Păsările ciripeau cu voioșie în ciuda anotimpului tomnatic. Strigătul lor era atât de tare și de voios încât treziră cei doi vârcolacii aflați încă în pat. Era puțin trecut după ora zece și jumătate iar, în ciuda tuturor așteptărilor, ei nu se treziseră până recent. Camy, încă obosită dar puțin mai veselă decât în zilele trecute, se întinse asemenea unei pisici. Soțul ei observând-o nu se putu abține și o îmbrățișă cu putere oprindu-i astfel orice posibilitate de a se mișca sau de se opune. În zadar încercase Camy să se elibereze, strânsoarea de fier a bărbatului ei somnoros era imposibil de combătut. Încercase să își strecoare brațele dar nu reuși decât să facă brațul din jurul ei să devină și mai strâns iar îmbrățișarea și mai puternică. Încercase încă o dată să se elibereze iar, ca și metodă de contra-atac, Ben se cuibări mai bine în spatele ei și o sărută pe umăr făcându-i zeci de fiori să îi străbată trupul. Încercase să se elibereze încă o dată dar primi același tratament, Ben se cuibărise mai bine în spatele ei și o sărută mai apăsat ca prima dată dar tot în aceeași zonă.
- Ben, dă-mi drumul, se plânse ea.
Ben mormăi ceva intaigibil chiar și pentru urechile ei fine de vârcolac și se reașeză mai confortabil.
- Vorbesc serios. Trebuie să îmi dai drumul, am multă treabă de făcut.
Chiar când Camy crezuse că vorbise cu pereții primi un răspuns mormăit dar pe care îl înțelese.
- Și eu am treabă.
- Dacă ai și tu treabă de ce nu îmi dai drumul? Nu ne putem permite să pierdem și mai mult timp, deja suntem în urma programului.
Spre surprinderea ei Ben îi dăduse drumul. Tocmai când se pregătea să se ridice din pat simți cum este trasă înapoi. Cu o rapiditate și o forță incredibilă Ben o lipise de așternuturi și se așeză peste ea. Ochii lui încă erau mici de somn dar acum era treaz complet.
- Dacă am întârzâiat deja de ce te mai grăbești? Nu poți întârzâia și mai mult decât ai făcut-o deja.
În timp ce vorbise se lăsase mai mult peste trupul ei și o sărută în spatele urechii și coborâ până la gât. Când termină de vorbit urcă din nou la ureche și o mușcă ușor. Camy nu își putuse abține un geamăt dar un sentiment de tristețe o copleși și o făcuse să se oprească din orice acțiune involuntară a corpului său. Ben simțise acest lucru și se opri. O privi cercetător și cu un interes nemărginit pentru a o face să se simtă bine.
- Îmi pare rău, vorbi Camy cu greu abținându-se să nu plângă. N-nu pot.
Se rostogoli de sub el și se ridică din pat. Intră cu grabă în baie și se închise înăuntru încuind ușa în spatele ei. Picioarele ei cedaseră iar ea coborâ cu spatele lipit de ușă în timp ce un val de lacrimi o invadă. Răpirea scumpei ei Alice o afectase atât de tare încât orice tentativă a soțului ei de a face dragoste o făcea să devină rece și îi aducea lacrimile din suflet la suprafață. Despărțirea de copilul pe care și-l dorise cu disperare îi rupse sufletul iar acum rănile îi sângerau cu putere.
Deși era conștientă că Ben aflat de partea cealaltă a ușii știa că ea plânge nu dorea ca acest lucru să se și adeverească, nu dorea ca el să creadă că ea plânge. Era o metodă patetică de a arăta că încă era puternică deși ea știa că nu aceasta era ea. Era conștientă de schimbarea ei din femeia puternică, dură și impunătoare în femeia slabă, plângăcioasă și supusă. În aceste zile Ben devenise punctul ei de sprijin, ancora care o ținea la suprafață și o făcuse să fie cât de cât prezentă cu mintea în ciuda a toate sentimentelor ei controversate și puternice. Îl iubea pentru ceea ce făcuseră împreună, pentru ceea ce el îi oferise și pentru dragostea lui puternică și imensă. Îl iubea pentru că el era acolo când ea avea nevoie, când se simțea singură în ciuda casei pline și când o sprijini în deciziile luate. Îl iubea pentru că o putea controla în momentele critice, pentru că o putuse aduce cu picioarele pe pământ atunci când mintea ei plecase de multă vreme și pentru răbdarea ce sălășluia în interiorul sufletului său disperat și a inimii la fel de distrusă ca și a ei.
