— Să n-ai încredere în el!
Nici bine nu reușesc să mă repun pe picioare după momentul de mai devreme și cuvintele ce-mi circulă prin gând când Lorenzo își face simțită prezența.
— În cine să n-am încredere? îl întreb privindu-l fix în ochi, încercând să-l sfidez.
— Nu te face că nu ști. Mai că m-am lovit de Cassius venind înspre baie pentru a vedea ce-ți ia atât de mult. Și nu cred că a fost pură coincidență, sigur ați purtat o discuție...
Cum le știe el pe toate... Falsul profesor care de fapt este mafiot și un mare mincinos. Sau aș putea spune Lorenzo - cel încoronat, după cum s-ar traduce numele său. Încoronat la a spune cele mai mari minciuni, la a face rău fără niciun motiv plauzibil, la a mă enerva pe mine. El ar ieși mereu încoronat la acestea în ceea ce mă privește. Nu îl poate întrece nimeni.
— Ce amuzant ești! Chiar crezi că aș mai avea încredere într-un bărbat după ce am fost lovită de minciunile tale?
Schițez un zâmbet și mă forțez să râd, vrând să-i par indiferentă, vrând să-i arăt că știu ce fac și nu am nevoie de sfaturile sale. Corecție, nu mai am nevoie de ele. Da, mi-a oferit învățături bune în trecut și le păstrez în gând, dar de acum nu mai am nevoie de el. În prezent trebuie să fac tot ce pot ca să nu petrec timp în preajma sa.
Nu mă înțelegeți greșit... El încă este în inima mea, în bucățile frânte de după ce-am aflat o parte din adevărurile ce dor, însă mintea trebuie să primeze și știu că este mai bine pentru mine să nu îmi permit să-l iubesc, să-i arăt cât de important devenise pentru mine. Poate că o să spuneți că o căsătorie cu el nu e ceva așa rău, mai ales dacă eu încă îl iubesc... doar că, cum aș putea să îi devin soție când pentru el totul ar fi doar de fața lumii și tot ce a fost până în acest moment a fost fals, el nu a fost sincer cu mine. Și da, poate că ar putea să se schimbe, dar cine îmi garantează că nu mă va răni încă o dată?
— Ai și tu dreptatea ta. N-ai avea cum să ai încredere în el pentru că el nu are nicio putere asupra ta. Însă eu am putere asupra ta, iar în mine vei avea din nou încredere, fie că vrei sau nu.
Mă strâmb la ceea ce aud și mă apropii de el, nevrând să mai port această discuție de la cinci metri distanță.
— N-ai nicio putere asupra mea! mă ridic pe vârfuri și-i rostesc în față singurul adevăr existent.
— Ești sigură de asta, cielo? mâinile sale se înfig în talia mea, trăgându-mă la pieptul său și făcându-mi respirația să se precipite.
— Sunt foarte sigură! Și te-aș ruga să nu-mi mai spui cielo, ți-ai pierdut acest drept, îi vorbesc și privindu-l în ochi, lăsându-l să mă țină aproape de el și să-și țină palmele pe mijlocul meu, îl sărut scurt pe obraz.
Nu o să recunosc în fața sa, însă în fața voastră o pot face... Mă doare inima să-l am aproape și să nu-l sărut cu adevărat, să nu-l strâng în brațe, să nu fac lucrurile astea ce le iubeam înainte și-mi doream să le fac neîncetat. Însă, mintea și durerea ce-o resimt mă reține și e cel mai bine.
— Dar cum ai vrea să-ți spun? Cred că ar merge mentirosa pentru că tu spui ceva, iar inima ta mai că ți-ar ieși din piept, atât de tare bate pentru mine, atât de fericită e cu apropierea dintre noi.
Brusc mâinile sale se retrag, iar când mă aștept mai puțin își așează palma deasupra pieptului meu, acolo unde, așa cum spunea și el, inima mea cea nebună bate prea tare.
— Mentirosa ți se potrivește și pentru stilul ce l-ai adoptat. Ai lăsat roșul și albul ce le iubeai prea tare pentru negrul acesta ce mă reprezintă pe mine. Și ai făcut asta pentru că te-am afectat, pentru că am puteri asupra ta, te frâng și te aduc la viață după bunul meu plac.
