Noaptea trecută a fost una din cele mai lungi nopți din viața mea. Nu am putut să adorm, foindu-mă constant prin tot patul. Gândurile îmi erau prea gălăgioase ca să pot închide măcar ochii.
Mintea îmi era plină de Ash. Încercam să-mi dau seama de... de multe chestii. Nu era îndrăgostită de el. Asta era sigur. Ne cunoşteam de prea puțină vreme ca să pot vorbi de dragoste. Dar ne-am apropiat. După cearta cu tatăl său s-a deschis față de mine cum nu mă aşteptam să o facă vreodată. Dar apoi a apărut fata aceea, Londra. Şi am simțit ceva când i-am văzut îmbrățişați. Singura problemă era să-mi dau seama ce simțisem. Sau poate că era mai bine să o las baltă? Eu şi Ash eram prieteni. Nimic mai mult. Deci el putea să facă ce dorea, cu cine dorea.
După ce am ajuns la o concluzie, am reuşit şi să adorm. Până am fost trezită, înainte de răsăritul soarelui, de un coşmar. Acelaşi ca de fiecare dată. Şi nu am mai putut să adorm. Prin urmare, am coborât la micul dejun mult mai devreme decât se aştepta Ana.
— ¡Buenos días, pequeña! (Buna dimineața, micuțo!)
— Bună dimineața, Ana!
— Eşti foarte matinală azi. S-a întâmplat ceva?
— Nimic. Doar nu am putut dormi prea bine...
Am servit micul dejun în linişte, singură. Ana avea multă treabă azi, cu mutarea Linei într-unul din dormitoarele din aripa opusei celei în care erau dormitorul meu şi cel al lui Ash.
Tocmai terminasem de mâncat, când Jaxon a intrat în bucătărie.
— Bună dimineața! m-a salutat, mai puțin entuziasmat decât Ana.
— Bună dimineața!
Jaxon s-a aşezat în fața mea. Mi-a analizat ținuta, uniforma, care ajunsese mai târziu decât preconizase el.
— Cum e la şcoală? Te-ai obişnuit cu colegii? Cu profesorii?
— Mda.. Încă mă mai obişnuiesc cu colegii, dar totul va fi bine.
I-am zâmbit încurajator. Jaxon părea chiar trist. Nu aveam de gând să mă bag sau să-l judec pentru alegerile lui, dar poate că i-ar fi făcut bine să vorbească cu Ash, să lămurească lucrurile. Şi că tot vorbeam de lup... Ash tocmai intrase în bucătărie. Fără să ne adreseze vreun cuvânt mie sau tatălui său, şi-a umplut un pahar cu lapte cu ciocolată, pe care l-a golit suprinzător de repede. Se pregătea să plece, când Jaxon i-a spus:
— Nu o duci şi pe Isabella la şcoală? Sau nu într-acolo te îndreptai?
Ash s-a oprit, o urmă de şoc citindu-i-se în privire, dar se estompă rapid. Probabil din cauza numelui. Nu i-am spus niciodată numele întreg.
— Nu că ar fi treaba ta ce fac eu, i-a răspuns acid. Şi ca să-ți răspund la prima întrebare, nu, nu o duc eu. Nu plătim degeaba un şofer.
Prin urmare, aşa a fost. Când am ieşit afară, câteva minute mai târziu, Ash nu mai era pe nicăieri, dar Robert mă aştepta, lustruind capota maşinii.
— Bună dimineața! l-am salutat, când am ajuns în spatele lui.
Robert a tresărit, scăpând bucata de material jos. Am chicotit.
— Bună dimineața, domnişoară Calder!
Mi-am dat ochii peste cap în fața tonului său atât de formal. Aveam vaga impresie că asta i se datora lui Ash.
— Îmi pare rău că te-am speriat. Şi ți-am mai spus să-mi zici doar Bella!
Robert s-a foit, vizibil stânjenit de situație.
— Scuze, doar că şeful...
— Ash sau Jaxon?
— Domnul Asher...
— E ok. Nu mai trebuie să spui nimic. Îmi dau seama că Ash poate intra în cartea recordurilor pentru nesimțirea lui.
Robert a chicotit.
— Azi cred că are şi o zi proastă. A comentat că nu e suficient de lucioasă maşina. Ieri am dus-o la spălătorie, dar... probabil el a văzut ceva înneregulă.
— Când s-a uitat în oglindă, da, am murmurat.
Nu înțelegeam deloc schimbarea bruscă de atitudine a lui Ash. Ieri părea că putem fi prieteni, că ne putem înțelege. Probabil că m-am înşelat. Sau poate că blonda de ieri, Londra, era iubita lui şi nu suferea dacă el se apropia de alte fete. Chiar dacă era doar din prietenie.
