La media: Alec Benjamin – If We Have Each Other
Eram la începutul unei noi săptămâni și mă simțeam mai plină de viață ca niciodată. Faptul că aveam un iubit care îmi oferea timpul și atenția de care aveam nevoie mă făcea să fiu mult mai relaxată și mai fericită decât fusesem înainte. Eram atât de binedispusă, încât domnul Morera m-a întrebat dacă s-a întâmplat ceva, însă nu i-am dezvăluit nimic. Eram în birou, cu picioarele sprijinite de masă, și vorbeam la telefon cu Louis, rugându-l să meargă la țară alături de ceilalți angajați ai mei și să înceapă curățenia, căci aveam de gând să aduc acea casă în starea în care fusese cu câțiva ani în urmă. Era locul perfect pentru a-mi petrece sfârșiturile de săptămână și chiar simțeam că aveam nevoie să mă retrag în natură. Mai mult decât atât, îmi doream mai multă intimitate. Partea bună când ești bogat este că ai bani să îi plătești pe alții să îți facă treburile casnice. Partea proastă, în schimb, este că nu ai foarte multă intimitate și pentru mine asta era puțin enervant câteodată.
Am apucat să văd ușa biroului meu deschizându-se înainte să cad cu tot cu scaun pe jos.
– Evelyna! a exclamat Liam îngrijorat și s-a aplecat să mă ajute să mă ridic.
– Liam? am făcut surprinsă. Ce cauți aici? Și de ce ai dat buzna așa în biroul meu?!
M-am ridicat în picioare și mi-am șters hainele de praf.
– Te-ai lovit?
– Puțin, am recunoscut eu. Dar o să-mi treacă, am adăugat, masându-mi spatele.
– Nu am dat buzna, am bătut la ușă de cel puțin trei ori și nu ai răspuns, așa că am intrat. Ce făceai cu picioarele pe masă?!
– Nu te-am auzit, am spus surprinsă, dându-mi seama că apelul meu cu Louis se închisese atunci când mă dezechilibrasem și căzusem pe jos. M-ai speriat, am crezut că era domnul Morera!
– Atunci nu mai sta cu picioarele pe masă, a râs el.
– E biroul meu, fac ce vreau! am spus încăpățânată.
I-am trimis un mesaj lui Louis, spunându-i să treacă la treabă, apoi mi-am recentrat atenția asupra iubitului meu.
– Deci, ce cauți aici? l-am întrebat.
– Afaceri, a zis el serios. Zău așa, evident că te caut pe tine! m-a tachinat.
– Drăguț din partea ta, am spus eu îmbrățișându-l. Nu ai cursuri? Sau iar tragi chiulul pentru că ai învățat de dinainte?
– Acum chiar nu am, a spus amuzat. Dar o să încep peste treizeci de minute, așa că am trecut mai întâi pe la tine.
Am zâmbit încântată. Era foarte frumos din partea lui că făcuse asta, deși vizita sa îmi provocase o durere și o posibilă vânătaie pe spate.
– Trebuie să fii mai atentă, mi-a spus el sărutându-mă pe frunte. Nu mă face să îți aduc aminte că ești însărcinată!
– Ești însărcinată?!
Vocea surprinsă a domnului Morera s-a auzit cu ecou în micul meu birou și m-a făcut să îmi ridic speriată capul de pe umărul lui Liam și să mă îndepărtez brusc de el. Îmi venea să intru în pământ de rușine. Cine știe ce impresie proastă tocmai își formase despre mine! S-a uitat pătrunzător la mine, iar eu am plecat ușor capul.
– Da, am răspuns într-un final.
– De ce nu mi-ai spus? a zis pe un ton atât de firesc, încât m-am întrebat ce om normal aflat în situația mea i-ar fi dat patronului o astfel de veste.
Nici măcar nu voiam să îl păstrez, evident că nu îi spusesem!
– Nu e foarte important, am spus eu repede, haideți să nu ne pierdem vremea cu...
– Cum să nu fie? Să ai un copil este ceva extrem de important! Veți fi părinți!
Voiam să dispar la cât de rușine îmi era. Credea că eram însărcinată cu Liam! Mă simțeam penibil. Nu voiam să neg, căci altfel mi-ar fi cerut și mai multe detalii. Nu era ziua mea norocoasă absolut deloc.