— M-ai distrus! Ai distrus tot ce iubeam mai mult. Și acum vei fi martor la focul ce-l voi elibera din lăuntrul meu, foc ce va arde până nu va mai rămâne nimic din vechea și naiva Priya.
Aroganța sa și așa zisa putere ce crede că o are asupra mea mă enervează la culme și imediat ce-i dau replica nu aștept să mai spună altceva că trec rapid pe lângă el pentru a mă întoarce la masă.
Da, a avut puterea de a mă distruge, dar asta s-a întâmplat doar din vina mea. Și acum nu trebuie să mai las să se întâmple ceva asemănător, trebuie să fiu puternică și să rezist în lumea asta sau să încerc să mă îndepărtez de ea. Mi-am dorit la început să plec și nu e târziu să o fac, doar că e posibil să fie greu. Oamenii ăștia sunt mafioți, conduc un cartel, mai mult ca sigur nu-mi va fi ușor să plec și nici nu mi se va permite dacă voi merge să le spun. Deci, dacă chiar voi vrea să fac asta, trebuie să-mi gândesc bine mișcările.
Cu fiecare pas ce-l fac spre sufragerie inspir și expir vrând să mă calmez pentru a nu cauza o altă scenă și a nu mă enerva mai tare decât sunt deja. Vreau doar să mâncăm, să aud dacă mai au altceva de spus și să mă întorc înapoi în camera mea. Acolo mă așteaptă un micuț îngeraș, curcubeul meu ce-mi face fiecare lacrimă și fiecare durere să dispară atunci când este în preajma mea.
Și odată ce-mi amintesc de ea, parcă gândul de a pleca de aici nu mai sună atât de bine. N-aș vrea să o părăsesc și eu, să o las singură printre atâția oameni fără sentimente. Însă e vorba și de mine, de sufletul și mintea mea și mă voi gândi bine înainte de a lua o decizie, voi pune în balanță aspecte pozitive și aspecte negative.
— Ești bine, hija? imediat ce intru în încăpere tata, se ridică de la masă.
— Sunt... însă voi fi și mai bine după ce voi mânca puțin, maschez puțin ceea ce voiam să zic, cum că voi fi mai bine după ce voi termina de mâncat și mă voi întoarce în camera mea.
— Rosalind nu avea niciun drept să spună ceea ce a spus și tocmai de asta am rugat-o ca în seara asta să nu ne acompanieze la cină. Vreau să vă înțelegeți, dar în același timp vreau ca ție să-ți fie bine și să te acomodezi în lumea ce ți-a fost dezvăluită.
Până să-mi spună nici nu observasem lipsa lui Barbie. Dar o fac acum, văd cum tata stă în capul mesei, scaunele din stânga și dreapta sa fiind neocupate, iar pe locurile următoare stând mătușa Irene și Cassius. Deci, nu a plecat doar Rosalind, însă și mama sa a urmat-o... Asta mă face să mă întreb ce s-a vorbit în lipsa mea, cum i-a spus tata să se retragă, ce fel de atitudine a avut...
— Nu cred că este necesar să se înțeleagă. Oricum în trei luni Priya va locui împreună cu mine și nu se vor intersecta prea des.
Și arogantul numărul unu m-a ajuns din urmă, petrecându-și acum brațul pe după mijlocul meu și conducându-mă spre masă. Nu spun nimic pentru a nu porni o altă discuție ce mi-ar da dureri de cap și iau repede loc în dreapta tatei, lână mătușa Irene, pe când Lorenzo se așează în fața mea, lângă fratele său căruia îi și aruncă o privire încruntată.
— Ele sunt diferite din atât de multe privințe și la momentul actual nu cred că s-ar putea înțelege. Cel mai bine ar fi să nu se intersecteze, îi aud glasul mătușii și când îmi întorc privirea spre ea, îmi zâmbește încurajator și-mi ia palma dreaptă în a sa.
Odată cu sprijinul ei din acest moment sunt mai mult decât hotărâtă să discut cu ea și să-mi cer scuze așa cum merită, să ne împăcăm și măcar cu ea să pot avea de acum o relație frumoasă și fără secrete.
— Mi s-au promis o cină delicioasă și un toast pentru a sărbători, nu drame adolescentine. Haideți să depășim acel moment.
