Ye-jin
Dacă uneori iubirea, ar fi ca în filme aș putea să cred că va fi o poveste de dragoste care va avea un început ciudat dar un final fericit și plin de realizări și împliniri.
Este ușor ca părinte să îți pui copilul să îți facă pe plac, cine ar fi crezut că propri mei părinți vor face așa ceva pe la spatele meu.
Recunosc că atunci când am plecat în Los Angeles a trebuit să spun o mie de minciuni și de promisiuni.
Nu pot să spun că este o pedeapsă plăcută, chiar dacă părinții mei m-au avertizat că mă vor face să regret că am fugit de acasă doar pentru a putea învăța arhitectura în Los Angeles.
Mereu am avut o pasiune pentru Statele Unite, de mică am vrut să realizez ceva acolo și doar să mă duc să învăț acolo, atât puteam face.
Sunt mândră de mine și de realizările mele. Am reușit ceea ce mi-am propus indiferent de obstacolele avute.
Avionul în care mă aflam avea mai câteva minute până la aterizare, deja îmi era dor de ceea ce am realizat acolo, în Los Angeles chiar dacă nu realizasem ceva atât de interesant totuși am trăit ceva timp acolo, șase ani sunt totuși câțiva ani.
Însă casa mea este aici in Coreea. Nu pot spune că sunt fericită însă nu sunt nici tristă.
Singurul lucru ce mă frământă este căsătoria. O căsătorie aranjată cu un bărbat pe care nu cred că l-am văzut de vreo două-trei ori în viață.
El și Jimin se întâlneau întotdeauna în oraș. Rareori venea la noi acasă,însă niciodată nu coboram din camera mea.
Cei drept ei erau prietenii lui Jimin,iar eu nu eram în cercul său de prieteni.
***
Mă uit după fratele meu, în titamai aeroportul pentru al găsi deoarece el este cel ce mă va duce în fața părinților mei după atâția ani, o singură dată m-au vizitat toți, în rest în fiecare an fratele meu venea la mine și ne petreceam timpul cum știam noi mai bine.
Mă așez pe un scaun și îl aștept oftând.
"Pe unde naiba umbli Jimin" spun eu în gândul meu. Așteptându-l de mai bine de o oră.
"Băiatul ăsta!"
***
Jimin
Mă îmbrac deoarece mă duc după surioara mea la aeroport, a fost în Los Angeles timp de șase ani, defapt a fugit în Los Angeles, iar eu am ajutat-o, iar pentru asta părinți noștri au fost supărați destul de mult timp, doar când îmi aduc aminte cum am ieșit amândoi afară pe geam la ora unu noaptea.
Îmi iubesc surioara de aceea am ajutat-o eu mi-am împlinit visele și am realizat ceea ce am vrut întotdeauna iar ea era copilul care trebuie să asculte de părinți pentru că nu este matură și nu știe ce vrea de la viață, niciodată nu am fost de acord cu părinții mei în privința asta, i-au luat multe drepturi.
Cât despre decizia luată acum de a se căsători, parcă ar fi o scenă dintr-un film, sincer nu îmi pare rău având în vedere că știu cu cine se va căsători sora mea.
Parcă îmi și imaginez fața celui mai bun prieten al meu Jungkook când a aflat că se va însura, a făcut un scandal cât casa și mai ales mi-e mi-a ținut o predică destul de frumoasă.
"De ce naiba nu mi ai zis!?
De ce ai ascuns de mine, cum ai putut permite așa ceva!?"
Doar când îmi aduc aminte ce nervos era și fața pe care o avea, mă pufnește râsul.
"Aish, Jungkook doar să îmi vezi sora ca o să îți faci o grămadă de filme în cap! "
Sora mea este o femeie frumoasă. Cu capul pe umeri,cu o carieră creată de una singură.
Mă face mândru. A dovedit că poate fără să stea pe banii părinților. Nu a fost ceva bine primit plecarea sa însă părinții noștri au acceptat într-un final.
Uneori distanța te distanțează de unele persoane,mult prea mult. Am impresia că ai mei au vrut să facă orice pentru că Ye-jin să se întoarcă înapoi în Coreea. Iar nunta asta aranjată îmi este răspunsul.
Ye-jin
-Frățioare! Mă ridic de pe scaun și fug în brațele sale.Fratele meu! Nu ști cât de dor mi-a fost de tine!Te iubesc! Te iubesc mult mult mult de tot!
-Și eu te iubesc surioara.Te iubesc mult mult mult mult de tot.Spune acesta și începem să râdem amândoi.
