Fără să arunc nicio privire fetelor care se uită acum cu gura căscată la mine, intru în vestiar bombănind. Aici o găsesc pe Amanda care, se pare, a fost singura care nu a tras cu urechea la convorbirea mea și îmi zâmbește înțelegător.
— Ești lesbiană? o aud pe Darla la doi pași de mine și mă uit roată să văd dacă mie mi se adresează. Cu tine vorbesc, Rya! mă lămurește ea.
— Nu, nu sunt!
— Atunci ești nebună! Cum dracu' poți să îi închizi telefonul lui Jay Hamilton?!
O privesc atentă și pare într-adevăr depășită de gestul meu, dar prefer să nu o întărât mai tare. Știu cât poate fi de scorpie și o dispută cu ea, mai ales pe tema „Jay", nu mă încântă deloc. Așa că ridic doar din umeri, mă schimb cât de repede pot și aproape fug din vestiar.
— Unde mi-e telefonul? întreabă Taylor care mă așteaptă în fața ușii povestind cu Amanda.
Îmi plesnesc una peste frunte de ciudă că trebuie să mă întorc, dar nu apuc să fac nici un gest mai mult că apare Darla.
— Ți-ai uitat telefonul! rânjește spre mine şi nu pot să nu mă întreb de ce e așa de fericită.
Tremurând de nervi, alung gândul şi îl trag pe Taylor spre ieșire.
— Cred că ar fi bine să mă duci acum la cafeaua aia! îi spun mârâind.
După doar doi paşi, îmi aduc aminte de singura fată care a avut un comportament normal față de mine. Mă întorc şi o văd pe Amanda venind încet în urma noastră.
— Vrei să vii şi tu cu noi? o întreb şi zâmbetul ei mă face să nu regret invitaţia.
Spre surprinderea mea, Amanda e deosebit de deschisă şi sinceră şi pare să avem o groază de lucruri în comun, pe lângă dans, bineînţeles. Rămânem în cafenea câteva ore, chiar şi după ce Taylor s-a scuzat şi a plecat.
Când afară e deja aproape noapte pornim şi noi spre casă. Râdem ca două nebune când descoperim că locuim pe aceeaşi stradă, la vreo zece case distanţă.
— Mă mir că nu ne-am întâlnit dimineaţa, în drum spre şcoală! îmi spune ea când se opreşte din râs.
— Și eu! recunosc. Ar fi trebuit să ştiu că s-a mutat o fată nouă în vecini, dar nu sunt prea atentă la lucrurile astea.
— Nu-i nimic! Ne întâlnim mâine dimineaţă? mă întreabă şi sunt încântată că, pentru prima dată, mă duc la şcoală cu cineva.
Au trecut două săptămâni de când am vorbit cu Jay la telefon şi m-a sunat destul de insistent câteva zile. Iar eu nu i-am răspuns. Deşi asta a fost ce mi-am dorit, mă doare că nu a insistat mai mult şi sunt surprinsă cât de dor îmi este de el. Surprinsă de faptul că cineva pe care l-am văzut atât de puțin și pe care nu îl cunosc deloc, îmi face inima să-mi bată ca nebuna în piept. Probabil că m-a şi uitat până acum, aşa că încerc să gândul la el.
Ceva bun s-a întâmplat totuşi în timpul acesta. Amanda şi cu mine am devenit prietene şi petrecem tot mai mult timp împreună, spre disperarea lui Taylor care se simte dat deoparte. Am ajuns să ne povestim vieţile şi ce ne-a determinat să dansăm, visurile şi speranţele.
Viaţa Amandei seamănă izbitor de mult cu a mea, mai ales în ce priveşte lipsa prietenilor.
— Îmi doresc atât de mult să fiu cea mai bună! îmi spune. Din cauza asta, fiecare clipă liberă mi-o petrec dansând.
Da, parcă mă aud pe mine!
— Uneori, mă duc la un... depozit, continuă ea şi pare ruşinată.
— Ce fel de depozit?
— Nu chiar un depozit, râde ea. Un fel de... Mă rog, o clădire foarte mare, aflată la marginea oraşului şi unde se întâlnesc mai multe persoane.
O privesc cu ochii măriţi, curioasă să aflu despre ce e vorba.
