Chiar și după ce ți-a frânt inima, tu continui să îl aperi.
★
Mi-am turnat un pahar de whiskey, așezându-mă cu fundul pe blatul din bucătarie. Era 7 dimineața, soarele răsărise deja, iar eu nu puteam să adorm. Coșmarurile nu voiau să îmi dea pace. Mă mâncau de vie. Toate păcatele ieșeau la suprafață când îmi închideam ochii. Eram prizoniera propriilor gânduri.
–Știi că sticla aia costă 10 mii de dolari, nu? Glasul lui Voldemort răsună cu putere în încăpere, făcându-mă să tresar speriată, dezechilibrându-mă.
–Doamne, Klaus, m-ai speriat! Ce naiba cauți aici?
Reușesc să îmi găsesc echilibrul, înainte să sărut podeaua, migrena devenind mai cruntă.
–Nu trebuie să te ascunzi de mine, puștoaico, am mai trecut odată prin asta cu Xander. Oftează și face câțiva pași spre mine.
Fața sa îmi indica că nici el nu a apucat să se odihnească. Știam ce demoni mă bântuiau pe mine, dar pe el cine nu-l lăsa să doarmă?
–Nu înțeleg la ce te referi. Mă încrunt.
–Suferi de insomnii. Mintea ta nu te lasă să dormi. Dar și când te lasă, te atacă cu coșmaruri. Vorbesc despre cele în care speri să te salveze cineva.
–Nu știi despre ce vorbești! Rostesc, ferindu-mi privirea.
Avea dreptate. Îmi doream cu ardoare să mă salveze cineva. Să nu apuc să retrăiesc la nesfârșit momentul în care verișoara mea se aruncă de pe clădirea aia blestemată. Mi-aș dori să fi fost cineva care să o fi salvat-o, când eu nu eram acolo.
–Ai idee că vorbești în somn? Că țipi? Haide, acuză-mă că mint, deși amândoi știm că Sara e cea care-ți bântuie visele!
–Nu vrea să-mi dea pace. Admit, ridicându-mi privirea din pahar spre fereastră. E ca și cum s-ar răzbuna pe mine pentru că trăiesc și ea nu.
–A fost alegerea ei, Avril, nu are de ce să fie furioasă.
–Oare? Surâd amarnic. Am părăsit-o.
–Ai ales să pleci. Nu e ca și cum ai abandonat-o!
Nu era primul care îmi reamintește lucrul asta, doar că eu nu pot să accept.
–Puteam să fac mai mult.. Șoptesc, fiind pe punctul de a izbucni în lacrimi.
–Poate, dar mai poți schimba ceva acum? Uită-te de exemplu la fratele tău, uită-te cât de fericit e de viața pe care i-ai oferit-o!
–Sper!
–Nu e doar asta. Ce te mai apasă?
–Nu sunt sigură că pot să-ți spun.
–De ce? Ce ai mai făcut? Mă interoghează, fiind deja obișnuit cu boacănele mele.
–De data asta, nimic. Doar că...m-am întâlnit cu Alek.
–Ți-a făcut ceva? E primul lucru care mă întreabă.
–Nu, nu mi-a făcut nimic. Dimpotrivă, mi-a deschis ochii.
–Ți-a spus că Lucy trăiește, nu-i așa?
Mă întorc parcă trăsnită spre el, încercând să-mi dau seama de ce se întâmplă? El tocmai a spus ce cred eu? Nu știam dacă e vina drogurilor, alcoolului sau a lipsei de somn.
Gâtul mi se uscase și îmi simțeam corpul paralizat din cauza șocului.
–Și tu știai? Reușesc să scot aceste cuvinte pe gură, mai mult forțat, deoarece corpul mi se împotrivea.
Și nu puteam să mă abțin să nu mă întreb: oare Xander știe că ea trăiește?
–Nu sunt prost, Avril, nu mi-am ridicat un imperiu crezând minciunile unei copile! Se revoltă jignit. I-am spui lui Xander că făcea o greșeală cu fata asta, dar era tânăr și îndrăgostit. Simțea că nimeni nu-i poate sta în cale când se afla în prezența ei, că era indestructibil. Ea îl făcea să se simtă așa. Eram familiar cu sentimentul pentru că așa-
–Pentru că așa te-a făcut mama lui să te simți. Realizez și observ durerea din ochii săi.
–Clarissa era o femeie uimitoare, ce-ți tăia respirația când intra într-o încăpere. Vorbește, zâmbind cu amar și dor față de iubirea pe care a pierdut-o cu mult timp în urmă.
–Când ne-am cunoscut, Xander era într-un fel intrigat de aceasta asemănare dintre mine și Lucy. Mi-a mărturisit că atunci când privea spre mine, îi aduceam aminte de ea, dar cu cât privea mai adânc spre sufletul meu, descoperea o lume atât de diferită de a ei, încât îl stârnea să afle mai multe. Mi-a spus că nu înțelegea cum eu reușeam să-i calmez furtuna, în timp ce ea doar o întețea.
–Cu cât e mierea mai dulce, cu atât e mai letală capcana. Lucy e o vulpe vicleană, ce se prefăcea a fi inocentă. Xander nu vedea asta, dar noi ceilalți, da.
