La media: Ed Sheeran & Khalid – Beautiful People
Trecuse o săptămână întreagă de atunci și nu mai știam nimic de Cedric. Cu siguranță voia să mi-o plătească, dispărând și el o săptămână cu iubita lui, dar lucrul de care nu își dădea seama era faptul că nu mă irita numai pe mine, ci și pe Liam, care era probabil sătul de disparițiile noastre copilărești.
Lucrurile cu Diego mergeau excelent, la fel și orele de condus alături de el. Era băiatul perfect pentru mine, mă convinsesem de acest lucru în totalitate. Dacă exista un om care mă făcea să fiu cea mai bună versiune a mea, el era acela. La început m-am temut că o va vedea în mine pe Esther și că de aceea era împreună cu mine, dar știam că nu era așa, îmi demonstrase de nenumărate ori că ținea la mine enorm. Tocmai din cauza acestei rețineri nu îi spusesem niciodată că îl iubeam, deși în interiorul meu mă topeam de dorul său la fiecare două secunde când nu îl aveam prin preajmă. Îl iubeam, nu exista nimic mai sigur pe lumea asta decât sentimentele mele pentru el și eram cea mai fericită fată din întreg universul.
Între mine și Liam nu se schimbase nimic, de parcă acea conversație legată de sentimentele sale pentru mine nici nu avusese loc. Devenisem puțin mai atentă la detaliile pe care i le dădeam despre întâlnirile cu Diego, căci știam foarte bine ce înseamnă să iubești pe cineva și acea persoană să iubească pe altul. Ultimul lucru pe care mi-l doream era să îl rănesc și mi-am promis că nu voi face nimic ce l-ar putea răni. Dacă Cedric nu văzuse sentimentele mele pentru el și mă făcuse să sufăr în mod inconștient, eu realizasem că fata pe care o voia Liam eram eu și aveam să țin cont de acel aspect în viitor.
Domnul Muñoz se întorsese în sfârșit în oraș și a fost foarte încântat să afle de relația mea și a nepotului său. Mi-a explicat că fusese nevoit să plece chiar în ziua petrecerii, iar eu i-am spus zâmbitoare că îl iertasem, în timp ce Diego mă îmbrățișa de la spate și își arăta afecțiunea. Nu am putut să stăm foarte mult de vorbă, deoarece a plecat din nou două zile mai târziu, într-o altă călătorie despre care nu ne-a dat prea multe detalii. Lucrul important pentru mine era faptul că știam că era bine, deoarece era o persoană foarte importantă în viața mea.
Mă aflam în fața apartamentului lui Cedric și îmi mutam agitată centrul de greutate de pe un picior pe altul. Vorbise cu Liam în seara precedentă și îi spusese că avea să se întoarcă în oraș de dimineață, așa că voiam să îl aștept și să vorbesc cu el. Eram acolo de jumătate de oră și începeam să cred că aveam să aștept foarte mult timp, când i-am văzut mașina pe fereastră și m-am înviorat brusc. Parcă a durat o eternitate până și-a luat bagajul din mașină, a încuiat-o și a intrat în clădire.
Avea privirea în jos, căutând prin buzunare cheile de la apartament. Când în sfârșit și-a ridicat capul, am putut citi surprinderea de pe chipul său.
– Evelyna?!
Nu am putut rezista și l-am luat în brațe fără să spun ceva, de parcă vorbele ar fi fost de prisos. A lăsat din mână geamantanul pe care îl ducea și m-a îmbrățișat la rândul său. Nici nu avea idee cât de mult îmi lipsise și cât mă bucuram că ne îmbrățișam din nou strâns, așa cum făceam mereu.
– Am venit să vorbim, am spus eu când i-am dat drumul, în timp ce el descuia apartamentul.
A deschis ușa larg și mi-a făcut semn să intru prima.