Robert m-a dus la şcoală şi - spre fericirea mea - am ajuns la timp. Aveam prima oră matematică şi ultimul lucru pe care mi-l doream era să întârzii. Profesoara, o domnişoară abia trecută de 25 de ani, era o scorpie în adevăratul sens al cuvântului. Femeia avea probabil probleme cu nervii. Şi cu o groază de alte chestii despre care hanar n-am, dar care cu siguranță au de a face cu felul în care se pierde cu firea, urlă, dă teste şi teme imposibile. A zis că e mai exigentă. Eu cred că voia să zică nebună, dar s-a încurcat.
* * *
Primele ore au trecut destul de repede. Clopoțelul a anunțat pauza de prânz, iar eu mi-am strâns lucrurile, ieşind din sala în care avusesem literatură. Nu eram sigură dacă să trec pe la cantină sau nu. Nu prea îmi era foame. Nici nu... prea aveam prieteni cu care să stau la masă. Nu încă, cel puțin. Dar poate era Ash pe acolo. Voiam să aflu care e motivul schimbării de temperament, deşi mă îndoiam că ar vrea să vorbească despre asta. Probabil era mai bine să-l las în pace...
Mai aveam doar câțiva paşi până la dulapul meu, când am observat mulținea de elevi strânsă în mijlocul holului.
— Ți-am spus să stai departe de ea, Bane! a răsunat vocea dură a lui Ash.
— Şi eu ți-am spus că nu-s cățelul tău să-ți ascult ordinele!
Răspunsul a venit din partea lui Antonio. M-am apropiat de mulțime, dar nu reuşeam să văd nimic. La naiba, chiar aşa mică eram?!
— Vrei să te fac să cerşeşti în patru labe şi nu ştii cum să mi-o ceri, Bane?
Tonul lui Ash era plin de batjocură. S-au auzit câteva râsete şi un mârâit, care probabil fusese al lui Antonio.
— Ooo, deja te transformi? Mârâi ca un cățeluş căruia i se fură osul de sub nas?
Din nou, Ash râdea batjocoritor.
— De ce nu mă înveți o lecție, Sántìago? De ce nu sari la bătaie? Sau ți-e frică? Dacă te mai bați la şcoală nu se mai bagă tăticul să plătească după curu' tău? Că i-ai jignit căţeaua?
Antonio deja atingea un subiect sensibil. O parte din mine îmi spunea să stau la locul meu, să nu mă bag. Dar cealaltă partea, cea care l-a văzut, ieri, pe Ash la pământ, nu s-a putut abține să nu se bage. M-am împins printre elevii strânşi la grămadă, până am ajuns în față.
— ¡Hijo de puta! (Fiu de cățea!) Ai să plăteşti pentru asta!
Ash s-a năpustit spre Antonio, cu pumnii încleştați. Înainte de a putea reacționa, un zgomot de metal lovit s-a auzit, provocat de spatele lui Antonio care s-a izbit de dulapuri. Sau mai bine zis a fost izbit de dulapuri de către Ash. Atunci am intervenit. M-am apropiat de cei doi. Ash strângea în pumni gulerul tricoului lui Antonio. Degetele i se albiseră de la cât de tare strângea.
— Bella, lasă-i să-şi rezolve problemele! a spus Hunter, care a vrut să mă oprească din a ajunge la Ash.
— Aşa? Aşa se rezolvă o problemă? m-am răstit, smucindu-mă din strânsoarea lui şi înaintând.
Când am ajuns lâgă ei, mi-am dat seama că purtau o conversație, dar nu am auzit decât ultima parte, venită din partea lui Ash:
— Vedem cine pe cine diseară!
Când m-au observat aproape de ei, amândoi băieții au tăcut.
— Dă-i drumul, Ash! Pe bune, sunteți copii mici să vă bateți la şcoală?
— Eu nu făceam nimic. Lui îi sare țandăra din senin, s-a apărat Antonio.
— Stai să vezi ce-mi sare pumnul imediat! a mârâit Ash.
— Gata! Dă-i drumul! Acum, Ash! Până la urmă, de la ce naiba v-ați putut lua chiar aşa?
Ochii lui Antonio s-au luminat subit, de parcă tocmai îi venise o idee genială.
— Chiar, de la ce naiba ne-am luat, Sántìago? Ash a mârâit din nou, iar pumnii i s-au strâns şi mai tare. Vrei să-i spun eu? Din moment ce tu poți doar să mârâi...