–Acum 6 luni, știai de zvonurile că Alek s-a întâlnit cu o brunetă în Long Beach, de-asta l-ai trimis pe Xander să verifice!
–Speram că și el o să afle, dar vipera s-a târât repede de-acolo!
–De ce nu ne-ai spus că e în viață? De ce nu i-ai spus lui asta? Merita să știe! M-am răzvrătit mânioasă, azvârlind paharul pe podea. Xander a suferit în tot timpul asta și s-a învinovățit!
–Chiar și după ce ți-a frânt inima, tu continui să îl aperi. Se oprește câteva momente să mă privească, parcă meditând la ceva. Oricum, Xander nu m-ar fi crezut! Continuă să vorbească.
–Și acum?
–Trebuie să o găsim înainte ca el să afle.
–Ți-e frică că se vor împăca? Dau glas singurului gând care nu-mi dădea pace.
Îmi era teamă că Xander s-ar putea întoarce la ea. Mereu a iubit-o. O vedeam ochii săi. Dar nu îl puteam condamna. Uneori, să iubești pe cineva e mai mult un chin, decât o plăcere. Iar acum, știu ce a simțit el după ce a pierdut-o, diferența o face că el nu a murit. Prefer să cred că eram mult prea distruși ca să mai facem față iubirii. E sarea pe care o torn peste rănile mele.
–Îmi e teamă că Lucy îl va implica în rahaturile ei!
–Când am ales să rămân în preajma ta, să îi iau locul lui Xander, noi doi am căzut de acord că nu o să mai existe secrete, a fost singura mea condiție, Klaus! Îi reamintesc. Nu mă face să-mi pierd încrederea!
–Ai dreptate. Întreabă-mă, Avril, dar prima dată, pune-mi și mie un pahar, am nevoie pentru ce urmează.
–Plângăciosule! Îmi rostesc ochii, turnându-i un pahar și luând altul și pentru mine.
–Ce vrei să mai știi? Mă întreabă, dar nu înainte să dea paharul peste cap.
–Șeful lui Alek. Ce știi despre el? Spun dintr-o suflare.
–Zeke Reyes?
–Cred că glumești! Murmur furioasă.
–Sunt multe lucruri pe care le știu, prințeso! Îmi face cu ochiul, rânjind.
Știam prea bine că era un om cu multe secrete. Cum a spus și el, și-a construit un imperiu până la urmă!
–Vreau să știu tot!
–Mai bine mi-ai spune ce ai de gând să faci cu Lucy și cu Zeke. Îți cunosc și trecutul, nu uita!
–L-am pus pe Alek să stabilească o întâlnire.
–Doar nu ești serioasă? Se răstește la mine.
–Roma n-a fost construită într-o zi, Klaus.
–Nu, dar a ars într-una! Nu te poți juca la infinit cu diavolul și totuși, să te întrebi de ce ești în iad! O să-ți intre din nou pe sub piele! Încearcă să mă avertizeze, dar eram conștientă de asta.
Zeke avea să își încolăcească ghearele în jurul sufletului meu încă odată, dar nu aveam să mă împotrivesc. Trebuia să fiu deșteaptă și să găsesc o cale să mă eliberez. Devenisem sătulă să mă uit mereu peste umăr.
–Trebuie să fac ceva. Nu mă aștept să înțelegi! Pufnesc furioasă.
–M-am prins, îți vrei libertatea înapoi, dar cu ce preț?
–Orice preț! Răspund promptă.
–Aici te înșeli. Îți lași dorința de a te răzbuna și impulsivitatea să îți întunece judecata. Știm amândoi că nu o să-ți dea drumul niciodată. Ești soldatul lui perfect!
–Crezi că nu știu asta? La dracu! Urlu, ieșindu-mi din minți. Știu! I-am făcut treburile murdare, am ucis oameni care au încercat să îl trădeze. Dar merită să încerc. Nu pot continua așa, Klaus! Lucy trăiește. Alek nu m-a trădat niciodată. Zeke mă vrea înapoi. Xander a plecat, cine știe unde, iar eu am rămas să mă descurc cu toate astea de una singură!
–Nu ești singură, puștoaico! O să fiu lângă tine și o să te ajut! O să trecem peste!
–Atunci o să facem cum spun eu. O să mă întâlnesc cu Zeke.
–Fie, dar nici să nu te gândești să te întorci în Miami! Capitulează.
–Am stabilit deja cu Alek. Zeke va venii în New York.
–Cum de ești atât de sigură?
–Doar știu!
–Blufezi.
–Nu e adevărat! Neg.
–Avril, ce ai de gând să îi oferi? Nu lăsa dorința de răzbunare să te distrugă. Nu ai învățat nimic de la Xander?
–Nemernica nu scapă basma curată! Toate astea s-au întâmplat din cauza ei! Sara e moarta din cauza ei, iar ea urmează!
–Te rog nu-mi spune că ai de gând să faci ce cred eu!
Îmi feresc privirea, oferindu-i răspunsul fără să vreau, în timp ce mă îndreptam spre ieșire.
–Nu o să-ți aducă pacea! Mă avertizează și rânjesc.
–Vrei să pariem?
–Cu sufletul tău în joc? Nici nu mă gândesc!
–Stai liniștit, Klaus, un suflet condamnat e un suflet bun de nimic.