– Uite, ai tot dreptul să mă cerți, să te superi pe mine, să nu îmi mai vorbești, dar vreau să știi că îmi pare extrem de rău pentru felul în care m-am purtat față de tine și de Liam. Mi-am învățat lecția, promit că nu o să se mai repete și, sincer, mi-a fost dor de tine zilele astea, am spus eu dintr-o răsuflare, în timp ce el se descălța.
S-a ridicat în picioare de pe bancheta pe care se așezase, s-a apropiat de mine și m-a prins de umeri, privindu-mă în ochi. Simțeam cum mi se înmuiau picioarele.
– Te-am iertat. Poate că am fost dur cu tine, dar mă cunoști, ăsta sunt eu. Am avut nevoie de puțin timp în care să mă deconectez de la tot și să mă gândesc la ce voi face în continuare. Și eu, și Liam ținem la tine mai mult decât la oricine altcineva și ultimul lucru pe care îl vrem este să te facă cineva să suferi.
– Cedric, crede-mă... nu mă va face să sufăr. Am încredere în el.
– Așa să fie. M-ai așteptat aici toată dimineața?
– Ce altceva să fac? Trebuie să îmi repar cumva greșeala, nu?
– Și mie mi-a fost dor de tine, mi-a spus pe un ton blând și m-a îmbrățișat din nou. Acum, dacă nu te superi... ne putem vedea la tine mai târziu? Am nevoie de un duș, m-am copt în mașină.
– Sigur, am zâmbit eu. O să petrecem toată ziua în trei.
– Patru, m-a corectat. Invită-l și pe Diego.
Cred că zâmbetul meu s-a mărit până la urechi. Știam eu că aveam cei mai buni prieteni din întreaga lume!
Prietenii mei cei mai buni și iubitul meu aveau să își petreacă după-masa împreună, alături de mine. Asta era ceva nou și... îmi dădea o stare teribilă de agitație. Nu știam pentru ce să îmi fac mai multe griji: pentru faptul că mă temeam de ce vor spune Liam și Cedric, în special Cedric, sau pentru modul în care avea să răspundă Diego remarcilor neplăcute?
M-am dus direct acasă la iubitul meu, pe care l-am găsit antrenându-se în curte. L-am privit tăcută până când și-a terminat seria de flotări, apoi i-am întins sticla de apă de pe masă.
– Mersi, a gâfâit el. Ai rezolvat deja cu Cedric?
– Da. Câte ai făcut?
– O sută.
– O sută? Consecutive?!
A aprobat cu o mișcare scurtă a capului, apoi s-a întins pe iarbă.
– Te torturezi singur cu antrenamentele astea. Câți kilometri ai alergat de dimineață, cinci?
– Zece. Cinci sunt pentru începători, a spus el relaxat, iar eu am început să râd.
– Ești cu mult peste nivelul tuturor din punct de vedere sportiv. De ce îți dai de lucru singur?
– Iubito, eu nu mă întrec cu alții, ci cu mine însumi. Vreau să fiu în cea mai bună formă mereu. Altfel cum vrei să te salvez de prietenii tăi fioroși? a glumit el.
– Nu cred că va fi nevoie! De fapt... dacă nu ai alte planuri, o să ne petrecem după-masa cu prietenii mei fioroși.
– Interesant... Te-ai gândit să faci dresaj cu noi? Tu o să fii îmblânzitoarea și noi leii care ne batem.
Am început să râd tot mai tare.
– Nu, mă bazez pe voi că veți fi cuminți!
– Îmi dai prosopul din spatele tău? m-a rugat.
Am apucat prosopul roșu ce stătea atârnat de spătarul unui scaun din curte și i l-am întins lui Diego, care în schimb m-a prins de mână și m-a tras peste el.
– Nu cred că pot fi cuminte, mi-a spus jucăuș.
– Măcar încearcă! am spus eu distrată, întinzându-mă pe iarbă lângă el și luându-l de mână. Vei lucra în poliție. Trebuie să fii tipul bun.
