Știu că la început de obicei spun ceva, dar am scris ATAT DE MULT azi încât mintea mea a făcut shut down și dacă nu aș avea auto-corect m-ați crede analfabetă. Mi-e somn de nu mai pot și chiar mă mir că am postat înainte de de a adormi. Vă pup pe toți!
Apropo, eveți la media poză cu o vorbă de-a mult-iubitei Emma Watson pe care eu, personal, o ador(dovadă și poza mea de profil). Nu știu dacă vă place sau nu această actriță, dar eu o apreciez mai ales pentru personalitatea ei. Ca să nu o lungesc prea mult, tot ce spun e că vorbele ei se reflectă felul în care Maze gândește și bineînțeles, ca și creatoare a ei, și eu gândesc.
Enjoy.
PS. Da, Smiley face. Ți-am dedicat capitolul ție. De ce? Pentru că pot! :)))
Capitolul Douăzeci și Opt
Abea dacă puteam să mă abțin de la a-mi da drumul la gură. Nu numai că prezența Lisei mă șocase de-a dreptul, dar în același timp îmi provoca repulsie și ură ce atingeau cote inimaginabile. Dar cine putea să mă învinovăţească? Între noi două se crease o relație ruptă fix dintr-un film Hollywood despre viaţa de liceu încă din prima clipă în care privirile noastre s-au intersectat. Ea era fata cea populară, care dorea atenția băieților mai mult decât orice altceva pe lumea aceasta, iar eu îi eram dușman - o simplă creatură care îi stătea mereu în cale deși eu încercam să o ignor cât mai mult posibil spre a evita o încăierare ce putea să se sfârșească tragic.
Pentru ea.
Așa că nu... Nu puteam să înţeleg ce căuta ea acolo. Nu puteam să găsesc niciun motiv pentru care ea ar fi vrut să rămână la academie într-o perioadă atât de dificilă, când toți ceilalți studenți plecaseră cu prima ocazie. Sinceră să fiu, după felul în care camera noastră arăta, m-aș fi așteptat ca Lisa să fie prima care să iasă pe ușile clădirii. Totul fusese distrus, răsturnat, fie rupt fie călcat în picioare de către oamenii lui Samuel ; nu mai rămăsese aproape nimic.
- Mulţumesc pentru întâmpinarea extrem de călduroasă, Maze, spuse ea cu o urmă de sarcasm. Nici nu mă așteptam la altceva de la tine.
Fata aceea ori era prea încrezătoare, ori își dorea să moară. La cât de mulţi nervi s-au putut acumula în corpul meu în numai câteva clipe, îmi era greu să cred că mă mai puteam controla pentru mult timp.
- Lasă ironia acasă unde trebuia să fii și tu, dacă vrei să ascult ce ai de spus. Pentru că dacă ar fi după mine, ți-aș spune să dispari chiar acum, am zis cu hotărâre, ignorând faptul că absolut fiecare pereche de ochi din acea încăpere era aţintită asupra noastră.
Aș fi trecut direct la acţiune, dacă mâna lui Ryder nu s-ar fi odihnit pe umărul meu, în încercarea de a mai elibera din tensiunea insuportabilă. În mod normal aș fi respins orice fel de ajutor sau sprijin din partea celor din jurul meu, dar Ryder nu era acolo pentru asta. Simpla lui prezență nu făcea nimic altceva în afară de a-mi da putere să rabd, pentru că răbdarea nu era, din păcate, una dintre calitățile mele.
- Dar chiar atât de mult te grăbești? Nu ne-am mai văzut de ceva vreme și eram curioasă cât de... întreagă mai ești, spuse Lisa, mutându-și privirea asupra locului în care Kaleb mă împușcase acum două săptămâni.
- Da, sunt întreagă. Mulțumesc pentru îngrijorare deși mă îndoiesc că acesta e motivul pentru care te afli aici, am zis devenind din ce în ce mai nerăbdătoare să scap de ea.
Peste șaizeci de persoane se bazau pe mine și așteptau ca eu să le dau primul ordin, dar nu... Noi pierdeam timp prețios pentru că Lisa s-a decis să apară, intrând în planul nostru ca musca-n lapte. Și nu eram singura de aceeași părere ; după privirile ucigătoare pe care Zach, Gabi și Adam i le aruncau, puteam spune că era doar o chestiune de timp până când ea avea să plece.
