- Mai una!
- Tată, mai spune o poveste, te rog!
Ștefan își mută Biblia pe un picior, iar pe celălalt o așeză pe micuța Ruth, ce își întindea mânuțele dolofane spre el, cerșind atenție. La picioarele lui, Damaris și Eva aveau ochi imploratori, plini de speranță. Vizavi de ele, Caleb le împărtășea dorința.
- Bine, doar una singură, zise el lăsându-se înduplecat de odrasle. Dar după aceasta, trebuie să promiteți că veți merge la culcare. Se face târziu.
Copiii încuviințară cuminți. Ștefan zâmbi pe sub mustăți, uitându-se cu coada ochiului la Felicia ce stătea în fața lui, așteptând aprobarea ei. În cele din urmă, își drese glasul și în încăpere se așternu liniștea deplină. Chiar și Lyca își încetă scheunatul, dând curioasă din codiță.
- Într-o seară, Domnul Isus se afla cu ucenicii, după o zi lungă în care învățase oamenii din oraș. Istoviți, le-a propus să treacă de partea cealaltă a mării cu o corabie.
- Călătoreau cu o corabie? Damaris făcu ochii mari de uimire.
- Mi-aș dori să merg și eu odată cu una, zise Caleb visător.
- Poate vom avea ocazia odată, surâse mama, iar atenția le fu îndreptată din nou spre tatăl ce-i privea pe fiecare în ochi.
- Domnul Isus era foarte obosit după ziua aceea. Vindecase și învățase mult norod și în timp ce călătoreau, Isus adormi la cârmă. Știți voi ce e cârma corabiei?
Copiii scuturară scurt din cap.
- Cârma este un obiect din metal sau din lemn care ajută cârmaciul să conducă corabia. Este ca volanul navei.
Domnul Isus dormea acolo. Doar că deodată, s-a întâmplat un lucru neașteptat.
Tatăl își lungi vocea, accentuând ultima parte a propoziției. Luă o scurtă pauză, punând copiii în suspans. Felicia îl privea cu plăcere. Era un preot deosebit pentru familia ei, și ea îndrăgea momentele acestea de părtășie, când toți se adunau împreună iar el începea să povestească copiilor din Biblie. Era un narator desăvârșit, care știa cum să le capteze atenția. Aprope că îi vedea pe copii ținându-și respirația, în așteptare.
- A căzut din corabie? întrebă Damaris, cu ochii mari cât cepele.
Tatăl își înăbuși un zâmbet și negă scurt din cap.
- Nu. S-a stârnit o mare furtună de vânt, care arunca valurile în corabie. Vijelia era atât de mare că barca era aproape înghițită de apă. Domnul Isus continua să doarmă. Când au văzut ucenicii lucrul acesta, s-au dus să-L trezească. Le era frică și nu știau ce să facă. Credeau că vor muri cu toții înghițiți de valurile mării. Domnul Isus S-a trezit și știți ce-a făcut? A certat vântul și a zis mării să tacă. Deodată, la porunca Lui, toate s-au potolit și s-a făcut o mare liniște.
Domnul Isus a avut puterea să poruncească furtunii să se oprească și apoi s-a întors spre ucenicii care tremurau de spaimă și le-a zis:
„Pentru ce sunteţi așa de fricoși? Tot n-aveţi credinţă?"
Ștefan își drese glasul și o așeză pe micuța Ruth pe canapeaua de lângă el. Luă Biblia în mâini și deschise la pasajul din Marcu, capitolul 4 cu versetul treizeci și cinci. Caleb trase cu coada ochiului și urmă exemplul tatălui său.
- Vedeți voi, copii, povestirea din seara aceasta ne aduce în lumină un lucru cu care toți ne confruntăm, și chiar și ucenicii, în ciuda faptului că umblau zi de zi cu Domnul Isus. Acest lucru se numește frica.
Ca să înțelegeți mai bine ce este frica, am să vă explic. Ea se aseamănă cu o stare de neliniște și de tulburare provocată de un pericol care te amenință, de un rău care ți se poate întâmpla. Și dacă ne uităm fiecare în sufletul nostru, cu sinceritate, toți avem câte o frică de ceva. Spre exemplu, Caleb se teme de înălțime, Damaris...
Chiar în clipa aceea, Damaris înălță două degete sus și se ridică în picioare, sărind de pe un picior pe altul.
- Ce este? întrebă tata, făcând o pauză.
-Pot să mă duc până la baie? Am nevoie urgent.