Înainte ca tata sau chiar Lorenzo să mai poată spune ceva, să răspundă în vreun fel la propunerea mătușii, Cassius intervine și pe de-o parte îi dau dreptate. Trebuie să depășim momentul și să uităm de ieșirea lui Rosalind.
— Îți dau dreptate, însă nu voi lăsa lucrurile așa, voi găsi o soluție pentru drama de mai devreme, îi răspunde tata și pleacă de la masă.
— Ești cu adevărat bine? îmi șoptește mătușa la ureche și-mi strânge acum palma dreaptă între ambele sale palme.
— O să fiu bine, îi răspund cu atât deoarece din fața mea simt cum sunt privită de cei doi frați și nu-mi doresc să spun altceva.
Nu-mi era de ajuns aroganța lui Lorenzo ce-mi cauzează nervi, acum am și îndoieli și semne de întrebare venite de la cuvintele lui Cassius... Nu pot să am și eu o zi fără întrebări, fără tristețe și durere, fără probleme...
— Dacă tot s-a adus în discuție toastul, a trebuit să aduc și o sticlă de cava, apare imediat tata cu o sticlă în mână, iar una din fetele de la bucătărie în spatele său aducând cinci pahare pe o tavă.
— O alegere bună pentru a sărbători viitoarea nuntă a celor doi porumbei, mai ales că văd că ai acolo un vin alb.
Încă o dată Cassius intervine neîntrebat. Ziceam că e condus de cei doi, dar acum mă îndoiesc că ar fi așa, cum mă îndoiesc că tata și Lorenzo sunt mulțumiți de replicile lui cam inoportune. Și odată cu îndoiala asta parcă mintea îmi spune să accept să-i fiu prietenă și să caut în el ajutorul pentru a scăpa de căsătoria nedorită.
— Doar pentru asta ne-am întâlnit cu toții în această seară. Trebuie să sărbătorim și să stabilim planul pentru lunile ce vor urma, pentru cum vom organiza această nuntă în nici trei luni.
— Cum adică în nici trei luni? mă trezesc aproape țipând și-mi trag palma din ale mătușii, ridicându-mă de pe scaun.
— Ne-am gândit să aveți nunta înainte ca tu să începi studiile la vreo universitate sau la școala de arte pentru că mai apoi nu ai fi avea timp.
Studii la universitate sau la școală de arte?
Sunt blocată... Cu toate cele din ultimele săptămâni nici nu am apucat să mă gândesc ce voi face odată ce am trecut cu bine examenele de la final de liceu. Însă se pare că au făcut-o alții în locul meu și se gândesc cu adevărat la dorința mea de a învăța să cânt la pian.
Neștiind ce să răspund mă așez înapoi pe scaun și îmi împreun mâinile în poală, lăsându-mi privirea în jos.
— Iar pe lângă asta trebuie ca această nuntă să se întâmple cât mai repede pentru a asigura siguranța familiilor Bianchi și Lombardi. Oricând putem avea parte de o situație ca cea de acum trei ani și nu putem permite asta, moartea Louisei și a lui Adelaide trebuie răzbunate și trebuie să ne asigurăm că nicio altă femeie de-a noastră nu mai pățește ceva.
Ce? Ce tocmai a spus Cassius? Ce e cu moartea mamei și a Louisei?
— Hermano... nu cred că este momentul potrivit să vorbim despre morți, cum nu este nici pentru drame. Tu singur ai spus că trebuie să sărbătorim.
— Bineînțeles că sărbătorim... Eu voiam doar să-i aduc încă un motiv în plus viitoarei mele cumnate, să știe de ce această nuntă trebuie să aibă loc atât de repede. N-aș vrea să o mai mințim, nu merită asta.
Cu siguranță nu merit să fiu mințită... Destul au făcut-o până în acest moment și asta mi-a adus atâta durere încât nu pot descrie în cuvinte.
— Ce s-a întâmplat acum trei ani și cum au murit mama și Louisa? întreb și privesc de la tatăl meu la Lorenzo la Cassius și înapoi.
Voiam cină liniștită... ei bine, în familia asta nu cred că se va putea, cel puțin nu cât încă țin ascunse adevăruri.