Se ridică de lângă ușă și se duse la chiuvetă. Din spatele unui dulăpior scoase singura ei eliberare în acele momente critice insuportabile, singura soluție pe care de multe ori o găsi în fața problemelor ce veneau una după alta dar pe care o ignoră. Despături cârpa albă ascunsă de propriile ei mâini în urmă cu aproape o lună și privi lama ascuțită a cuțitului de vânătoare cu mâner roșiatic. Eliberarea ei de orice problemă se afla în mâinile ei gata de a fi folosită.
Se ura pe sine pentru ceea ce ajunse. Știind ceea ce fusese și văzând ceea ce devenise îi făcuse sentimentele de dispreț față de sine să crească considerabil. Ben, cu înțelegerea, bunătatea și răbdarea lui o făcuse să se accepte cât de cât, o făcuse să își calmeze sentimentele legate de acest aspect dar nu le putuse opri. Când vedea cum zi de zi soțul ei avea nevoie de iubirea dar mai ales de sprijinul ei iar ea nu i le putea oferi creșteau sentimentele negative față de propria persoană. De atâtea ori el îi oferise ceea ce avusese mai bun, își puse sufetul și inima pe tavă iar acum ea nu putea face același lucru pentru el, nu îi putea întoarce favorul. Se disprețuia pentru incapacitatea ei de a-l face să fie fericit, de a-l face să se simtă uman sau cel puțin să îi arate un dram de afecțiune. Știa că dacă și-ar fi dat tot ceea ce avusese mai bun nu ar fi ajuns niciodată la ceea ce primise din partea lui. Încercase să se antreneze cot la cot cu el pentru momentul în care se vor răzbuna dar firea ei mai nou slabă nu putuse ține pasul. Încercase să fie o soție și o mamă bună, să continue ceea ce făcuse până în prezent dar nici aici nu excelase, nu se descurcase aproape de fel. Mâncarea pe care o gătea nu mai avea gustul de altă dată iar dragostea pe care o oferise copiilor săi nu mai era prezentă. Aisha, micuța Aisha de numai șase anișori care avea nevoie de iubire și atenție, care avea nevoie de o mamă, nu primise așa ceva decât înainte de răpirea Aliciei. Se simțea inutilă, o povară pentru cei din jurul său dar mai ales o piedică în aducerea acasă a micuței sale fiice.
Duse cuțitul de vânătoare în dreptul inimii iar expresia sa se reflectă în lama argintie. Închise ochii și îi strânse cu putere, nu dorea să își vadă chipul de nerecunoscut. Dovada lașității sale era strânsă cu putere de mâinile ei slăbite și fără puterea de odinioară în timp ce dovada slăbiciunii îi curgea în râuri pe obraji supți și palizi. Inspiră adânc aerul ce îl simțea îmbibat doar de propriul eșec și povara ce se simțea. Cu o ultimă sforțare a trupului ei slăbit împinse vârful cuțitului spre pieptul unde inima distrusă pulsa în ultimele sale momente de viață.
Mirosul se sânge învălui încăperea de îndată. Pe gresia albă imaculat cu modele frumoase căzuse o serie de pete colorate care formaseră o mică baltă de îndată ce se întâlniră la picioarele ei. Un icnet puse stăpânire pe trupul ei iar pereții palizi și reci reproduseră zgomotul de mai multe ori până când explodară urechile ei. Nici un pic de durere nu simți iar acest lucru o neliniști. Suferise atât de mult iar acum în ultimele sale clipe de viață durerea se oprise. Într-un mod ciudat durerea o folosea ca și o pedeapsă pentru că devenise slabă, pentru că se lăsase schimbată și dusă la polul opus firi ei. Se pedepsea pentru slăbiciunea de care dăduse dovadă și pentru ceea ce nu oferise în atâția ani.
