La media: The Score – Strange
Auzisem bine? Morera voia să mă facă director de firmă ca să ne asociem? În viața mea nu auzisem o nebunie mai mare!
– Mă voi gândi, am spus eu după ce mi-am revenit din șoc. Sunteți foarte amabil.
– Chiar te rog, a răspuns el. Vom avea un viitor minunat împreună.
– Mă pot retrage? am întrebat nerăbdătoare.
Morera a aprobat cu o mișcare a capului și eu m-am întors în biroul meu. De unde până unde îi venise o astfel de idee? Eram complet dezorientată și aveam nevoie să privesc lucrurile din exterior ca să îmi formez o părere cât mai obiectivă. Mi-am făcut o cafea pentru că încă nu mă trezisem complet, deși nu obișnuiam să beau băuturi pe bază de cofeină. Am adăugat o grămadă de lingurițe de zahăr și tot mi s-a părut amară, așa că am mers la cafenea să iau un suc ca să îmi schimb gustul. Pe drum, l-am sunat înapoi pe Cedric, care mi-a răspuns după aproximativ jumătate de minut.
– Hei! Scuze pentru mai devreme, mă grăbeam foarte tare. Ce faci?
– Conduc, a răspuns el sec.
– Unde mergi?
– Ți-am spus ieri.
Nu-mi plăcea tonul pe care îmi vorbea, dar trebuia să recunosc că nici eu nu fusesem prea atentă la ceea ce îmi spusese cu o zi în urmă, când îl sunasem grăbită să îi spun că aveam ceva important să îi zic în dimineața următoare.
– La Tina, a zis el după un minut de tăcere.
– Ah, da, îmi amintesc! am mințit eu. Cum de?
– Nu ai fost deloc atentă ieri când am vorbit cu tine, nu? Nu se simte bine și stă acasă, așa că mă duc să am grijă de ea până nu intru la lucru.
– Scuze, o să îți explic cât de curând de ce eram așa aeriană.
Mi se părea drăguț faptul că deși se certaseră în urmă cu două zile, Cedric își rupea din timpul său liber pentru a conduce două ore dus-întors și a sta cu iubita lui.
– Mă îngrijorezi, mi-a spus el.
– De ce? am întrebat luată prin surprindere.
– Te porți ciudat în ultima vreme.
– Cum adică?
– Nu știu, mie așa mi se pare. Trebuie să fiu atent la drum, ne vedem diseară?
– Sigur, te aștept pe la noi.
Doar după ce am închis mi-am dat seama că nu mai exista acasă „la mine", ci „la noi". Începusem să cred că Liam locuise dintotdeauna cu mine și că aceea fusese mereu și casa lui. Oare acesta era genul de aspect care îl făcuse pe Cedric să creadă că mă purtam ciudat? Dar nu mă purtam! Ce i se părea lui în neregulă?...
Am ajuns în cafenea și mi-am luat sticla de suc în mână, întorcându-mă cu ea în birou. Mă durea capul și nu mai înțelegeam nimic din ceea ce se întâmpla în jurul meu. Greșisem cu ceva? De ce spunea Cedric că mă schimbasem? Și care era adevăratul interes al lui Morera în toată treaba cu afacerile? Mă simțeam depășită de toate aceste probleme, pe care le-am dat uitării răspunzând la telefonul de serviciu.
În pauza de prânz m-am retras singură la o masă din cafenea și am început să meditez asupra evenimentelor din ultimele douăzeci și patru de ore. Mi-am coborât mâinile involuntar pe abdomen, dar le-am luat repede ca să nu atrag atenția. Încă nu îmi venea să cred că fusesem pe punctul de a întrerupe sarcina. Oare dacă nu aș fi auzit acel țipăt de femeie, aș fi făcut avortul? Liam era convins că nu aș fi avut curajul necesar, motiv pentru care nu a comentat nimic atunci când l-am rugat să mă însoțească la spital. Cum putuse să fie atât de sigur când nici măcar eu nu eram?
Am zâmbit, gândindu-mă că scotea ce era mai bun din mine și pentru asta mă simțeam cea mai norocoasă fată din lume să fiu iubita lui. Peste câteva luni aveam să fiu mamă. Gândul acesta mă speria, dar îmi provoca o bucurie pe care nu o puteam descrie în cuvinte și care fusese mereu în sufletul meu, dar nu o conștientizasem. Toată lumea avusese dreptate. Era ceva nemaipomenit să știi că vei avea un copil. Începusem să înțeleg asta.
– Sper că nu te-am pus atât de tare pe gânduri cu propunerea mea.
Până să vorbească, nici nu remarcasem că domnul Morera se așezase lângă mine la masă.
– Mă gândeam la mai multe lucruri, am zis eu zâmbind scurt.
– Nu mănânci? Pauza de prânz este pentru prânz, în caz că nu ți-ai dat seama! a glumit el, iar eu am râs.
– Nu mi-e tocmai foame.
S-a uitat în jur, asigurându-se că nu ne asculta nimeni, apoi s-a apropiat și a șoptit:
– Ție nu, dar copilului?
