La media: Camila Cabello – Crying in the Club
După ce m-am mai liniștit puțin, am pus mâna pe telefon cu gândul să sun la spital și să îmi fac o programare. Eram decisă să avortez. Nu am apucat nici să formez numărul, căci telefonul a vibrat și am constatat că mă suna Alicia. Nu aveam chef de ea și am lăsat-o să sune. A continuat să insiste, ceea ce m-a iritat și m-a făcut să îi răspund.
– Alo? am spus poate puțin prea agresiv.
– Evelyna, în sfârșit! Ce făceai de ai răspuns atât de greu?
– Care e problema? am întrebat, dându-mi ochii peste cap.
– Selena ne-a chemat pe mine, Elena și pe tine să ieșim la o terasă, a spus că e ceva important și m-a rugat să îți transmit.
– Nu prea am starea necesară pentru a...
– Vin să te iau peste o oră! a spus ea fără să mă asculte.
– Nu, nu ve...
Deja închisese. Nu prea aveam de ales, oricum avea să intre cu forța la mine în cameră dacă nu aș fi mers. M-am ridicat din pat și m-am dus direct la baie, unde am căutat trusa de machiaj. Nu eram cea mai fericită persoană în acel moment, dar speram ca machiajul să mă ajute să arăt măcar puțin mai bine. În plus, eram curioasă ce avea Selena să ne comunice.
Alicia era atât de agitată atunci când a venit să mă ia, încât nu mi-a observat lipsa de energie și am răsuflat ușurată. Îmi povestea despre iubitul ei și conducea haotic, trecându-mă prin toate stările posibile. Mă gândeam că poate nici nu mai era necesar avortul la cum conducea. Cine îi dăduse permisul?!
Când am ajuns la terasă, Selena și Elena erau deja acolo și se uitau în meniuri.
– Ați ajuns! a spus Selena încântată, îmbrățișându-ne pe rând.
– Scuze de întârziere, e plin de idioți în trafic! a zis Alicia, iar eu mi-am înăbușit un râset.
Ne-am așezat pe câte un scaun în jurul mesei pătrate și imediat a venit o chelneriță să ne aducă meniuri mie și Aliciei.
– Ce faci la pagina cu băuturi alcoolice? m-a întrebat Alicia la un moment dat. Tu nu bei alcool. Sau rețin greșit?
– Ah, ai dreptate! am spus eu prefăcându-mă zăpăcită. Nu am fost atentă.
Ce idei stupide aveam! Trebuia să fiu nebună să mă gândesc că dacă beam alcool aveam să pierd copilul, aș fi fost pe jos după un singur pahar de alcool la cum mă cunoșteam!
Am cerut un suc de portocale, apoi ne-am îndreptat toate privirea asupra Selenei, care radia de fericire.
– De unde atâta fericire? a întrebat Elena, zâmbind și ea.
– Am să vă spun ceva. Sunteți primele și abia aștept să vă văd reacțiile! Apoi o să am nevoie să îmi dați idei cum să îi spun lui Enrique.
Oh, nu...
– Spune, nu ne mai fierbe! a îndemnat-o Alicia.
– Sunt gravidă! a spus ea îmbujorată, iar fetele au început să chiuie de fericire.
– Felicitări! Ce frumos, nu-mi vine să cred! a spus Alicia dintr-o suflare și a sărit să o îmbrățișeze.
– Mă bucur, am zis eu încet, încercând din răsputeri să nu par afectată, dar nu am reușit.
Nu eram deloc bine, mai ales când vedeam cu câtă bucurie primeau alții vestea apariției unui copil în viața unei femei. Mă simțeam prost că nu mă puteam bucura pentru Selena așa cum ar fi trebuit, dar și pentru că eu nu împărtășeam aceleași sentimente în ceea ce privea propria mea sarcină.
– Nu se prea vede, a spus Elena, încruntându-se ușor. Care e problema?
Am închis ochii și am tras aer în piept, expirând lent. Oricum trebuia să afle și ele, așa că i-am luat mâna și i-am pus-o pe burta mea.
– Asta e problema, am spus aproape șoptit și în acel moment ochii mi s-au umplut de lacrimi.
