~The darkness of the gods~

1

    Venise timpul, simteam asta. Nu eram influențată de nimic fizic, dar spiritual stiam ca acum este momentul.

   Deschid usa de la intrare...de fiecare data când o deschideam peisajul rămânea la fel, dar sentimentul de a pașii pe alea din fata mea era tot timpul diferit...și spun asta in cel mai minunat mod.  Extraordinar

     Simt pașii pe care ii parcurg de parca as înainta pe un nor... De data asta, tunica pe care o port este de un roz mai deschis, sau cum îmi place mie sa ii spun:"Pale Pink"
     Noi, fetele, nu prea purtam culori stridente, închise sau orice altceva care nu are legătura cu albul. Desigur, avem o varietate de culori pe care le putem alege pentru tunicile și mantiile noastre, dar toate trebuie sa fie cât se poate de deschise.

—Buna dimineața Annabelle!
—Buna dimineața domnule Toth! Dl. Toth este bibletecarul aripei înalte, dar vine des pentru a se ocupa de grădina Iedelor. Este unul dintre înțelepții aripei, unul dintre puținii care știu adevarul nespus despre zei sau omenire...și totusi este atat de modest și deși este atat de calm tot timpul, el este unul dintre cei mai puternici Zei: Zeul Înțelepciunii

Ma aplec in fata dansului in semn de respect după care îmi reiau drumul către cămin.

Deschid cele doua uși imense, după care intru...este liniște. Se pare ca am întârziat.
Ma grăbesc spre sala unde obișnuiesc sa merg zilnic, cred ca (,) copiii ma așteaptă, sper ca doamna Mya sa nu fie suparata pe mine.

Bat de doua ori după care intru:

—Buna dimineața copii, buna dimineața Doamna Mya.
—Buna Anna, ai întârziat.
—Da, pai...
—Nu vreau explicații, nici scuze, ai întârziat si asta este tot ce contează, am fost nevoită sa stau cu copii tai in loc sa ma ocup de treburi la care tu nu vei ajunge dacă continui tot așa!

Vocea ei dura ma face sa înroșesc...dar totuși avea dreptate: trebuia  sa fiu mai responsabila!
După ce își ia la revedere de la copii, iese din sala.

Rămân socata și ma uit in gol pentru câteva secunde, iar apoi la viitorii posibili zei din fata mea care se uita nedumeriți la mine, așa ca îmi ridic ușor colțul buzelor in sus și ma îndrept spre ei.

—Ce faceți copii? Am o veste buna: azi, după orele de tras cu arcul pentru băieți și orele de arta pentru fete, doamna directoare a decis ca sunteți pregătiți pentru orele de călărit, așa ca azi o sa mergem la grajdurile căminului si va voi invata, cu ajutorul unor domnii, sa călăriti. Ce ziceti? O sa fie distractiv!

Este destul de greu sa am grija de copii, dar gândul ca ei nu au pe nimeni care sa ii învețe ma face sa îmi amintesc de mine...

Si eu am copilărit aici...

........................................................................
Ajung acasa... Faptul ca azi am invatat copiii sa călărească a fost un efort nou pentru mine, nu mai călărisem de ceva timp...
Ma întind in pat pentru câteva secunde după care îmi amintesc: Ooo nu! Scoala!

Ma schimb intr-o rochița simpla albă și îmi pun câteva brățări de argint la mâna, ma încalț in niște opincuțe decorate cu flori albe și ma grăbesc spre Academie.

Pe lângă "locul de munca" pe care il am cu copii la cămin, eu ma duc și la scoala. Bine, noi nu lucram pentru banii, cum fac oamenii, noi nu credem in obiecte care sa defineasca valorea...noi suntem valorile! Iar fiecare își dobândește valorea după modul in care își ocupa viața.

Sunt singura care are o ocupație pe lângă Academie, pentru ca sunt singura căreia încă nu i s-a arătat menirea, nu știu ce fel de zeu voi fi...sau poate nu voi fi și voi rămâne la cămin.

Intru in holul imens, dar încă văd elevi pe holuri, deci încă nu s-a sunat.