...Prietenia mai vechie de cinci ani, se numeste familie...
Skyler Rivera
Se spune ca despartirile sunt adesea cele mai dureroase, ca ne sfasie sufletul lasand goluri in loc. Ne lasa goi si lipsiti de acel ceva ce il umplea candva cu dragoste si fericire. Despartirea prin definitie o ruptură de o persoana sau mai multe, sau chiar de un loc. Consider ca despartirea este atunci cand o persoana, impune din pura dorinta, spatiu intre ea si locul sau persoana in cauza, indepartandu-se cat de mult posibil pentru a rupe pe deplin legaturile.
Eu nu ma despart de orasul in care am copilarit, in niciun caz nu as putea, insa ma rup de oamenii care m-au crescut aici. Ii iubesc enorm, si le sunt datoare cu viata mea pentru traiul pe care mi l-au oferit, insa nu pot sa trec pentru momentele grele care m-au facut sa ii privesc cu alti ochi acum. Imi amintesc cu groaza fiecare clipa a copilariei traita in casa aceasta a groazei, a minciunilor si a tradarilor, casa ce pare una perfecta si idealista din exterior.
Am avut timp sa ma gandesc indelung asupra multor eventimente marcante inca de pe la ora cinci, de cand m-am trezit, si pana acum, cand ma despart doar 10 minute de plecarea catre New York. Oftez si ma ridica de pe pat, imi iau rucsacul in spate, telefonul si castile, trolerul, apoi deschid usa si plec spre iesire fara sa privesc inapoi.
Afara sunt intampinata de o zi frumoasa si calduroasa de vara, pasarile canta fericite, copii se plimba cu bicicletele zambind pana la urechi, totul este atat de frumos si perfect ca parca as mai putea gasi cateva motive pentru care sa aleg sa imi petrec aici restul verii, pana la inceperea cursurilor. Insa nu, asta e momentul meu de stralucire, este momentul sa imi iau talpasita si sa dispar cat mai am ocazia. Stiu ca acolo undeva, ma asteapta viata la care visez.
Tata imi deschide portbagajul zambindu-mi viclean in coltul gurii, si imi aseaza trilerul si restul bagajelor. Nu au fost prea impacati cu ideea de a pleca acum catre New York, insa mutatul alaturi de Alma si bineinteles, rugamintile ei, i-au induplecat intr-un final avand maxima incredere in blondina. Macar in ea, daca in mine nu.
Urc pe bancheta din spate, privind-o in oglinda retrovizoare pe mama care se uita prin masina. Un jeep grand cherokee, negru, o bijuterie de masina din viziunea tatei care se chinuie sa achizitioneze acest model de foarte multi ani. Intr-adevar, este o masina foarte frumoasa si puternica, dar nu este genul meu, nici nu sunt sigura daca am un gen, stiu clar ca nu imi plac masinile inalte.
— E totul in regula? intreb in timp ce imi conectez castile la telefon.
— Esti sigura ca o sa va descurcati? este nesigura, bineinteles ca e, nu are pic de incredere in ceea ce ma priveste.
— Normal ca da mama, o stii pe Alma, ea se descurca in orice situatie, plus ca o sa aiba grija sa ma invete locurile pana incep cursurile, astfel incat sa nu ma pierd.
Normal ca ii ofer increderea in Alma, este omul in care are baza de parca ea ar fi fica ei. Are baza in cuvintele ei si mai ales in educatia de care a dat dovata. Este convinsa ca atunci cand voi mai veni acasa, voi deveni probabil o copie fidela a prietenei mele.
— Prin sa te invete toate locurile vorbim despre campus si colegiu, sau despre baruri si cluburi?
Am strambat din nas plimbandu-mi ochii peste cap. Nu am apucat sa ii dau replica deoarece tata a urcat la volan furandu-mi orice sansa de triumf in aceasta discutie. Am deschis spotify-ul si am pornit unul din playplisturi. In casti a inceput sa rasule Lost boy de la Ruth B facandu-ma sa zambesc trist. Mi-am sprijinit capul de geam privind fragmentele orasului cum fug sub privirea mea, obosindu-ma si ajutandu-ma sa atipesc.
Cateva melodii mai tarziu, doua certuri cu cei din fata deoarece nu le auzeam strigatele, si o sticla de apa terminata, ajungem in minunatul oras ce ma va gazdui pentru urmatorii cativa ani. Imi inghit nodul format in gat cand tata ma informeaza ca suntem aproape de intrarea in Menhattan. Intru rapid pe whattapp si caut conversatia cu Alma scriindu-i ca aproape am ajuns. Nu imi raspunde iar asta nu face altceva decat sa ma ingrijoreze de faptul ca nu va fi acolo asa cum a promis.
