Sunt prinsa în acest peisaj.
Flori purpurii, un rau albăstrui și o salcie bătrână.
Aud rasul ei.
Peste tot.
În pădure
În mintea mea.
-Crezi ca o sa scapi?
Îmi venea sa plâng. Era ea dar nu știam unde este. Nu o simțeam.
Brusc, simt cum ceva ma lovește în burta.
Violet era în spatele meu.
Ma lovea cu ceva ascuțit ce părea făcut din lemn.
Tot corpul ma ustura.
Vad negru.
Cu o putere pe care nici eu nu o cunoșteam, m am întors și am lovit o în fata.
A căzut lata pe jos.
M am lăsat pe ea și am început sa o lovesc.
Nu știam ce sa fac.
Dar am simțit cum ceva îmi pătrunde în mintea mea.
,,Omoar o"
Era vocea lui Arden.
În mintea mea!
Sa o omor..
Era deja moarta!
Nu avea logica.
,,Ineac o în rau și spune:"
El era, cred ca comunicam telepatic, dar îl simțeam în mine.
,,Pleacă de aici spirit necurat, du te unde îți este locul, pe vecie!"
Trebuia sa o aduc în rău.
M am repezit la gatul ei, am sufocat o puțin după care am realizat ca puterea ei s a redus.
Am încercat sa o împing în rau dar m a tras cu ea.
M am luptat cu valurile și cu ea.
Nu fac fata
,,Ba da!"
Era tot el!
,,Știu ca poți!"
Era el!
Îmi venea sa plâng, aproape ca o făceam dacă nu eram asa concentrata.
Ma luptam cu doua forte.
Ma luptam cu forța apei în timp ce ii țineam capul lui Violet sub apa.
Aceasta a ieșit la suprafata pentru o secunda, secunda în care tipa
-Nu o sa te iubească niciodată cum ma iubește pe mine!
Am simțit ca pic iar.
,,Nu o asculta"
Nu am ascultat o.
,,Știu ca poți!"
Am prins curaj
,,Te iubesc!"
Am prins putere. Prea multa putere.
Am reușit sa o înec.
-Pleacă de aici spirit necurat, du te unde îți este locul, pe vecie!
Pleacă Violet!
Și a plecat.
Deodată trupul ei devenise ușor, purtat de rău.
Trupul ei.
Am ieșit din rău.
Iar trupul ei s a dus.
S a dus departe.
,,Știam ca vei reuși! "
Era tot el, iar acum, plângeam de-a binelea.