– Aici trebuie să te contrazic. Ca să prinzi un infractor, trebuie să gândești ca el în primul rând.
– Ce bine că singurul lucru pe care mi l-ai furat e inima!
– Comoară mai mare oricum nu ai, mi-a zâmbit el. Deci, îmi dai prosopul ăla?
M-am strâmbat la el și i-am întins prosopul ce îmi rămăsese în mână, după care m-am ridicat.
– Ne vedem la trei, da?
– Voi fi acolo, mi-a spus făcându-mi cu ochiul, apoi și-a reluat antrenamentul.
Tot ce mai rămânea de văzut era ce aveam să facem toți patru. Și nu aveam absolut nicio idee...
– Și eu care credeam că o să pot învăța astăzi! a oftat Liam.
– Tu crezi asta în fiecare zi, am râs eu. Nu moare nimeni dacă îți iei o zi liberă, încă nu ești medic!
– Când o să leșini și o să dai cu capul de masă să nu dai vina pe mine!
– Doamne ferește! Crezi că aș mai rămâne în viață ca să pot să mai dau vina pe tine?
– La cât vin băieții?
– La trei. Ai timp să înghiți toată cartea aia, l-am tachinat eu.
– Foarte amuzant! Nu vrei să facem schimb de vieți pentru o zi?
– Dacă nu te deranjează să te săruți cu Diego și să pic vreun examen în locul tău la facultate... atunci da, vreau! am râs eu. Gata, te las să te concentrezi. Mă duc în birou.
– Încă n-ai renunțat la seif?
– Nu o să renunț niciodată! Dacă aș ști că nu conține lucruri perisabile, l-aș tăia în două!
M-am închis în birou, am luat seiful în brațe și l-am așezat pe masă. Era destul de greu, dar nu știam dacă asta se datora materialului din care era făcut sau conținutului. Probabil ambele...
Chestia aia trebuia să se deschidă cumva. Deja nu mai aveam idei. Un cod din patru cifre... Existau zece mii de combinații diferite! Nu aveam nici timp, nici răbdare să le încerc pe toate! Ajunsesem să fiu obsedată de o cutie metalică, asta mă enerva cel mai tare. M-am uitat la seif timp de zece minute. L-am întors pe toate părțile, dar nici măcar nu auzeam ceva mișcându-se în interior. Dacă era gol?! Dacă mă chinuiam degeaba?!
M-am așezat pe scaunul de la birou, am luat un pix și o coală de hârtie și am luat la rând codurile, în ordine crescătoare, bombănind din când în când.
– Evident că nu merge! am spus eu după prima încercare, tăind codul 0000 de pe listă. Super! Mai am 9999 de posibilități! Nici nu m-ar mira dacă după a cincea s-ar bloca automat pentru următoarele ore!
Din fericire, nu s-a întâmplat așa. Continuam să tastez și să adaug codurile încercate pe listă. Mă dureau degetele și nu mai aveam niciun chef să continui, când...
– A mers! am țipat eu atunci când am văzut că nu am mai primit mesajul „Cod incorect".
Am împins toate lucrurile de pe masă și am tras seiful mai aproape. Am tras de ușă, dar nu s-a deschis.
– Îți bați joc de mine?!
Ecranul îmi afișa mesajul „Introduceți codul" și opt spații libere.
– Mă dau bătută! am bombănit. Am scăpat ieftin adineauri, cu 0210, dar asta e prea de tot! Ce vrei?! am țipat când cineva a bătut la ușă.
Liam a deschis ușa încet și și-a strecurat capul înăuntru.
– E un moment prost? m-a întrebat.
– Nu, am spus eu sprijinindu-mi coatele pe masă.
– Au venit.
– Poftim?! Cât e ceasul?
– Trei și cinci minute.
– Vrei să spui că mi-am pierdut trei ore din viață ca să...? Vin imediat, mergeți pe terasă.
