Psyche

•1•

   

    —  Și cum se simte viitoarea mireasă? Emoționată?
Mă întreabă Sara care acum mai mult ca niciodată este foarte curioasă. Ea este următoarea care urmează să se căsătorească și de multe ori dorește să compare emoțiile trăite de mine cu cele trăite de ea și sincer nu prea înțeleg rostul acestei comparații dar o fac de dragul ei.

      — Puțin spus emoționată,mă simt de parcă sunt pe cale să detonez o bombă nucleară. Simt prea multe ca să îmi dau seama cu exactitate ce simt cu adevărat.

O mint. Probabil că asta mă va face o prietenă îngrozitoare dar în adâncul sufletului simt că nu sunt gata să mă căsătoresc,nu încă. Dacă este să o zic pe cea dreaptă nici nu simt emoția aceea de care povestesc toate viitoarele mirese, să simt fluturi în stomac?Nici vorbă, simt doar foamea și pe aia ocazional.Mă simt de parcă mă pregătesc să merg la ziua onomastică a unui amic îmbrăcată într-o rochie albă care îți oferă aer cu porția.

Îl iubesc pe Caleb,nici nu se pune problema dar în ultimul timp am atâtea pe cap încât simt că sunt pe tărâm cu nisip mișcător ce mă înghite cu fiecare gând trecut prin cap.

Aleg să pun toate acestea pe baza multitudinii de emoții și a stresului la cote maxime. Vrei ca totul să fie perfect pentru cei dragi dar uiți de tine în același timp.

      — Hei,mai ești pe pământ?! Sara își flutură mâna prin fața mea aducându-mă cu picioarele pe pământ.
Scutur din cap și încerc să-mi alung gândurile alambicate care în ultima vreme încep să-și facă de cap.

      — Da,scuze ce spuneai?
Încep să ambalez porția de macarons în folia transparentă apoi o pun în cutia de carton cu sigla cofetariei.

      — Am întrebat la ce temperatură să setez cuptorul. Sara plină de făină în păr și pe față întreabă în timp ce stă în fața cuptorului.

      — Poți să o setezi la o suta optzeci de grade dar ai grijă să nu uiți iar de el și să-l scoți ars. O avertizez având grijă în același timp să dau clientului restul de bani corect.
După ce acesta iese din cofetarie întorc plăcuța de pe sticla ușii anunțând viitorii doritori de prăjituri că am închis apoi mă duc în laboratorul cofetariei și regret decizia instantaneu.
Dezastru. Asta este ceea ce descrie cel mai bine imaginea din fața mea.
Sara,ce Dumnezeu ai facut aici?!

Se uită în jurul ei și zâmbește ca un copil nevinovat.
Acesta este punctul ei slab,este o împrăștiată în absolut orice moment și loc. Dar cu toate acestea decorează prăjiturile cu atât de multă pasiune și cu atât de mult drag încât uneori ai impresia că acesta este scopul ei în viață, să decoreze prăjiturile.

    — Strâng eu,spune și începe să strângă ingredientele de pe blatul de lucru însă scapă punga cu zahărul pudră reușind să ne pudreze pe amândouă din cap până în picioare.

      — Lasă-mă să te ajut altfel rămânem fără ingrediente într-un timp record.

După mai bine de jumătate de oră în care am strâns făina de peste tot,am pus ingredientele la locul lor,măturat si spălat în tot spațiul am terminat și suntem gata să plecăm fiecare la casa ei.

Așa cum vechea vorbă spune că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg ușa se deschide cu o bubuitură de toată frumusețea,impleticindu-se în propriile picioarele un domn ,de vârstă mijlocie dacă nu mă înșel, vine spre vitrinele cu prăjituri ținând de mână un băiețel care după asemănarea dintre ei pare a fi fiul lui. Dar partea cea mai șocantă este faptul că este beat și în mâna cealaltă ține o sticlă de tărie.