Tatăl încuviință. Damaris țâșni pe hol și apoi se auzi ușa închizându-se cu putere. Felicia știa cât de mult iubea fiica ei relatările tatălui ei și era convinsă că nu-și dorea să rateze niciun moment. Brusc, pacea liniștitoare din cămin fu întreruptă de țipătul ascuțit al lui Damaris și apoi de scâncetele copiilor din salon. În încăpere se lăsă benza totală și Ruth începu să plângă.
Damaris striga din toți plămânii din încăperea alăturată.
- Ce se întâmplă? îngână Caleb panicat.
- Mamă! strigă Eva de pe podea. De ce e întuneric?
- Copii, nu vă temeți. Este o pană de curent. Tatăl se ridică și verifică întrerupătorul. Mama era deja în drum spre Damaris.
- Cred că problema este din sat, concluzionă tatăl după ce, folosindu-se de lanterna telefonului, verifică prizele câteva minute. Totul pare să fie în regulă aici.
Mama adunase toți cei patru copii pe canapeaua cea mai spațioasă și îi mângâiase cu vorbe liniștitoare. Când tatăl se reîntoarse lângă micuții speriați, mama bâjbâi prin întuneric până găsi ceea ce căuta. Luă un chibrit de pe raftul cu veselă și aprinse o lumânare mare, menită să aducă puțină lumină în încăperea întunecoasă.
- Și acum copii, unde am rămas?
Părinții se așezaseră lângă odraslele care încă se luptau cu teama de întuneric.
- La partea în care dădeai exemple de frici, aminti mama. Damaris se lipi strâns de ea, tremurând.
- Aha! Tatăl puse Biblia deoparte, lumina slabă împiedicându-l să mai poată citi. Tocmai am descoperit faptul că voi, copii, vă temeți de întuneric. Privind-o în ochi pe Damaris, zise blând: în special tu, fata tatei.
Damaris îngână cu ochii plini de lacrimi.
- Da, tată, mă tem de întuneric. Totul este atât de... negru și nu pot vedea nimic fără lumină!
Ștefan oftă, luându-și copilul în brațe.
- Draga mea, copii care sunt ai Domnului Isus n-ar trebui să le fie teamă de întuneric. El este cu noi și când este noaptea afară, ca și atunci când este zi. În Biblie este un verset care spune în felul următor:
Eu întocmesc lumina şi fac întunericul, Eu dau propăşirea şi aduc restriştea, Eu, Domnul, fac toate aceste lucruri."
- Isaia 45:7
Dumnezeu Tatăl a avut grijă să ne spună că lumina și întunericul sunt făcute de El. Nu trebuie să ne fie teamă. Dacă Îl avem pe El în inima noastră, noi suntem păziți și ocrotiți de El. Întunericul nu are nicio putere asupra celor ce poartă Numele Domnului. Damaris, zise tata, Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere... " ( - 2 Timotei 1:7). Când suntem tentați să ne temem, fie că e vorba de întuneric sau de înălțime, sublinie în treacăt privindu-l pe Caleb, trebuie să ne amintim de acest verset din Timotei. Dumnezeu ne-a dat un duh de putere ca să trecem peste fricile noastre.
- Și cum facem asta? întrebă Caleb curios.
Tatăl îl privi o vreme și zise:
- Prin credință. Împăratul David a scris în Psalmul 56:3: Ori de câte ori mă tem, eu mă încred în Tine. Asta mă face să mă gândesc că el, ca împărat a avut unele frici care i-au măcinat sufletul. Ceea ce face diferența este că nu a lăsat ca acele stări de neliniște să-i conducă viața, ci atunci când era ispitit să se teamă, avea o soluție: se încredea în Domnul.
Nădejdea în Dumnezeu este singura armă împotriva temerilor noastre. Așa cum am mai spus și mai devreme, cu toții avem unele frici și chiar Biblia amintește de oameni importanți care s-au confruntat cu asemenea stări.
- Te oameni? întrebă Eva.