De bună voie sau silită.
- Bine, poate nu sunt aici datoriă îngrijorării mele pentru tine. Dar sunt din cauza ta, rosti ea, iar în mod surprinzător, nu detectam nicio urmă de ură în glasul ei.
- De ce? Fii mai explicită, pentru că eu chiar nu înțeleg ce te-a oprit din a pleca de la academie.
Lisa și-a trecut o mână prin părul sau blond și des, în semn de anxietate. Abea atunci am început să o privesc cu mai multă atenție, observând niște detalii noi precum faptul că pielea ei căpătase o nuanță atât de deschisă de alb, încât mai avea puțin și se asemăna cu o fantomă ; slăbise mult într-un interval de timp atât de scurt ceea ce mi se părea aproape la fel de dubios precum petele discrete de la gâtul ei. Mi se părea că ea încercase să acopere acele urme cât mai mult, folosindu-se de fond de ten și aproape reușise. Dar ochii mei erau destul de ageri pentru a vedea că ceva nu era în regulă cu Lisa.
În următoarea secundă s-a întâmplat cel mai neobișnuit lucru : o lacrimă minusculă i s-a strecurat printre pleoapele între-deschise, dar ea a șters-o imediat, privindu-mă din nou cu intensitate.
- La naiba... Uită de tot ce am spus! înjură ea gata să își ia tălpășița. Mă descurc și singură!
Schimbarea ei bruscă ne-a luat pe toți prin surprindere. Puteam să văd rușinea de pe chipul ei și nu o învinovățeam pentru asta. Probabil că era foarte dureros să se prezinte în fața mea în felul acela. Dar nu am avut timp să procesăm ce se întâmplase, pentru că dacă mai zăboveam mult am fi lăsat-o pe Lisa să ne scape printre degete.
- Nu atât de repede, mârâi Kaleb, apucând-o de braț înainte de a fugi. Când ai venit aici erai disperată să vorbești cu Maze. Doar nu crezi că faci atâta vâlvă ca mai apoi să ne lași cu ochii în soare, nu?
Tonul lui autoritar și privirea sa intimidantă au reușit să o facă pe Lisa să asculte. S-a întors cu fața la mine, arătând parcă mai albă decât înainte. Mă transformasem cumva într-un monstru și nu știam eu?
- Lisa, calmează-te, am spus eu încercând să par mai blândă deși nu eram nici pe aproape. Acum nu mai poți da înapoi așa că vorbește o dată sau te fac eu să vorbești.
Lisa își mări ochii. Ei bine, felicitări Maze! Te descurci de minune în a face pe cineva să se relaxeze! mă mustram în sinea mea.
Și totuși, de ce era ea atât de emoționată?
- Aveți dreptate, spuse ea într-un final, evitându-mi privirea ce era ațintiță asupra sa. Dar trebuie să îmi promiți că mă vei ajuta cât poți tu de mult! se rugă ea, aproape implorând.
I-am aruncat o privire confuză lui Zach, care se afla exact în spatele Lisei. El dădu din cap dezaprobator, la fel ca Adam și Ryder. Ceva era într-adevăr putred la mijloc, dar dacă Lisa avea informații utile? Nu puteam pur și simplu să o alung doar pentru că îmi cerea ajutorul în schimb și pentru că cei trei nu erau de acord. Plus că eu nu eram cunoscută ca fiind docilă.
- Îți promit, am rostit, declanșând un val de împotriviri, multe venind și de la oamenii care schimbaseră taberele. Drace, ascultați și cu ce era de spus și gata, m-am răstit eu la ei.
Odată ce vocile au pierit, mi-am fixat privirea adora Lisei, în ai cărei ochi puteam să văd ceva neobișnuit : speranță.
- Mulțumesc, Maze. Știu că m-am comportat oribil dar...
- Spune mai repede, te rog. Am promis că te voi ajuta cât pot eu de mult. Dar poate nu voi avea cum, am avertizat-o.
Ea înghiți în sec și își coborî privirea în pământ. Tușind de două ori pentru a-și drege vocea, a început să povestească.
