00. // prolog

42 3 1
                                        

Uneori lacrimile nu mai sunt lacrimi, sunt doar iluzii... la fel cum și sentimentele pot fi false. O falsitate, o minciună... și-am minţit si eu. Am mințit că nu-l iubesc, și-am făcut ce-mi dicta orgoliul... aveam să regret mai târziu...

Mă înfășuram în propriile vise care nu-mi dădeau pace, mă lăsam purtată de aripile vântului ce-mi șoptea ușor la ureche că ceea ce fac nu este bine, și totusi rămăsesem cu ideea orgoliului... aveam să regret mai târziu...

I-ași spune că l-am iubit, dar asta ştia deja. Că-l iubesc, l-aș lăsa să intre în inima mea să vadă cât de mult îl iubesc, aş opri și timpul doar pentru a-l face să zâmbească, dar... oare nu e prea târziu?

Bineînţeles că deja era prea tarziu... dar cu toate că era prea tarziu pentru noi, parca timpul sagnase. Nisipul din clepsidră nu se mai mişca, razele soarelui nu mai încălzeau, iar eu ramasesem la fel... rece.

You've reached the end of published parts.

⏰ Last updated: Dec 29, 2014 ⏰

Add this story to your Library to get notified about new parts!

ReceWhere stories live. Discover now