- Oameni precum Moise, atunci când Dumnezeu i-a vorbit din rugul de foc. Biblia spune că Moise și-a ascuns fața căci se temea să-L privească pe Dumnezeu. (Exod 3:6). În Noul Testament ni se spune despre Saul din Tars, numit mai apoi ca apostolul Pavel. El a fost unul din învățații vremurilor și și-a pus de gând să prigonească, să pedepsească pe toți creștinii care credeau în Domnul Isus. În timp ce se se îndrepta spre Damasc, un vechi oraș sirian, ca să-și împlinească această misiune îngrozitoare, Dumnezeu i-a vorbit, întrebându-l de ce face ceea ce era pornit să facă. Saul, tremurând şi plin de frică, L-a recunoscut imediat pe Isus ca Domn și s-a făcut urmașul Lui (Fapte 9:6). Exemplele ar putea continua cu mulți alți oameni care au fost bântuiți de frică și de aceea Dumnezeu S-a gândit că trebuie să ne lase scris pe paginile Scripturii anumite versete care să ne încurajeze să nu ne temem. Fie că ne este frică de întuneric, de ziua de mâine sau de orice altceva, răspunsul Lui este mereu același:
NU TE TEME!
Ștefan făcu o scurtă pauză și apoi zise.
- Am să vă spun câteva versete care ne transmit acest lucru. Țineți minte, pe rând, referințele pe care le voi zice ca să le căutați voi singuri mâine, la lumina zilei.
Caleb se dădu mai aproape de el, dorind parcă să audă mai bine cuvintele importate pe care tatăl său urma să le rostească. După o clipă, Ștefan zise:
- Iată primul verset. Caleb aceasta este referința pe care tu trebuie să o ții minte: Psalmul 27:1
"Domnul este lumina şi mântuirea mea. De cine să mă tem? Domnul este sprijinitorul vieţii mele. De cine să-mi fie frică? "
Caleb scoase un creion tocit dintre paginile Bibliei și notă adresa versetului pe o bucată de hârtie.
- Damaris, acesta este versetul tău. 1 Tesaloniceni 5:5
"Voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului."
- Ti pentru mine? Întrebă Eva, așteptând nerăbdătoare.
- Pentru tine, draga mea Eva, am un verset care se află în Isaia 41:10, iar versetul spune în felul următor:
"Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare."
Tata termină de citat cu un aer respectuos și atent. În timp ce Ruth se foia somnoroasă, mama întrebă:
- Știți voi ce înseamnă expresia "dreapta Mea biruitoare"?
-Hm.. că Dumnezeu are mână puternică care poate face orice? Încercă Caleb.
-Așa este. Dumnezeu este Acela care poate face orice lucru și chiar să ne scape de fricile noastre. Ce spuneți, vreți să ne rugăm înainte de culcare ca Dumnezeu să îndepărteze frica de întuneric din inima lui Damaris?
Copiii încuviințară, plecându-se pe genunchi. Tata și mama îngenunche lângă ei, formând un cer mic, dar unit.
- Doamne Isuse, începu tatăl cu vocea încărcată de iubire, venim în fața ta în seara aceasta și vrem să Îți mulțumim pentru timpul petrecut împreună în această seară. Mulțumim că am putut citi din Cuvântul Tău, de unde am aflat că deși uneori ne este frică, Tu poți să ne scapi de acest sentiment nedorit. Te rugăm să binecuvintezi inimile noastre cu liniște și în special în inima lui Damaris să lași pacea Ta. Îți mulțumim că ne-ai ascultat, pentru că ne-am rugat în Numele Domnului Isus. Amin!
Un cor de amin-uri slabe se auziră și copiii se întinseră obosiți. Ruth adormise pe podea. Tatăl o ridică cu blândețe și o așeză în pat. Mama le ajută pe Damaris și Eva să se pregătească de somn și în curând toată familia se afla sub păturile moi din casa de vacanță, într-un întuneric gros.
- Eva, șopti Damaris după câteva clipe de tăcere. Știi ceva? Cred că nu mă mai tem de întuneric. Eu sunt o fiică a zilei, și n-am nicio treabă cu noaptea.
Eva ciuli urechile, fără să răspundă. Damaris se întinse pe partea cealaltă și adormi gândindu-se că tata avea dreptate. Dumnezeu era în măsură să alunge frica din inimile oamenilor. Din inima ei.
***
Dragul meu, tu ai vreo frică care-ți bântuie mintea și inima? Este vreun lucru care îți fură pacea din inimă, dându-ți o stare de neliniște? Dacă da, este timpul ca să îți încredințezi teama ta în mâna Domnului, la fel ca Damaris. El poate să te vindece și să te ajute să treci peste. Este important să avem pace ca să-L putem lăuda pe Dumnezeu cu toată inima noastră, plini de bucurie. Încrede-te în Domnul din toată inima ta și El va lucra.
"Celui cu inima tare, Tu-i chezăşuieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine."
- Isaia 26:3