- În momentul în care atacul a avut loc... la petrecere... eu nu eram în sala e festivități, unde toți ceilalți studenți se aflau, începu ea să vorbească cu o oarecare ezitare. Ci eram în camera noastră. Știi foarte bine că au distrus-o. Ei bine, eu mă simțeam foarte amețită din cauza alcoolului și am vrut să mă odihnesc. Tocmai când am intrat, au dat buzna și câțiva bărbați înarmați și echipați de parcă mergeau la război. De îndată ce m-au văzut m-au capturat, forțându-mă să le spun unde ești dar eu bineînțeles că nu am știut.
Fiecare ascultam cu atenție ce avea ea de spus, dar eu eram de departe cea mai cuprinsă în transă. Ceva din vocea ei îmi dădea de înțeles că răul abea urma.
- M-au băut, încercând să obțină niște răspunsuri pe care eu nu le aveam. Oricât de mult plângeam și juram că nu știam nimic, ei nu mă credeau. Aproape că am leșinat când un alt bărbat a intrat, numai că el nu era îmbrăcat la fel ca și ceilalți. Nu... El purta un costum și era dichisit, dar tot înarmat era. Samuel... Așa mi-a spus că îl cheamă, a zis Lisa iar la auzul numelui acela un fior greu de controlat mi-a străbătut șira spinării. Deși le-a ordonat să se oprească, a început și el să mă ia la întrebări. În cele din urmă, mi-a descoperit punctul sensibil - fratele meu mai mic.
M-am încruntat aflând că avea un frate mai mic. Mi se părea ciudat faptul că cineva ca ea ar avea... un astfel de punct vulnerabil.
- Și ce ți-a făcut? Te-a amenințat? a întrebat Ryder, la fel de nerăbdător ca și mine să afle sfârșitul acestei povești.
- Da. M-a amenințat cu moartea lui Eric, fratele meu, dacă nu... dacă nu te aduc la sediul lui până la prânz.
- Nu înțeleg. Asta mi-a ordonat și mie să fac, interveni Kaleb. Care e diferența?
- Diferența e că nu mai are la fel de multă încredere în tine, pentru că tu nu ai nimic de pierdut, în schimb eu am. Plus că vrea să te aduc numai pe tine, Maze. Singură, spuse Lisa, aruncând bomba.
Încă un val de voci izbucni de îndată ce rosti ultimele cuvinte. Nici mie nu îmi convenea ce a spus dar, sinceră să fiu, nu mai simțeam la fel de multă ură pentru ea ca înainte. Tocmai făcusem o descoperire uriașă și anume că Lisa avea inimă.
- Asta e absurd! Doar nu credeai că vom fi de acord, nu? se răsti Ryder, căpătând o atitudine protectivă față de mine, la fel ca și ceilalți din jurul meu.
- Ryder..., mârâi eu.
- Rămâne același plan, spuse Zach hotărât. Adam asigură-te că Lisa va fi în siguranță în camera...
- Dar ați promis că mă veți ajuta cât de mult puteți! se auzi și vocea disperată a Lisei între toate glasurile ce aproape că o acopereau.
- Te înșeli. Maze a promis, noi nu am spus nimic și nu o vom lăsa să-și riște viața atât de mult, zise Adam pe un ton rece și autoritar.
- Dar e vorba despre fratele meu! Un inocent!
- După ce operațiunea aste terminată cu succes, ne vom asigura că ți-l vom returna pe Eric, spuse Zach, ignorând lacrimile ce i se prelingeau pe obraji în șiroaie și respirația ei sacadată.
Numai că nu se știa dacă Eric avea să mai fie în viață după toate acestea.
Mi-am mușcat buza inferioară cât de tare am putut pentru a-mi stăpâni emoțiile, simțind și cum un fel de amețeală mă cuprindea din cauza gălăgiei ce se stârnise. Privindu-i cum îi întorceau spatele Lisei fără ca măcar să se gândească la problemele ei, începeam să cred că uitau faptul că fiecare persoană merita o șansă. Zeci de oameni erau gata să își riște viața pentru mine, o fată care se deosebea numai prin faptul că era moștenitoare a unei academii. Mie mi-au acordat o șansă, învingând corupția lui Samuel, dar nu erau în stare să facă asta dacă nu pentru Lisa atunci măcar pentru fratele ei.