-Haide!Trebuie să mergem. Nu îți face griji am purtat cu ei o discuție destul de serioasă. Îmi spune el,referindu-se la părinții noștri.
-De câte ori să îți mai spun să nu te mai cerți pentru mine.Jimin știu că mă iubești și eu te iubesc. Dar te rog eu din sufletul meu nu îi provoca pe ai noștri, nu vreau să îți facă ceva. Spun eu făcând exact ca un copil.
-Ce să îmi facă, am tot ce vreau. Nu au ce să îmi facă.Tu ești bebelușul meu mic, bine. Mă necăjeste el zâmbindu-mi ștrengar.
-Hey nu mai sunt un bebeluș.spun lovindu-l peste braț în joacă.
-Pentru mine mereu vei fii surioara mea. Spune acesta zâmbindu-mi ca un copil.
-Yaa!spun eu încercând să nu plâng.
-Bine.Haide să luăm bagajele și să mergem.
-Bine. Spun eu iar Jimin ia bagajele de lângă mine.
-Haide! Bebelușul meu.spune acesta din nou.
-Yaa! Park Jimin! Încetează! Aproape că țip încercând să fiu serioasă însă ajung să sfârșesc râzând cu el.
-Bine,gata.spune el oprindu-se din râs.
***
-Și, știi cu cine mă căsătoresc? Întreb cu o mare reținere,întrebarea ce mă roade de când am aflat.
-Da. Îmi răspunde fiind atent la drum. Mă uit surprinsă la el,însă nu am intenția de ai spune ceva.
-Cu cel mai bun prieten al meu. Îmi întorc privirea spre el privindu-l curioasă și șocată. Un mare nod mi se puse în stomac.Cu Jeon Jungkook. Continuă acesta aruncându-mi o privire.
- Acel Jeon Jungkook? Îl întreb cu vocea tremurată.
-Îhâm! Gângună afirmativ.Dacă nu ai fi plecat în State probabil l-ai fi cunoscut. Continuă fără a apuca să scot vreun cuvânt pe gură.
Știam că plecarea mea a fost un dezastru pentru familia noastră,însă nu mă așteptam la un așa răspuns de la Jimin.
- Erau zile în care venea la tine. Însă nu am vrut niciodată să îți cunosc prietenii! Știi bine,asta Jimin. Voi erați o gașcă de burlaci care nu aveați inentii decente. Spun făcându-l să îmi arunce privi din când în când.
- Știu bine ce eram. Însă ne-am maturizat. Nu mai suntem la fel ca atunci. Fiecare din noi și-a găsit țelul în viață! Îmi spune acesta serios. Omul se maturizează,Ye-jin. Continuă el le un ton șoptit.
Jungkook
Nu pot să cred. Dar chiar nu pot să cred. Am ajuns în această ipostază, încât să vorbesc cu tavanul din cameră ,fiind singurul lucru ce mă ascultă. Pentru numele lui Dumnezeu. De ce trebuie să fiu așa blestemat.
Nu zic, poate fi frumoasă,dar nu o cunosc. Este o tâmpenie să am o căsătorie aranjată. Zici că suntem într-o dramă. Dar eu am să fac orice doar pentru a le demotra dragilor mei părinți că sunt responsabil. Mă voi căsători, iar după ce voi deține toată compania voi,divorța și voi scăpa de acea mică fetiță.
Totul va reveni la normal, iar eu mă voi bucura de viață. Cum știu eu cel mai bine.
Ar fi frumos ca totul să se întâmple așa cum îmi imaginez eu. Însă viața te poate lovi atunci când nu te aștepți.
Imi ajunge această lovitură! Alta nu mai vreau!
Ye-jin
Am ajuns în fața vilei, în care am crescut. Parcă totul este diferit. Nu am apucat să îmi aduc aminte de Coreea de Sud, în mașină am vorbit cu fratele meu, am profitat de micuța mea liberate de care în curând sigurat nu mă voi mai bucura.
Îmi era dor de țara mea, parcă aerul ușor cald de primăvară, ce îmi mișcă ușor câteva fire de păr mă face să mă simt așa bine, totul este așa frumos. Am uitat multe lucruri de aici. Sper că voi putea să mă plimb și să mă distrez și eu puțin.
Nu am mai fost în Coreea de când am plecat, nici măcar odată. De fapt nu am plecat, am fugit. Și nu îmi pare rău că am fugit pentru a învăța și pentru a vedea America. Atunci când pasiunea te depășește, uiți de tot, dar fericirea te prinde iar pe fața ta zâmbetul adevărat apare.