Simți cum cuțitul de vânătoare îi este smuls din mâini. Urechile sale fine de vârcolac îi provocase durere când auziră cum lama acestuia se lovește de pereți și cade pe podeaua rece de sub picioarele ei goale. Surprinsă de ceea ce se întâmplase deschise ochii dar nu apucă să vadă ceea ce se întâmplase. Simți doar cum trupul ei este lovit cu putere de cel mai apropiat perete și țintuit cu forță. Icni surprinsă iar spre marea ei mirare îl găsi pe Ben țintuind-o de gât în peretele rece din spatele ei. Nu înțelegea cum este posibil ca el să fie prezent în acea încăpere mică când știa că încuiase ușa. Privirea ei căzu pe lemnul aflat pe podea. Înțelese de îndată ceea ce Ben tocmai făcuse, dărâmase ușa cu puterea lui imensă.
- Ce încercai să faci?
Vocea lui, vocea pe care ea o iubea și pe care era geloasă din cauza puterii sale de supunere, era acum nervoasă, șocată și furioasă. Ben nu îi vorbise niciodată pe tonul său nervos, întotdeauna fusese calm, dulce, tandru și iubitor, iar acum când o făcuse ea simți cum își dorește să se facă mică, mică de tot, și să se ascundă într-o gaură de șoarece. Se înspăimântă privindu-i chipul schimbat de nervi și durere iar tot ceea ce își dori era ca peretele să o înghită.
Ben citi pe fața ei spaima ce o cuprinse și își mai domoli nervi și privirea. Se liniști și o eliberă din strânsoarea care acum i se părea mult prea dură și vulgară. El, care până în acel moment nu îndrăzni să ridice tonul la soția sa o ținuse de gât cu o brutalitate menită pentru dușmani săi, nu pentru femeia ce îi aduse fericire în viață, ce îl iubise, îl sprijinise și îi oferise o familie de care era mândru și fericit. Era surprins de ceea ce făcuse, știuse că se schimbase dar nu se așteptase la un asemenea pas imens. Știuse de asemenea că nici Camy nu mai este cum era iar ceea ce văzu îl făcuse să se lase condus de instincte și pornirile animalice.
Camy atinse în cele din urmă podeaua cu picioarele iar Ben o prinse în interiorul brațelor sale mari. O ținu cu putere la pieptul său încă șocat de ceea ce găsise și făcuse. Își lăsase capul să se odihnească pe umărul ei și nu se făcu prea afectat de faptul că ea nu îl îmbrățișa. În cele din urmă îi dăduse drumul și privi cu durere chipul impasibil al soției sale. În realitate Camy încă era în stare de șoc.
- De ce ai vrut să te sinucizi?
Durerea din vocea sa o readuse pe Camy cu picioarele pe pământ. Privi fața plină de durere a soțului ei. Brusc i se păru privirea sa mult prea dureroasă pentru a putea suporta. Se aruncase în brațele lui și îl îmbrățișă cu putere în timp ce dovada slăbiciunii ei, un râu de lacrimi, îi cobora neîncetat pe față. Își dori cu cea mai mare voință de care era capabilă ca el să o îmbrățișeze și să îi arate că o iartă. Lui Ben îi luase doar câteva secunde înainte de a acționa. Conștient de răceala gresiei de sub picioarele lor o ridicase de la sol, de data asta mult mai gentil și mai iubitor, și o duse în dormitorul lor. O așeză cu grijă pe pat și încercă să se desprindă dar brațele ce îi înconjurau trupul nu se desprinseseră. Oftă fără să vrea și se întinse cu greutate în pat iar Camy se puse lângă el încă îmbrățișându-l strâns.
Lui Camy îi era frică să îi dea drumul. Se temea că dacă își va elibera brațele el ar putea să nu o mai dorească și să plece pentru totdeauna din viața ei sau ar putea la fel de dureros să o privească dezamăgit sau nervos. Îl strânse cât de tare putu încercând să îi demonstreze într-un timp scurt cât putea ea că ține la el și că regretă ceea ce tocmai făcuse.
Ben mângâie liniștitor spatele ei încercând să îi mai domolească suspinele care îi răneau inima. Nu îi plăcea să o vadă plângând, i se rupea inima iar acum se învinovățea. Credea, și era sigur, că el fusese vinovatul care duse la un asemenea incident.
- Nu mai plânge, iubita mea, te rog eu! i se adresă Ben pe cel mai dulce și mai blând ton posibil.
Camy, când îl auzi, nu se putuse abține și izbucni și mai tare în plâns. Chipul ei era ascuns de orice privire care ar putea fi necruțătoare.
