Abandonată de soartă

Capitolul I

Bună, eu sunt una dintre greșelile lumii. Nu știu care e rostul meu pe aceasta planetă. Mi-aș dori să știu la ce sunt bună. Oare pot să fiu de folos cuiva? Nu prea cred, adică eu sunt un dezastru nici nu îmi permit să mă gândesc că aș fi bună la ceva. 😔
Poate credeți că am fost rănită de prieteni, ei bine da, dar nu doar de ei și de familie.
Toată lumea îmi zice că sunt neîndemânatică sau nu sunt bună de nimic sau că nu știu să fac nimic sau că uneori vorbește gura fără mine sau că fac umbră pe pământ degeaba sau că trăiesc degeaba sau că sunt naivă sau proastă sau, sau, sau..... Toți mă fac în multe feluri. Dar nu e vina mea că am trecut prin niște traume care poate mau marcat, și poate sufăr, dar degeaba nu prea îi pasă cuiva. Dureros, știu.... Dar nu vă faceți griji ma-m obișnuit cu așa ceva, ma-m obișnuit să fiu în plus sau să fiu jignită.
La școală sunt o persoană diferită, adică sunt plină de viață și râd și mă bucur de copilărie și îmi place să petrec timp cu colegele mele doar că pe ele le cam enervez uneori. Adică au dreptate e enervant să vină o persoană la tine și să vrea să stea cu tine și să vorbiți și să glumiți. Nu mereu e așa, uneori sunt super de treabă, alteori  mă cam ignoră... Dar asta e.
Îmi place să fiu veselă dar veselia nu mă prea place. Suferința și durerea sunt singurele mele prietene....
Ele mă iubesc și eu am început să le iubesc, ne obișnuim unele cu altele.
Părinții mei sunt despărțiți de mulți ani, eu stau cu mama, ei bine cu bunicii din partea mamaie că ea mai mereu e plecată în străinătate la muncă, eu rămân acasă cu bunicii și frățiorul meu mai mic. Cu bunicii nu mă înțeleg prea bine. Cu bunicul mă mai înțeleg dar cu bunica NU. Adică ne înțelegem doar când fac ce vrea ea, când mă folosește și își atinge scopul.
În rest nu sunt bună de nimic. Cu mama mă înțeleg bine la fel și cu tata și frățiorul meu.
Dar în tot acest timp cât am suferit și încă sufăr mi-am permis să mă îndrăgostesc de un băiat. Un băiat pe care îl aveam în minte mereu și chiar începusem să îl iubesc........ ȘI AM CONTINUAT AȘA TUMP DE DOI ANI.....
Au trecut doi ani și eu tot de el eram îndrăgostită chiar dacă eram tristă pentru că nu se schimbase nimic în viața mea. Doar că el mă făcea să cred că pot să visez. Poate vă întrebați de ce nu i am zis la acel băiat că îl plac. Nu i am zis pentru că e mai mare decât mine cu 4 ani și știam că el nu sar uita niciodată la mine, așa că nu avea rost să îi scriu. Dar mereu când îl vedeam atunci când...