- Riscul este prea mare pentru a abandona planul nostru. Avem un singur scop : să-l omorâm pe Samuel, spuse Adam.
Tocmai când credeam că nu există nicio șansă, mi-am îndreptat ochii spre Gabriel care stătea numai la câțiva metri de mine. Îmi zâmbi cu căldură și speranță în ochii săi, apoi se întoarse la a o privi pe Lisa cu milă. Măcar unul era de partea mea.
- O vom face,am spus aproape ca o șoaptă, care în ciuda gălăgiei, fusese auzită.
Toți au amuțit, întorcându-se spre mine cu incertitudine si privindu-mă de parcă îmi mai crescuse un cap.
- Poftim? întrebă Lisa, ridicându-și privirea din pământ.
- Ți-am promis că te voi ajuta. Mă voi ține de promisiune și vom face întocmai ce ne-ai spus, am zis eu cu privirea fixată numai pe chipul ei înroșit de la atâta plâns.
Numai faptul că ea plângea era un motiv destul de bun pentru a avea încredere în cuvintele ei. Luând în considerare faptul că noi două nu ne-am suportam până acum câteva minute, să își verse lacrimile de față cu mine este un act ce știam că i-a deteriorat demnitatea . Nici eu nu aș fi putut să mă dezbrac de mândrie în fața unui dușman. Numai în cazul în care viața unei persoane dragi ar fi fost în joc.
- Tu ai înnebunit de-a dreptul, mârâi Adam.
M-am întors spre el și i-am aruncat un zâmbet viclean.
- Ba din contră. Gândesc foarte limpede, am zis și fără să mai aștept orice fel de comentariu sau împotrivire, m-am îndreptat spre Gabriel știind că mă pot baza pe el. Mergi afară și pregătește cele două camioane care au sosit ieri. Fă rost și de o mașină normală, de preferat un Jeep ca să fie mai credibil.
Gabi dădu din cap aprobator, îndreptându-și repede coloana precum un soldat ce urma ordinele ofițerului. Dar tocmai înainte de a executa, și-a pus o mână pe umărul meu și mi-a zâmbit cu mândrie în ochii săi.
- Arată-le cine e șefa.
Printr-o simplă răsucire pe călcâie, se întoarse și plecă cu pași grăbiți dar siguri.
Sper că sunt în stare, mi-am spus în sinea mea, după care m-am reîntors cu fața la oamenii care s-ar fi presupus că trebuie să mă asculte pe mine. Am inspirat adânc, având nevoie de tot oxigenul din lume.
- Maze, ce crezi că faci? spuse Ryder, fixându-mă cu privirea lui foarte intensă în care puteam să citesc mâine... dar și frică.
- Fac ceea ce e corect, am răspuns eu, apoi am revenit la starea autoritara. Kaleb, știi vreo altă intrare în afară de cea principală?
El a părut luat prin surprindere, dar își reveni imediat.
- Stau acolo de câțiva ani de zile. Nu ar fi prima oară când aș încerca să intru prin efracție, spuse el.
Cu toții erau tare curioși cu privire la ce îmi trecea prin cap în cel moment și sinceră să fiu, până și eu eram, întrucât nu știam cu certitudine ce urma să fac. Mă bazam mai mult pe instinct. Totuși, mă rugam ca nu cumva să fac vreo prostie.
M-am întors cu fața la toți oamenii ce se aflau în acea încăpere, femei și bărbați, care mă devorau cu privirile lor intense și intimidante.
- Schimbare de plan, am spus eu, vorbind cu voce tare astfel încât toți cei prezenți să mă audă. Eu, Kaleb și Lisa vom călători separat și pe rute diferite. Vom porni în același timp, dar noi o vom lua pe drumul mai scurt și principal pentru a nu atrage atenție și pentru a ajunge mai devreme decât voi. Nu mai luăm pe nimeni altcineva cu noi.
- Asta e nebunie curată! se răsti Adam furios.