- T-te rog iartă-mă. N-nu știu ce a fost în capul meu c-când te-am... bruscat. E-eu...
Ben nu știa cum să mai continue, ar fi făcut orice ca soția lui să se oprească din plâns și să îi zâmbească. Inspiră adânc iar dintr-o singură expirație spuse cuvintele ce îl apăsau și pe care le gândea.
- Eu vreau să știi că te iubesc iar când te-am văzut cu cuțitul spre inimă m-am panicat și nu am știut ce să mai fac. Nu am vrut să te rănesc, niciodată nu am dorit asta, eu... eu te iubesc iar gândul că tu nu vei mai fi lângă mine mă distruge.
- M-mai m-mult decât ră-răpirea? sughiță Camy cuvintele.
- Mult mai mult.
Printr-o minune Camy se opri din plâns dar corpul ei încă suferea efectele secundare. Își scoase capul din ascunzătoarea ei îşi aşeză faţa roşie şi umedă pe trupul lui. Acum, gândindu-se și luând în calcul durerea pe care ar provoca-o lipsa ei în viața celor la care ținea realizase ce idee proastă avusese. Nu doar că Ronnie, Chad și Aisha dar și Jason și Bella ar fi fost îndurerați de ceea ce a făcut și i-ar fi făcut să sufere. Prin sinuciderea ei ar fi dovedit cel mai mare lucru pe care îl detesta la persoana ei. Ar fi dovedit că este slabă, că alege calea uşoară şi că fuge de probleme în loc să se confrunte cu ele. Toate acele persoane care o priviseră cu admiraţie, invidie şi respect nu doar că ar fi fost şocaţi dar ar şi considera-o slabă şi ar avea milă faţă de persoana ei. Ar râde de ea pentru că clacase, pentru că inevitabil îşi dovedise slăbiciunea.
- De ce ai vrut să pleci din lumea asta? întrebă cu teamă Ben.
Nu dorea ca iubita lui soție să înceapă să plângă din nou din cauza lui. O dorea fericită iar în cele câteva momente anterioare ea fusese exact la polul opus. De fiecare dată când ea zâmbea la fel făcea şi el şi inima lui. Acum când ea plânse lui îi venise să se sinucidă pentru că o făcuse nefericită.
Camy îl eliberase pentru câteva milisecunde din strânsoarea ei doar pentru a se aşeza mai bine lângă el. Îşi aşezase capul pe pieptul lui şi ascultă inima soțului ei în timp ce el o mângâia liniștitor pe spate. Îi era frică să îl privească după experiențe ce o avuse în baie. Ar fi dat orice ca să nu mai fie privită astfel niciodată, să nu mai fie privită cu acea furie și dispreț care îl îmbrățișaseră pe Ben cu putere.
-E-eu...
Camy încerca cu disperare să își găsească cuvintele. I se părea mult mai ușor dacă el ar știi ceea ce ea gândește, ceea ce o afectează și ceea ce dorește. Cum i-ar fi putut explica că se simte inutilă, că se simte o povară pentru el și familia lui? Cum i-ar fi putu explica ideea în care ea credea cu tărie, că din cauza ei își pierduseră fata? Cum i-ar fi putut explica că ea nu se mai simțea bună de nimic? Că tot ceea ce făcea îi ieșea prost și absolut inutil? Sa îi spună ea ceea ce avea pe suflet i se părea un chin, o tortură sufletească de care avea nevoie pentru armonia de după.
-Nu mai sunt bună, spuse dintr-o singură răsuflare.
Mâna lui Ben de pe spatele ei se opri pentru câteva secunde înainte de a continua. El își dorea să fie privit, își dorea ca ochii ei să îi deschidă poarta ferecată a sufletului necăjit și să îi permită să o ajute dar Camy nu se clintise de pe pieptul lui. Nici măcar o porțiune din fața pe care o șimțea și o știa udă de lacrimi nu o putea vedea. În fața lui era doar părul ei negru și strofocat de la somn și agitație.
-Despre ce vorbești? Normal că ești bună, de ce...?
-Nu sunt bună de nimic! Îl întrerupse Camy cu vocea încă sugrumată. N-nu...
