MODERNISM
Modernismul este un curent literar manifestat cu predilecție în perioada interbelică, ale cărui trăsături sunt teoretizate de Eugen Lovinescu și promovate prin intermediul cenaclului și a revistei "Sburătorul". Orientarea artistică promovează înnoirea literaturii prin desprinderea de trecut și prin crearea unei modalități inovatoare de exprimare. În ceea ce privește poezia, sunt formulate următoarele deziderate: crearea unui lirism subiectiv ca expresie a profunzimilor sufletești și înlăturarea totală a obiectivității, ambiguitatea limbajului, inovația formală prin renunțarea la prozodia tradițională.
ÎNCADRARE ÎN EPOCĂ
Poet și matematician, Ion Barbu este adeptul unui lirismul pur ezoteric care se naște din "contemplarea lumii în totalitatea ei" (Marin Mincu) și adoptă o rigurozitate formală aproape geometrică, exprimând în simboluri teoria platoniciană conform căreia realitatea este o imitație a lumii ideilor, iar creația artistică este o imitație a imitației. Astfel poezia barbiană reprezintă construirea unei "lumi altfel posibile", în termenii lui Andrei Bodiu, pornind de la realitatea cotidiană, cu scopul de a reda specificul ideii pure.
Ion Barbu este un poet modernist ca și Lucian Blaga și Tudor Arghezi, aparținând perioadei interbelice a literaturii. Numele său este un pseudonim literar pentru Dan Barbilian, un matematician de reputație europeană, care inițial cochetează cu literatura pentru a-i demonstra lui Tudor Vianu că o minte luminată poate transpune liric produsele propriei imaginații. Ulterior se afirmă ca poet "nou", original, la cenaclul condus de Eugen Lovinescu.
Imaginarul poetic barbian este de factură modernă pentru că pornește de la premisa că poezia este un semn al minții, ea interferând cu matematica. După cum el însuși declară: "Oricât ar părea de contradictorii acești doi termeni la prima vedere, există undeva, în domeniul înalt al geometriei, un loc luminos unde se întâlnește cu poezia. Ca și în geometrie, înțeleg prin poezie o anumită simbolică pentru reprezentarea formelor posibile de existență."
TEMA
Poetul debutează în 1918, în revista "Literatorul", afirmându-se ca poet original în 1921, când apare placheta "După melci". În 1930, apare singurul său volum antum, "Joc secund" din care face parte și poemul "Riga Crypto și lapona Enigel", aparținând etapei baladică și orientală, propunând o viziune parabolică asupra existenței.
Tema este iubirea, prezentată ca o cale de cunoaștere eșuată, căci cei doi protagoniști aparțin unor planuri diferite, iar miturile fundamentale valorifică valorificate aici sunt de origine grecească: soarele că simbol al absolutului, nunta, oglinda. A fost subintitulată baladă deoarece pare a fi o stranie poveste de dragoste, cu un început de cântec bătrânesc de nuntă, dar care se materializează în viziunea modernă ca un amplu poem al cunoașterii și ca un poem alegoric. Autorul păstrează din specia tradițională schema epică și personajele antagonice, însă evenimentele narate sunt de natură fantastică. Opera prezintă o îmbinare inedită a evenimentelor lirice, epice și dramatice în care scenariul epic respectă prezența firului narativ și a personajelor, interpretate totuși ca voci lirice ale aceleiași conștiințe, ca în poemul eminescian "Luceafărul". Dialogul conferă textului caracter dramatic, chiar ambiguitatea limbajului, prezența simbolurilor și lirismul măștilor constituindu-se în elemente lirice.
TITLUL
Titlul este alcătuit din enumerația a două nume proprii, completate de date reprezentative despre cele două ipostaze reprezentate în text. Denumirea arhaică pentru rege, "riga", este însoțit de apelativul "Crypto" care sugerează făptura sa criptică, adică încifrată, ascunsă. "Enigel", nume propriu care în limba suedeză înseamnă "înger", sau care amintește de arhaică zeitate a fântânilor, este "laponă", viețuind în țările nordice. Titlul desemnează deci membrii cuplului neîmplinit, el întruchipează geniul vegetal, stadiul steril de increat, intelectul pur, iar ea aparține umanului, caracterizat prin aspirație către absolutul de soare. De asemenea, prin titlu se sugerează marile povești de dragoste din literatura universală, cum ar fi "Romeo și Julieta" sau "Tristan și Isolda", "Pilade și Oreste". Putem observa că o corelație între aceste povești este nota tragică pe care o dezvoltă. Personajele pot fi considerate romantice, cu calități de excepționale, dar negative în raport cu normele comune: Crypto este "sterp" și "nărăvaș", iar Enigel este "prea-cuminte".