Toate trei s-au uitat una la alta cu gurile căscate.
– Ce?!?! Ești... ?
– Da.
Alicia avea expresia cea mai șocată și s-a apropiat de mine, vorbindu-mi în șoaptă, de parcă ar fi fost un secret:
– L-ai anunțat și pe... el?
– Nu, am spus hotărâtă. Și nici nu va ști vreodată.
– Vrei să crești copilul departe de tată? m-a întrebat Selena surprinsă. E dreptul lui să știe.
– Nu, nu vreau.
– Atunci?
M-am uitat în jos și am tăcut.
– Nu! a strigat Elena. Să nu cumva să...
– Mă mai gândesc, am spus repede.
– Evelyna, nu poți să faci avort! aproape că a strigat Alicia. E al tău! Iartă-mă, dar trebuie să îți asumi faptele!
Știam asta. Și mi le asumam, dar în modul meu. Era viața mea, nu puteam permite acelui eveniment să mi-o schimbe dacă eu nu voiam asta!
– Știu, dar nu sunt pregătită să...
Am început să plâng și mai tare și fetele și-au tras scaunele mai aproape, îmbrățișându-mă cu căldură. Chelnerița tocmai ne aducea băuturile cerute, iar Alicia i-a făcut semn să le lase pe masă și mi-a dat un șervețel să îmi șterg ochii.
– Felicitări! i-am spus Selenei. Și scuze, sunt puțin subiectivă.
– E în ordine, a spus ea înțelegătoare. Hai, nu mai plânge, o să fie bine.
– Nu știu dacă va fi...
– Mereu am vrut să am grijă de o mini-Evelyna! a încercat Elena să mă înveselească și eu am zâmbit.
– Ar putea fi la fel de bine un mini-Diego, am zis tristă.
– Nu. Sunt sigură că e fată.
– Sper.
Ce era cu mine?! Nu conta sexul copilului, nu trebuia să îl nasc!
– Adică, nici nu știu, nu pot păstra copilul! am adăugat.
– Iar începe cu aberațiile! a pufnit Elena către celelalte două fete. Când ai aflat?
– Azi-dimineață. Și mi-am ratat și interviul de angajare.
– Dă-l naibii de interviu! a exclamat Alicia. Tu ești cea importantă. Tu și... el! a spus ea, privind în jos.
– Fetelor, nu pot să fac asta! am încercat să le explic. O să îl urăsc!
– Nu ai cum, a zis Selena. Crede-mă, îl vei iubi nespus.
– Nu sunt capabilă de așa ceva, am zis suspinând. Mi-e milă de el, vă spun sincer.
– Atunci dă-i șansa să se nască! a zis Selena. Îți garantez că nici ție, nici lui nu vă va părea rău! Sunt atâtea familii care vor un copil și nu pot avea! Ți s-a întâmplat o minune și nu îți dai seama!
Eram conștientă că mi se întâmplase un lucru frumos, dar nu eram în situația potrivită! Poate peste patru ani, poate dacă aș fi avut cel puțin un iubit, ideal să fi avut un soț, poate dacă aș fi știut încotro se îndrepta viața mea.
– De cât timp? m-a întrebat Elena, întinzându-mi paharul cu suc.
– O lună, am răspuns scurt și am dus paharul la buze.
Le-am surprins pe Alicia și Elena aruncându-și priviri pe furiș și mi-am dat seama imediat la ce se gândeau. Chiar dacă nu au comentat, aveam senzația că toată lumea mă judeca pentru asta. Diego mă învățase să nu mă iau după alții și să nu îmi pese ce credea lumea despre mine, dar era foarte greu să fac acest lucru în situația în care burta mea ar fi început să crească. Aș fi fost magnet de reporteri și mi-ar fi cercetat toată viața de când mă trezisem, iar eu nu voiam să apar la știri și să fiu catalogată drept o fată ușoară, care a rămas însărcinată la doar câteva săptămâni de când și-a revenit din comă. O astfel de situație m-ar fi distrus psihic și nu ar fi făcut altceva decât să îmi reamintească în mod constant că de când mă trezisem nu făcusem nimic cum trebuie.