– Vi-l prezint pe iubitul meu, Liam, am spus eu realizând că nu făcusem prezentările și nu mă scuzasem pentru faptul că primisem un vizitator în timpul programului.
Cei doi și-au strâns mâna respectuos, apoi Liam mi-a luat-o înainte și a spus:
– Îmi cer scuze că am reținut-o din treabă, voiam să o văd pe Evelyna înainte de cursuri. Acum ar trebui să plec.
Morera a aprobat din cap, fără să spună nimic altceva. Liam m-a îmbrățișat scurt, apoi și-a luat la revedere și a plecat.
– Nu sunteți cam tineri? m-a întrebat patronul, ridicând o sprânceană.
A văzut că ezitam și că nu mă simțeam în largul meu, așa că a schimbat subiectul.
– Eu de fapt venisem să te întreb ce program am astăzi.
M-am apropiat de birou și am căutat cu mâinile tremurânde agenda, pe care am deschis-o și i-am înmânat-o, căci nu mă simțeam în stare să vorbesc.
– Ia o pauză de zece minute și du-te să iei puțin aer, m-a sfătuit. Apoi te poți întoarce la lucru.
– Mulțumesc, am zis eu cu un nod în gât. Așa voi face.
Am ieșit destul de agitată în spatele clădirii și am început să mă plimb de colo-colo, încercând să mă calmez.
– Nu s-a întâmplat nimic grav, mormăiam eu pentru mine. Nu s-a întâmplat nimic grav. O să uite în cel mai scurt timp, mai ales după ce o să fac avortul acela.
Eram atât de prinsă în gândurile mele, încât nu m-am uitat pe unde mergeam și m-am lovit de...
– Pablo! am spus eu surprinsă, ridicându-mi privirea. Ce cauți aici?!
– Aici lucrez! a zis el, parcă deranjat că îi pusesem o astfel de întrebare. Cine face avort?
M-am abținut cu greu să nu îi înfig unghiile în gât. Tipul ăla mă urmărea cumva?!
– Nimeni, am spus sec.
– Atunci de ce vorbeai de avort?
– Nu vorbeam de niciun avort, încetează să mă mai urmărești! am spus nervoasă. Am ieșit să iau aer, nu să stau de vorbă cu tine, așa că du-te la treaba ta!
– Dar am putea să...
– Nu putem nimic! am răbufnit eu. Am iubit! Acum pleacă!
S-a uitat uimit la mine și s-a încruntat. Probabil își imagina ori că mințeam, ori că îl lăsasem să se dea la mine în timp ce eu aveam un iubit. În orice caz, atâta timp cât mă lăsa în pace, nu îmi păsa ce credea.
A deschis gura să spună ceva, dar s-a răzgândit și m-a salutat cu o mișcare scurtă a capului, apoi a trecut pe lângă mine și s-a întors înăuntru.
A fost cât pe ce! Trebuia să scap de acel copil odată pentru totdeauna, îmi cauza numai probleme și neplăceri.
De data aceasta eram hotărâtă și nimeni și nimic nu îmi putea schimba decizia. Înainte să mă întorc la lucru, m-am retras într-un colț al curții din spate și am sunat la spital. Am insistat să fiu primită chiar în acea zi, chiar dacă ar fi trebuit să dau toți banii mei. Am ajuns la o înțelegere și eram așteptată în acea după-masă, la ora cinci.
Când am ajuns în biroul meu, eram mai agitată decât atunci când îl părăsisem, în urmă cu zece minute, dar mă consolam cu ideea că din ziua următoare totul avea să se întoarcă la normal. Aveam să uit complet de Diego și de orice lucru care a avut legătură cu relația noastră și aveam să mă concentrez asupra locului de muncă și a noii mele relații.
I-am cerut domnului Morera să mă lase să plec cu o oră mai repede din motive personale, iar el a acceptat fără să îmi pună vreo întrebare. Liam mă aștepta în fața firmei, căci îl anunțasem că urma să ies la ora trei. Era vesel și m-a îmbrățișat cald atunci când m-a văzut, însă eu aveam o stare de neliniște care nu mă lăsa să mă bucur de nimic în acea zi.
