Intersection Vol 1- Secrete În Umbră 🔞 FINALIZATA

Capitolul 20

     —Este totul în regulă? Aproape că nici nu își dă seama când se apropie de el și îi atinge brațul cu palma, până când nu simte materialul moale a cămășii sale frecânduse de podul palmei ei. El nu schițează nici un gest care să îi denote încercarea, continuând să păstreze același contact vizual neclintit.

    —Anthony.. șoptește printre buze confuză pierzânduse în acel val de întuneric ce îl are asupra irisurilor lui. Tresare când palma lui este așezată peste mână ei și închide degetele încătușând-o. O ridică și o atrage după el spre ieșire  sub glasul Nadiei ce îi strigă în spate.

    —Anthony mă doare! Își așează cu o oarecare îngrijorare cealaltă mână liberă peste a lui ce continuă să îi străpungă degetele, încercând să se elibereze eșuând mizerabil.

    —Te rog dă-mi drumul, îmi faci rău! Strâmsoarea lui devine mai tolerabilă și  dechide portiera dândui drumul în cele din urmă  și o împinge pe banchetă cu o privire rece ce îi dadea un fior pe întregul spate.

    —Mă sperii Anthony. Te rog spune-mi ceva!

    —Știi și singură drumul spre casă. Descurcăte! Merge spre garaj de unde ia din cui o pereche de chei de la o mașină  oarecare și se urcă în ferrariul roșu decapotabil accelerând. Avea nevoie să își clarifice puțin gândurile să metabolizeze ceea ce aflase chiar dacă nu ajutau absolut nimic. Nu cred că a mai fost atât de conștient de necunoscutul ce sălăsluiește în întuneric ca până acum. O parte din gânduri îi rătăcesc în valul amețitor al amintirilor dândui o durere pe care încearcă dinadins să o țină în frâu undeva departe de partea mai sensibilă a minții lui, însă nu reușește să facă asta pentru prea mult timp. Pentru că își amintește. Își amintește zâmbetul ei, pielea delicată și gesturile în spatele sentimentelor.  Fiecare părticică a sufletului lui ducea o luptă aprigă realizând cum totul fusese năruit și au ajuns iar în două margini opuse având doar copilul ce îi mai leagă.
Nu știa cum ar putea să îi zică adevărul știind că o va pierde printre degete, și habar nu avea de ce se simțea atât de abătut la gândul că ea nu va mai fi în viața lui, cel puțin nu cum o avea acum. Nu își putea imagina un viitor unde ea îi este soră și nu soție.
Gândi pentru moment că poate din acest motiv era atât de atras de ea, pentru că îi leagă un raport familiar însă alungă la fel de repede acel gând.
  
     —La naiba! Pune vârful pantofului pe pedala de frână, oprind brusc în mijlocul străzii și lovește cu pumni volanul. Sunetul clacsonului îl fac să își de ochii peste cap și deschide portiera  coborând din mașină. Isi sprijină spatele de metalul rece și privește în gol spre întuneric. Liniștea deplină vine întreruptă de sunetul unui fulger în îndepărtare și o picătură de ploaie cade pe obrazul lui drept. O îndepărtează cu un deget și oftează lung înghițind saliva ce se adunase în jurul limbii. Secundele trec și stropii se transformă într-o  ploaie torențială.   Picăturile se izbeau pe pământ și pe corpul lui însă nu îi păsa, era ca o baie după o zi lungă în soarele  puternic al verii.
    Oftează lung ștergând cu dosul palmei puțină apă de pe frunte și urcă înapoi în mașină cu intenția să dea pe gât o sticlă de alcool sperând să uite totul pentru moment.
 
   Ea se simțea depășită de situație, conduse până acasă și se așezase pe canapea turcește așteptând cu telefonul în mâini.  Reacția lu bruscă o teroriza și acea latură a lui o îngrijora. Privea ecranul mic al telefonului din când în când, preocupată când sunetul balamalelor ale ușii de la intrare îi atrag atenția. Corpul îi este sprijinit de tocul ușii lăsând picături de apă pe parchet să curgă din haine și din păr. Reușește să închidă ușa balasânduse puțin pe picioare și aruncă sacoul pe jos împreună cu pantofi. Pășește agale spre centrul camerei și abia în momentul în care ea se ridică de pe canapea observă prezența ei.