– Știu că ți-e frică, mi-a spus Selena, uitându-se direct în ochii mei, dar ai nevoie de timp să îți pui ordine în gânduri și să îți dai seama ce vrei cu adevărat.
M-a prins de mână și mi-a strâns-o călduros, apoi m-a îmbrățișat.
– Bine, am acceptat eu. Cred că așa voi face.
Nu eram foarte sigură cum să procedez. Să fac întrerupere de sarcină cât de repede posibil și să închei acea poveste sau să mai aștept și să văd cum aveau să evolueze lucrurile? Niciuna din variante nu suna extraordinar și nu aveam nici starea necesară pentru a lua o astfel de decizie, dar aveam speranța că totul urma să fie bine din nou.
– Spune-i soțului tău că dorințele se împlinesc atunci când se așteaptă cel mai puțin.
Aceasta era speranța mea. Știam cât de mult iubeau Selena și Enrique copiii și că își doreau să aibă cel puțin unul sau doi. Îmi imaginau că aveau să trăiască momente unice și speciale, căci ei formau o familie adevărată. În ciuda vârstei, poate că și eu m-aș fi bucurat dacă Diego m-ar fi iubit și mi-ar fi fost alături în continuare.
– Așa îi voi spune, a zis ea zâmbitoare. Mulțumesc.
– Și eu.
Mi-am șters ultimele lacrimi, deși mă îndoiam că erau ultimele din acea zi, și am încercat să îmi revin cât de cât și să mă bucur de ieșirea cu fetele.
Nu am stat foarte mult, pentru că eram obosită și simțeam nevoia să mă odihnesc, ceea ce am și făcut imediat cum am ajuns acasă. De fiecare dată când închideam ochii vedeam în minte rezultatul analizelor și auzeam vocea doctoriței spunându-mi că eram însărcinată. În cele din urmă, am reușit să ațipesc și m-am trezit o oră mai târziu, când Liam se întorcea acasă.
– Ai terminat cursurile? l-am întrebat când am coborât la parter și l-am văzut intrând în casă.
– Mai am unul diseară, a spus el. Doamne, cât poate fi de cald chiar și în octombrie!
– Stăm lângă ocean, ce ai vrea? i-am răspuns eu. Ai un orar foarte ciudat.
– Mie îmi spui... Tu ce ai făcut? Cum ești?
– Am ieșit cu fetele. Selena e însărcinată.
Liam s-a ridicat brusc de jos după ce s-a descălțat, privindu-mă puțin surprins.
– Serios? Asta e super!
– Mda. Le-am dat și eu minunata veste.
– Și?
– Au reacționat mai bine decât voi.
– Scuze că am fost așa aspri cu tine.
– E de înțeles. Probabil nici eu nu aș fi reacționat foarte bine dacă unul din voi mi-ar fi spus că a lăsat o fată însărcinată.
– Mai știi? a glumit el. Cine știe ce surprize ne face Cedric!
Am zâmbit scurt, apoi m-am încruntat, imaginându-mi că Cedric ne-ar fi dat o astfel de veste. Ar fi fost o situație ciudată, dar totuși nu era mai ciudată decât cea în care mă aflam eu.
– Mă duc să fac un duș, m-a anunțat Liam. Stăm de vorbă după aceea?
Am aprobat din cap și mi-am făcut de lucru în birou până atunci. Renunțasem la obsesia mea pentru acel seif, dar îmi plăcea să îmi petrec timpul în acea cameră semiîntunecată și cu pereții plini de rafturi cu cărți. Îmi amintea mult de tata, căci era încăperea în care îl găseam în majoritatea timpului atunci când nu era la firmă. Când eram mică, era camera mea preferată în care îmi plăcea să mă joc. O făceam în liniște, ca să nu îl deranjez, iar el își ridica din când în când privirea din hârtii și laptop ca să se uite la mine și să zâmbească. Uneori mi se alătura, lăsând pe mai târziu ceea ce avea de făcut, iar acelea erau momentele mele preferate cu el. Mai târziu am crescut și am început să ies toată ziua afară cu prietenii și colegii mei. La un moment dat, tata îmi mărturisise că îi lipseam atunci când lucra, de parcă eu eram cea care îi influențam concentrarea. Dacă stăteam să mă gândesc, el era omul pe care îl admiram cel mai mult și mereu îmi dorisem să fiu ca el. Ca personalități nu prea semănam, pentru că eu eram mereu plină de energie și făceam totul din impuls sau intuiție, în timp ce el era extrem de calculat. Esther era ca și el, ar fi avut succes în afaceri, asta își dorea să facă după ce ar fi terminat liceul.
