aparține.
-Şi?
-Vreau să intri în biroul directoarei şi să o iei.
-De ce eu?
-Are o vrajă ce îmi depăşeşte puterile.
-Şi dacă declanşez vraja şi sunt prinsă de Mary. Acum e rândul lui să pufnească.
-Eşti puternică deci nu ai cum să dai greş.
Sună tentant,da. Dar nu ştiu ce să fac. Simt ceva pentru tipul ăsta şi nu îmi place. Trebuie să aflu ce e cu el şi poate mă ajută cu puterile mele. Doar trebuie să am grijă.
-Bine, accept. Cu ce începem?
-Emoții.
-Poftim? Mă uit şocată la el. Tipul ăsta are chef de glume?
-Asta e prima noastră lecție. Gândeşte-te la asta.
O nouă zi, un nou capitol🥰. Şi încă ceva, la mulți ani de Sfântul Nicolae dragilor !!!!