A aprobat din cap și a închis ușa la loc. M-am uitat furioasă la seif și i-am scos limba, de parcă asta m-ar fi ajutat cu ceva. Nici măcar nu l-am mai pus la locul său în dulap. Zău așa! Cod de opt cifre! Ce mai urmează? Să-mi ceară amprenta tatălui meu?
M-am dus la baie și m-am spălat cu apă rece pe față, căci mă înroșisem toată. Mi-am desfăcut părul și mi-am trecut de două ori mâinile prin el, după care am ieșit la băieți.
Se făcuseră deja comozi pe fotoliile de pe terasă și râdeau atunci când am apărut.
– Dar nu ai, nu? îl întreba Cedric amuzat pe Diego.
Diego și-a ridicat tricoul pentru câteva secunde.
– Uite, nu e!
– Genial! a exclamat Cedric. Cum de nu m-am gândit la asta?!
– Despre ce vorbiți? am întrebat curioasă, așezându-mă lângă ei.
– Îi spuneam lui Ced povestea cu tatuajul, mi-a explicat Diego. La tine nu ar fi ținut, i-a spus el lui Cedric, și-ar fi dat lumea seama că e o glumă la prima competiție de înot.
– Ai dreptate, amice. N-am să uit niciodată ziua aia! Doisprezece iunie, acum doi ani!
– Așteaptă! a zis Diego. Ai luat cumva locul al doilea?
– Da! De unde știi?
– Eram în public. Concursul era organizat în orașul meu.
– Serios?! Cât de tare!
Eu și Liam ne zâmbeam unul altuia cu subînțeles. Părea că Diego și Cedric se înțelegeau de minune!
Am jucat remi, am făcut baie în piscină, ne-am plimbat pe plajă, am jucat volei... și în tot acest timp Cedric și Diego au fost prinși în conversația lor.
– Hei, voi doi! i-am strigat, atunci când au luat-o înaintea mea și a lui Liam pe plajă. Eu și Tina o să fim geloase!
Au râs și s-au oprit din mers, iar Diego m-a cuprins pe după umeri.
– E mai bine așa? m-a întrebat.
– Ceva mai bine. Cel puțin acum vă place unul de altul.
– Trebuie să recunosc că te-am subestimat, a spus Cedric. Ești de gașcă, îmi place de tine!
– Și tu ești. Amândoi, de fapt. Sper că m-ați iertat că v-am răpit-o pe Evelyna.
– Am și uitat! a zis Cedric distrat. Nu-i așa, Liam?
Liam a aprobat din cap, apoi s-a apropiat de mine și mi-a șoptit:
– I-ai pus ceva în suc?
– Nu, am râs eu. O fi de la căldură, am șoptit.
– E în călduri? m-a întrebat el confuz, iar eu am izbucnit într-o criză de râs, atrăgând atenția tuturor.
– Am spus că poate e căldura de vină! am zis eu tare, stăpânindu-mi lacrimile ce mi se adunaseră în colțul ochilor de la atâta râs.
– Nici nu vreau să știu ce șușoteați! a spus Cedric amuzat.
– Nimic, a zis Liam. Nimic important. Tu continuă cu declarațiile de dragoste pentru Diego. Când ai de gând să îl ceri în căsătorie?
Mă durea abdomenul de la râs și aproape că nu mai știam să stau în picioare.
– Suntem căsătoriți deja! a continuat Cedric gluma. N-ai auzit că ne-am întâlnit acum doi ani?
– Ah, da! s-a prostit Liam. De fapt, ăla nu era concurs, era nunta voastră! Scuze, probabil că am băut atât de mult, încât am uitat! Verighete nu aveți?
– Gata! am spus eu sufocându-mă de râs. Nu mai pot!
M-am așezat pe jos, încercând să îmi opresc criza de râs. Erau mortali, nu mă mai simțisem atât de bine de mult timp!