La media: Marshmello & Demi Lovato – OK Not To Be OK
Prima reacție pe care am avut-o a fost să întorc capul și să mă uit la Cedric. Se albise la față mai tare decât mine. Parcă văzuse o fantomă.
– Nu se poate, am șoptit eu. Sunteți sigură? am întrebat cu voce tare, trecându-mi mâna peste abdomen.
– Da, foarte sigură. De aproximativ cinci săptămâni. Uite! mi-a spus ea și mi-a arătat cu degetul pe foaie. Ai nivelul de HCG corespunzător.
– HCG? am repetat confuză. Ce înseamnă?
În spatele meu Cedric pufnea și se foia.
– Te aștept pe coridor, mi-a spus la un moment dat și a ieșit agitat din încăpere.
– Este un hormon prezent în sânge și urină în timpul sarcinii. Gonadotropină corionică umană.
– Doar în timpul sarcinii? am întrebat crispată.
– Nu neapărat, însă în cazul tău da.
Mi-a întins foile să le păstrez, iar eu le-am băgat în geantă aproape mototolindu-le.
– Mulțumesc, am spus eu cu o lacrimă în colțul ochilor și am ieșit pe hol, unde mă aștepta un Cedric mai nervos ca niciodată. Nu spune nimic! am spus eu repede și am luat-o înaintea sa spre mașină.
Nu putea fi adevărat! Nu puteam să cred că mi se întâmpla tocmai mie! Mie, dintre toate femeile de pe lumea asta care își doreau copii și nu puteau să aibă, eu aveam un copil în mine! Simțeam că mi se făcea rău din nou. Am tras de portiera mașinii și m-am așezat pe bancheta din spate, în timp ce Cedric își trăgea centura și pornea motorul. Nu m-a privit sau cel puțin nu l-am surprins făcând-o. Am scos hârtiile din geantă și m-am uitat peste ele plângând. De ce se țineau toate relele lanț?!
Nu era de ajuns că mă părăsise, dar mă lăsase și gravidă! Nu-i voiam copilul, nu aveam de gând să accept să trăiesc lângă o creatură care să îmi amintească de el sau mai rău, care să semene cu el! Speram ca totul să fie un coșmar din care să fiu trezită de alarma pe care o setasem pentru ora șapte, ca să pot ajunge la timp la interviu.
Aveam douăzeci de ani. Doar douăzeci de ani! Eram un copil! Nu eram pregătită să am grijă de un copil atâta timp cât nici măcar de mine nu puteam să am! Exact când încercam să îmi reconstruiesc viața, a venit și vestea aceasta îngrozitoare. Nu puteam și nu voiam să fiu părinte, cu atât mai puțin singură.
Nici nu am simțit când Cedric a oprit mașina. Mi-a deschis ușa și valul de lumină care a pătruns înăuntru m-a făcut să îmi ridic ochii înlăcrimați din acea foaie. Îmi doream atât de mult să fi fost o greșeală, dar în sinea mea știam că nu era! Îmi dădusem seama de câteva zile că ceva nu era tocmai normal cu corpul meu, dar sperasem să nu fie asta. Cedric mi-a întins mâna și m-a ajutat să cobor. Era dezamăgit, mai dezamăgit ca niciodată.
A luat-o înainte și a intrat în casă fără să mă aștepte. Am auzit cum și-a aruncat cheile de la mașină pe jos exact când eu am pășit peste prag.
– Ce se întâmplă?! s-a auzit vocea lui Liam, care a apărut două secunde mai târziu în pragul camerei sale pe jumătate dezbrăcat.
Oh, nu! Exact la ora aceea trebuia să aibă fereastră?! Nu voiam să dau ochii cu el, îmi era frică de reacția lui.
Cedric și-a cules cheile de pe jos și s-a așezat pe canapea cu capul între mâini, oftând. Liam mă privea confuz, iar eu îmi ștergeam lacrimile cu mâneca cămășii.
– Îmi explică și mie cineva ce...?
M-am apropiat de el și i-am pus în palmă hârtia mototolită, apoi am făcut un pas în spate așteptând să asist la cea mai urâtă reacție a lui Liam pe care aveam să o văd în viața mea. A desfăcut foaia, a netezit-o și a început să citească, încruntându-se ușor atunci când nu vedea cifrele care se șterseseră din cauza lacrimilor mele. Apoi a rămas înlemnit, iar eu am închis ochii.
– Evelyna...
– Da...