– Presupun că aș putea încerca să mănânc ceva, am cedat eu.
– Așa te vreau! Deci, îmi vei spune de ce erai așa de îngândurată?
– Tot felul de nimicuri neimportante.
– Dacă ar fi neimportante nu te-ar afecta, nu crezi? Are legătură cu discuția noastră de dimineață?
– Nu cred, am spus eu. Am promis că mă voi gândi și așa voi face. Dar...
– Da?
– Am niște întrebări la care cred că numai dumneavoastră îmi puteți răspunde.
– Să auzim.
– Aș prefera să nu vorbim despre asta aici, e un subiect mai delicat.
– În regulă, a zis înțelegător, atunci vrei să luăm cina împreună diseară?
– Nu pot în seara asta, îmi pare rău. Se poate mâine?
Îl ignorasem prea mult pe Cedric, era datoria mea să mă asigur că îl puteam primi acasă în acea seară. La urma urmei, era mai important decât Morera.
– Cred că da.
S-a ridicat în picioare, m-a întrebat ce voiam să mănânc și l-a anunțat pe băiatul de după tejghea, care mi-a adus imediat un sandviș.
– Crezi că m-am schimbat? l-am întrebat pe Liam în drum spre casă.
– La ce te referi?
– La orice.
– Nu, nu cred. De ce?
– Cedric așa zice.
– E mult prea subiectiv. Nu mi se pare că te-ai fi schimbat.
– Probabil. Am o problemă mult mai importantă în schimb.
S-a uitat la mine întrebător, iar eu am început să îi povestesc discuția pe care o avusesem cu șeful meu.
– Asta e super! a zis el când i-am cerut părerea.
– Super?! Cum să fie super? Eu să conduc o firmă? Nici vorbă!
– De ce refuzi din prima? m-a mustrat el. Omul îți dă ocazia să înveți de la el! Normal că vrea să asociați firmele, ați câștiga amândoi!
– Dar nu sunt pregătită pentru așa ceva! am protestat, în timp ce intram pe poarta curții mele.
– Foamea vine mâncând, a zis el și m-a sărutat scurt. Gata, te-am adus acasă, acum mă duc la biblioteca orașului să caut o carte cu informații pentru un proiect.
Ultimele sale cuvinte m-au pus pe gânduri destul de serios. Până la urmă, putea să aibă dreptate, am fi avut de câștigat și eu și Morera. Pe de altă parte, nu îmi doream neapărat să administrez o firmă și să fiu în atenția lumii. M-am gândit că cel mai înțelept ar fi să îl sun pe domnul Muñoz și să îi cer o părere. Am luat telefonul în mână și am ezitat puțin înainte de a-l apela, căci îmi amintea mult de Diego. Am tras aer în piept, rugându-mă ca cei doi să nu fie împreună, sau mai rău, să îmi răspundă Diego, și am dus telefonul la ureche. L-am lăsat să sune până când mi-a intrat căsuța vocală, după care am închis. Probabil era ocupat. De fapt, nici măcar nu știam dacă era sau nu în oraș la acel moment, nu mai știam nimic de el de o vreme! Poate că era mai bine așa, decât să afle că eram gravidă și să îi spună nepotului său... Ultimul lucru pe care îl voiam era ca Diego să afle de sarcina mea, așa că nu am mai insistat cu domnul Muñoz și mi-am văzut de treaba mea pentru tot restul zilei.
Treaba mea... nu aveam nicio treabă când veneam de la firmă! Avea cine să gătească, să spele, să dea cu aspiratorul, să șteargă praful, să îngrijească grădina... practic, eram un fel de oaspete la mine acasă. Acesta era un lucru minunat, mereu crescusem așa, dar ajunsesem la vârsta la care începeam să mă întreb „Și mai departe ce fac?". Peste câteva luni aveam să nasc, dar după? Ce avea să se întâmple cu prietenii mei, sau mai bine zis între mine și prietenii mei și cum aș fi condus o firmă dacă ar fi trebuit să stau acasă cu copilul? Aveam numai probleme, dar nicio soluție.
Așadar, „treaba mea" a fost să mă relaxez, adică am petrecut două ore întregi în piscină, gândindu-mă la tot și nimic și uitându-mă pe telefon la ce se mai întâmpla prin lume.
Liam nu se întorsese de la bibliotecă atunci când Cedric m-a sunat să mă anunțe că terminase orele cu copiii și venea la mine. M-am bucurat că nu uitase și nu mă lăsase baltă, căci ar fi avut tot dreptul să o facă.
L-am îmbrățișat strâns atunci când l-am văzut, ca și cum acea îmbrățișare ținea locul scuzelor pe care i le datoram. Era destul de vesel, părea că uitase de incidentul de dimineață și m-a salutat zâmbitor.
– În sfârșit ne vedem! a exclamat el. Ești cam ocupată, domnișoara secretară!
– Păi... o să înțelegi după ce îți spun toată povestea, am zis eu și l-am invitat înăuntru. Vrei să bei ceva?
– Niște apă minerală ar fi perfect.