Ben interveni prevăzând ceva rău. Cu rapiditate, și poate puțin prea dur, se desprinse din brațele ei și o lipi de salteaua patului. Spre deosebire de data trecută când se întâmplase acest lucru nu încercase să îi aprindă flacără interioară. O țintui și o privi în ochii negri înecați de lacrimi, triști și terifiați. Acum când îi vedea atât de clar înțelese ce o speria pe soția sa. Înțelese că el, întreaga lui esență și personalitate, era cea care o înspăimântase atât de tare și o făcuse se plângă. Speriat dar șocat de efectul pe care îl avea asupra femeii pe care o iubea cel mai mult se ridică de pe ea și se îndepărtă.
Camy văzând cum între ei se pune distanța tot mai mare cu fiecare pas al soțului ei se ridicase din pat. Cu picioarele ei slăbite alergă și îl îmbrățișă cu putere de la spate când acesta dăduse să deschidă ușa. Acum când îl privise în ochii negri pe care îi iubise și văzuse blândețea atât de firească din aceștia înțelese că duritatea de mai devreme nu fusese decât un accident, un impuls, o decizie luată la disperare. Chiar dacă se subaprecia nu dorea ca Ben să se îndepărteze de ea, să o părăsească.
-Te rog nu pleca! îi vorbi ea pe cale să plângă din nou.
-Trebuie să plec, nu pot rămâne.
-De ce? Eu nu vreau să pleci!
-Te-am rănit și te-am făcut să plângi. Am încălcat jurământul pe care l-am spus acum mulți ani, nu mai pot rămâne să te rănesc și mai mult.
Camy îi dăduse drumul pentru câteva secunde doar pentru a-l întoarce cu fața la ea. Îl împinse cu putere până în cel mai apropiat perete. Ben se împiedică și începuse să coboare în jos cu spatele lipit de perete și împins de Camy. Lacrimile ei începuseră să îi cadă prin locurile obișnuite, prin locurile pe care în acea zi mai umblaseră de atâtea ori, începuseră să cadă pe obraji ei subțiri și pe gâtul unde pulsul i se zbătea cu putere.
-Tu, prin tot ceea ce ai făcut până acum, prin fiecare gest al tău, prin fiecare atingere, prin fiecare acțiune voită sau nevoită nu m-ai rănit niciodată și nu m-ai făcut să plâng...
- Până astăzi, o întrerupse Ben trist.
Camy se împinse cu putere în trupul lui mare și îl readuse la tăcere.
-Nu mă întrerupe!
Ben dase din cap. Dacă tot a rănit-o cel puțin să o asculte, se gândea el.
-Prin tot ceea ce ai făcut mi-ai arătat dragostea și iubirea ta. Eu... eu nu am făcut același lucru. Am luat totul de la tine și nu ți-am putut oferi nimic, am profitat de tine și de bunătatea ta fără nici o nerușinare. De asta am vrut să îmi pun capăt zilelor, nu îți pot oferi nimic.
- Cum poți spune că nu mi-ai oferit nimic când noi avem o familie? Cum poți spune că nu mi-ai oferit dragostea pe care ți-am dat-o când mi-ai dovedit de atâtea ori că mă iubești?... Mă iubești?
Camy păstrase tăcerea deși ar fi strigat în gura mare că îl iubește din toată inima. În schimb se lăsă să cadă pe trupul lui şi se cuibări la pieptul său unde se simţea iubită, în siguranţă şi protejată de toate pericolele şi problemele.
-Bineînţeles că te iubesc.
-Atunci de ce ai vrut să mă părăseşti? De ce ai vrut să te sinucizi?
-Pentru că nu mai sunt bună.
- Despre ce tot vorbești? De ce spui că nu mai ești bună? Ce te face să crezi asta?
Camy își trase nasul.
-Nimic din tot ceea ce fac nu mai îmi iasă ca înainte. Mâncarea nu mai are același gust, hainele nu mai miros la fel de frumos iar casa nu mai este la fel de curată. Nimic din tot în ceea ce excelam nu mai este la fel.
-Mâncarea se poate comanda, hainele sunt spălate de mașina de spălat și putem angaja o menajeră dacă îți dorești atât de mult ca totul să fie ca înainte.
- Nu înțelegi. Nu este vorba doar despre asta, nu mai pot oferi nimic, sunt ca o piatră. Uite! Ție nici măcar puținul de dragoste pe care ți-l ofeream înainte nu ți-l mai ofer. Sunt o povară!