– Chiar trebuie să bei mai multe lichide, până și analizele spun asta, nu doar eu.
Nu știam dacă să râd sau să plâng.
– Dar ce ai căutat la laboratorul de analize? Și de ce plângi?
– Nu am fost la laborator, ci la spital, am zis eu.
– La spital? Ai pățit ceva?!
– Întoarce foaia, a mormăit Cedric. O să te convingi singur.
Vorbise pe un ton atât de rece, încât am crezut că aveam să izbucnesc și mai tare în plâns. Cedric a întors foaia pe cealaltă parte, unde a văzut...
– Gonadotropină corionică?! a țipat el brusc.
Se pare că învățase bine, pentru că pe foaie scria doar HCG. Nu aș fi reținut în viața mea denumirea de gonadotropină corionică.
– O să fim unchi! a zis Cedric sarcastic. Nu te bucuri?
– Ești gravidă de o lună! a continuat să strige Liam la mine. O lună! Cum ai putut să...? Te-ai culcat cu Diego încă din primele zile!
Mda, știam asta prea bine. Nu era nevoie să îmi repete.
– Am înțeles că ai plecat cu el o săptămână, dar chiar nu mi-am imaginat că...
– Asta a fost tot ce a vrut tipul ăla de la început! mi-a trântit-o Cedric. Dacă ne-ai fi spus chestia asta, ar fi zburat de lângă tine în secunda doi!
– Ce să vă spun? am țipat la rândul meu. M-ați certat destul atunci, tu nici măcar nu ai vrut să mă vezi! Ce era să vă spun, că ne-am culcat?! Da, m-am culcat cu el! Vi se pare că sunt mândră de asta?! În caz că nu vă dați seama eu sunt însărcinată, nu voi!
– Ați fi putut evita asta cel puțin! a zis Liam pe un ton puțin mai calm. Unde vă era maturitatea?
– Eu nu am avut-o niciodată! am răbufnit și am urcat scările către camera mea. Mulțumesc pentru că răsuciți cuțitul în rană! am spus iritată și am dispărut în dormitor.
Eram însărcinată și prietenii mei mă certau în loc să mă consoleze. Mă uram. Eram singura vinovată, doar eu cauzasem toate astea, eu și sentimentele mele stupide!
Se întâmplase în cea de-a cincea noapte pe care am petrecut-o la hotel și nu puteam uita prea ușor acele momente fierbinți pe care le rememoram pentru a nu știu câta oară. Bineînțeles că le regretam, dar totodată îmi plăcea să-mi aduc aminte fiecare detaliu al acelei seri incredibile. În acea zi plouase, iar noi ieșisem în ploaie și avusesem parte de unul din cele mai romantice săruturi. Când ne-am întors în cameră, am fost nevoită să îmi pun pantalonii la uscat, căci erau singurii pe care îi aveam. Am lenevit în cameră și seara mi-a fost lene să mă îmbrac și să mă aranjez, așa că am cerut să ni se servească cina în cameră. A fost una din cele mai frumoase cine pe care am luat-o cu el, în special datorită confortului. Mă ținuse în brațe și ne dădusem unul altuia de mâncare, alternând mâncatul cu săruturi, mângâieri și șoapte.
Ne-am întins în pat și am început să ne uităm la un film, dar după jumătate de oră ne-am plictisit și ne-am găsit o altă activitate. Îmi mângâia picioarele goale și îmi producea mici fiori la suprafața pielii, în timp ce eu îmi treceam mâna prin părul lui și mă apropiam cu tot corpul de el, ca să îl pot săruta în voie. Luasem un tricou de-al său și îl purtam ca pe o rochiță ce îmi ajungea până la jumătatea coapselor și pe care îl tot strângeam în jurul meu pentru a-mi pune talia în evidență.
– Încetează, o să îl șifonezi! m-a tachinat Diego.
– Este al meu acum! m-am miorlăit.
– Ba nu, este al meu! Și îl vreau înapoi!
El stătea întins în pat, iar eu eram așezată cu fundul pe abdomenul său. M-am bosumflat și l-am dat jos într-o secundă, aruncându-i-l peste față.
– Poftim!
A început să râdă și și-a îndepărtat tricoul de pe față, aruncându-l mai încolo pe pat și prinzându-mă de talie. Rămăsesem doar în lenjerie intimă și chicoteam amuzată. M-am aplecat să îl sărut, dar el m-a surprins și m-a întors pe spate fără să își dezlipească buzele de ale mele. Se sprijinea într-o mână ca să nu își lase greutatea asupra mea, iar pe cealaltă o păstrase fixată de talia mea. Eu îl prinsesem cu ambele mâini pe după gât și le coboram lin pe pieptul său.