— Taci!
Mă uitam confuză la cei doi, dar în acelaşi timp, curiozitatea mea creştea.
— Din cauza ta, Bella. A aruncat bomba Antonio.
— Din cauza mea?!
— Da. Te aşteptam lângă dulapul tău. Voiam să-mi cer scuze pentru ceea ce s-a întâmplat la cursă. Dar Sántìago nu suportă alți băieți în preajma ta, aparent.
— Nu te suport pe tine. În nici un fel. De restu' chiar nu-mi pasă. Poate s-o curteze cine vrea, nu-mi place de ea. Dar tu, Bane, stai departe! Departe de mine şi de tot ce mă înconjoară!
Infantila mea inimă s-a strâns dureros auzind vorbele lui Ash. Deși nu avea nici un sens. Nici mie nu-mi plăcea de el, așa că de ce să mă deranjeze dacă el afirma că nu mă place?
— Atunci dă-i drumul, Ash! Dacă vreau să vorbesc cu Antonio am s-o fac. Nu-mi dai tu ordine! Lasă-l în pace.
Tonul vocii mele fusese mai dur și mai hotărât decât intenționasem, dar asta nu era o problemă. Ash i-a dat drumul tricoului lui Antonio și s-a apropiat încă un pas de el, astfel încât erau atât de aproape că era nevoie doar de o mișcare din partea brunetului și cei doi s-ar fi sărutat. Imaginea din capul meu m-a amuzat teribil și m-am abținut cu greu să nu râd. Aș fi arătat ca o nebună. Ash mi-a salvat onoarea, căci amuzamentul mi s-a evaporat imediat cum am auzit amenințarea violentă de pe buzele lui:
— În locul tău mi-aș păzi 24/7 spatele, Bane! Nu cumva să ai un accident neprevăzut!
Șocul mi se putea citi clar pe față. Eram sigură de asta. Amenințarea părea atât de reală, încât pentru o clipă, chiar am crezut că Ash ar fi în stare de așa ceva. Dar nu era. Nu avea cum să fie. Nu Ash care ieri mi-a plâns în brațe ca un copil. Însă Ash cel de astăzi, înfricoșător de impunător, el ar fi putut.
Antonio, însă, nu a părut afectat în niciun fel de cuvintele blondului. Era la fel de relaxat. Ceva îmi spunea că asta era doar o mască și că, de fapt, în interior, Antonio era poate la fel de speriat ca și mine.
Ash s-a făcut nevăzut imediat, iar mulțimea care se strânsese în jurul nostru se risipise. Nici Hunter nu era de găsit.
— Acum că toată tensiunea s-a evaporat... putem vorbi o clipă? a întrebat Antonio, care stătea încă aproape de dulapuri.
Mi-am deschis dulapul meu, așezându-mi lucrurile, în timp ce i-am răspuns:
— Despre ce vrei să vorbim?
— Primero que nada, lo siento. Para esa noche. (În primul rând, îmi pare rău. Pentru seara aceea.) Apoi, în seara asta se ține o petrecere pe pistă, și mi-ar plăcea să vi cu mine. Poate Santiago ți-a spus deja despre asta, dar tot voiam să te întreb.
— Nu. Ash nu mi-a spus despre asta.
Am făcut o pauză, analizând bine situația. Într-adevăr, Antonio greșise în acea seară, la cursă. Dar își ceruse scuze, părea sincer că regretă, iar apoi, cu toții mai și greșim. Ar merita o a doua șansă.
— In legătură cu petrecerea... Ei bine, nu am alte planuri în seara asta, deci îți accept invitația.
Zâmbetul larg de copil de pe fața lui m-a făcut să chicotesc.
— Gracias! (Mulțumesc!)
Brațele lui s-au strâns în jurul meu, într-o îmbrățișare călduroasă. Mi-am strâns, la rândul meu, brațele în jurul torsului său.
— Nu trebuie să-mi mulțumești. Cu toții merită o a doua șansă.
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Heey guys! Am ajuns in sfarsit la capitolul 10 si, personal, mi s-a parut un drum lung aici. Multe ore de munca in spatele acestor 10 capitole. Iar cu aceasta ocazie, vreau sa va cer pareri legate de ce ati citit pana acum, cum vi se par personajele, actiunea etc. Impresiile voastre conteaza tare mult pentru scriitor. Bineinteles, si un vot este bine-venit si am sa mai dedic capitole persoanelor care ma sustin, din orice punct de vedere. Chiar si un mesaj privat este de apreciat.
Acestea fiind spuse, va urez lectura placuta! 💛