2 Ani jumate' și încă o eternitate

Și acum...

"Poate ca perioada asta de 2 luni cat nu ne-am vazut ne-a prins bine. Am invatat sa apreciez mult mai mult ce am acasa. Am inteles ca trebuie sa iti acord mai multa atentie, si o sa o fac, o sa vezi ca m-am schimbat." Asa o seara din luna Octombrie a devenit dintr-una banala, cea mai frumoasa posibil. Nu aveam cuvinte atunci sa-ti scriu tot ce simteam, dar stiam ca revederea iti va dovedi totul. Iar pt mine, momentul revederii a fost... speechless. Nu-mi venea sa cred ca te am din nou aproape. Ca nu te mai vad printr-un ecran si ca te pot lua in brate de-abinelea. Ma simteam ca la prima intalnire, doar ca totul era de 10000 de ori mai accentuat. Toate aceste momente intense au culminat cu un amalgam de sentimente la polul opus. 20 Decembrie. "Te iubesc" spun eu, iar tu... liniste. Asta e momentul in care am simtit totul. Am simtit ca nu-mi mai gasesc locul, si ca trebuie sa fac ceva. Ai venit in 15 min. 15 care s-au resimtit o eternitate. Un sfert academic de Decembrie, rece, pe strazile din cartierul meu, strazi pe care ma plimbam incontinuu asteptand sa vii. Nu mai puteam sta acasa. Nu aveam stare simtind ce urma sa-mi spui. A fost pentru prima data cand simteam cand mai profunda si intensa amplificare a sentimentului a de nu te pierde. Am iesit din casa si m-am rugat ca atunci cand urma sa ma intorc, sa mai fim inca impreuna... un esec.

In momentul in care ai ales oficial sa pleci, m-am complacut in situatia in care mai aveam planuri impreuna. Planuri in urma carora am facut tot ce am putut sa-ti demonstrez ca pierzi un om care te iubeste sincer, si cel mai important, neconditionat. Era ireal cum pe zi ce trece, prezenta mea devenea invizibila pt tine. Ma apropiam de tine, si ma respingeai de parca se apropia de tine un dusman. Si asta la doar cateva zile... asta m-a adus aici. Intrebarea care m-a macinat mereu.. "Oare m-a iubit? Sau am fost doar o "alta"... Actiunile de dupa, desi contrariate de toate persoanele din jurul tau, mi-au dat de inteles ca nu regreti nimic. Ca tu consideri ca asa e mai bine. Asta pt ca aici am gandit diferit. Eu mereu gandidu-ma la fericirea ta, a mea, a noastra, iar tu.. doar la tine.

Mi se parea totul atat de ireal, si da, sunt puternica, dar la un moment, mintea isi dorea sa continue insa corpul a cedat. 2-3 zile de spitalizare in care constant imi doream sa iti scriu.. dar ce sa iti scriu? Trimiteam snap-uri negre crezand ca poate ma vei intreba ceva, daca totul este bine. Atunci insa am inteles ca nu va fi asa, ca.. e cam gata.

Pana acum ceva luni, eram convinsa ca te cunosc. Ca stiu ce-ti place, ce-ti doresti si ce nu. Si la fel stiai si stii si tu despre mine. Acum, nu stiu cine e omul din fata mea, omul care stie ce ma deranjeaza si ma raneste intentionar. E un rau gratuit.. pe care nu l-am inteles niciodata. Da, am gresit si eu. Am gresit atunci cand increderea mi-a fost zdruncinata si n-am stiut sa mai am incredere totala. Dar asta pt ca nu aveam cum... nu puteam sa mi incred totul in cineva care constant imi alimenta aceasta neincredere, si asta, voit, desi imi doream mai mult ca orice. E o greseala odata.. a doua sau a treia oara, e o alegere.

Am spus ca trece. O sa treaca o saptamana, doua, trei... o luna, doua, trei, cat sa si tina, nu? Era iarna si imi preconizam vara ce urma sa vina, atunci cand eu urma sa nu mai sufar, sa nu ma mai gandesc, sa am... altceva. Bullshit. Ma minteam pe mine ca sunt bine, ca nu-mi mai pasa, si asta spuneam tuturor. Dar defapt o spuneam sa o aud eu, mai des si mai des, urmand sa ma conving de asta. Alt rateu. 6 luni. 6 luni in care nu am suportat atingerea altui barbat. Nu  mi-am dorit, nu am cautat. Nu pt ca nu simteam nevoia, pur si simplu nu puteam. E oribil sa mergi prin atatea locuri, si in loc sa te bucuri de cea mai buna prietena (in cazul meu) care e langa tine, tu sa te gandesti doar cum era acolo cu el.. nu de mult. Asta e perioada in care am auzit de atatea ori "Hei! Esti aici? Vorbesc cu tine si parca gandul tau e mereu altundeva." Si era. Dar nu aveam ce sa fac. Da, a fost greseala mea poate ca am ales sa-mi las prietenii pt tine, desi atunci nu parea. Nu parea pt ca ai stiut o perioada cum sa faci sa-mi oferi totul astfel incat sa nu am nevoie de nimeni. Am cunoscut multi oameni noi alaturi de tine, oameni frumosi, oameni de viata. Doar ca la acea vreme nu-mi inchipuiam cum o sa pleci si o sa raman fara nimic practic, pt ca in fond, erau "oamenii tai". Multi dintre apropriati, ai mei sau ai tai, mi-au spus ca nu e ok sa accept acele actiuni din partea ta, si totusi am facut-o pt ca erai cel mai important om pt mine.