Ben o strânse cu putere la pieptul lui. În timp ce aștepta ca iubita lui soție să se liniștească din criza de plâns în care izbucnise pe neașteptate o mângâia plin de satisfacție pe spate.
-Nu ești o povară, ești soția mea!
- Ba sunt o povară! Nu îți aduc nici un beneficiu.
- Nu am nevoie de nici un beneficiu, îmi este suficient că ești lângă mine.
- Nici măcar lângă tine nu sunt! De atâtea ori ai avut nevoie de mine iar eu nu am fost niciodată acolo ca să te sprijin.
- Ai fost de fiecare dată și m-ai ajutat când aveam nevoie. Ce este cu tine iubita mea? De ce te porți așa?
Camy își afundă și mai tare capul în pieptul lui. Acum nu îi mai era frică de privirea sa dar știa că dacă l-ar privi i-ar fi mult mai greu să îi poată vorbi.
-Din cauza mea Alice a fost răpită, din cauza mea nu o mai putem aduce acasă...
- Nu este vina ta! Eu sunt cel care nu am fot suficient de rapid, eu sunt cel care a pierdut-o. Eu ar trebui să mă învinovățesc, nu tu. Tu nu ai nici o vină.
- Dacă aș fi rămas în acea seară acasă atunci...
- Ai fi fost moartă iar acum plângeam la mormântul tău în loc să te strâng în brațe.
Ca să își întărească spusele Ben întări strânsoarea brațelor sale în jurul ei. Dacă Camy ar fi murit nu doar că sufletul său ar fi fost distrus, ci nu ar mai fi existat.
Camy acceptă îmbrățișarea și îl strânse mai tare la rândul ei pe bărbatul care îi oferise atâtea.
După o perioadă în care liniștea se așternuse între ei iar singurul lucru pe care îl făceau era să se îmbrățișeze se auzi mișcare în casă.
-Mi-e dor de Alice, o vreau înapoi, îi spuse Camy cu vocea încă transformată de plâns.
- Și eu o vreau înapoi.
- Cum reziști fără să te descarci?
Ben oftă. Nici el nu știa concret ceea ce făcea ca să rămână calm.
-Mă antrenez, fac mișcare, mă gândesc cum o pot recupera și mă gândesc că acasă mă aștepți tu.
-Chiar dacă eu nu mai îndeplinesc îndatoririle de soție? Uite, nici măcar nu am băgat de seamă că te-ai rănit.
Ben pufni.
-Faci de mâncare, ai grijă de copii să nu umble murdari iar casa să nu fie o cocină. Mie îmi pare că te descurci de minute. Iar în legătură cu rana nu ai nimic de făcut. Eu m-am rănit.
- Dar nu te mai iubesc.
Brațele lui Ben înghețară. Camy își repetă ceea ce tocmai îi spuse și își dase seama că vorbele sale aveau două înțelesuri. Se îndepărtă din îmbrățișarea lui și îl privi. Chipul ei era roșu și umed iar ochii încă plini de lacrimi.
-Nu mai facem dragoste, clarifică ea.
Ben zâmbise încurajator.
-Nu mă deranjează atâta timp cât știu că sentimentele tale au rămas neschimbate față de acum mulți ani.
Camy zâmbi.
-Ai atât de multă încredere în mine? se miră ea.
-Împart aceeași casă, același pat cu tine, îți spun toate secretele mele și am o familie lângă tine. Tu ce crezi?
Camy se simți datoare cu ceva, orice, care să îl facă să se simtă bine și iubit. O idee îi încolți în minte și zâmbi ștrengărește.
-Ai încredere încă o dată în femeia care te-a iubit, te-a enervat și te-a distrus...
Ben ridică o sprânceană.
-Te va iubi așa cum nu a mai făcut-o niciodată.
**********
Dragi mei, din păcate a reînceput școala iar timpul meu a început să se limitez încă o dată. Săptămâna trecută am profitat de vacanță și am postat zilnic dar din păcate nu aici, m-am ocupat de celelalte povești ale mele (pentru cei curioși le găsiți la pagina mea de profil). Vreau să vă anunț că începând de astăzi activitatea mea pe aici va deveni mai limitată și am ținut să vă spun ca să nu va întrebați de ce nu voit posta prea des.
Ne revedem în capitolele următoare!
P.S: Încercați Phoenix al lui Seducție, prevăd că tipa va lăsa mască pe multă lume