Imi inghit totusi cuvintele in secunda urmatoare, cand la intrarea pe maretul pod Henry Hudson o vad pe blondina mea rezemata de masina cu care voia sa se laude. Si pe buna dreptate avea cu ce. Un porsche panamera cambro, albastra, stralucea perfect sub razele soarelui. Mi am dat doua palme mentale sperand ca ma voi trezi rapid deoarece masina deja s-a oprit la o mica distanta de Alma.
— Ma bucur sa te revad Alma, draga, arati pe zi ce trece tot mai bine.
Nu doar eu am sesizat falsitatea cuvintelor mamei, ci si fata din fata ei ce a strambat din nas eschivandu-se atunci cand mama a vrut sa o imbratiseze. A zambit fortat trecand pe langa ea si venind langa mea punandu-si un brat pe dupa umerii mei sarutandu-ma pe obraz.
— Si eu ma bucur sa va vad domana, domnule Revera, ii facu semn cu capul tatei care imi punea bagajele in masina prietenei mele, insa cu falsa dezamagire va anunt ca de aici mai departe fiica voastra imi apartine.
Zambetul dracesc de pe chipul ei, clipitul des si privirea sugestiva pe care mi-o arunca, o fac pe mama sa rada fortat aruncadu-si mainile in aer. Imi iau rapid la revedere de la ei incercand sa scap cat de repede cu putinta, apoi ma dau in spate si ma sprijin de capota masinii, langa Alma, privind cum masina parintilor mei fac cale intoarsa.
— Huh, insfarsit, libertate, bebé! rasufla usurata scotand din buzunatul gecii de piele pachetul de tigari si imi intinde una.
— Sigur e ok daca stau la tine? Adica nu vreau sa te aglomerez cu toate lucrurile mele si-...
— Esti obsolut paranoica si enervanta Skyler. Eu am insistat sa te muti la mine, iti amintesti? Nu m-am chinuit un an aproape, sa o conving pe mama ta, doar ca sa dai tu acum inapoi din cauza piticilor din capul tau. Incerca sa iti revi scumpo, aici nu e Cold Spring, si nici parintii tai nu mai sunt ca sa fie nevoie sa joci teatrul de fica perfecta. Stiu cu cine sunt prietena, iar mironositele astea nu sunt de tine.
Touché.
Are mare dreptate. Aici nu mai trebuie sa fiu perfectiunea intruchipata, nu trebuia sa mai fac nimanui pe plac si, cel putin pentru o vara, imi puteam readuce la viata vechia personalitate ce zacea sa reinvie. Aici o put lua de la zero, cu oameni noi si cu aventuri noi, sa incep o noua viata.
— Pierdem timp pretion, hai sa ne miscam, ai atatea locuri pe care trebuie sa le vezi oameni pe care vreau sa ii cunosti.
Si cu acestea fiind spuse, ne-am aruncat chistoacele pe jos si ne-am urcat in masina. Am pornit posturile radio pana cand Alma m-a plesnit peste mana dandu-mi telefonul ei ce era conectat deja. Am zambit cautand melodia verilor noatre si am dat play fara retinere. Acum in masina rasuna la maxim melodia Ring ring de la Jax Jones , lucru ce o determina sa apese pe un buton ce cobora acoperisul masinii. Simt deja ca traiesc un vis.
Amandoua zburam pe strazile usor aglomerate ale Manhattanului, avand in vedere pasiunea pentru viteza a prietenei mele. Adevarul este ca amandoua imparteam aceasta pasiune nebuna, inca doar una o si punea in practica. Am continuat sa cantam amandoua de nebune in masina atragand mii de priviri curioase asupra noastra. Masina incetineste si intra intr-o parcare subterana, aerul cald devenind acum rece. Ma uit nedumerita la prietena mea iar ea imi arunca aceeasi privire.
— Ce? Doar nu te asteptai sa inghesui cumparaturile pe care le vom face langa bagajele tale? Intai te instalezi in noua ta locuinta.
Zis si facut, doar ca noua locuinta nu era nici macar unu la suta din ceea ce ma asteptam eu. Puteam observa numarul etajelor care crestea considerabil, ajungand la un moment dat sa ma intreb daca acest lift urca pana in cer.
Ei bine nu pana in cer, doar pana la al douazecilea care era si ultimul. Insa ceea ce am vazut cand usile liftului s-au deschis nu era un apartament. Inafara faptului ca liftul m-a adus exact in livingul imens era si open space deoarece pot zari in stanga bucataria. Livingul scotea pe o terasa uriasa, iar pentru ca lucrurile sa frie complete, mai era si o incapere etajata permitandu-mi sa vad sus cateva usi ce duceau cred ca la dormitoare, o canapea asezata strategic langa peretele imens din sticla, si cateva plante.