M-am dus în bucătărie și am luat sticla de apă minerală și două pahare, în timp ce el s-a făcut comod în sufragerie.
– Deci? Care este marea veste? a întrebat nerăbdător.
M-am uitat la el surâzând și mi-a observat sclipirea din ochi.
– O să păstrez copilul, am spus eu fericită.
Categoric nu se aștepta la genul acesta de veste. A făcut ochii mari și zâmbetul i s-a lărgit, ridicându-se de pe canapea și luându-mă în brațe.
– Serios?! a exclamat pe un ton la fel de vesel ca și al meu. Asta e minunat!
M-a strâns la piept și m-a ridicat câțiva centimetri de la podea, iar eu l-am strâns la rândul meu încântată că puteam împărtăși bucuria mea cu el. Pentru o clipă, am uitat că cel care mă ținea în brațe era Cedric și nu Liam și aș fi fost pe punctul de a-l săruta dacă nu aș fi auzit ușa de la intrare și vocea iubitului meu anunțând că se întorsese.
Ne-am desprins din îmbrățișare și am făcut câte un pas înapoi, încă zâmbitori. Liam s-a apropiat de noi, m-a sărutat scurt, iar cu Cedric a dat mâna, după care s-a dus să își lase în cameră rucsacul cu cărțile pe care le împrumutase.
– Ce anume te-a convins? m-a întrebat Cedric.
I-am povestit incidentul din dimineața precedentă când domnul Morera aflase despre sarcină, iar eu sunasem la spital. Aproape că am început să plâng din nou când i-am descris cum mă simțisem în acel cabinet și că nu putusem să întrerup sarcina. Cedric s-a apropiat de mine și m-a îmbrățișat cald.
– E totul bine acum, a zis el și m-a mângâiat. Ai luat decizia bună.
Exista o decizie bună și una rea? Sau doar o variantă simplă și una grea? Eram conștientă că alesesem să merg pe drumul mai greu, dar nu regretam nicio clipă hotărârea de a păstra bebelușul.
– Așadar, unde erai azi dimineață? m-a întrebat el după ce m-am liniștit.
Liam a ieșit din camera sa și ni s-a alăturat în sufragerie, așezându-se de cealaltă parte a mea și cuprinzându-mi talia.
– Ah, asta e o poveste destul de amuzantă! am zis eu. Am fost la țară să vedem ce treabă făcuseră angajații mei și... am cam rămas acolo. Neintenționat!
– Noroc că ai sunat! a adăugat Liam. Am fost căscați și nu ne-am pus niciunul alarmele!
– Căscați sau îndrăgostiți? ne-a tachinat Cedric.
– Ambele, am zis eu cu o privire inocentă. Și în loc să mă certe că am întârziat, Morera vrea să fim asociați?
– Poftim? a întrebat derutat. Ce vrei să spui cu asta?
– Mi-a propus să deschid firma părinților mei și să ne asociem, iar el o să mă învețe tot ce e de știut.
– Uau! Și ai acceptat?
– Nu! I-am spus că o să mă gândesc.
– Gândește-te, dar nu prea mult, până nu își retrage oferta!
– Voi doi complotați să mă faceți femeie de afaceri? am întrebat râzând, fixându-i cu privirea.
Nu mă așteptam să fie atât de deschiși unei astfel de propuneri!
– Poate, a zis Liam zâmbind. Pe oricine ai întreba, ți-ar zice să nu ratezi șansa asta.
– În regulă. O să iau mâine cina cu el și în funcție de cum decurg lucrurile o să iau o decizie. Acum spune-mi, cum e cu Tina?
– E bine, a zis Ced. Suntem bine.
Cedric nu îmi dădea niciodată prea multe detalii despre relația lui și asta mă enerva, căci eram curioasă dar nu voiam să par băgăcioasă. Până la urmă, nici el nu ne cerea detalii mie și lui Liam despre relația noastră, deci eram chit.
– Liam? Pot să dorm cu tine în noaptea asta? l-am întrebat imediat după plecarea lui Cedric.
– Bineînțeles că poți! Nici nu trebuie să întrebi!
– Știu, dar poate aveai de învățat.
– Vino aici, a spus el și m-a tras în brațele lui. Am destul timp pentru învățat, dar niciodată suficient pentru tine.
M-a îmbrățișat de la spate și m-a pupat pe obraz, coborându-și mâinile peste ale mele, pe care eu le țineam pe burtă. Chiar mă simțeam de parcă aș fi fost însărcinată cu Liam, nu cu Diego!
– Te iubesc, mi-a șoptit el.
– Și eu, i-am răspuns, deși nu cred că puteam numi iubire ceea ce simțeam pentru el.
Îl iubeam, dar nu la modul acela. Cu toate astea, faptul că mi-a spus acele două cuvinte mi-a provocat fiori de plăcere și emoții.
M-a luat pe sus și m-a dus în camera lui, așezându-mă pe pat și dând drumul la televizor.
– Caută un film bun până vin cu floricele și dulciuri! a zis el făcându-mi cu ochiul.