Război în Galoswen

Capitolul I

Apusul era, de departe, momentul cel mai tihnit al zilei. Razele soarelui isi rasfrangeau lumina asupra orizontului, trasand linii curbate ce se inaltau spre varfurile muntilor sau se revarsau in adancimea vailor dintre gigantii de stanca. Plafonul albastru al cerului isi pierdea esenta rece, incalzindu-se in culorile prevestitoare de noapte.  

As fi putut contempla frumusetea naturii scaldate intr-un auriu palid timp de-o vesnicie, dar efemeritatea momentului si vocile ce-mi cereau trezirea din reverie impiedicau implinirea acestei ascunse dorinte. Mi-am intors ochii de la tabloul insufletit de poleiala amurgului, oftand dureros. Baltazar soptea ceva nedeslusit, incercand probabil sa-mi atraga atentia. Ma indoiam ca si-ar fi destainuit gandurile cu voce tare doar pentru a le intelege mai bine. 

Am aruncat un ochi asupra tuturor hartilor intinse pe masa din stejar, sculptata cu scene din legendarele batalii care au adus regatul in starea actuala. Unele pergamente, ingalbenite de timp si incarcate de-un miros greu de mucegai, infatisau un teritoriu vast, din care focul razboaielor nu muscase inca. Altele aratau acelasi teritoriu, dar impartit in numeroase blocuri colorate diferit, reprezentand perioada grea prin care acest loc a trecut acum cateva sute de ani. Pergamentele erau arse, unele fragmente lipsind. Nu s-au recuperat prea multe date in urma incendierii arhivelor, asa ca nu puteam sti cu certitudine soarta anumitor zone peste care timpul asternuse perdeaua intunecata a uitarii.  

Privirea mi-a fost atrasa de o harta mai noua, infatisand regatul in prezent. O linie ce se curba brusc era ingrosata cu cerneala neagra, scotand in evidenta ruptura produsa intre cele doua regiuni. O simpla granita separa doua lumi diametral opuse. Intr-un acces de furie la adresa regiunii inamice, am imprastiat cu o mana hotarata toate pergamentele ce se aflau pe masa. Trecut, prezent si... 

- Viitorul! exclama Baltazar cu exaltare, infatisand o mapa in care teritoriul tarii era uniform, purtand culoarea caracteristica a casei noastre regale - albastrul. 

M-am ridicat de pe scaun smulgand "viitorul" din mainile consilierului meu si privindu-l cu o mandrie fatisa. In urma mult asteptatei batalii urma sa stapanesc intreaga tara, impunandu-mi legile asupra tuturor celor care l-au ales pe inamic in defavoarea mea. Eram sigur ca voi iesi triumfator, armata pe care ma bazam fiind pregatita de lupta, asteptand un singur cuvant pentru a ataca. 

- V-ati mai gandit la posibilitatea asasinatului? ma intreba ezitant batranelul, indreptandu-se de spate in timp ce-mi astepta raspunsul. 

- Nu este o solutie, am constatat cu raceala, intorcandu-mi privirea spre cupola de sticla ce acoperea incaperea. Gandeste-te ca, daca regina lor piere, toti oamenii se vor rascula impotriva alor nostri. Razboiul ar deveni mai sangeros decat este nevoie. Nesabuitii din vest vor lupta pana la ultima suflare, provocand pagube pe care le putem evita printr-o lupta cinstita. 

- Fie precum doriti, ingana acesta incercand sa-si ascunda dezamagirea. 

Placerea aratata de unii din oamenii mei la adresa unor acte atat de nesabuite ma uimea. Radacinile poporului erau o impletitura intre mai multe neamuri pe care le reunea o trasatura comuna: placerea de a ucide. Oricat as fi incercat sa stapanesc pornirea ce le inflacara ochii tuturor, stiam ca singurul lucru ce le putea stinge dorinta de sange era chiar varsarea acestuia. I-am cerut lui Baltazar sa se retraga si mi-am indreptat din nou privirea catre fereastra intunecata. Cerul se acoperise de astrii lucitori si o patura intunecata acoperise imprejurimile.  

Pierdusem prea mult timp si nu mai reusisem sa fac vizita pe care mi-o propusesem demult. Aveam obiceiul de a cutreiera tinutul pentru a vedea modul in care traiesc oamenii si pentru a cauta pe oricine s-ar fi putut dovedi de folos. Astfel agonisisem un numar insemnat de servitori priceputi in diverse domenii, ce-mi pareau mult mai potriviti decat oamenii de rand, ce nu se deosebeau cu nimic de ceilalti. 

Gandul imi zbura din nou la ideea de pace, idee ce ma framanta de cateva luni, de cand confruntarea cu regatul vecin devenise inevitabila. Ambele tabere asteptau un cuvant, un ordin al carui ecou avea sa se rasfranga asupra vietilor a sute de mii de oameni. Un armistitiu ar fi costat mai putine vieti, dar nu ar fi fost o solutie sigura. Supusii mei doreau o victorie care sa nu poata fi contestata, o superioritate permanenta fata de cei din celalalt tinut. Si apoi simplul gand de a incheia pace, de a ma situa la egalitate cu o femeie ii ingrozea. Era greu de explicat motivul pentru care adversarii ramasesera in picioare sub domnia ei, asa ca recunoasterea meritelor sale devenea imposibila. Cele doua teritorii aveau nevoie de un singur conducator, iar acela trebuia sa fiu eu. 

Continuam sa ma intreb ce tactici ar putea gandi o tanara de nici douazeci si cinci de ani, ce strategii ar putea concepe capul plin de arta si poezie al unei femei. Cel mai probabil ea era doar o marioneta in mainile pricepute ale oamenilor tatalui ei, care coordonau totul, stapanind tara si emitand ordine si legi prin gura ei. Nu o vazusem niciodata si nici nu doream acest lucru. Ma temeam ca, daca aveam sa o vad si sa realizez ca e o femeie ca toate celelalte femei, imi voi pierde din avantul ce se dovedise a fi atat de util pana acum. Nu-mi placea gandul ca trebuia sa ucid o fiinta atat de fragila, dar stiam ca viitorul supusilor mei depindea de asta. Si nu aveam de gand sa-i dezamagesc. 

Am oftat. Si maine urma sa fie o zi.

__________________

Poveste noua, nu stiu ce m-a apucat, dar am o idee destul de complexa in legatura cu ea.