El este Papi, omul care a intrat în viața mea în cel mai nepotrivit moment și de care m-am îndrăgostit nebunește și iremediabil. Dacă i-aș fi scris un jurământ, cu siguranță nu aș fi găsit cuvintele potrivite, care să exprime exact ceea ce simt pentru el.
Ce i-aș fi putut spune? Că îl ador? Asta știa deja și îți vei da și tu seama din cuprinsul relatării mele, urmărind șirul alambicat al poveștii noastre.
Ceea ce urmează să descoperi este exact cum ne-am cunoscut și care este genul de relație pe care o avem: o relație cu un debut aparent normal, dar total și absolut nonconformistă. N-am crezut vreo dată că voi ajunge să fiu atât de... nici măcar nu găsesc cuvântul potrivit. Dacă l-ai vedea, ți-ai dat și tu seama despre ce anume vorbesc.
Arată periculos de bine, dar reflectă genul acela de frumusețe care strigă de la o poștă primejdie. Este înalt, robust, cu ochii întunecați, cu buzele cărnoase și cu părul lung, prins de obicei într-o coadă la spate. Obrajii îi sunt acoperiți de o barbă neglijentă, acel gen de barbă pe care o detestam din tot sufletul până să-l cunosc pe el. Acum îmi place. Nostim, nu? Gusturile și convingerile unei persoane se pot schimba peste noapte, ca și când linia care delimitează preferințele de repulsii a fost complet ștearsă.
Eu sunt Rina, sau stăpâna cărților de Tarot, așa cum îmi place să îmi spun. Am dezvoltat o afacere profitabilă, bazându-mă pe slăbiciunea unora, nevoia altora și obsesia multora, creând un sistem de fidelizare extrem de eficient, care îmi garantează permanent un flux de clienți noi. Fiecare client, venit la recomandarea altuia mai vechi, îi oferă acestuia ocazia unei ședințe gratuite cu mine. Mai multe recomandări înseamnă mai multe gratuități dar și un câștig mai mare per total.
Știu la ce te gândești și nu, nu sunt nebună.
Crezi că înșel lumea și nu, nu o fac.
Persoana care se înșeală acum ești tu. Cărțile mele nu mint niciodată, așa cum nu m-au mințit nici când le-am deschis pentru Papi.
Aș fi crezut despre mine că sunt mult mai stăpână pe propriile instincte și că nu mă las condusă de impuls. Totuși nu a fost așa.
După ce am trecut de șocul inițial, am relizat ceva: îmi plăcea la nebunie de băiatul care, o dată pe lună, ștergea geamurile clădirii unde lucram. Dacă te gândești că am luat-o razna, să știi că exact așa m-am gândit și eu. Viața mea amoroasă a fost mereu complicată, așa că, în ultima vreme am decis să nu mai caut compania bărbaților anoști. Aveam pretenția să mă îndrăgostesc la un moment dat de un bărbat cu o carieră, un bărbat cu studii înalte, care să-mi poată oferi stabilitate.
În schimb, ce-am făcut? M-am lăsat vrăjită de un puștan de 23 de ani, care, deși este cu 17 ani mai mic decât mine, are un tupeu fantastic.
Dacă pe tine te-a șocat diferența aceasta, gândește-te cât de mult m-a putut descumpăni pe mine. Teribil de mult.
Chiar ar trebui să mă derajeze acest lucru. Dar știi ce? Nu numai că nu mă mai deranjează acum, ci mai degrabă mă încântă într-un mod pe care îl consider tulburător. Sunt conștientă că nu se încadrează în peisajul meu și nici eu într-al lui. Suntem firi total diferite: eu sunt visătoare, el este realist; eu sunt temperată, el este aprig. Papi este opusul meu, dar, din păcate, este și genul de băiat pe care ți-l dorești, deși nu îți vei permite niciodată să îl ai în totalitate. Spiritul său liber îl împiedică să se stabilească și, contra judecății mele, nu-mi dau seama dacă îl plac pentru că este genul de băiat rău sau pentru că aș vrea să fiu și eu rea.
Te invit să ne descoperi, iar pentru a putea înțelege exact cum și de ce am ajuns să trăiesc cea mai extremă aventură a vieții mele, am să încep cu începutul.
PS: Tot ceea ce te rog este să rămâi deschis la minte și să nu judeci situația în care mă vei găsi. Ceea ce vei afla, poate te va șoca. De fapt, de ce să mă mint așa? Te va șoca cu siguranță. Dar te asigur că această incursiune va merita atenția ta.
Cu drag,Rina
YOU ARE READING
PAPI
RomancePovestea a fost publicata la editura Stylished Books. ! Dramă erotică Papi este unicul moștenitor al Familie Cortea: un tânăr rebel, care decide să-și înfrunte tatăl în momentul în care acesta îi cere să se implice mai mult în afacerile considerate...