— Nu te uita aşa la mine! mă dojeneşte. Nu este ce-ţi închipui! E un loc unde dansează oameni care nu au bani pentru studiouri ca al nostru. Fete şi băieţi talentaţi care iubesc dansul la fel de mult ca mine şi ca tine! Nu se dansează balet, ci dansuri de stradă, cu mişcări de ghetou. Street dance în cea mai pură formă! Am învăţat foarte multe de la ei.
— Și nu ţi-e frică să mergi acolo?
— Mi-a fost puţin, la început. Am aflat despre ei din greșeală. Eram cu gândul aiurea şi m-am urcat în autobuzul greşit, trezindu-mă la marginea oraşului. Muzica care se auzea m-a atras. M-am speriat când am văzut mulţimea multicoloră şi felul în care se mişcau dar, surprinzător, nimeni nu s-a uitat ciudat la mine. Puteam să dansez sau, pur şi simplu, să stau şi să privesc. Acolo nimeni nu te judecă după culoarea pielii sau contul din bancă al părinţilor, nici dacă dansezi bine sau nu.
— Parcă vorbeşti din filme! îi şoptesc cu admiraţie. Ştii tu, Step Up, Street Dance...
— Da, râde Amanda, le ştiu. Şi ai dreptate, seamănă foarte mult! Dar eu nu merg să mă întrec cu ei! Le-am studiat mişcările şi încerc să-mi îmbunătăţesc stilul. Un fel de studiu suplimentar, pe lângă orele de la studio. Ar trebui să mergem odată împreună! strigă ca şi cum ar fi o idee nemaipomenită.
— Nu, nu cred că...
— Ba da! O să îţi placă! Te-am văzut dansând ca ei şi eşti foarte bună!
Trebuie să recunosc că m-a făcut curioasă şi îmi doresc să văd un asemenea loc şi eu.
— Bine, mergem sâmbătă, spun destul de nesigură. Dar dacă nu îmi convine ceva...
— Plecăm imediat! mă asigură Amanda. Dar tu o să fii cea care nu va mai vrea să plece!
Prinse în discuție, tresărim amândouă când Taylor se aruncă pe noi, luându-ne cu mâinile pe după umeri.
— Am o surpriză pentru voi! strigă el fericit şi am senzaţia că surpriza nu mă va bucura la fel de tare ca pe el.
— Te muţi în alt oraş şi scăpăm de tine! glumesc cu el.
— Nuu, nu scăpaţi aşa uşor de mine! râde el şi scoate din buzunarul de la spate trei hârtii pe care ni le flutură sub nas.
— Ai câştigat la loterie! încearcă să ghicească Amanda.
— Nu, deşi aş vrea eu! răspunde strâmbându-se. Am fost toţi trei invitaţi! chiuie de bucurie.
— Invitați... unde? sunt nedumerită.
— La semifinale! Sâmbătă! Jay ne așteaptă să-l susținem la meci!
Şoc! Asta simt. Şoc pur. Am uitat şi să respir. Jay ne aşteaptă la meci? De abia am reușit în ultimele zile să nu mă mai gândesc la fel de des la el, ultimul lucru pe care mi-l doresc acum este să mă aflu la mai puţin de un kilometru de Jay!
— Noi nu putem veni, încerc să par indiferentă. Avem altceva programat pentru sâmbătă.
— Jay mi-a dat invitaţiile şi a spus că nici nu se gândește să nu mergem la meci! specifică Taylor, sperând că asta mă va face să mă răzgândesc.
— Oricum nu-mi place fotbalul! spun ridicând din umeri și sper, dar simt un gol în stomac doar la gândul că aș putea să îl revăd.
Dar Taylor mă priveşte dintr-o dată foarte serios şi atent, în timp ce Amanda studiază pământul de la picioarele ei.
— Rya, ţi-a făcut Jay ceva? mă întreabă Taylor.
— Ce?! Nu, de ce întrebi asta? încerc să par indignată.
— Fiindcă v-aţi înţeles foarte bine până aţi plecat împreună de la petrecere. Iar a doua zi, i-ai închis telefonul în nas şi apoi nu i-ai mai răspuns în ultimele două săptămâni.
Simt că iau foc în fața privirii inchizitoriale a lui Taylor.
— De unde ştii tu asta? încerc să evit problema.