— Stii, Alm, atunci cand mi-ai spus ca parintii tai ti-au cumparat un apartament atunci cand ai intrat la Columbia, nu ma asteptam la un penthouse! tip exasperta privint luxul din jurul meu.
Dau sa iau bagajele realizand prea, mult prea, tarziu faptul ca se aflau pe un carucior de bagaje, iar langa acesta se afla un om proaspat ajung in varsta a treia. Zambesc fortat strangandu-mi mainile cand acesta ma priveste amuzat de reactia mea.
— Le puteti lasa aici domnule Barkley, ne descurcam mai departe. ii spune proprietara in timp ce isi arunca geaca pe canapeaua din mijlocul camerei apoi urca cele trei trepte pana la bucatarie dezchizand frigiderul.
Domnul Barkley se conformeaza apropband cu o miscare usoara a capului, apoi se intoarce catre mine zambindu-mi din nou.
— Ma bucur sa va cunosc domnisoara...
— Skyler! ma reped sa raspund cand realizez ca astepta sa ma prezint. Skyler Rivera.
— Incantat de cunostinta.
— Barkley este omul meu de baza Skaya, Alma aproape ii sare in spate batranului dar defapt doar ii inconjoara gatul cu bratele zambind calduros. Si cel mai bun prieten al meu din toata cladirea asta, restul sunt infumurati. Dar tipul asta este de milioane. Orice vei avea nevoie pe timpul sederii tale aici, Barkley se va ocupa.
E o atmosfera atat de placuta si frumoasa ca parca nu imi mai vine sa plec vreodata. Tristul adevar era ca sederea mea aici dura doar trei luni cat tinea si vara asta, apoi ar trebui sa ma mut la caminul universitatii, asa cum cred ca va face si Alm, sta la o distanta destul de considerabila de Universitate.
Batranul merge la filt apoi paraseste apartamentul lasandu-ne sa ne relaxam. Alma ia din frigider o cana cu limonada turnand in doua pahare, apoi imi face semn cu capul sa o urmez pe terasa. Terasa era de basm, plina de copacei si plante care sa iti ofere minimul de natura de care ai nevoie intr-un oras asa de aglomerat. Am razit rapid canapeaua si fotoliile asezate in jurul unei mese de sticla. Alma lasa cele doua pahare pe masa si se tranteste pe canapea, asezandu-si capul in poala mea imediat ce ma alatur.
— Sunt convinsa ca avem multe de povestit una alteia Skaya, incepu sa murmure privind in sus catre norii in diferite forme, insa crezi ca ne putem rezuma la ceva scurt pentru inceput? Peste trei ore trebuie sa ajung sa ma gasesc cu niste prieteni din universitate, si m-ar bucura sa vi cu mine, insa sincera sa fiu nici eu nu ii prea inghit, asa ca nu vreau sa te supun unui astfel de chin.
— Adica o sa raman singura in toata chestia aia? ma uit putin socata la ea aratand cu degetul catre intrarea in living.
— Adica o sa ai intreaga casa doar pentru buna ta dispozitie.
— Cred ca e ok, oricum nu ma prea simt in stare sa ies asa repede, am nevoie de putina odihna, am zambit fortat privindu-i ochii capru in care se varsau razele soarelui.
Minteam. Cu nerusinare chiar. Voiam sa ies, sa vad locurile acestui oras, sa cunosc oameni noi, insa m-am implicat destul in viata Almei in doar doua ore de cand am ajuns aici. Am destul timp pentru tot ceea ce mi-am propus si sunt sigura ca Alma nu va face un obicei din a ma lasa de izbeliste.
O privesc cum se ridica si ma saruta pe obraz, isi ia paharul cu limonada si se face mai comoda pe canapea, apoi incepe o lunga istorisire despre cum va fi la Columbia, despre profesori, elevi si multe alte aventuri de ale ei.
Dupa o ora intreaga de povesti, Alma imi prezinta camera mea apoi, dupa ce ma ajuta sa urcam bagajele acolo, mergem in camera ei pentru a se pregati pentru plecare. Isi face rapid un machiaj simplu, apoi isi deschide imensul dulap plin de oglinzi facandu-ma sa casc putin gura, insesizabil. Fata asta chiar iubea hainele. A ales o pereche de blugi negri, evezati, un tricou alb pana in baza pantalonilor si o pereche de vansi negri.
— In regula frumusete, orice ai nevoie ma suni sau cobori la Barkley. incepe ea ca o mama protectiva facandu-ma sa pufnesc nervoasa dandu-mi ochii peste cap. Sa nu ma astepti, o sa intarzii ceva.
Si cu acestea fiind spune, dusa a fost. Oftez aruncand o privire spre teresa observand ca incepe sa se intunece treptat. Si acum, ce ar trebui eu sa fac?
~~~
Capitol necorectat! Scuzati greselile gramaticale sau de exprimare.