Jimin mi-a spus despre căsătorie,atunci când părinți mei m-au sunat pe un apel video, știam că pun ceva la cale, pentru că vorbeam destul de rar și mai ales video.
Nu pot să mint și să spun că nu am vărsat câteva lacrimi, dar știam că oricum voi ajunge să mă căsătoresc. Fie că voi vrea fie că nu.
Mereu mi-am imaginat să am o familie cu bărbatul pe care îl iubesc, nu o căsătorie aranjată doar pentru că proprii părinți vor să îmi dea o lecție, mai bine spus răzbunare. Știam că vor face ceva pentru că am fugit în Statele Unite. Chiar ei au spus că mă vor face să regret că am fugit fără ca ei să știe.
Până la urmă niciodată nu știi ce îți rezervă viața.
Sunt întâmpinată de oamenii părinților mei, sunt aici în locul de unde am plecat. Sunt aici în faimoasa mea casă părintească. Mă uit în jos la pragul ușii simțind o senzație extrem de urâtă,îmi aduce amintede ziua în care am fugit de acasă.
Trec ușor peste el și intru în casă fiind urmată de fratele meu, privesc în jur și totul parcă mai arăta exact ca atunci când am plecat. Aud râsete venind din sufrageria enormă. Mă întorc confuză sper fratele meu și îl întreb dacă avem musafi sau părinților noștri le-a fost dor de mine, deși nu prea cred.
**
-oh!? Ați ajuns! Vino fetița mea! Viitori tăi socri au vrut și ei să te întâmpine. Spune mama enorm de entuziasmată și arată înspre cei doi soți de pe canapea care par să fie de aceeași vârstă cu părinții mei
-Bine ai venit acasă fetița mea! Și cu această frază extrem de surprinzătoare spusă de tata vine înspre mine și mă îmbrățișează.
Nici nu știu cum să reacționez,însă le urmez gesturile. Cu toate că m-au surprins extrem de tare,pentru că nu mă așteptam să mă primească așa. Mă așteptam la cele mai urate și reci expresii ale lor,ba chiar să mă ignore.
-Doamne cât de frumoasă ești! Vino aici! Fiul meu va fi fermecat de tine.Ești mai dulce ca o dulceață.Puteam să jur că deja râdeau toți de această afirmație, chiar și eu am scăpat un mic chicot,însă vocea extrem de caldă a viitoarei mele soacre,mă face să mă simt mai bine.
Oarecum să știu că sunt pe placul ei îmi dă o stare de liniște.
- Da,așa este. Fiul nostru va fi extrem de fericit și de fermecat când va vedea cine îi va fi soție.
Zâmbetele celor doi soți mi-au dat extrem de multă încredere,par niște persoane extrem de înțelegătoare și de bune. Mă întreb însă fiul lor cum este.
***
De când ne-am așezat pe canapea. Subiectul a fost nunta. Mă simt deja sufocată, vreau să aflu și eu anumite lucruri, nu de câte meniuri vor fi, sau ce bufet vom avea. Încerc să îmi păstrez calmul și continui să par interesată de discuție.
Aish! Părinții ăștia. Câteodată jur că îmi vine să las tot ce au făcut ei să se ducă pe râpă. Și să trăiesc altfel. Dar este frumos să faci planuri, când știi că nu se vor împlini și totul va rămâne exact așa cum este, sau pur și simplu viața te va întoarce înapoi la ceea ce ai sau ai moștenit.
Jimin
Stăm pe canapea de mai bine de două ore. Fața lui Ye-jin mă face să pufnesc în râs. Are deja capul făcut calendar, chiar atât de multe detalii trebuie scoase în evidență!?
Mi-e milă de ea dar situația este destul de amuzantă.
Și mai tare, parcă m-ar pufni râsul când mă gândesc la Jungkook. Ei doi sunt total diferiți la caracter,sunt extrem de diferiți și nu știu cum va merge relația asta a lor.
Deși aș fi foarte fericit dacă căsătoria lor va deveni totuși una "reală" și plină de iubire. Având în vedere faptul că amândoi sunt la fel de încăpățânați, sincer chiar nu știu ce va ieși de aici.
Mă simt extrem de sufocat. Sunt între sora mea și cel mai bun prieten. Deja capul meu nu mai judecă bine. Doar când mă gândesc că vor avea certuri iar eu voi fi sarea dintre ei.
Jungkook este o fire vulcanică. Iar asta mă neliniștește. Yejin este total opusul său,nici pe departe o fire vulcanică.
Nu îmi doresc ca Jungkook să fie un ipocrit. Sper doar să găsească amândoi câte-o cale de scăpare.
Altfel căsnicia asta va fi un nimic de la bun început.