- Vezi că e deja a doua oară când mă numești nebună. Poate că a treia oară îți voi arăta ce înseamnă asta cu adevărat, îl ameninț eu, reușind să îi închid pliscul. Aici, cea mai grea sarcină îi revine lui Kaleb, continui eu. Kaleb, tu v-a trebui să le deschizi o ușă pe unde să se poată strecura înăuntru. Una cât mai ferită de paznici. Deoarece Samuel nu este cunoscut pentru faptul că își... omoară victimele înainte să se joace cu ele, veți avea timp destul. Adam, tu tot de sistemul de securitate te ocupi odată ce ai intrat. De îndată ce îl vei dezactiva, restul planului decurge la fel ca cel original.
Priviri au fost schimbate, vorbe au fost aruncate, până când o femeie pe care o știam numai din văz a spart gheața tocmai când credeam că nimeni nu avea să fie de acord cu noul meu plan.
- Dacă rezultatul este tot moartea lui Samuel, atunci eu sunt pentru.
- La fel și eu, adăugase altcineva.
- Și eu.
Unul câte unul, fiecare om dintre cei șaizeci care sosiseră aseară au fost de acord cu planul meu. Toți, în afară de cercul bărbaților mult prea încăpățânați pentru a-și lăsa mândria la o parte. Însă, văzând că nu au de ales pentru că erau în dezavantaj numeric, au oftat îndelung și au aprobat din cap.
Nu m-am putut abține de la un surâs privind cum toți se uneau. Mă simțeam... mândră.
- Atunci haideți să tăbăcim niște funduri!
Nu a durat mult până când toate detaliile au fost puse la punct. Camioanele au fost pregătite, mașina în care eu, Kaleb și Lisa aveam să mergem era, în mod surprinzător, un Jeep așa cum i-am cerut lui Gabi - deși nu vorbisem serios, iar toată lumea era echipată și înarmată până la os. Începeam să mă simt ca într-o adevărată misiune și în ciuda faptului că era cam nepotrivit, adrenalina deja începea să-mi curgă prin vene. La fel ca anxietatea și senzația de greață pentru că nu îmi puteam stăpâni emoțiile de loc.
- Totul este pregătit, Maze. spuse Gabi, apropiindu-se de mine. Pornim când ești gata.
El era singurul care mai vorbea cu mine. El și Kaleb, dar în cazul acesta eu eram cea care nu voia să vorbească. Zach, Adam și Ryder nici nu se mai oboseau să se uite la mine. Mă ignorau complet, de parcă nici nu eram acolo, în special Ryder care nici măcar nu îmi recunoștea propria prezență. Înțelegeam că erau supărați, dar nu găseam un motiv destul de întemeiat pentru care ei să se comporte așa, în niște momente atât de grele. Drace, dacă nu cooperam, misiunea putea fi deja considerată sinucidere, mai ales pentru că rolurile noastre nu funcționau fără comunicare.
- Sunt gata, am spus, deși nu mă simțeam se loc pregătită.
Gabi îmi zâmbi și își duse mâna la spatele meu pentru a merge împreună spre ieșirea din academie, când brusc îl văd pe Ryder trecând pe lângă noi, aruncându-mi doar o privire. O privire care era îndeajuns de intensă pentru a mă opri din mers. L-am privit pentru câteva clipe cum se îndrepta spre o încăpere unde fuseseră depozitate toate armele de care dispuneam. Ei bine... măcar s-a uitat la mine. Era o îmbunătățire, nu?
- Mergi, șopti Gabi din dreapta mea, făcându-mă să ies din transă.
- Poftim? l-am întrebat confuză.
- Vorbește cu el, mă îndemnă el cu blândețe. În ultimele ore ați fost mai deprimați decât Patricia când a aflat că depozitul ei de Nutella se terminase.
Am râs, amintindu-mi de faptul că Patricia pur și simplu era înnebunită după Nutella. Aș fi avut nevoie de sprijinul ei în acele momente, dar nici eu, nici Gabi nu am putea trăi dacă i s-ar întâmpla ceva, ea fiind cea mai vulnerabilă dintre noi. Așa că ne-am asigurat că nu era în siguranță, undeva departe de academia Dimitri.
- Ai vorbit cu ea astăzi? l-am întrebat.
- Nu. Imediat ce mă urc în camion asta fac, spuse el cu un jumătate de zâmbet.
- Să-i spui că îmi este dor de ea, bine? Și că de îndată ce totul va fi gata, îi voi cumpăra personal o duzină de cutii cu Nutella.