M-a prins de mână și am luat-o pe jos către casă. Și-a dat seama că nu eram tocmai bine, dar a așteptat cinci minute înainte să mă întrebe:
– Are legătură cu Morera?
– Nu, am spus eu. Nu chiar.
– Atunci?
Am oftat. Nu știam cum să îi spun sau dacă să îi spun. Aveam nevoie de susținerea cuiva și el părea persoana cea mai potrivită, dar mă temeam că nu avea să fie de acord cu mine și mă va lăsa singură.
– Liam... am nevoie să mă susții, chiar dacă nu o să îți placă ceea ce îți voi spune.
S-a uitat la mine confuz și m-a îndemnat să continui.
– Am luat o decizie, am zis eu trăgând aer în piept. Nu mai are sens să aștept. Vreau să fac întrerupere de sarcină.
Nu a fost foarte surprins, căci cel mai probabil se aștepta la asta. Ne-am oprit din mers și m-a prins de ambele mâini, uitându-se în ochii mei.
– Ești sigură?
– Sunt foarte sigură.
– Dacă asta e ceea ce îți dorești, te voi susține. E decizia ta.
– Mulțumesc, am spus încet, cu un vag sentiment de vinovăție.
– Vrei să mergem să îți facem programare?
– Nu e nevoie. Am sunat deja și mă așteaptă la ora cinci.
– Ești hotărâtă, nu glumă! Prea bine, vom merge împreună.
– Știam că pot conta pe tine, am spus eu și l-am îmbrățișat.
– Întotdeauna, mi-a răspuns el și m-a strâns la piept.
Aș fi rămas în brațele sale ore întregi, dar eram în mijlocul trotuarului și trebuia să ajungem acasă ca să am timp să mă pregătesc. Deși nu îmi dorisem de la început copilul, era poate cel mai greu lucru pe care aveam să îl fac în toată viața mea.
Îl țineam atât de strâns pe Liam de mână când am intrat în spital, încât m-a rugat să o las mai ușor ca să nu îi opresc circulația.
– Scuze, am zis eu. Sunt agitată.
– O să fie bine, m-a liniștit el.
Nu-mi plăcea locul acela și aveam destule experiențe ca să zic asta. Voiam să se termine cât mai repede.
Am traversat coridoarele și era să îmi sară inima din piept când am auzit un țipăt sfâșietor al unei femei venind dintr-un salon. L-am strâns pe Liam de braț și am întrebat speriată ce se întâmpla. Nu a fost nevoie să îmi răspundă, căci exact în stânga noastră un medic îi dădea vestea tristă unui bărbat că soția sa pierduse copilul. Mi s-a strâns inima când am auzit acea veste și când am văzut durerea de pe chipul bărbatului, care și-a făcut loc și a intrat în salon, în ciuda protestelor medicilor.
– Ești bine? m-a întrebat Liam, prinzându-mă pe după umeri.
– Sunt bine, am spus eu cu un nod în gât.
Am ajuns la ușa cabinetului de ginecologie și ne-am așezat pe câte un scaun, așteptând să fiu primită. Îmi frământam mâinile în poală și mai aveam puțin până să încep să tremur. Nu am așteptat mai mult de două minute și ușa s-a deschis, iar eu am fost chemată înăuntru. Liam m-a îmbrățișat și a rămas pe coridor, iar eu am intrat în cabinet.
Când doctorița mi-a zâmbit prietenos și mi-a urat „bună ziua" pe un ton cald, mi s-au tăiat picioarele. M-am sprijinit cu o mână de perete și am tras aer în piept. Trebuia să o fac. M-am apropiat de femeie, spunându-i pentru ce venisem, dar atunci când m-a invitat să iau loc, țipătul de mai devreme mi-a revenit în minte mai puternic decât fusese în realitate și m-am înfiorat. Femeia vorbea cu mine, dar parcă nu o auzeam și încercam să îmi scot din minte acel sunet ascuțit.
– Nu pot! am răbufnit eu, sărind în picioare. Îmi pare rău, nu pot să fac asta!
Bună, dragii mei! Ce mai faceți? Cum e vacanța? Și voi dormiți până la prânz, apoi vă plângeți că nu faceți nimic toată ziua sau sunt singura? 😂
Vreau aici galerieee pentru băieții pe care îi vreți împreună cu Evelyna, să vedem ce tabere v-ați ales! 🤭