— Jay mi-a spus că i-ai închis telefonul. Mi-a cerut numărul tău şi apoi, după câteva zile, a vrut să verifice dacă i-am dat numărul bun fiindcă tu nu răspundeai.
— Nu s-a întâmplat nimic, Taylor. Doar că nu înţeleg de ce mă mai caută, încerc să mint.
Niciodată nu l-am văzut pe Taylor atât de serios și arată mult mai matur decât l-am văzut vreodată.
— Atunci de ce e îngrijorat în privinţa ta?
— Nu ştiu, întreabă-l pe el! aproape strig fiindcă deja mă enervez.
— L-am întrebat şi nu a vrut să-mi spună, se strâmbă Taylor. Dar dacă zici că nu s-a întâmplat nimic, nu ai nici un motiv să nu vii!
Şi aici m-a prins! Sunt conştientă că, dacă voi continua să refuz, îl voi face şi mai bănuitor pe Taylor.
— Bine, venim! accept şi încerc să nu mi audă disperarea din voce.
Şi iată-mă, sâmbătă după-masă, pregătindu-mă să merg la meci şi, de acolo, la depozit. Trebuie să mă îmbrac cu ceva ce se potriveşte pentru ambele locaţii, aşa că aleg o pereche de blugi. Sunt perfecţi pentru meci, iar faptul că sunt foarte strâmți şi au câteva tăieturi îi fac potriviţi şi pentru dans. Un maieu mulat merge pentru depozit, dar nu pentru stadion, aşa că pe deasupra iau un fel de bluză fără nasturi, lungă până la jumătatea coapsei. Încălţămintea nu e o problemă, o pereche de pantofi sport fiind ideală pentru ambele ocazii. Părul mi l-am prins într-o coadă de cal şi m-am machiat discret.
Acum sunt gata, îmi spun când mă uit în oglindă.
Pe cine mint? Mâinile îmi tremură, genunchii la fel. Şi, dacă sunt sinceră cu mine, tremur toată! Sunt emoţionată să-l revăd pe Jay! Uite că am spus-o! Ştiu că îmi place de el, dar mi-e teamă să aflu cât de mult.
Ceea ce s-a întâmplat în dimineaţa aceea a fost... wow! Dar nu m-am speriat de Jay sau de ceea ce s-a întâmplat. M-am speriat de modul în care am răspuns şi de faptul că mi-a plăcut atât de mult. Şi că din cauza mea s-a întâmplat. Eu am fost cea care m-am agăţat de el şi l-am rugat să doarmă cu mine. Jay este un bărbat care are o vastă experienţă şi care, mai mult ca sigur, este obişnuit să se trezească cu cineva alături. Nu cred că a realizat de la început cine sunt, iar modul distant în care s-a purtat după aceea denotă că regretă.
Ştiu că e copilăresc modul în care am refuzat să mai vorbesc cu el, dar sunt conştientă că nici nu aş avea vreo şansă ca între noi să fie ceva. Adică, să fim serioşi! E Jay Hamilton, cunoscutul fundaş! Ce şanse sunt ca el să fie atras de mine?! Şi, chiar dacă ar fi, sunt prea mică pentru el. Patru ani diferenţă nu sunt atât de mulți, dar nu acum. Sunt o puștoaică faţă de el şi nu sunt pregătită încă să renunţ la statutul de puștoaică.
Aşa că o să mă duc azi la meci şi o să mă comport ca şi cum nu s-a întâmplat nimic! Fiindcă nici nu s-a întâmplat!
E pentru prima dată când vin pe stadion la un meci de fotbal şi sunt uimită de cât de mult îmi place atmosfera! Muzica ce răsună din boxe, agitaţia celor din jur, majoretele care îşi agită pompoanele... mă fac să vibrez! Şi, pe lângă toate astea, se adăugă emoţia de al revedea pe Jay. Însă cu Taylor şi Amanda de o parte şi de alta a mea, chiar dacă aş vrea să fug nu aş putea.
Jucătorii încep să iasă pe teren şi inima îmi bate și mai tare când îl observ pe Jay. Nu are încă pusă casca pe cap, aşa că îl văd cum ochii îi fug imediat spre locurile noastre. Un zâmbet imens îi luminează fața şi, înainte să îmi dau seama ce fac, îi zâmbesc şi eu. Când ajunge în dreptul nostru, se opreşte. Ochii lui verzi strălucesc şi mă priveşte fix, apoi mă salută cu o înclinare uşoară a capului la care îi răspund la fel, în timp ce ştiu că sunt roşie ca sfecla. Chase se opreşte mirat lângă el şi îi urmăreşte privirea iar când mă vede, râde uşor, clătină din cap şi îl bate prieteneşte pe umăr. Toată lumea din jurul nostru mă priveşte curioasă şi mă simt inconfortabil, jenată. Norocul meu că Taylor şi Amanda îl salută cu mâna, distrăgând atenţia aflată asupra mea.
Meciul începe şi nu înţeleg nimic din mişcarea jucătorilor pe teren, dar nici nu contează. Privirea mea nu s-a mişcat nici o clipă de pe Jay. L-am surprins de câteva ori uitându-se în direcţia noastră şi, de fiecare dată, m-am emoţionat. Nu am fost singura care am observat atenţia lui Jay. Amanda mi-a dat câteva coate, rânjind şi şoptindu-mi că am nişte explicaţii de dat, iar Taylor... îmi aruncă priviri încruntate. Se pare că bănuieşte tot mai mult că a fost ceva între mine şi Jay şi asta nu-i convine.
În timpul pauzei, Taylor se chinuie să ne explice, Amandei şi mie, regulile jocului, când îi sună telefonul. Se încruntă şi răspunde ezitând, apoi îmi întinde aparatul.
— E Jay! spune acru şi mă întreb de ce se poartă aşa.
— Jay? îi spun numele cu voce tremurândă.
— Da, el! îl aud râzând. Trebuie să vorbim. Aşteaptă-mă după meci, o să ies cât pot de repede!
Să vorbim? Despre ce? Doar nu vrea să vorbim despre... O, nu!
— Rya, te rog! îmi spune când vede că nu răspund.
Deși nu știu despre ce ar putea dori să îmi vorbească, rugămintea din vocea lui îmi face inima să se înmoaie.
— Bine, te aşteptăm în parcare! accept în cele din urmă.
Oare ce vrea să discutăm? Şi mai sunt şi Amanda şi Taylor, doar nu o să zică ceva de faţă cu ei, nu? O, Doamne, mai bine nu veneam! Încep să bat din picior, agitată, şi îmi muşc buza de jos, iar gălăgia stadionului devine un simplu zumzet în fața gândurilor care mi se învălmăşesc în cap.
O mâna mi se aşează pe genunchi, încercând să-mi liniştească nervozitatea care se pare că e evidentă şi pentru cei de lângă mine.
— Nu te las singură cu el dacă nu vrei! îmi şopteşte Taylor.
Mă cunoaşte foarte bine şi ştie că s-a întâmplat ceva, deoarece niciodată nu am reacţionat aşa în faţa unui băiat. Sper doar să nu insiste să-i spun ce, fiindcă nu aş putea să o fac.
Jucătorii reintră pe teren după pauză, iar Jay se opreşte din nou să îmi zâmbească. De data asta, din cauza agitaţiei, nu îi răspund cu nici un gest, iar Taylor îl priveşte şi el foarte serios şi asta îl face pe Jay să se încrunte.
Pentru prima oară îmi permit să îl studiez atentă. Prima impresie: e superb! Nu e nimic la el care să nu îmi placă! Deşi e foarte înalt, cu mult mai înalt decât mine, mă simt... bine lângă el, protejată. Şi asta nu vine doar de la statura lui, ci şi de la felul lui de-a fi. Cu toate că e foarte lat în umeri, nu pare masiv şi se mişcă cu o agilitate datorată, mai mult ca sigur, sportului. Dar ceea ce îmi place cel mai mult la el sunt ochii. Verzi. Mari şi frumoşi. Şi felul în care mă privesc. La naiba, mă îndrăgostesc de Jay!
Sunt ultimele minute din meci şi lumea din jurul meu e în delir, deci bănuiesc că cei de la Cowboys câştigă, aşa că strig şi eu alături de prietenii mei, dar mintea mea e blocată pe întrebarea: cum fac să nu afle Jay?
— ...şi Dallas Cowoys sunt în finală!!!! aud vocea crainicului, apoi nimic altceva decât urlete.