Gabi îmi afișă unul dintre zâmbetele sale de milioane, arătându-și dantura perfectă cu care, mai mult ca sigur, a cucerit-o pe Patricia.
- Desigur șefa, spuse el. Acum mergi.
După ce i-am oferit o scurtă îmbrățișare, mi-am croit drum spre camera în care intrase Ryder, simțind cum inima și mintea mea erau într-o luptă constantă pentru dominație. Cine să câștige? Latura care voia să îi sară în brațe și să-l sărute? Sau cea care dorea să rezolve totul cât mai repede pentru a ne începe misiunea?
Sau să piardă amândouă?
Am intrat pe ușă, făcând numai câțiva pași înăuntru. Ryder era în picioare, pe jumătate întors cu spatele la mine, studiind niște documente ce se aflau pe o măsuță mică din lemn. Mi-am încrucișat mâinile deasupra pieptului, sprijinindu-mă de peretele din lateral și i-am analizat postura înaltă și impunătoare.
- Te-ai întors doar pentru a răsfoi niște documente? am întrebat, arcuindu-mi o sprânceană.
Ryder nu mi-a răspuns continuând să studieze acele foi de parcă găsea ceva absolut fascinant la ele, când de fapt, eu știam că erau niște certificate de garanție pentru câteva pistoale aduse din Rusia.
- Deci recurgi la tratamentul cu liniște, așa-i?
Din nou, nimic. Doar simpla tensiune dintre noi doi ce devenea din ce în ce mai puternică. Ryder putea fi foarte frustrant când își dorea, iar acum eram sigură că exact acesta era planul lui : să mă tortureze.
- Știi că toată operațiunea asta e compromisă dacă nu ne vorbim de loc, nu? am întrebat, încercând să stârnesc o reacție din partea lui.
Dar singura reacție a fost încleștarea dinților săi, făcându-i maxilarul proeminent să iasă în evidență .
- La naiba, Ryder! Spune ceva! mă rastesc eu, ieșindu-mi din pepeni. Te comporți exact ca un copil de cinci ani!
Asta a reușit să stârnească ceva în el. Mi-am dat seama din faptul că irișii săi mari și-au schimbat poziția, fixând-mă acuma numai pe mine. Reacția lui, deși întârziată, m-a luat prin surprindere.
- Nu eu sunt copilul în această situație, Maze, spuse el pe un ton autoritar. Tu ești.
- Nu eu sunt cea care imediat ce nu îi convine ceva nu mai vorbește de loc, am rostit acele vorbe pe un ton asemănător cu al lui, vrând să capăt cât mai multă încredere.
- Nu. Tu faci mai rău. Iei decizii pripite crezând că poți ajuta pe cineva când de fapt te pui în pericol, zise el, la fel de mânios.
- Și înainte riscurile erau mari.
- Da, dar acuma sunt colosale! Practic te pui pe un platou de argint și te lași la mila lui Samuel!
Am clipit perplexă. El chiar nu mă cunoștea de loc? Nu știa că aș fi preferat să îmi risc propria viață decât să îmi rămână în conștiință faptul că mi s-a oferit o șansă de a ajuta pe cineva, iar eu nu am făcut nimic în legătură cu asta?
- Da, și astfel i-am dat mai multe șanse lui Eric să supraviețuiască. Are șapte ani, pentru numele lui Dumnezeu! am spus eu, simțind cum sângele îmi fierbea în vene și cum fața mi se înroșea sub ochii întunecați ai lui Ryder.
El își trecu o mână prin părul său bogat, trăgând puțin de câteva șuvițe. În alte circumstanțe aș fi renunțat la orice ca să fiu eu cea care să facă acel lucru, dar în acel moment probabil că l-aș fi lăsat chel.
- Nu știam. Credeam că e mai mare, șopti el, întristându-se.
- Nu ai știut pentru că nu ai întrebat-o pe Lisa. Chiar și dacă ar fi fost mai mare, nimic nu s-ar fi schimbat, Ryder.
Tensiunea începea să scadă, iar Ryder trecea de la furie la o emoție pe care nu apucasem să o întâlnesc până acum la el : frică. Tocmai Ryder, care mereu se comporta de parcă nimic nu îl speria. Iar faptul că nu se ascundea era și mai înfricoșător pentru mine, întrucât mă făcea să mă îndoiesc de propriile-mi puteri.