Am luat un album foto de pe raft și am început să îl răsfoiesc nostalgică. Nu-mi venea să cred că fetița din acele poze eram eu. Pentru mine, viața se rezuma la ultimele săptămâni, parcă uitasem că mai existasem și înainte de accident. Mama era neschimbată în poze de-a lungul anilor, nu se vedea absolut deloc că înainta în vârstă. Avusesem o familie frumoasă și fericită și îmi părea nespus de rău că nu îi mai aveam lângă mine.
Acum aveam o familie nouă, formată din prietenii mei și momentan și de bebelușul meu. Dar eram oare suficientă doar eu ca să am grijă de el și să îl cresc? Nu avea să îi lipsească o figură paternă? La un moment dat, și Cedric și Liam aveau să își întemeieze familiile lor, eu ce aveam să fac atunci?... Erau prea multe întrebări cărora nu le găseam răspunsul și care mă frământau.
– Ești în birou? l-am auzit strigând pe Liam.
I-am răspuns afirmativ și l-am chemat înăuntru. Stăteam pe canapea, cu albumul în poală, iar Liam s-a aplecat ușor peste spătarul canapelei pentru a vedea ce făceam.
– Stai jos, l-am invitat, iar el s-a așezat în stânga mea.
– Eram mult mai blond când eram mic, a constatat el.
Priveam amândoi o poză cu noi și Cedric, făcută la câteva săptămâni după ce ne împrietenisem și devenisem inseparabili.
– Erați amândoi atât de drăguți!
– Acum nu mai suntem? s-a revoltat el.
– Ba da, am râs eu, dar nu la fel de mult. Copiii sunt întotdeauna drăguți.
S-a uitat la mine surâzător, dar eu nu am priceput de ce.
– Ce e? am întrebat confuză. De ce te uiți așa la mine?
– Nimic, a spus el aproape râzând. Îți plac copiii.
Nu știam ce să îi răspund la această remarcă. Era adevărat, dar asta nu însemna că voiam să și am grijă de ei.
– Vrei să îl păstrez, nu-i așa? am întrebat, punând albumul pe masă.
– Tu nu vrei? m-a întrebat pe un ton blând.
Am strâns din buze. Nu puteam spune nici da, nici nu.
– O să mă mai gândesc, am zis în cele din urmă. E o decizie mult prea grea.
– O vei lua atunci când vei fi pregătită, a spus el și și-a trecut o mână pe după mine, trăgându-mă mai aproape.
Mi-am lăsat capul pe umărul său și mi-am ridicat picioarele pe canapea.
– Te-ai gândit ce fel de medic vrei să devii?
– Încă nu, mi-a răspuns el, mângâindu-mă ușor pe spate. De ce? Ai vreo preferință?
– Nu, dar ar fi genial să fii medicul meu, m-am săturat de doctori în ultima vreme.
– Deci vrei să mă fac medic de familie sau ginecolog? m-a întrebat amuzat.
– Medic de familie! am răspuns repede. Medic de familie!
A început să râdă atunci când mi-a văzut expresia feței, iar eu râdeam de râsul său.
– Stai liniștită, nici nu mă gândeam la a doua variantă!
– Și dacă te gândeai, nu veneam la tine! Suntem prieteni și am încredere că ai fi cel mai bun, dar...
– Hai să schimbăm subiectul, a zis el. Devine ciudat.
– Da, ai dreptate, am spus eu și m-am ridicat de pe canapea. Mi-e poftă de înghețată, ție nu?
– Mai întrebi?