6. Facerea de bine

22 5 0
                                    


  Felicia pășea mărunt pe drumul pietros, încercând să o liniștească pe micuța Ruth din brațele ei. Fetița voia să meargă pe jos împreună cu surorile ei și numai nu înțelegea că ea nu putea merge pe drum în două picioare la fel ca ele. Ea știa doar să meargă cățel! Misiunea era cu atât mai grea cu cât Felicia ținea în cealaltă mână un castron plin cu supă pe care îl ducea la soacra ei și tare se temea să sfârșească pe jos din cauza lui Ruth.
Fetița mârâi nemulțumită.

— Te voi lăsa imediat jos, Ruth. Numai să ajungem la bunica!
Văzând că nu înțelege, Felicia încercă să capteze atenția fetiței cu altceva: Uite acolo un cățel!

Ruth se liniști cât ai clipi, privind uimită în zare la un cățel negru din vecini. Dar nu numai ea părea încântată de animăluțul care mergea agale pe lângă șanț. Damaris și Eva începură să povestească cu har despre cățelul acela, spunând a cui era și cum îl chema și că venise de multe ori în ogradă să o viziteze pe cățelușa noastră Lyca.
Fetițele erau pline de viață, vorbărețe și cu zâmbetul pe buze. Erau într-o dispoziție foarte bună în această după amiază și Felicia nu putea fi mai mulțumită de atât.
Caleb cu Ștefan lucrau la casa văduvei din sat și Felicia se ocupase până acum de treburile casnice și de gătit. Hotărâse să ducă și socrilor ei din bucate, de aceea mergeau toate patru către casa bunicilor, care se afla peste drum.

— Abia aștept să o văd pe bunica! exclamă încântată Damaris.

Oale mai ale boboane de șiocolată?

Felicia zâmbi fetelor.

— În curând veți afla! Iată, am ajuns. Damaris, deschide poarta, te rog!

Damaris se grăbi să deschidă și Felicia cu Ruth intrară în ogradă primele, urmate îndeaproape de Eva și Damaris.
Cățelul familiei începu să latre agitat în cușca lui, anunțând venirea musafirilor.

— Shht! îl mustră Eva pe cățel, mergând direct spre cușca lui, neînfricată. Max! Gata! Suntem noi!

Damaris începu să se facă auzită și să o strige pe bunica în gura mare. Văzând că nu răspunde nimeni, fetița fugi cât ai clipi în casă. Felicia cu Ruth în brațe, abia se iviră în prag, când Damaris le ieși în întâmpinare îngrijorată:

— Bunica a zis să intri! Ea nu poate merge pe picioare!

Oare ce pățise bunica? Se întâmplase ceva grav cu ea?!

Speriată, Felicia se grăbi să lase bolul cu supă în bucătărie și să o ia pe urmele fetiței, direct în dormitor, unde bunica se odihnea pe pat.

— Bună ziua, mamă! salută Felicia când intră în cameră. Te simți bine?

Bunica se ridică din pat încet, cu zâmbetul pe buze:

— Da, da, Felicia, nu te îngrijora! Sunt bine! Mă doare piciorul drept și astăzi nu pot păși bine. M-am întins oleacă pe pat să îmi treacă...

— De ce te doare piciorul, buni? întrebă Damaris curioasă, făcând ochii mari și venind aproape de femeia în vârstă.

Elisabeta povesti cum la începutul anului ninsese afară și scările de la intrare erau alunecoase din cauza gheții. Nu îi trebui mult să cadă - doar o clipă de neatenție! De atunci, piciorul drept o durea din când în când, mai ales când mergea mult și avea multe de făcut prin casă și pe afară.

— Ieri am mers pe jos până la magazin, spuse bunica. Am cumpărat zahăr pentru gemul de căpșuni pe care l-am și făcut după ce m-am întors. Dar vai! Azi abia pot pune piciorul în pământ de durere. Și am atâtea de făcut...! Nu am avut timp deloc să mă ocup de casă...

Învățărurile familiei MacoveiWhere stories live. Discover now