– Îți place să te joci, mi-a spus el surâzând atunci când am început să îl zgârii ușor pentru a-i produce fiori.
– Sunt un copil, i-am răspuns. Îmi place să mă joc.
– Și cred că tocmai ți-ai găsit jucăria preferată, a glumit el. Asta înseamnă că o să dormi cu mine în brațe?
– Mai vedem, am spus amuzată.
Ne priveam direct în ochi. Adoram culoarea ochilor săi, la fel cum îmi plăcea nespus cum se uita la mine într-un mod blând, dar în același timp ușor provocator. M-am oprit din a-mi plimba unghiile pe pielea sa, iar el mi-a luat mâna și mi-a pus-o pe gâtul său, apoi m-a sărutat din nou, mai lung și mai cu foc. I-am înconjurat trupul cu picioarele pentru a sta amândoi într-o poziție mai confortabilă și am gemut când mi-a mușcat buza inferioară.
– Ușor, am șoptit eu când mi-am dat seama că nu o mai simțeam. O să îmi dea sângele.
– Pentru că faci asta toată ziua, mi-a răspuns el, sărutându-mă pe linia mandibulei.
– Poftim? Îmi mușc buzele? Nu mi-am dat seama!
– O faci foarte des.
Am închis ochii aproape involuntar când a coborât cu săruturile pe gâtul care mi s-a arcuit de plăcere.
– Diego...
Numele său îmi scăpase printre buze fără să îmi dau seama, dar faptul că îi mai știam numele era un semn că nu îmi pierdusem mințile de tot. Și-a ridicat privirea și m-a întrebat dacă s-a întâmplat ceva.
– Se întâmplă că nu vreau să te oprești, i-am răspuns înfierbântată.
– Nici nu aveam de gând, mi-a răspuns înainte de a-și lipi din nou buzele de gâtul meu.
Era cea mai frumoasă senzație pe care o trăisem până atunci. Cum era posibil ca niște simple săruturi plasate atât de bine să aibă un efect așa de miraculos? Îmi plăcea la nebunie.
– Evelyna!
Vocea lui Liam m-a trezit din starea de reverie exact când rememoram clipa în care rămăsesem goală sub privirea lui flămândă.
– Pleacă! am răspuns eu și am luat o pernă în brațe.
– Nu plec! a răspuns hotărât.
A deschis ușa și a pășit înăuntru. Era încordat, dar încerca să se relaxeze și să îmi vorbească pe un ton cât mai calm.
– Îmi pare rău, a spus și s-a așezat pe pat, la un metru de mine. M-am lăsat dus de val din cauza șocului. Îți sunt alături orice ar fi.
M-am uitat la el cu ochii roșii, fără să spun nimic.
– În plus, un copil e ceva special și e cel mai bun lucru ca...
– Nu e cel mai bun lucru care mi se putea întâmpla! am răbufnit. Nu înțelegi! E cel mai rău! Nu îl vreau!
– Hei, nu vorbi așa!
– Ba da, Liam, acesta e adevărul! Nu îl vreau și nici nu am ce să îi ofer! Va avea o viață mizerabilă dacă se va naște!
– Ești nervoasă și supărată, altfel nu ai vorbi așa.
– Hei, a zis Cedric apărând în prag, nu trebuia să spun ce am spus mai devreme.
– Ai avut dreptate. A fost tot ce a vrut, am spus eu, ștergându-mi o altă serie de lacrimi. Du-te la antrenament.
A deschis gura să spună ceva, dar s-a răzgândit. M-a îmbrățișat scurt, apoi a plecat și m-a lăsat singură cu Liam.
– Ce aș putea să...?
– Nimic, i-am tăiat-o repede. Nu poți face nimic. Du-te să înveți și când ți se termină fereastra, mergi la cursuri.
– Dar...
– Vreau să fiu singură, am adăugat.
A ezitat câteva clipe, apoi s-a ridicat de pe pat și a mers spre ușă.
– Cum dorești, au fost ultimele sale cuvinte înainte de a închide ușa în urma sa.
Eram însărcinată. Nu îmi venea să cred. Îmi repetasem asta de câteva zeci de ori, dar nu puteam accepta. Trebuia să fac ceva, nu aveam de gând să păstrez acel copil...