- Câteodată jur că aș fi preferat să fii mai precaută, să te gândești mai bine înainte de a lua decizii, spuse el în timp ce făcea pași spre mine. Dar dacă erai altfel, probabil că nu aș fi atât de nebun după tine.
Eram înlemnită în locul meu. În timp ce distanța dintre noi doi scădea, presiunea din interiorul pieptului meu creștea semnificativ, iar corpul meu începea să ardă din ce în ce mai tare dar nu de la supărarea de dinainte, ci de la ceva cu mult mai intens și mai greu de suportat.
- Mă bucur că nu sunt singura nebună de aici, i-am răspuns cu un surâs trist.
Acum că eram atât de aproape unul de celalalt, căldura emanată de corpul lui mă învăluia din toate colțurile, iar respirația lui îmi atingea fruntea. Ryder arată perfect în acel moment, cu părul ciufulit și pupilele dilatate la maxim. Era atât de greșit să vreau să rămân așa pe veci? Să vreau să-l admir pentru totdeauna?
- Poate de aceea ne potrivim atât de bine, pentru că amândoi suntem nebuni, spuse el cu zâmbet jucându-se pe buzele sale. Deși trebuie să recunosc că eu sunt nebun de mai demult. Încă de când am pus ochii pe tine pentru prima dată.
Amintirea acelei nopți dansa în mintea mea în același ritm cu muzica ce fusese pe fundal. Cât de mult mi-aș fi dorit să mă întorc înapoi în timp și să fi ignorat acel mesaj de la unchiul meu, nici nu își putea imagina nimeni.
Ryder s-a apropiat mai mult de mine, strecurându-și o mână la baza gâtului meu și gâdilându-mi ușor urechea cu buzele sale. Acele simple atingeri puteau să mă trimită pe culmile extazului în numai o clipă. De fapt, orice atingere din partea lui ave un efect inconfundabil asupra mea.
- Promite-mi că vei supraviețui, șopti el. Promite-mi că vai scăpa, ca după aceea să putem continua ce rămăsese neterminat în acea noapte.
Dacă înainte credeam că ardeam, acuma explodasem de-a dreptul. Ori Ryder îmi putea citi gândurile, ori cel mai plăcut moment din acea noapte era, pentru amândoi, același.
- Promit, am spus eu, scoțând un geamăt în anticipare, chiar dacă acela era ultimul lucru pe care am vrut să-l fac.
Ryder a chicotit, vizibil mulțumit de răspunsul meu.
- Ce faceți acolo, măi?! V-am lăsat să aveți un moment privat ca să vă rezolvați treburile, nu să vă înmulțiți ca iepurii! Puteți face asta și după se termină totul! se auzi vocea lui Gabi venind dinspre hol.
Amândoi am râs, bucurându-ne de ultimele clipe de liniște. Cu un ultim zâmbet, am ieșit și l-am urmat pe Gabi afară din academie, unde ne așteptau și ceilalți.
M-am despărțit de cei doi, mergând spre Jeep-ul unde Kaleb era la volan și Lisa lângă el. Bancheta din spate rămânea numai a mea, dar din păcate nu puteam să mă bucur de spațiul pus la dispoziția mea.
Înainte de intra în mașină, vocea lui Ryder s-a auzit încă o dată.
- Maze! strigă el, făcându-mă să mă întorc spre el. Nu uita ce ai promis!
Zâmbind, am încercat să-i memorez fiecare detaliu, fiecare trăsătură. Dar nu numai a lui ; ci și a lui Zach, Adam și Gabi, care se uitau la mine de parcă își luau rămas-bun pentru totdeauna. Nu știam de ce, dar și eu aveam o presimțire neplăcută, tocmai de aceea încercam să imortalizez acest moment.
Pentru că aveam impresia că nu aveam să-i mai văd prea curând.
- Promit, spun și închid portiera în urma mea, așezându-mă cât mai confortabil pe banchetă.
- Ești gata, vrăbiuțo? mă întrebă Kaleb, privindu-mă prin oglinda retrovizoare.
- Nu, dar nu am de ales.