Jucătorii se îmbrăţişează, se aruncă unii peste ceilalţi şi se felicită. Jay râde cu gura până urechi şi inima mea face triplu salt pe spate când îl văd. Începem să ne îndreptăm spre ieşire, luaţi de valul de oameni şi nu mă pot opri să nu privesc înapoi, pe teren. Jay mă priveşte serios, parcă temându-se că nu o să-l aştept. Îmi dau seama că, din cauza seriozității cu care l-am privit în pauză, nu mai e convins că a să ne întâlnim, așa că îi zâmbesc timid şi îi fac semn înspre parcare, iar asta îl face să zâmbească din nou.
— Nu vă grăbiţi, fetelor, ne spune Taylor, va dura ceva până apare Hamilton! O să fie atacat de presă, apoi de fani, abia apoi o să poată veni la noi.
Ajunşi în parcare, ne sprijinim de maşina lui Taylor şi râdem de el când încearcă să comenteze meciul cu noi deoarece nici una nu am înţeles mare lucru. Mult mai curând de când mă aşteptam, îl văd pe Taylor uitându-se peste umărul meu şi devenind serios.
— Suntem lângă tine, îmi şopteşte cu câteva clipe înainte că Jay să ajungă la noi.
Băieţii dau mâna şi îi facem cunoştinţă lui Jay cu Amanda. El îşi întoarce privirea spre mine, cu o sprânceană uşor ridicată, amintindu-şi că i-am spus că nu am nici o prietenă. Îi zâmbesc timid, iar înclinarea din cap îi confirmă că situaţia s-a schimbat.
— Mă bucur să o cunosc pe prietena Ryei, spune zâmbind, apoi se întoarce spre mine. Pot să vorbesc cu tine?
Şi el pare la fel de încurcat şi nesigur cum mă simt şi eu, dar accept şi mă îndepărtez câţiva paşi cu Jay alături de mine, iar mâna lui este pe mijlocul meu. Pielea îmi arde în locul în care mă atinge şi îi simt căldura mâinii ca şi cum hainele ar fi inexistente. Când ajungem la o distanţă suficient de mare să nu fim auziţi, se opreşte şi se întoarce spre mine.
— Uite, Rya, eu... şi este întrerupt de câţiva băieţi care îi cer autografe.
Deşi nu îi convine, dă autografele zâmbind. Înainte să apuce să mai zică ceva, alţi fani se apropie şi cer acelaşi lucru. Le face semn cu mâna să aştepte puţin, apoi mă trage mai încolo.
— Așa nu apucăm să vorbim deloc, spune agasat. Trebuie să mergem undeva unde să nu ne deranjeze nimeni.
— Unde? îl întreb eu derutată de cum evoluează lucrurile.
— Nu ştiu, la o cafea, undeva.
— Crezi că acolo scapi? spun sceptică.
— Ai dreptate, după meciul ăsta, în nici un caz! Atunci... la mine?
Tresar când îmi aduc aminte că exact la fel m-a întrebat şi atunci. Şi, în ciuda faptului că îmi doresc să vorbesc cu el şi sunt curioasă să aflu ce doreşte, ştiu că nu e o idee bună să mergem la el.
— Nu, la tine nu! spun mult prea repede şi îl văd încruntându-se.
— Îi luăm şi pe Amanda şi Taylor cu noi, dacă asta te linişteşte.
Mă priveşte parcă... trist. Da, îi pare rău că nu am încredere în el. Dacă ar şti! Am încredere în el, în mine nu am!
— Bine, dar întâi vezi-ţi de fani! îi spun şi arăt spre grupul care îl aşteaptă cu nerăbdare.
În timp ce Jay acordă autografe cu zâmbetul pe buze deși este nerăbdător să plece, le explic Amandei şi lui Taylor că vom trece puţin pe la Jay şi, chiar dacă sunt surprinşi, nu comentează. Au văzut şi ei că nu am reuşit să schimbăm mai mult de câteva cuvinte.
— Rya vine cu mine cu maşina, iar tu mă urmezi! spune Jay grăbit când se întoarce lângă noi şi, fără să aștepte răspunsul lui Taylor, mă ia de mână şi mă trage spre maşina lui.
****************************************************