Viata te surprinde uneori si iti intoarce oamenii pe care i-ai lasat in urma. Oamenii care nu si-au incheiat socotelile se vor mai intalni,mai devreme sau mai tarziu.
Acum doi ani s-a intrerupt povestea lor cu aceasta scrisoare.
"Mark,
Vreau sa deschizi asta si sa zambesti. Pentru ca de cateva zile mi-e dor de tine. Da, ai citit bine. Ma tot gandesc la cei doi ani. La doi ani de relatie la distanta. La doi ani din viata mea. Mie nu imi vine sa cred ca am avut parte de asa ceva. Mi-e dor numai ca momentan nu pot face nimic pentru a schimba acest dor in bucuria revederii. Dar poate intr-o zi ne vom intalni.
Ajunsesem sa te cunosc suficient. Iubeam la tine tot ce tu urai si speram sa ma iubesti pentru ceea ce sunt. Eram departe, dar imi placea sa cred ca sufletele noastre se imbratiseaza si refuza sa isi mai dea drumul.
M-am mintit ca vor veni vremuri mai bune si ca ne vom tine de mana,ca ne vom tine in brate. M-am mintit ca acei kilometri dintre noi nu insemnau nimic. Poate chiar nu au insemnat. Sau poate au fost prea multi. Tu imi promiteai ca va fi bine si ca vom ajunge sa ne fim alaturi la bine si greu, dar de fiecare data cand ai avut ocazia sa o faci, ai pretins ca nu poti, a intervenit mereu altceva, ai ezitat mereu prea mult.
N-a fost distanta de vina. Am fost noi. Am fost noi, cei care s-au temut sa se iubeasca cu adevarat, cei care nu au stiut ce vor. Poate sunt naiva, insa continui sa cred ca distanta e doar un pretext, un motiv in adevaratul sens al cuvantului.
Continui sa cred ca oamenii care se iubesc lupta pentru sentimentele lor si nu se lasa descurajati, nu ezita... Nu obosesc. Noi am obosit. Am obosit sa ne asteptam. Sa credem. Sa speram.
Ma bucur doar ca am invatat ceva si anume ca iubirea inseamna si dor, dar nu inseamna numai atat, nu trebuie sa insemne numai atat.
Si ma bucur ca am trait si distanta dintre noi.
Iti multumesc pentru tot.
Prietena ta mereu, Adriana"
Cu aceste randuri pline de dor, prietenie si iubire. Adriana si-a luat adio de la bunul ei prieten Mark. Oricat ar fi dureros, ea a decis ca este mai bine asa. E mai bine sa isi vada de viata ei reala pe care a neglijato in acest doi ani. Doi ani nu a avut viata. A trait doar pentru el. Doar pentru o iluzie. Dar acum gata, este pregatita sa traiasca cu adevarat.
Cu mult dor si-a pus scrisoarea in cutia postala, a sarutat-o, a varsat o lacrima si a mers mai departe fara sa priveasca inapoi. Pentru ca inapoi nu mai are ce privi.
A ajuns si toamna. Anotimpul meu preferat, anotimpul care mi se pare atat de frumos si de calm, anotimpul acceptarii, anotimpul care imi spune ca,la un moment dat, exista o pauza, ca mai tarziu, sa renasti din noi puteri.
De data asta toamna m-a gasit obosita. Nu m-a luat pe nepregatite, stiam ca va veni incet apoi brusc isi va revarsa toata amaraciunea, acoperind fiecare coltisor cu frig si ceata. Incerc sa lupt si cad, ma ridic, cad, ma ridic iar dar lupta a devenit prea puternica. Nu mai am putere. Norii sunt asa de jos si grei, parca vpr sa ma i-a pe sus.
Of, si de m-ar lua si m-ar duce la TINE,DOAMNE. Lacrimile s-au amestecat si se scurg incet,in mine. Inima e ca un burete si da, accept tot pentru ca asa sunt eu. Accept toate vijeliile, crezand ca pot face fata curajoasa, dar de multe ori m-am avantat in furtuna fara TINE.
Draga mea toamna, spune-mi ce vrei sa mai ma inveti de data asta? Unde ma va duce vantul tau taios?
Iarta-ma ca te-am primit cu o imbratisare rece si cu un zambet prefacut dar acum te rog sa lasi ploaia ta rece peste mine, sa-mi trezeasca inima la viata.
