Capitolul 17

3.5K 204 2
                                    

- Bună dimineața soare!

Se aude în depărtare  vocea blândă a Valeriei care se străduiește de câteva minute bune să mă trezească. Astăzi nu merg la firmă și aș putea să mai lenevesc puțin dacă ea mi-ar permite asta.

- Iubitul meu nu vrea să coboare din pat?

- Te iubesc.

- Ăsta e șantaj.

- Ești cea mai frumoasă soție din lume.

- Mă minți. Nu sunt încă soție și nici frumoasă nu pot spune că sunt.

- Cele două săptămâni până la nuntă nu se pun. Deci ești soția mea și ești cea mai frumoasă.

- Vrei să anulez întâlnirea cu Anne?

În loc de răspuns, o prind de mână și o trag peste mine în pat. Nu aș vrea să plece dar nici nu vreau să creadă că sunt prea posesiv. Oricum Anne îmi reproșează de fiecare dată când ne întâlnim că am răpit-o. Că am pus monopol pe viața ei și că i-am furat independența.

- Nu vreau să mă strângă de gât cu prima ocazie. Dar aș fi mai liniștit dacă te-ar însoți Toni, încerc să o conving printre sărutări că trebuie să accepte prezența lui fără să creadă că-i impun acest lucru.

- Asta nu! Te rog. Mi-ai promis că ne lași singure. Oricum mergem doar la cumpărături și ar fi un chin pentru el să meargă cu noi. Te rog.

- Merge în urma voastră.

- Promit să te sun când ajung.

- La fiecare sfert de ora.

- Și când plec, continuă ea sperând că o să renunț.

- La 30 de minute. Altfel vin după tine, insist eu pe ultima sută de metri.

- Ok. 30 de minute și nu mă suni deloc în cele 30 de minute.

- Ești foarte încăpățânată.

- Te iubesc mai mult decât tine.

- Niciodată.

O sărut nesătul căutând să amân cât mai mult momentul despărțirii, ignorând total sunetul insistent al telefonului ei.

- Continuăm când mă întorc, bine? mă amenință ea încercând să se îndepărtează de mine.

- Să nu mă uiți.

- Niciodată, răspunde scurt fluturând mâna stângă pe care stă inelul de la mine.

Se desprinde leneș din brațele mele după ce mă sărută lung pe frunte. O privesc cum iese pe ușă și cum îmi face cu mâna. Îmi este foarte greu să o las singură dar trebuie să-i acord libertatea de care are nevoie.

Îl anunț pe Toni că nu trebuie să o însoțească, dar îi spun să fie totuși în apropierea ei fără ca ea să știe. Are nevoie de protecție. Acum când relația noastră a devenit oficială și mult prea cunoscută, trebuie să am grijă de ea.

Ochii mei stau pe ceas urmărind minutele care se scurg mult prea greu decât aș fi crezut.  Am dat telefoane, am citit corespondența, am trimis mesaje și am pus la punct câteva strategii pe care urmează să le aplic în următoarea perioadă. Am făcut tot ce mi-a stat în putință pentru a suporta mai ușor lipsa ei.

Cele treizeci de minute au trecut și aștept cu telefonul în mână apelul ei. Nu sună. Ultima oară când am vorbit la telefon se pregătea să vină spre casă. Este un drum de maxim douăzeci de minute dacă prinde toate semafoarele. De ce întârzie atâta?

Părăsit de propriul destinUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum