Trecuse o săptămână de când Arden murise propriu zis.
Abigail nu se simțea asa bine, dar încă făcea progrese.
S a împrietenit iar cu Rose, au rămas prietene bune, ca pe vremea când erau mici,aceasta întâlnind noi prieteni din grupul lui Rick.
Rose aflase totul, deși era târziu, aflase și fusese întristata de cele auzite.
Dylan plecase din oraș, iar Abigail era fericita. Nu avea sa mai fie tocata la cap cu protecția fata de un spirit străvechi.
Mama ei cunoscuse un bărbat care era nou în Salem, un bărbat care părea a fi genul ei.
Abigail îl primise cu drag, fără sa se simtă rușinata.
Cu școala era foarte bine. Învața mult și înțelegea totul repede.
În cimitir, Philip, Doris, Iris, Calliban și Diana au aflat de cele întâmplate, și au acceptat cu durere.
Zilnic își reamintesc de el și păstrează un loc la masa lor.
Abigail, se simte din ce în ce mai bine și se bucura din ce în ce mai mult de prezent.
Și chiar și asa, aproape în fiecare seara, la apus, se duce pe plaja și privește totul.
Și își amintește de el și de momentele petrecute, și de cele mai multe ori, simte o senzație calda, și o privire a unor ochii ca de gheata, dar fierbinți înăuntru.
Și știe.
Este el.
Este el chiar și acolo.
Sub forma nisipului.
A marii
A vântului.
Este acolo.
Inspira aerul mereu, și de fiecare data vântul ii transmite o șoaptă delicata :
,,Te iubesc"