Doamne, stiu ca esti langa mine, dar totusi nu TE simt. Stiu ca vrei sa am credinta, dar stii de cate ori mi-a fost spulberata de unii si altii. Am crezut ca sunt tare dar numai TU ma stii. Am incercat sa fiu tare, sa rezist loviturilor iubindu-i dar ei au profitat. Si stiu ca TU ai vazut si asta.
Toamna, te primesc cu drag in suflet dar si cu teama. Ai grija , te rog!
Gandurile acestea au dus-o pana acasa, trezindu-se deodata in fata porti si-a sters lacrimile de pe fata pentru ca nu vrea sa isi ingrijoreze parinti. Fata de ei vrea sa pozeze mereu in femeia aia puternica, care nu plange niciodata. Si-a sters lacrimile , si-a pus zambetul ala frumos si a intrat in curte.
-Sarut mana, mama! Sarut mana, tata! Ce faceti? spuse ea,sarutandu-i pe fiecare in parte.
-Fetito, ne spui si noua unde ai fost? Stiind ca ii atat de multa treaba in casa asta!!! se rasteste tatal ei la ea
- Am fost sa ma plimb si eu.
- Serios?! De plimbare iti arde tie acum?! Nu faci nimic toata ziua! Nu ne ajuti cu nimic in casa asta!!! Nu esti buna de nimic!!
Mda.... Numai de asta nu avea chef Adriana. O cearta cu tatal ei.
- Uite, nu am chef sa ma cert cu tine. O sa ma retrag in camera mea. Noapte buna!
- Poti chiar sa pleci din casa asta pentru ca nu produci nimic!!! urla el.
- Ok. Chiar vreti sa fac?!
- Treci in camera ta! Acum!! urla el.
- Bine. Merg in camera mea sa imi fac bagajul si sa plec in lumea larga. Ca vad ca nu sunt dorita de nimeni.
- Fata mamei, te rog nu face asta. spuse mama ei cu lacrimi in ochii.
- Imi pare rau, mama. Dar se pare ca nu mai sunt binevenita in casa asta, asa ca o sa plec sa imi fac un rost in viata. Vreau sa ii arat tatei ca ma pot descurca si singura. Ca pot sa fac ceva cu viata mea. spuse fata printre lacrimi.
- Unde vei sta? Ce vei manca? Oamenii din ziua de azi sunt foarte rai. spuse mama ei.
- Ma voi descurca eu cumva.
Cu inima indurerata a fugit in camera ei sa isi faca bagajul. Si-a cautat un rucsac si si-a pus cateva haine si nu in ultimul rand o poza cu parintii ei. A iesit in curte, si-a imbratisat mama, a vrut sa isi imbratiseze si tatal dar el nu a vrut de incapatanat ce ii.
- Mami, sa ai grija de tine. O sa te sun zilnic. O sa ma intorc cand o sa imi fac un rost. Te iubesc!
- Da, mama... Eu zic sa te mai gandesti.... Nu mai fi-ti asa incapatanati.
- Cand i-au o decizie vreau sa o duc pana la capat. Tata ai grija de tine! O sa-ti demonstrez ca poti fi mandru de mine. Te iubesc!
- Marius, te rog... nu vezi ca ne pleaca fata. Fa ceva!! spuse Letitia disperata.
- Eu nu mai am fiica! Sa plece!
- Tu ai facut-o sa ia decizia asta!
Marius nu mai spuse nimic si pleaca in gradina sa se plimbe si sa poate plange fara ca sa il vada careva.
- Te rog sa-l ierti pe tatal tau. Nu stiu ce ii cu el. Uite, fata mamei, niste banii sa te poti descurca pana ce iti gasesti un loc de munca.
- Lasa ca ma descurc ei. Pastreaza banii pentru caaveti si voi nevoie de ei.
Se imbratiseaza , Letitia ii baga banii in buzunar. Vreo 5oo lei. Cu 500 lei Adriana a pornit in viata de una singura. Ce curaj pe aceasta fata!
Cand s-a inchis poarta, atunci a inceput viata Adriana. A inceput cu scopul de a devenii cea mai buna varianta a sa. Si bineinteles sa-si faca parintii mandri, sa se poarte mandri cu ea.
Fa tot ce iti sta in putinta pentru a deveni cea mai buna varianta a ta. Sufleteste, psihic si fizic.
Cred ca la capatul durerii, vei intalni bucuria.
Nu descuraja!
